sunt o picătură de ploaie

Sunt o picătură de ploaie. De fapt, sunt o picătură care acum se află în cămara ploii. Ştiu, unii dintre voi nu aţi auzit de aşa ceva. Sunt îngeri care eveghează la uşa cămării noastre, care deschid şi închid uşa.

Uneori, stăm mult aici în cămara asta. Voi spuneţi atunci că cerul este ferecat şi este secetă.

Noi ne jucăm între noi, facem valuri, ne zbenguim, ascultăm poveşti de la fiecare în parte. Ascultăm cu răbdare poveştile fiecăruia. Cu unii stropi m-am mai văzut, alţii au cutreierat locuri luxuriante, vegetaţie bogată, climă umedă. Unii stropi povestesc despre zonele deşertice, despre cum se încălzesc tot mai mult până aproape se evaporă când ajung în acele zone. Alţii vizitează locuri unde până ajung pe pământ devin fulgi.

Astăzi, pare linişte!

Dintr-o dată văd îngerul uşii nostre deschizând uşa. Mă grăbesc spre ieşire. Este bine aici înăuntru dar îmi place să mă bucur de libertatea de afară, de norii pe care îi întâlnesc în cale, de sunetul tunetului şi iubesc să dansez în lumina fulgerelor. Lumina lor trece prin mine şi parcă din mine ies multe culori!

În calea mea întâlnesc nori cu ploaie, nori de praf, păsări de pradă sau păsări care încântă privirea şi auzul. Dau peste gâze, zăresc uneori şi fluturi. Uneori mă strivesc de munţi sau de umbrele.

Este ceva ce nu înţeleg.

Noi, stropii de ploaie, coborâm pe pământ pentru că Dumnezeu ne-a adunat şi apoi ne-a trimis pe pământ. De oriunde am fi, noi ne întoarcem în cămări, în nori şi la porunca Lui plecăm unde ne trimite El.

Am auzit că oamenii se roagă pentru ploaie. Atunci de ce când ajungem noi la ei, se închid în case?

Mie îmi place să ajung la oameni. Îmi place când ei se uită în sus, zâmbesc sau cântă. Îmi place când Îl laudă pe Domnul şi când se bucură de noi! Cel mai mult iubesc să mă alătur laudei lor. Ei nu ne aud pe noi lăudându-L pe Creator însă dacă s-ar uita atent la natură, ar vedea bucuria acesteia, ar simţi şi bucuria noastră.

Ajung pe pământ. Acesta este cald şi uscat. Încet, încet, simt că mă transform în abur şi că mă ridic şi plec înapoi spre nori, spre cămările ploii. Ascult chemarea de a mă întoarce în alt nor, de a pleca în alt loc.

Mă ridic în văzduh, dansez pe adierile calde de vânt şi Îl laud pe Domnul pentru că m-a folosit în a bucura câţiva oameni! Îi văd ridicând ochii spre cer, luminându-se la faţă, oftând şi lăudând pe Domnul pentru noi, stropii de ploaie, pentru că S-a îndurat de ei şi S-a uitat cu îndurare spre ei.

Unii dintre ei, uitându-se la noi, îşi amintesc de Psalmul 147. Îl recită, îl cântă, îl fac rugăciunea lor...