În 30 noiembrie 2020, am primit o provocare... cu ceai. Adica am primit o cutie de advent care avea ceai în loc de dulciuri. În spatele acestei provocări a fost o discuție despre advent, discuție în care eu am spus că nu mă interesează prea tare subiectul pentru că nu am copii și așa de una singură nu are rost să mă complic. Știu că le-am spus că adventul, din punctul meu de vedere, înseamnă să cauți în Scripturi promisiunile despre Mesia/Christos și împlinirile.
Discuția
a fost auzită de niște copii (din familie). Copiii și adulții familiei au decis
să mă implice și pe mine în această așteptare a sărbătorii Nașterii Domnului și
pentru că nu pot mânca ciocolată, mi-au cumpărat ceai.
Ceaiul
a venit lângă o cană și cana asta a stârnit în mine o frământare mai veche.
Cana
este un vas.
În acea
vreme primisem foarte multe căni. Le-am triat cât de strâns am putut și le-am
dat pe cele care nu prea aveau o semnificație anume. Imediat ce am terminat de
dat, au venit alte căni și ... iar le-am dat.
Cănile,
de regulă, le primești goale.
Vasele
acestea goale m-au dus cu gândul la Elisei și la o văduvă căreia i se lua casa
pentru că soțul îi murise și rămăsese de pe urma lui cu datorii. Elisei o
întreabă ce mai are în casă, iar ea îi răspunde că mai are puțin ulei. Profetul
îi spune să adune toate vasele goale pe care le are, să împrumute vase și de la
vecini, și să toarne ulei în ele. Văduva ascultă, și umple toate vasele goale
pe care le-a găsit. Când a terminat de umplut toate vasele goale, nu a mai curs
ulei din vasul ei. A vândut uleiul din vasele pline, și și-a plătit datoria.
Minunea
nu o face Elisei și nici văduva disperată că își pierdea casa. Minunea este
făcută de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.“Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care
face minuni! (Ps.72:18)”
Anul acesta, o discuție m-a ajutat să reiau provocare de
a revedea și reciti profețiile pentru a mă pregăti de sărbătoarea Nașterii
Domnului.
Îmi plac sărbătorile și de aceea am decis să îmi
pregătesc inima, sufletul, să îmi hrănesc mintea cu promisiunile din Cuvânt și
Îl las pe Domnul să îmi vorbească.
Prima profeție la care m-am gândit anul acesta este cea
din Numeri 24:14, "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu
de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel.”
Împlinirea acesteia o citesc în Matei 2:1-2.
“După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului
Irod, iată că au venit niște magi din răsărit la Ierusalim și au întrebat:
"Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut
steaua în răsărit și am venit să ne închinăm Lui."”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu