din pricina Numelui Său

 Psalmul 23

“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

Şi în evanghelii observăm că Isus, Păstorul Cel Bun, vede noroadele/mulţimea obosită şi bolnavă. Vindecă pe cei bolnavi, şi apoi se îngrijeşte de nevoile lor fizice, cele de bază.

Păstorul Cel Bun vede boala, oboseala, vede foamea fizică a mulţimii. El ştie ce înseamnă toate acestea.

Păstorul Cel Bun nu duce turma în pustiu ca aceasta să moară de oboseală, de sete de şi foame. El o duce/călăuzeşte în păşuni verzi, şi o adapă la ape de odihnă. Apa Lui aduce pace/odihnă sufletului meu.

Păstorul Cel bun vede zbuciumul sufletului meu, şi mă înviorează. Mai mult de atât, îmi vorbeşte şi mă călăuzeşte pe cărări drepte.

Oboseala, foamea şi setea mă duceau pe căi mai puţin drepte. Dar El vede, Îi pasă, şi mă duce pe căi bune pentru sufletul meu.

Şi face toate acestea din pricina Numelui Său.

Azi Domnul este păstorul meu.

El vede starea mea, cunoaște nevoile mele, vine în ajutorul meu, îmi vorbește din pricina Numelui Său.