unde esti?

Eva şi Adam au mâncat din pomul cunoştinţei binelului şi răului. Imediat ce au mâncat, s-au uitat unul la altul şi au descoperit că le este ruşine de ei, şi unul de celălalt. Au luat frunze de smochin, le-au înnodat, croşetat, împletit şi şi-au făcut şorţuri.

După ce şi-au dat toată silinţa ca şorţurile să le acopere nuditatea, au auzit un Glas. Ştiau Glasul. Nu era un Glas necunoscut. Ştiau inflexiunile acele voci. Auzind-o, primul instinct a fost să se ascundă.

Realizează că până atunci abia aşteptau să audă acel Glas, abia aşteptau să se întâlnească cu Cel care le vorbea.

Acum, se ascund...

Glasul rosteşte o întrebare, “Unde eşti”?

Nu ştia Creatorul unde erau cei doi? Ştia. Dar ca un părinte plin de dragoste şi îndurare aşteaptă ca ai Lui copii să îi spună ce au făcut, să povestească cu El, să se-ntoarcă la El.

De câteva zile, întrebarea aceasta este în gândurile mele. Dumnezeu, la fel la ca pe Adam şi Eva, mă întreabă şi pe mine, “Unde eşti”?

Pot fi impertinentă şi să răspund că sunt pe Pământ. Pot răspunde că sunt în România, şi răspunsul ar fi corect.

Dar unde sunt?

Unde sunt în gândurile, atitudinile, ideile pe care le macin, gesturile mele?

Unde sunt în relaţia cu El?

Mă ascund după şorţurile mai mult sau mai puţin elegante? Ce ascund?

Unde sunt în ideile şi gândurile mele? Cine îmi serveşte ideile pe care le frământ, la ce mă instigă acele idei?

Şoaptele sau cuvintele cui le ascult?

Mai aud întrebare “Unde eşti”?

Greşesc, şi vocea dominantă din capul meu îmi spune că nu sunt bună de nimic, că nu valorez nimic, că …

Vag şi suav aud întrebare “Unde eşti”?

Cineva mă caută! Cuiva îi păsă! Cineva are deja pentru mine o haină care să-mi ascundă goliciunea şi El vrea să mă îmbrace, să mă ţină lângă El, să mă regenereze, să mă iubească, să mă ierte, să mă vindece. El vrea mai mult decât mine să restabilească relaţia dintre noi…

Îl las să mă îmbrace, ierte, vindece, regeneze? Îl cred vrednic de crezare? Îi aud Glasul?

Unde eşti?