Am citit recent că dacă salvezi pe cineva, acea persoană nu îți rămâne datoare pe viață cum credem noi. De fapt, acea persoana pe care ai ajutat-o sau salvat-o a fost așezată lângă tine ca să ai grijă de ea.
Nenea Stelu a fost coleg cu tata și el este cel care l-a salvat pe tata din accidentul cu combina. Dacă nu intervenea el, tata ar fi murit iar eu nu aș mai fi apărut. După accident, relația de prietenie dintre ei s-a adâncit.
Tata, o vreme, a lucrat la două ferme, una agricolă și una pomicolă. Când nu puteam să stau pe la bunici, mă lua cu el la lucru. Îi știam fiecare dintre colegi dar cel mai mult îmi plăcea de nenea Stelu. Și, aducea cu el mâncare bună!
În timpul verii, îi trimitea de la fermă în Bărăgan să ducă grâu sau alte cereale. Tata, după accident, a reușit cumva să nu mai facă drumuri atât de dese însă nenea Stelu nu avea încotro.
Cred că aveam șapte sau opt ani, și într-o dimineață devreme, mă trezește mama ca să îmi arate ce flori frumoase am primit. Era un buchet de lalele albastre. Aveam și noi lalele însă erau roșii. Rar, prin sat, mai avea câte cineva lalele albe.
Buimacă de somn și de surpriză am întrebat de unde sunt. Era încă dimineață! Tata nu plecase la lucru. De unde apăruseră florile?
L-am auzit pe tata vorbind cu cineva și am ieșit afară. Venise nenea Stelu din Bărăgan și acolo, fusese găzduit la o familie care avea în curte lalele albastre.
A plecat înspre casă spre seară și înainte de a pleca, i-a cerut gazdei un buchet de lalele albastre ca să le ducă unei fetițe din Moldova.
Fetița eram eu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu