prima mea Biblie

Am crescut și petrecut foarte mult timp în casa bunicilor materni. Bunicii Armașu au fost cumva a doua pereche de părinți.

Una dintre pasiunile bunicului Armașu era cititul. Era vremea comunismului când eram eu mică și cărțile cu conținut creștin nu se prea găseau. Mult după plecarea lor am înțeles cum făcea el rost de ele.

Dar, nu lua cartea și se apuca să citească din ea oricum. Avea ca un cult al cărților. După ce ajungea cu cartea acasă, se spăla pe mâini. O așeza pe masă după ce era asigurat că aceasta era curată. Lua ziarul și facea coperți cărții pe care o avea de citit.

La ei acasă, am avut parte de prima Biblie în imagini. Am avut voie să pun mâna pe ea abia după ce știam să citesc, adica la finalul clasei I. Ritualul era valabil și pentru mine. Spălat bine pe maini, pe coate, hainele oricum nu aveau voie sa fie pătate și murdare. Trebuia să te așezi în fund pe pat, rezemat de perete sau pernă. Era un sacrilegiu să citești o carte băgat sub pătură sau așezat oricum.

Nu aveai voie să îți plimbi palmele peste scrisul cărții. Nu cumva transpirația palmelor să afecteze conținutul imprimat pe foi.

Dexteritatea de a citi repede am prins-o imediat după ce am trecut prin toate literele alfabetului. Bunicul ardea de nerăbdare să mă întroducă în lumea lui și a cărților.

Undeva prin clasa a doua, era încă toamnă, am realizat că eram singura din familie care nu are o Biblie personală. Voiam și eu una. Mama mi-a spus că nu mă poate ajuta însă cel mai bine ar fi să vorbesc cu bunicul Armașu. Și, am vorbit. El mi-a spus că trebuie să mă mai asculte citind ca să vada dacă chiar pot avea o Biblie, dacă mă calific. Așa mă ambiționa să citesc repede, cursiv și cu intonație.

Securitatea și politica statului ne voia atei iar Bibliile erau interzise. Făceai pușcărie dacă aveau asupra ta o Biblie care nu era însemnată sau aveai mai multe Biblii pentru care nu puteai oferi explicații. Traficul cu Biblii era în floare iar securitatea avea antenele la datorie.

Într-o duminică, eram la masă la bunicul împreună cu mama și tata. Am terminat de mâncat, a trebuit să ne spălăm pe mâini și am fost învitați în casa mare, adica în camera de alături, cea de curat.

Mă gândeam că și-au cumpărat ceva și vor să ne arate. Numai că bunicul a scos dintr-un dulap o Biblie mică, verde. Acolo, în fața bunicii și a părinților, cumva ceremonios, bunicul mi-a dat o Biblie. Era o Biblie în format mic și de cu coperțile verzi. Am primit la pachet și instrucțiunile de folosire dar și atenționarea că voi fi verificată dacă respect cartea primită.

Probabil aveam opt ani cand am primit prima Biblie.

Acum câțiva ani, am întâlnit un saș plecat în Germania. M-a întrebat de unde anume din zona Moldovei sunt. I-am spus satul și m-a întrebat dacă am auzit de Constantin Armașu. I-am spus că el a fost bunicul meu. De la acest om, pe care l-am văzut o dată în viață, am aflat că bunicul Armașu făcuse parte dintr-o rețea care aducea Biblii în România. Partea lui era să le ascundă și să le ducă celor care nu aveau Biblii iar aceștia locuiau în localitățile pe care el le vizita cu devotament.

Dincolo de dragostea de carte, bunicul își riscase viața pentru alții. Credea în puterea Cuvântului. Văzuse ce impact avusese Cuvântul în viața lui, ce transformări a făcut în el și a vrut ca binecuvântările de care a avut el parte să curgă și spre alții.

prețul unei Biblii

 Pe 23 august 2021, s-au împlinit 100 de ani de la tipărirea Bibliei în limba română, tradusă de Dumitru Cornilescu. Sincer, nu am văzut mare tam tam pe rețelele de socializare iar în raza mea de observație nu a ajuns nici un articol despre această aniversare.

Traducerea lui Cornilescu a apărut pentru că o femeie, prințesa Ralu Calimachi, a decis ca în loc să “spargă” banii pe rochii și chestii extravagante, să aibă și să citească Scriptura în limba română. A dorit să aibă o Biblie în limba română. Prințesă născută la Paris, știa limba franceză, putea să citească Scriptura în limba franceză și să își trăiască viața. Era româncă și și-a pus toată averea și pasiunea într-un proiect nebunesc, traducerea Scripturii în limba română.

Astăzi, am acasă mai multe ediții ale Bibliei, mai multe traduceri. Când ajung la câte un cuvânt sau expresie pe care vreau să o aprofundez, deschid laptopul și caut rădăcina cuvântului, merg la lexicon și caut în ebraică înțelesul cuvântului, verific cu mai multe traduceri.

Părinții mei au crescut în familiile pionere ale creștinilor după evanghelie din România. Niciodată nu mi-am pus problema că nu ar fi avut o Scriptură în casă. Niciodată nu m-am întrebat cum au făcut rost de Biblii. Bunicii paterni au trecut la creștini după evanghelie în anul 1922. Ce fel de Biblie foloseau? Nu cred că ajunsese traducerea Cornilescu la ei. Citeau Scriptura în chirilică? Aveau o traducere mai greoaie a Scripturii?

Am întrebat-o pe mama câți ani avea când a avut prima Biblie, cât a plătit pentru ea? Și-a amintit că avea 15-16 ani, terminase școala de croitorie și lucra ca ucenic la o croitoreasă. Împreună cu bunicul Armașu și moș Andrei Lupu au mers undeva, într-un sat, la o biserică formată din cinci membri. Mai specific, erau doar cinci femei.

Acolo, lidera avea o Biblie de vânzare care costa 60 de lei. Bunicul avea la el 30 de lei, moș Andrei i-a împrumutat 30 de lei și așa s-au întors cu Biblia acasă. Era o Biblie în format mic, cu scrisul mic, în limba română, traducerea Cornilescu.

Mama își mai amintește că apoi a muncit cam două luni ca să poată plăti datoria de 30 de lei dar era tare mândră că avea Biblia ei personală și putea citi oricând din ea. Din ce mi-a spus mama, bunicul încă avea Biblia în chirilică când i-a cumpărat ei Biblia în limba română.

O Biblie mai mare a primit de la bunicul Armașu, tatăl ei, înainte de a se căsători. Biblia aceea a fost cumpărată cu un preț destul de mare. Era o raritate ca cineva să aibă de vânzare o Biblie și plăteai un preț dacă voiai să ai Cuvântul acasă.

Cât sunt dispusă să plătesc pentru o Biblie? Și, dacă o achiziționez, ce fac cu ea?

Atunci cum au crezut bunicii și părinții meu Cuvântul dacă nu l-au avut casă, dacă nu l-au citit și pe cant, dacă nu au verificat ceea ce auziseră la adunare/biserică? Au auzit, au crezut, s-au botezat și abia așteptau următoarea ocazie ca să meargă să audă citirea Scripturii și apoi să discute ceea ce tocmai au auzit.

Nu mergeau la adunare/biserică ca să-și lase gândurile pe toate coclaurile. Mergeau ca să audă citirea Scripturii. Ei ascultau, memorau și trăiau ceea ce auziseră. Ei au decis să creadă cuvintele Scripturii pe care tocmai le auziseră! Și nu doar să le creadă, ci să le aplice în fiecare aspect al vieții lor.

Visul lui Ralu Calimachi s-a împlinit! A trebuit să aștepte 30 de ani ca să găsească un traducător abil și dispus să facă această muncă. Visul ei era ca românii să poată citi Scriptura în limba lor, în limba română.

Dacă am acasă o Biblie în limba română este pentru că Dumnezeu a ascultat rugăciunile unei prințese dornice să își cheltuie averea pe un proiect de traducere a Scripturii și de a lăsa binecuvântările primite să meargă mai departe spre cât mai mulți.

amintiri cu sfinți - ediție proprie - Andrei Lupu

La noi acasă, era interzis să vorbeşti despre oameni cu porecle iar părinţii mei nu discutau niciodată aspectele picante din vieţile cunoscuţilor în faţa noastră. I-am cunoscut pe oameni aşa cum erau, aşa cum i-am perceput eu. Mai târziu, aflam poveştile unora dar povestea nu-mi mai schimba perspectiva asupra lor.

Destul de des, tata mergea în vizită la un bătrân cu care era prieten. Ne anunţa că merge la moş Andrei Lupu iar asta însemna că noi trebuia să ne vedem de treburile zilnice pentru că nu se ştia când se întoarce. Clar că eram curioasă despre ce vorbeau dar ... curiozitatea nu mi-a fost niciodată satisfăcută.

Moş Andrei Lupu a fost printre primii creştini după evanghelie din satul nostru. Anul viitor se împlinesc 100 de ani de când mişcarea evanghelică a prins rădăcini acolo. La acea vreme, Andrei Lupu era un tânăr de 16-18 ani. I-a plăcut să studieze Scriptura şi mergea la toate întâlnirile de studiu biblic de care auzea sau la care putea merge.

Ajunsese bun predicator însă nu unul care să te minuneze cu poveştile lui. Te ajuta şi invita să intri în profunzimile Scripturii. La un moment dat, a “căzut” … ca David. Greşeală care l-a măcinat enorm și pe care el aproape că nu şi-a iertat-o niciodată. Anii au trecut dar el nu s-a mai ridicat să predice de la amvon

Au trecut mulți ani și a început să revină consecvent la adunare/biserică. Tata îl ruga, în programul de după amiază, să ne spună câte un gând. Şi, uneori ne spunea!

Se ridica şi începea să vorbească cald şi încet, parcă sfios. Când începea să explice câte un verset, parcă toată lumea îşi ţinea respiraţia ca să nu piardă nici un cuvânt, nici o inflexiune a glasului sau o intonație! Nu te simţeai inferior când vorbea! Cumva, te făcea parte la profunzimea lui, te îndemna să vrei mai mult, să cunoşti mai mult.

Recent, am primit o filmare cu Mos Andrei. Am savurat fiecare secundă a filmării documentar. Acolo, am înţeles de unde provenea profunzimea lui, de unde ştia atâtea din Cuvânt. Cu mulţi ani în urmă, şi-a amenajat un colţişor de casă cu o măsuţă şi un scaun şi acolo, studia Cuvântul cam 6 ore pe zi.

Greșeala lui nu l-a depărtat de Dumnezeu, de Scriptură. El s-a refugiat în Cuvânt. Acolo, și-a găsit iertarea, eliberarea, restaurarea. Acolo, în fața Lui Dumnezeu.

Oamenii au abilitatea și tenacitatea de a-ți pune pe tapet greșelile. Mai mult de atât, au parcă plăcerea de a-ți aminti și de a te identifica cu păcatul comis. Au satisfacția de a te ține țintuit în trecut.

Dumnezeul Scripturii însă milostiv, îndurător, plin de bunătate și iertător. Dumnezeul Scripturii este Cel care restaurează și dă speranță, mângăiere și viață din belșug!

Andrei Lupu era un om micuţ de statură, adus de spate dar cu un zâmbet larg. Nu te simţeai intimidat în prezenţa lui. Ochii lui trădau o inteligență aparte. De câte ori mă vedea, voia neapărat să vorbească cu mine și să mă încurajaze.

La vremea aceea, habar nu aveam cât de importante erau acele încurajări. Eram doar un copil.

Mult mai târziu am înţeles că eram unul dintre copiii cărora le urmărea creşterea. De asta mă încuraja. Din acest motiv voia să vorbească cu mine câte puţin. Îi plăceau poeziile recitate de mine. M-a întrebat la un moment dat cine îmi alege poeziile iar părinţii mei i-au spus că au renunţat de multă vreme să facă asta. Îmi alegeam singură poeziile şi cuvintele acestora.

Moş Andrei este unul dintre sfinţii cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat familia! Prietenia lui strânsă cu tata l-a adus aproape de familia noastră iar influenţa lui asupra tatălui meu a fost foarte mare. Era prietenul cel mai bun al tatălui meu, era mentorul lui, s-a investit în el, se ruga pentru poverile și durerile tatălui meu, l-a iubit și ne-a iubit pe noi, copiii lui!

A fost extrem de afectat când tata a plecat ACASĂ! La scurtă vreme a plecat şi el!

Mă simt binecuvântată că l-am cunoscut, că am avut parte de influenţa lui în viaţa mea, că a fost omul care L-a lăsat pe Dumnezeu să îl ierte și să îl transforme! Mă simt binecuvântată că pot învăța din lecția lui de viață. Dumnezeul căruia el i s-a închinat este Dumnezeul care te ridică, aduce speranță, te iartă, te eliberează, te vindecă și te restaurează!

 

amintiri cu sfinti - ediție proprie - bunica Armașu

26 august e despre bunica Armaşu!

Nu îmi amintesc să își fi aniversat ziua de naștere făcând mare tam tam pentru asta. În mod clar, în duminica dinainte sau de după ziua ei, eram la ea acasă savurând bucatele pe care le gătea ca un master chef autentic.

A prins două războaie, foametea, și-a pierdut unicul frate în război, un copil i-a murit la naștere, a văzut cum comuniștii le-au luat boii și carul … și pământul.

A luptat pentru dragostea ei, a suferit pentru ea și cu ea.

A țesut, cusut, croșetat, gătit și a împărțit mâncarea cu oricine le intra pe poartă. Și, nu erau puțini.

A adunat provizii, le-a împachetat și l-a lăsat pe bunicul să plece în călătoriile lui. 

Aveam să aflu mulți ani mai târziu că acele provizii au salvat multe vieți!

Bunica nu era o vorbăreață. Vorbea bunicul și pentru ea iar asta nu o deranja. Dar atunci când vorbea parcă își concentra ideile în cuvinte.

A fost arestată de către ruși din cauza mamei. Soldații ruși îi luaseră vaca iar mama nu se putea opri din plâns. Care a fost soluția soldaților? Arestarea bunicii și întețirea bocetelor mamei mele.

Au eliberat-o pe bunica și le-au dat și vaca înapoi … probabil aducându-și aminte ca au și ei acasă un copil care nu se lasă ușor fără porția de lapte.

A suferit și trăit demn. 

L-a urmat pe bunicul oriunde și l-a sprijinit în ideile lui de viață, politice și religioase. Însă când era nevoie, îi punea frână!

Nu era o femeie care să își manifeste public sentimentele dar din mâncarea de pe masa știai că era făcută special pentru tine. Nu venea la noi acasă niciodată fără să îmi aducă o bomboană sau ceva. De ziua mea primeam cadou de la ei câte o pernă sau o oală. Erau oameni practici!

De la ea am învățat să mănânc mămăligă caldă cu salată de boeuf. Știu că sună foarte ciudat însă de fiecare dată când savurez așa ceva, memoria mă teleportează în casa lor, la masa lor, față în față cu bunicul, bucurându-ne de povești, mâncare, deseori musafiri.

Oh! Bunica făcea niște gogoși cum eu încă nu reușesc să le dau de … gust.

S-a lipit de Dumnezeu cu toata ființa ei și îi mulțumesc Domnului pentru că am cunoscut-o și mi-a fost exemplu mai mult decât mi-am imaginat vreodată!

Mă simt binecuvântată!

Iefta ... mă pune pe gânduri

De mai bine de o lună, mă gândesc la Iefta. Poveste lui se găsește în Scriptură, Judecători 11-12.

Fiecare dintre noi avem o poveste, avem moșteniri de familie, avem un trecut. Ducem toate acestea cu noi că vrem sau nu. Le conștientizăm sau le ascundem sub preș până clacăm.

Prezentarea lui Iefta începe așa “Iefta, galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta.” Am suficiente informații ca să îl pot judeca și cataloga, nu? O fi el viteaz însă fiul cui este? Din ce fel de relație?

Înainte de a trece la a doua propoziție am vrut să văd alte traduceri ale expresiei om viteaz. Și așa aflu că Iefta este un războinic viteaz, om de valoare, puternic, eficient. Un alt bărbat cu același calificativ este Boaz (Rut 2:1)

Nu știm nimic despre tată. Putea fi un om din Galaad sau chiar așa se numea. Cert este că acest bărbat era căsătorit și a avut o aventură sau o relație cu o femeie care practica prostituția. Nu știm care este numele mamei lui însă citind despre Iefta aflu că femeia asta a știut cum să crească și să învestească în copilul ei.

Frații lui îl discriminează nu doar în familie ci fac asta public. Nu vor să împartă absolut nimic cu el. O fi Galaad tatăl lui însă nimic din ceea ce este al tatălui lor nu vor să împartă cu acest ... bastard. Tatăl nu ia atitudine deloc, nici nu mai apare în poveste. Poate era decedat, poate că era în viață și era de acord cu ideile fiilor săi.

Locuiau în aceeași localitate, frații îl vedeau zilnic. Le era ca un spin în coastă, în ochi, în minte și suflet.

Dar ce era în sufletul lui Iefta?

Sătul de atitudinile și de vorbele de ocară ale fraților lui, a plecat într-o altă țară.

Și-a luat problemele și a fugit cu ele ... departe de frații săi.

Normal că nu a stat ca un pustnic, nu a stat degeaba plângându-și de milă. Lângă el s-au adunat niște oameni săraci, oameni care nu își găseau de lucru, oameni care trebuiau să își hrănească familiile. Un alt om care făcea la fel ca Iefta, care era înconjurat de același fel de oameni, era David.

Iefta putea ajunge un pierde vară, un om fără căpătâi dar Scriptura ni-l descrie ca bărbat de valoare, războinic viteaz.

Cum reacționez când aflu trecutul cuiva? Ce spun altora despre acea persoană? Cu ce atribute îmi încep descrierea?

Ce atitudinea am față de cineva care are un trecut ... de poveste?

Arunc cu vorbe? Conștientizez că vorbele dor mai rău decât pietrele?

Scriptura îmi demonstrează că indiferent de trecutul tău, al familiei tale, de necazurile prin care treci, de vorbele aruncate de frații tăi sau de cunoscuții tăi, Dumnezeu te face om de valoare, te poate trece în cartea sa de istorie, în galeria eroilor. Poate face asta doar dacă Îl lași să o facă!