Psalmul 23
“(O cântare a lui David.) Domnul este păstorul meu: nu voi
duce lipsă de nimic.
El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi
înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui
Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă
tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi
capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele
vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”
Dincolo de necazuri, boli, tristeți, perioade de depresie,
de lipsă de iubire și înțelegere, de lipsuri financiare, apar și potrivnicii/dușmanii/oameni
care parcă numai răul mi-l vor. Iar aceștia sunt oameni ca și mine, sunt reali,
sunt lângă mine, suficient de aproape cât să nu uit de ei, să nu îi pot igonora,
trebuie să lucrez cu ei/să intercționez cu ei.
Realizez că sunt tare uitucă. Uit că potrivnicii au fost așezați
lângă mine cu un scop. Aș vrea să scap de ei, și cred că Dumnezeu nu mă iubește
de i-a așezat lângă mine. Dar îmi
amintesc de Iosif, fiul lui Iacov. Pe când era în Egipt, ni se spune de câteva
ori că Domnul era cu Iosif, și ceilalți vedeau asta.
Domnul este
păstorul meu, El este cu mine și când potrivnicii își fac treaba. Mai mult de
atât, El este Cel care îmi unge capul cu untdelemn. Ungerea se face în cazul
vindecării, dar nu uit că David a fost uns ca împărat. A fost ales dintre toți
oamenii și a fost unsul Domnului.
Domnul, Păstorul
m-a uns cu untdelemn, m-a ales să fiu a Lui, sunt pecetluită cu Duhul Său. Domnul
este Păstorul meu!
Chiar dacă boala
a venit și s-a instaurat, chiar dacă luptele mele mă secătuiesc de toată vlaga
și puterea, chiar dacă simt că fizic am ajuns la capătul puterilor, chiar dacă
potrivnicii îmi vor răul, Păstorul meu este cu mine prin toate acestea, îmi
reamintește că sunt a Lui, mă binecuvântă cu mai mult decât poate ține paharul
meu... Și uneori nu văd, nu simt, nu percep toate acestea.
Astăzi vreau însă
să îmi reamintesc că Domnul îmi dă trecere în fața oamenilor, mă sfințește în
sângele Lui, m-a pus deoparte, și mă binecuvântă.
Aleg să cred că
El este în control în ciuda a tot ceea ce se întâmplă cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu