vecini de poveste!

 M-am născut în perioada comunistă când tata pleca la lucru dis de dimineață iar mama mergea să lucreze la vie ca să ne lase guvernarea să avem și noi un petec de grădină. Părinții mei nu au acceptat să fie membri de partid dar au ales să muncească pentru ceea ce au avut. Și au muncit pe rupte ...

Frații mei sunt mai mari ca mine așa că eu am rămas un fel de stăpână acasă încă din clasele primare. Venea domnul care citea contorul de electricitate și trebuia plătit? Nici o problemă! Știam unde sunt banii, omul dădea chitanța și eu îi dădeam banii. Trebuia să mă descurc!

Ca să ai lemne pentru iarnă era o altă aventură. Era o rație fixă de lemne și se calcula pe familie cred și dacă nu încadrai în aceasta ... trebuia să te descurci dacă voiai să ai lemne.

Tata avea o cunoștință care ne aducea lemne. De regulă, acel domn venea când erau tata sau mama erau acasă, îi anunța dinainte când vine. Eu știam cam cât costa o mașină cu lemne pentru că lucrurile acestea părinții le discutau la masa de seară, de față cu mine.

Într-o zi, parchează o mașină lângă poarta noastră, coboară domnul și strigă după tata. Era în timpul săptămânii iar mama și tata erau la lucru. Eram singură acasă. L-am întâmpinat și mi-a spus că a vorbit cu tata să ne aducă lemne. Mie nu îmi spuseseră să am grijă că va veni mașină dar știam că dacă vine, nu trebuia să ratez ocazia! Dădeam banii și ne rămâneau lemnele.

Omului i-a fost jenă să mă întrebe dacă avem ceva de mâncare dar nici eu nu m-am gândit că i-ar fi foame și nu i-am oferit nimic de mâncare. A cerut niște fructe! L-am dus în grădină lângă prun ... să își aleagă singur.

Era undeva pe la ora 14-15, omul a descărcat mașina cu lemne în drum, a luat banii și a plecat. Erau lemne mari și groase dar și cioate mari, cred că erau vreo 2-3 metri cubi de lemn.

Lemnele au căzut din mașină și au cam blocat drumul. Iar drumul nostru era calea de acces către ogoare și la tot câteva minute trecea câte un tractor sau o combină.

Ce să fac eu? Cum să fac drumul liber? Eram doar o copilă de vreo 8-9 ani.

Vecinii mei adulți, în marea lor majoritate, erau plecați la lucru sau la câmp. Acasă erau doar copiii și bătrânii.

Încet, încet, din curțile vecinilor încep să apară copiii. Băieții mai mari m-au întrebat unde ar pune tata lemnele. Le-am arătat eu cam pe unde. M-au întrebat dacă îl rog pe tata să le aducă de la fermă pepeni și le-am spus că da. Atunci am deschis porțile și împreună am început să cărăm lemnele în curte. Am terminat de dus lemnele, am strâns surcelele, am măturat și acum așteptam să vină tata ca să aducă pepenii. De obicei aducea pepeni și din ei împărțea și vecinilor.

Numai că în acea zi tata a venit foarte târziu acasă și ... fără nici un pepene.

I-am povestit ce am făcut și ce am promis. Era supărat că i-a dezamăgit pe copii și a spus că încearcă să rezolve a doua zi promisiunea mea.

S-a dus la lucru și i-a povestit șefului de fermă ce au făcut copiii vecinilor și ce le-am promis eu. Seara, l-a trimis pe tata acasă cu o remorcă cu înălțători plină cu pepeni.

Tata a ajuns acasă, a parcat, le-a mulțumit copiilor și i-a rugat să ia absolut tot ce era în remorcă, fără gălăgie și ceartă dar și fără sa lase urme că acolo s-a întâmplat ceva. A doua zi dimineață am descoperit că măturaseră și drumul din jurul remorcii.

Mă simt binecuvântată că am avut o așa copilărie dar și niște vecini ... de poveste!