prima mea Biblie

Am crescut și petrecut foarte mult timp în casa bunicilor materni. Bunicii Armașu au fost cumva a doua pereche de părinți.

Una dintre pasiunile bunicului Armașu era cititul. Era vremea comunismului când eram eu mică și cărțile cu conținut creștin nu se prea găseau. Mult după plecarea lor am înțeles cum făcea el rost de ele.

Dar, nu lua cartea și se apuca să citească din ea oricum. Avea ca un cult al cărților. După ce ajungea cu cartea acasă, se spăla pe mâini. O așeza pe masă după ce era asigurat că aceasta era curată. Lua ziarul și facea coperți cărții pe care o avea de citit.

La ei acasă, am avut parte de prima Biblie în imagini. Am avut voie să pun mâna pe ea abia după ce știam să citesc, adica la finalul clasei I. Ritualul era valabil și pentru mine. Spălat bine pe maini, pe coate, hainele oricum nu aveau voie sa fie pătate și murdare. Trebuia să te așezi în fund pe pat, rezemat de perete sau pernă. Era un sacrilegiu să citești o carte băgat sub pătură sau așezat oricum.

Nu aveai voie să îți plimbi palmele peste scrisul cărții. Nu cumva transpirația palmelor să afecteze conținutul imprimat pe foi.

Dexteritatea de a citi repede am prins-o imediat după ce am trecut prin toate literele alfabetului. Bunicul ardea de nerăbdare să mă întroducă în lumea lui și a cărților.

Undeva prin clasa a doua, era încă toamnă, am realizat că eram singura din familie care nu are o Biblie personală. Voiam și eu una. Mama mi-a spus că nu mă poate ajuta însă cel mai bine ar fi să vorbesc cu bunicul Armașu. Și, am vorbit. El mi-a spus că trebuie să mă mai asculte citind ca să vada dacă chiar pot avea o Biblie, dacă mă calific. Așa mă ambiționa să citesc repede, cursiv și cu intonație.

Securitatea și politica statului ne voia atei iar Bibliile erau interzise. Făceai pușcărie dacă aveau asupra ta o Biblie care nu era însemnată sau aveai mai multe Biblii pentru care nu puteai oferi explicații. Traficul cu Biblii era în floare iar securitatea avea antenele la datorie.

Într-o duminică, eram la masă la bunicul împreună cu mama și tata. Am terminat de mâncat, a trebuit să ne spălăm pe mâini și am fost învitați în casa mare, adica în camera de alături, cea de curat.

Mă gândeam că și-au cumpărat ceva și vor să ne arate. Numai că bunicul a scos dintr-un dulap o Biblie mică, verde. Acolo, în fața bunicii și a părinților, cumva ceremonios, bunicul mi-a dat o Biblie. Era o Biblie în format mic și de cu coperțile verzi. Am primit la pachet și instrucțiunile de folosire dar și atenționarea că voi fi verificată dacă respect cartea primită.

Probabil aveam opt ani cand am primit prima Biblie.

Acum câțiva ani, am întâlnit un saș plecat în Germania. M-a întrebat de unde anume din zona Moldovei sunt. I-am spus satul și m-a întrebat dacă am auzit de Constantin Armașu. I-am spus că el a fost bunicul meu. De la acest om, pe care l-am văzut o dată în viață, am aflat că bunicul Armașu făcuse parte dintr-o rețea care aducea Biblii în România. Partea lui era să le ascundă și să le ducă celor care nu aveau Biblii iar aceștia locuiau în localitățile pe care el le vizita cu devotament.

Dincolo de dragostea de carte, bunicul își riscase viața pentru alții. Credea în puterea Cuvântului. Văzuse ce impact avusese Cuvântul în viața lui, ce transformări a făcut în el și a vrut ca binecuvântările de care a avut el parte să curgă și spre alții.