Până în data de
24 februarie 2022, pentru mine Ucraina era țara vecină din nordul țării
noastre. Da, știam că este un conflict acolo. Rar mai ajungea câte o știre cu numere
de morți și distrugeri. Am văzut o hartă și conflictul era în partea
cealaltă... de lume. Nu avea treabă cu mine! Mai mult de atât, nu cunoșteam pe
nimeni de acolo, nu avea cum să mă doară durerea lor pentru că erau prea
departe de mine.
Numai că din 24
februarie 2022, conflictul a escaladat și am descoperit că Ucraina este extrem
de aproape de noi! Văzând scenele din vamă, mulțimile înghețate de frig,
îmbătrânite și paralizate de spaimă, am descoperit că și ei sunt vulnerabili,
la fel ca mine.
De atunci,
Ucraina are chip și nume.
Săptămâna
trecută, am auzit povestea lui Max și a familiei lui. Până la declanșarea primului
conflict din anul 2014, avea o afacere prosperă cu ciuperci. Dormea inuman de
puțin, cam două ore pe zi. Învârtea bani și presiunea afacerii era extremă.
Relațiile
familiale se deteriorau, voia să divorțeze. Credea că va face față eșecului pierderii
afacerii mai bine de unul singur. Soția însă îi spunea că ar trebui să meargă
la biserică. Nu voia! Ce să facă el acolo? Să recunoască că are nevoie de Dumnezeu?
Ideea de a merge la biserică îl enerva și se ajungea la ceartă. Pleca imediat
de acasă și se refugia în muncă.
Cunoscuții, rând
pe rând îi spuneau că singura soluție pentru ca el să își revină din această
goană de a face bani și a face față presiunii de a rămâne pe piață era să
meargă la biserică și să Îl lase pe Dumnezeu să îi fie Dumnezeu. Știa că dacă
va merge la biserică, va trebui să se pocăiască, să se împace cu Dumnezeu. Iar
el nu voia asta deloc.
Într-o zi, împreună
cu soția și primul băiat merg la biserică, ascultă tot ce se întâmplă, iar la
final păstorul întreabă dacă este cineva în sală care ar vrea să se împace cu
Dumnezeu, să se ridice în picioare iar biserica să se roage pentru el.
Max se uită la nevasta
lui și îi face semn că e timpul să se ridice amândoi în picioare declarându-și
public nevoia de a se împăca cu Dumnezeu. Și se ridică amândoi.
Pierde afacerea
dar nu își pierde credința și nici mințile.
Se apucă de altă
afacere, cumpără pământ, capre, investește într-o hală de producție și face
brânză de capră. I se duce vestea și vânzările cresc.
Ne-a arătat hala de
producție. În aceasta se puteau matura două tone de brânză. Nu era un
producător colosal însă se descurca bine.
Ziua de 24
februarie 2022 aduce ocupanții peste ei. Își ia soția și copiii și pleacă ca să
își scape viața. Între timp, Domnul i-a mai binecuvântat cu un băiețel. În
bagaj au avut loc doar de două bucăți de brânză maturată. Restul, mai bine de o
tonă, a rămas ocupanților
Ajung în zona
Cernăuți, primesc o casă pe care o transformă într-un cămin.
Curentul electric
se ia din ce în ce mai des. Ca să aibă la ce să gătească, a proiectat o sobă
unde să se gătească cu lemne. Săptămâna trecută, am văzut tabla tăiată iar
săptămâna asta, deja se gătea la această sobă.
Mai mult de atât,
Max s-a apucat să facă portofele din piele, de diferite culori și mărimi.
Încet, încet, și-a procurat scule, și-a făcut machete, a găsit capse și a fost
deschis la idei.
Ne-a servit cu
brânză, era ultima bucată de brânză adusă cu ei. Inițial, am refuzat să mâncăm.
Era ceva a lor, ceva ce făcea parte din trecutul lor, dar au insistat și am
descoperit că nu am mai gustat până acum brânză așa bună.
Ocupanții au făcut
din hala lor de producție un loc de găzduit. Între timp, două bombe au aterizat
acolo.Una a explodat și a făcut ravagii, iar cealaltă este încă îngropată în
șapă.
Au pierdut de
două ori afacerea, banii, pământul, casa, dar nu și-au pierdut credința,
mințile, bucuria, pacea. S-au împăcat cu Dumnezeu, și El le-a dat mai mulți
frați și surori, părinți și inimi deschise care să simtă cu ei în aceste
vremuri.
Mă simt binecuvântată de Domnul că mi-a făcut cunoștință cu Max și Sveta, care au fost dispuși să ne spună povestea lor, să ne servească cu ceva din viața lor trecută. Am descoperit că darurile cu care ne-a înzestrat Domnul le putem folosi indiferent de contextele în care ajungem și putem lăsa binecuvântările primite să curgă spre cei de lângă noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu