Psalmul 24 cu David si Mical

V-am mai spus că mi-i tare drag David. Din modul în care se comportă astăzi, realizez cât de mult vorbește el cu Domnul, Îl cunoaște pe Domnul, și mai văd că regalitatea și puterea nu i s-au urcat la cap. Astăzi, putea să își pună hainele alea pe care am auzit că i le coase Abigail. Cică e cea mai talentată cusătoreasă de la casa lui David. Păi normal să fie așa. I s-a dus vestea că e foarte înțeleaptă și gospodină...

David e îmbrăcat ca noi, în haine de in. Așa a fost îmbrăcat tot timpul sărbătorii.

Când am ajuns la Ierusalim nu a făcut pauză sărbătorii ca să meargă până la pașat ca să facă el baie, să se parfumeze și să își ia hainele regale.

A stat cu noi, cu poporul, în hainele de in. In acestea a dansat și L-a lăudat pe Domnul.

Eu am crezut că toată lumea din Israel e prezentă aici, că iatacurile regale sunt goale. În mulțime am zărit-o pe frumoasa soție a lui David, Abigail. Era însuflețită de bucuria sărbătorii, de dans, de mulțime de mulțumire și muzică.

Ceva mi s-a părut că zăresc la fereastra unui iatac și am ridicat privirea. Am recunoscut-o pe Mical. Deci Mical nu a vrut să fie parte alături de Israel la această sărbătoare... N-a vrut să ia parte la sărbătoare alături de David. Realizez că în unele aspecte Mical seamănă cu Saul...

Probabil faptul că a fost luată de la David și dată lui Paltiel, apoi luată de la Paltiel și adusă la David, i-a înăsprit și acrit inima. Dar David i-a redat statutul de primă nevastă! Se pare că nu e suficient. Mical nu înțelege inima lui David și nici relația lui cu Dumnezeul lui Israel.

Se pare că David nu a văzut-o pe Mical la fereastra casei sau dacă a văzut-o, a preferat să nu își strice bucuria sărbătorii înaintea Domnului cu atitudinea lui Mical.

Anii cât a fost păstor l-au format pe David altfel. Acolo, pe munți, a avut timp să stea cu Domnul la povești, să cânte, să danseze, să se lupte cu leul, să-și salveze oile de animalele sălbatice dar să și analizeze oamenii.

Nu poate lăsa oamenii să plece de la sărbătoare cu mâna goală! Fiecare participant la sărbătoare primește o pâine, o bucată de carne și o turtă cu stafide.

Habar nu am avut că David mă mai poate surprinde.

Habar nu am avut că brutarii, măcelarii și cofetarii au avut de treabă înaintea sărbătorii mai mult decât de obicei.

Îmi savurez prima dată turta cu smochine și cu privirea îl urmăresc pe David care merge acasă. Este întâmpinat de Mical. Aceasta are o față acră și disprețuitoare. Nu aud ce îi spune însă îl văd pe David că auzind cuvintele ei se îndreaptă de spate ca și cum s-ar pune în gardă. Văd că îi răspunde ceva și pleacă iar fața lui Mical devine parcă neagră.

Oare Mical nu își putea ține gura în ziua asta?

Câtă durere, acrime, amărăciune a adunat în inima ei de nu a vrut să fie parte la sărbătoare?

Și dacă le ține în inima ei ce rezolvă?

A vrut să îl pedepsească pe David stând acasă? Public i-a nesocotit chemarea la sărbătoare, la bucurie.

Mical a pierdut esența sărbătorii. La sărbătoare, dacă ești spectator, nu ai cum să te bucuri, nu ai cum să lași bucuria să te cuprindă. Dar dacă ești implicat în sărbătoare, dacă cânți împreună cu miile de cântăreți, cu poporul aflat la sărbătoare, ființa ta va vibra, va fi parte a sărbătorii și închinării. Atunci sărbătoarea Domnului va fi și sărbătoarea ta!

Atunci Împăratul Slavei va fi și Împăratul tău!