m-am logodit!

De câteva săptămâni frământ niște gânduri. Undeva pe un neuron, aceste gînduri m-au mai bătut la cap însă le-am redus la tăcere. Acum însă nu-mi mai dau pace.

“6. De aceea, spune copiilor lui Israel: "Eu sunt Domnul: Eu va voi izbavi din muncile cu care va apasa egiptenii, va voi izbavi din robia lor si va voi scapa cu brat intins si cu mari judecati.

7. Va voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, si veti cunoaste ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, va izbavesc de muncile cu care va apasa egiptenii.

8. Eu va voi aduce in tara pe care am jurat ca o voi da lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov; Eu va voi da-o in stapanire; Eu, Domnul."” Exodul 6:6-8

Textul acesta este o logodnă, o declaraţie de logodnă între Dumnezeu și poporul Israel. Tot despre logodnă a scris și Pavel în 2 Corinteni 11:2.

Îmi place să fiu fata Tatii. Mi-a plăcut să fiu fata tatii și când tata a plecat ACASĂ, am simțit cu vârf și îndesat ce înseamnă să fii fata Tatii. Îmi place când mută munții pentru mine, când face minuni pentru mine, când trimite zăpadă de ziua mea, când mă salvează, vindecă, eliberează și lista continuă.

Dar, am crescut și dacă aș rămâne doar la stadiul de copil ... nu ar fi sănătos sub nici un aspect.

Nu am fost logodită și nu știu ce înseamnă asta.

Văd că Domnul vrea să mă crească și să mă învețe și acest statut.

Dimineață, am realizat că am crescut în Casa Tatii, am ştiut că are un Fiu, am ştiut și acceptat ce a făcut Fiul pentru mine însă ... nu m-am raportat la Fiu ca la logodnic ci ca la un Frate mai mare care e oricând lângă mine şi pe care mă pot baza oricând, care mă iubeşte indiferent ce aş face şi care mă primeşte cu braţele deschise când mă duc la El.

L-am respectat pentru că a plătit pentru păcatul meu iubindu-mă până la moarte, înviind ca eu să am viaţă.

L-am admirat pentru că a lăsat cerul și a venit pe pământ ca să se întrupeze.

L-am acceptat ca Domn și Mântuitor, Salvator și Eliberator.

Teoretic, știam că trebuie să Îl iubesc. Și, teoretic L-am iubit.

Practic, realizez că în mintea mea ... am vrut să fiu tot fata Tatii, tot o copilă care vrea să fie răsfățată și salvată din belele, iertată, vindecată, alinată şi alintată.

Un noian de întrebări erupe acum printre gânduri. Cum să Îl iubesc? Ce trebuie să fac? Cum să mă comport? Ce trebuie să schimb? Cum să Îl privesc?

Răspunsuri standard știu și eu ... și m-am cam săturat de ele.

De data aceasta am decis să nu-mi mai ascund sub preș gândurile, nu vreau să le mai dosesc. Vreau să încep să Îl iubesc pe Logodnicul meu. Încă nu știu cum, încă mă ascund în spatele Tatii pentru că mi-i teamă de reacțiile mele, de ideile mele despre dragoste.

Vreau să învăţ, să cresc, să iubesc altfel, să Îl cunosc altfel.