Iefta ... mă pune pe gânduri

De mai bine de o lună, mă gândesc la Iefta. Poveste lui se găsește în Scriptură, Judecători 11-12.

Fiecare dintre noi avem o poveste, avem moșteniri de familie, avem un trecut. Ducem toate acestea cu noi că vrem sau nu. Le conștientizăm sau le ascundem sub preș până clacăm.

Prezentarea lui Iefta începe așa “Iefta, galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta.” Am suficiente informații ca să îl pot judeca și cataloga, nu? O fi el viteaz însă fiul cui este? Din ce fel de relație?

Înainte de a trece la a doua propoziție am vrut să văd alte traduceri ale expresiei om viteaz. Și așa aflu că Iefta este un războinic viteaz, om de valoare, puternic, eficient. Un alt bărbat cu același calificativ este Boaz (Rut 2:1)

Nu știm nimic despre tată. Putea fi un om din Galaad sau chiar așa se numea. Cert este că acest bărbat era căsătorit și a avut o aventură sau o relație cu o femeie care practica prostituția. Nu știm care este numele mamei lui însă citind despre Iefta aflu că femeia asta a știut cum să crească și să învestească în copilul ei.

Frații lui îl discriminează nu doar în familie ci fac asta public. Nu vor să împartă absolut nimic cu el. O fi Galaad tatăl lui însă nimic din ceea ce este al tatălui lor nu vor să împartă cu acest ... bastard. Tatăl nu ia atitudine deloc, nici nu mai apare în poveste. Poate era decedat, poate că era în viață și era de acord cu ideile fiilor săi.

Locuiau în aceeași localitate, frații îl vedeau zilnic. Le era ca un spin în coastă, în ochi, în minte și suflet.

Dar ce era în sufletul lui Iefta?

Sătul de atitudinile și de vorbele de ocară ale fraților lui, a plecat într-o altă țară.

Și-a luat problemele și a fugit cu ele ... departe de frații săi.

Normal că nu a stat ca un pustnic, nu a stat degeaba plângându-și de milă. Lângă el s-au adunat niște oameni săraci, oameni care nu își găseau de lucru, oameni care trebuiau să își hrănească familiile. Un alt om care făcea la fel ca Iefta, care era înconjurat de același fel de oameni, era David.

Iefta putea ajunge un pierde vară, un om fără căpătâi dar Scriptura ni-l descrie ca bărbat de valoare, războinic viteaz.

Cum reacționez când aflu trecutul cuiva? Ce spun altora despre acea persoană? Cu ce atribute îmi încep descrierea?

Ce atitudinea am față de cineva care are un trecut ... de poveste?

Arunc cu vorbe? Conștientizez că vorbele dor mai rău decât pietrele?

Scriptura îmi demonstrează că indiferent de trecutul tău, al familiei tale, de necazurile prin care treci, de vorbele aruncate de frații tăi sau de cunoscuții tăi, Dumnezeu te face om de valoare, te poate trece în cartea sa de istorie, în galeria eroilor. Poate face asta doar dacă Îl lași să o facă!