joi, 30 noiembrie 2017

Îl las să mă restaureze?

La început, Dumnezeu a creat omul şi omului i-a creat un ajutor potrivit, adică un ezer kenegdo. Am văzut că acest ezer kenegdo are rolul de a-l ajuta, proteja, salva pe zakar adică pe bărbat. Numai că a intervenit căderea şi lucrurile s-au schimbat în ceea ce vedem cu ochiul liber.

În Proverbe 31:11a scrie "inima bărbatului se încrede în ea". Încerc să stau strâmb ca să judec drept. Sunt eu o femeie care ajută, protejează, salvează? Sunt dispusă să îmi împlinesc rolul? Pentru asta am fost creată!

Ieremia 31:22 mi-a dat multe bătăi de cap. "22. Pana cand vei fi pribeaga, fiica ratacita? Caci Domnul face un lucru nou pe pamant: femeia va peti pe barbat."" Versiunea Cornilescu a acestui verset nu mă mulţumeşte. Dar ce scrie în original, alte traduceri cum arată?
How long wilt thou go about, O thou backsliding daughter? for Yähwè hath created a new thing in the earth, A woman shall compass a man. 

"Domnul face un lucru nou pe pământ, o femeie va înconjura un bărbat." 

Dar ce înseamnă face un lucru nou? Să facă ceva nou prin reparare, reînnoire, restaurare sau înlocuire. 


Adică femeia va fi restaurată, va fi ca în Gradina Edenului, ca atunci când a fost creată. Îşi va relua rolul de eze kenegdo. 

Citatul acesta din Ieremeia 31 este citat în cadrul nunţilor evreieşti. V-aş sugera să urmăriţi clipul clipul de mai jos şi veţi vedea că mireasa înconjoară mirele de sapte ori. De ce de şapte ori? Pentru că sunt şapte zile ale creaţiei şi nunta este o ceremonie a creării unei noi case. 
(https://www.youtube.com/watch?v=03rzUoyq9K0)

Mirele, în ziua nunţii este comparat cu un rege.  Şi aşa cum regele este înconjurat de armata lui, tot aşa şi mirele este înconjurat de mireasa lui. Acest lucru simbolizează că mireasa este luptătorul sau protectorul mirelui. Ea este eshet chayil. După ce mireasa înconjoară mirele de şapte ori, se aşează la dreapta mirelui, exact ca în Psamul 45:9. "imparateasa, mireasa ta, sta la dreapta ta, impodobita cu aur de Ofir."

Ştiu ce spune Scriptura, studiind descopăr lucruri noi mereu şi mereu. Problema e dacă eu vreau să fiu ezer kenegdo şi eshet chayil. Vreau să Îl las să mă reînnoiască? Vreau să îmi iau rolul pentru care am fost creată sau accept statutul pe care îl dictează societatea?

Dacă nu ştiu cu ce rol am fost creată, dacă nu vreau să îl accept, voi fi şi voi accepta orice mi se pune pe tavă, orice rol vrea societatea să îmi impună. 

Îmi las mintea şi fiinţa restaurate la sau în ceea ce a intenţionat Dumnezeu pentru mine?

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Tamar, Rahav și Ruth scriu istorie

Am înțeles că ce scrie în Proverbe 31 este un model după care să se ghideze Solomon. Dar a existat vreo femeie care să se ridice la acest statut? Sau e doar un standard de neatins și eu mă lupt ca peștele pe uscat.

"11. Acum, fiica, nu te teme, iti voi face tot ce vei zice, caci toata cetatea stie ca esti o femeie cinstita." Rut 3:11

Ruth, cea venită din Moab cu Naomi primește titlul de eshet chayil adică de femeie cinstită.

Dar parcă nu e drept, nu? Rut e din Moab și moabiții erau idolatri, nu erau din Israel. Naomi în loc să stea în Bethleem, în Casa Pâinii, pleacă cu soțul și cei doi fii în Moab ca să nu piară de foame. Numai că în Moab rămâne văduvă și fără cei doi fii. Se întoarce în Israel, în Bethleem și o învață pe Ruth ce să facă ca să fie răscumpărate și cum să își găsească odihna în casa unui bărbat.

Ruth primește titlul de eshet chayil în noaptea în care s-a așezat la picioarele lui Boaz."Eu sunt Rut, slujnica ta; intinde-ti poala hainei peste slujnica ta, caci ai drept de rascumparare." Rut 3:9. Unii cred că ce a învățat-o Naomi pe Ruth nu a fost tocmai frumos și pudic. Cumva l-a pețit pe Boaz și i-a dat de înțeles că ar vrea să îi fie nevastă. 

Dacă ceva nu ar fi fost în regulă în ceea ce a făcut Ruth, Boaz ar fi trimis-o la plimbare. Din text, văd că Boaz era un om credincios, un om care a respectat litera Scripturii și nu s-ar fi compromis cu o femeie ce acționează îndoielnic.

Bătrânii cetății o binecuvântă pe Ruth și aduc în discuție o altă femeie a cărei acțiuni nouă nu ni se par în regulă, Tamar. Noi judecăm lucrurile din punctul de vedere al vremii noastre dar acțiunea se petrece în alt context, în alte vremuri. Tamar naște gemeni iar Pereț, primul ei născut, rămâne în istorie ca un bărbat cu o casă de invidiat. Să ai o casă ca a lui Pereț!

Mama lui Boaz, Rahav, e o altă femeie străină, o amorită din Ierihon. Mai mult de atât, avea un han, sau mai modern un hostel, și ni se spune că era prostituată. Devine soția lui Salmon, mama lui Boaz și bunica lui David. 

Trei femei pe care eu nu le-aș băga în seamă în ziua de astăzi. Dar toate trei fac parte din genealogia care duce la Isus Christos sau în evreiește la Yeshua HaMaschiach.

Ce au în comun cele trei în afară de faptul că apar în genealogie lui Isus? Au luptat pentru dreptul lor, pentru viața lor și a familiei din care fac parte. Au ajuns celebre pentru că s-au agățat cu toată puterea și ființa lor de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Au scris și au rămas în istorie pentru că și-au ieșit din confortul tradiției și au crezut promisiunile Lui Dumnezeu.

vineri, 24 noiembrie 2017

eshet chayil și ezer kenegdo

Eshet chayil înseamnă o femeie virtuoasă/cinstită. Mă tot învârt în jurul cuvintelor pentru că simt că acolo e mai mult decât pare la simpla citire. 

Eshet înseamnă femeie. 
Chayil e tradus ca virtuos, excelent, bun, viguros, demn, merituos, lăudabil, capabil sau valoros. Dar Strong's Bible definește cuvântul ca putere adică o armată, putere, forță, oștire, virtute, valoare. 

În concluzie, eshet chayil se poate traduce ca o femeie războinică. 

Dar noi am fost învățate și educate să fim tăcute, drăguțe, la locul nostru, aproape invizibile, să ne facem treaba fără să deranjăm. Așa e în cultura noastră, așa spune tradiția noastră. Așa și? Mie îmi plac tradițiile bune și sănătoase. Învățătura asta tradițională nu mi se potrivește iar ai mei mereu îmi spuneau să mulțumesc Domnului că m-am născut în aceste timpuri ... că altfel era greu și grav cu mine. 

Descopăr că nu e nimic greșit cu mine că sunt războinică! Eu vreau să știu mai mult, vreau să înțeleg lucrurile, verific dacă tradiția e bună, corectă, biblică, despic firul până la măduvă cu verificările mele. 

Am fost creată să fiu ezer kenegdo, adică ajutorul potrivit. Iar ajutorul potrivit ajută, protejează, veghează, păzește, apără.

"4. O femeie cinstita (eshet chayil) este cununa barbatului ei, dar cea care-i face rusine este ca putregaiul in oasele lui. -" Proverbe 12:4

"Multe fete au o purtare cinstita (chayil, curajoasă, puternică), dar tu le intreci pe toate." Proverbe 31:29

joi, 23 noiembrie 2017

ajutor potrivit

"Inima barbatului se increde in ea" Proverbe 31:11a

Adam a fost creat și apoi așezat ca să lucreze și să păzească Gradina Edenului. Imediat după așezare vine și prima poruncă. 
15. Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca.
16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina;
17. dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit." Geneza 2:15-17
Care era rolul lui Adam? Să lucreze și să păzească grădina. 
18. Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el."
21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei.
22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om.
23. Si omul a zis: "Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi "femeie", pentru ca a fost luata din om."
Care era rolul femeii? Să fie ajutor potrivit. 
Ce mă îndeamnă media să visez? Să am un soț care să se învârtă în jurul meu, să îmi facă toate mofturile, să îmi citească mintea și să știe toate dorințele și ideile mele, să le împlinească cu vârf și îndesat. Să îl tratez de parcă eu aș fi buricul pământului și totul ar trebui să se învârtă în jurul meu. 
Deși, poți să mă tai că nu aș recunoaște așa ceva dar aș spune că aș vrea să fim egali și parteneri. Dacă m-ai întreba care ar fi partea mea ... aș bâigui infime lucruri pe care eu ar trebui să le fac.  
Îmi înțeleg și accept rolul pentru care am fost creată? Eu am fost creată să fiu un ajutor potrivit. Ajutor să ce? Adică sluga lui? Adică el nu se descurcă singur? Astea sunt întrebările tipice însoțite de o furie mascată. 
Rolul lui e să lucreze și să păzească, rolul meu e să fiu ajutorul potrivit. Am fost creată să îl ajut pe el să își împlinească rolul. Nu am fost creată să fiu o făptură de mâna a doua.  
Dacă nu îmi înțeleg rolul, de ce să mă aștept ca inima lui să se încreadă în mine? De ce să mă aștept la fericire până la adânci bătrâneți? 
Rolul meu nu este unul pasiv. Căderea a adus consecințe majore și unii trăiesc, în căsătoria lor, adevărate tragedii. Nu își știu rolul, nu îl înțeleg și nu îl acceptă. 
Vreau să fiu ca femeia din Proverbe 31!
Dacă nu înțeleg Geneza 1 și 2 ... tragedie va fi și în viața mea. 

miercuri, 22 noiembrie 2017

perle și rubine

"Ea este mai de pret decat margaritarele."
M-am uitat să văd alte traduceri ale cuvântului mărgăritare din versiunea Cornilescu. Poate fi perlă, rubin, bijuterie, piatră prețioasă.

Îmi plac bijuteriile așa că mi-am propus să îmi fac cadou ceva cu perle sau rubine. Vreau să fac asta ca să îmi reamintesc că eu sunt mai valoroasă decât ele. Valoarea nu îmi sporește dacă voi avea cele mai frumoase bijuterii, cele mai prețioase pietre.

M-am distrat recitind pasajul acesta observând că mama regelui Solomon nu ii spune să caute o femeie frumoasă, voluptoasă si mai prostuță ca să o poată dirija după bunul plac sau pe care să o trateze ca pe o slugă, o ființă inferioară lui.

El va trebui să o caute o femeie care este dispusă să îi fie parteneră, care nu se teme de muncă, nu fuge de responsabilități, care știe să facă față situațiilor de criză, întinde masa și mâna celui în nevoie, care vede semenul în nevoie. O femeie care știe valoarea unei proprietăți și potențialul acesteia, are cunoștințe de agricultură pe care le pune în practică. Adica o femeie deșteaptă, harnică, gospodină și credincioasă.

Lista calităților ce întreg rubinele și mărgăritarele e lunguță. Dar finalul este superb!
"dar femeia care se teme de Domnul va fi laudata."

Pot să fiu cea mai strălucită gospodină, cea mai bună parteneră dar dacă nu mă tem de Domnul ... nu voi fi lăudată.

Dincolo de perle și rubine, vreau să Îl cunosc mai mult pe Domnul și să Îl las să fie Dumnezeul meu! Și mă strădui să îmi îmbogățesc cunoștințele din cât mai multe domenii ... cine știe când îmi vor trebui informațiile 

marți, 21 noiembrie 2017

o femeie vrednică

Un alt verset care îmi arată cum arată un om virtuos îl găsesc în Exod 18:21, "Alege din tot poporul oameni destoinici, tematori de Dumnezeu, oameni de incredere, vrajmasi ai lacomiei; pune-i peste popor drept capetenii peste o mie, capetenii peste o suta, capetenii peste cincizeci si capetenii peste zece."

O femeie virtuoasă este vrednică, pricepută, credincioasă Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, știe Cuvântul  Lui Dumnezeu și îl aplică în toate aspectele vieții ei, este de încredere, te poți baza pe ea, nu e lacomă, nu urmărește câștigul din orice și nu calcă peste mine ca să iasă ea bine, să aibă avantaje de pe urma mea.
Tradiția spune că această descriere a fost făcută Sarei de către Avraam. În fiecarea seară de Shabat (adica în fiecare vineri seară), în casele evreilor care țin tradiția, stăpânul casei citește aceste versete, onorând astfel pe stăpâna casei.
Sunt cunoscută ca o femeie vrednică?

La noi la țară, se spunea despre o femeie că e vrednică când aceasta își ținea casa curată, copii îi erau educați, nu își trimitea soțul rupt și murdar la lucru sau prin curte, știa să dea cu var, vopsea, să țese, toarcă, împletească, coase, croșeteze și nu se uita cruciș când era ceva de lucru.

Înțeleg foarte bine ce înseamnă cuvântul vrednic. Am în istoria familiei mele modele de femei vrednice.
Dar eu cum sunt?

Nu sunt căsătorită și pot să îmi lălăi viața cum vreau eu?
Cuvântul meu dat e de încredere?
Fac ceea ce mi se cere?
Cu ce atitudine?
Vreau să fiu o femeie vrednică?

o femeie virtuoasă

Dimineaţa, mi-am amintit de ce nu mă dau în vânt după cărţile pentru femei . Am citit capitolul II din "Feminitate pusă deoparte" scrisă de Lesliie Ludy însă m-a strârnit altceva, modelul femeii din Proverbe 31.
Cine poate găsi o femeie virtuoasă (cinstită - versiunea Cornilescu)? Virtuoasă îmi place mai mult .
Ce înseamnă virtuoasă?
Dex-ul defineste virtuos şi virtute dupa cum urmează:
Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute.
VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală.  Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală.

Numai citind definiţiile astea mă apucă întrebările.
Sunt eu virtuoasă?

Mă preocupă caracterul meu?

Ce trăsături de caracter dominante am?

Femeia din Proverbe 31 ridică standardul şi cumva o urâm. Simţim că nu atingem idealul feminin şi nici nu ne gândim la ea.

Numai că ... eu vreau să fiu o femeie ca ea şi vreau să fac istorie la fel ca ea.
Dar nu vreau să fac asta de una singură .

vineri, 10 noiembrie 2017

Cele cinci fete ale lui Ţelophad puteau sa tacă

Fetele lui Țelophad aveau unchi, adica frați ai tatălui lor. Nu a venit însă nici unul dintre ei să spună că va cere pamânt şi pentru ele.

Moise face numărătoarea poporului şi acţiunea se petrece pe când erau încă în pustiu / deşert. La numărătoare intrau doar barbaţii peste 20 de ani.

Fetele astea ştiau ce se întâmplă. Erau la curent cu numărătoarea asta. Ştiau că vor intra în Canaan. Credeau că ţara va fi cucerită de Israel. Dar ... aveau o problemă. Ele unde vor sta? Pe pământul cui îşi vor pune cortul? Nici un unchi nu va împărţi cu ele pământul.

Tatăl lor nu a fost un recalcitrant din popor! Nu s-a aliat cu Core! Cred că cei mai mulţi din popor habar nu aveau cine a fost Țelophad. Poate dacă ar fi avut băieţi ... l-ar mai fi ştiut cineva!

Fetele astea se ştiau valoroase şi deşi ştiau legile, ele au credinţa şi curajul de a cere moştenire pentru ele, pe numele tatălui lor.

După ce ele apar la uşa Cortului Întâlnirii şi-şi apară pricina, tot poporul ştia cine a fost Țelophad.

În Numeri 31, apar pe scena frații lui Țelophad care se tem că rămân cu pământ puţin în dreptul seminţiei lui Manase dacă fetele lui Țelophad se mărită cu bărbați din alte seminții. Wow! Acum s-au trezit şi ei!

Cele cinci fete ale lui Ţelophad puteau sa tacă. Dar asta înseamna că intrau în statutul femeilor sărace, fără valoare. Iar ele se vedeau valoroase. Aşa au fost educate de tatăl lor! Da. Erau femei şi pe deasupra erau orfane. Dar asta nu înseamna că erau fără valoare.

Au curaj şi credinţă! Nu merg să îşi prezinte cauza cu tupeu şi nesimţire.

Mă văd valoroasă?

Cred că Dumnezeu poate schimba lucrurile pentru mine?

Mă încred în promisiunile Lui? Chiar mă încred?

Cunosc contextul legal şi istoric în care trăiesc?
Cred că în ciuda legilor care se dau, Dumnezeu poate interveni şi poate schimba legile pentru mine? 
Da, pentru mine deşi sunt o femeie iar tatăl meu este la Tata.

Îl cunosc pe Dumnezeul în care mă încred?

joi, 9 noiembrie 2017

Domnul dă dreptate fetelor lui Ţelophad

Cinci fete necăsătorite merg înaintea Cortului Întâlnirii şi stau în faţa lui Moise, a preotului Elazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregii adunări a lui Israel. Stau la uşa Cortului Întâlnirii pentru că ele cred că legea moştenirii nu este dreaptă!

Atitudinea lor nu denota aroganţă, nesupunere faţă de autoritate şi lipsă de bun simţ.

Clarifică de la bun început că tatăl lor nu a făcut parte din nici o răscoală, nu a fost implicat în ideile şi acţiunile lui Core, nu a pus la îndoială autoritatea lui Moise şi a conducătorilor.
A murit şi nu a avut fii.

Țelophad nu a avut fii iar fetelor lui le pasă că numele tatălui lor piere din Israel. Nu sugerează ce să se facă. Ştiau foarte clar ce vor. Şi o spun frumos. 
Ele cer o moştenire pentru ele între fraţii tatălui lor.

Moise, Preotul Elazar, conducătorii şi întreaga adunare de la Cortul Întâlnirii ascultă ce spun fetele astea.
Nu le acuză nimeni!
Nu le ceartă nimeni!
Nu le trimit acasă aducându-le aminte că-s doar nişte femei.
Nimeni nu spune nimic.

Moise se ridică şi merge în Cortul Întâlnirii să vorbească cu Dumnezeu despre această problemă. Bănuiesc că în fiecare cort se discuta problema fetelor lui Ţelophad.

Domnul dă dreptate fetelor lui Ţelophad şi schimbă legea moştenirii. El ascultă, vede intenţiile fetelor şi răspunde afirmativ cererii lor schimbând pentru totdeauna legea moştenirii în Israel.

miercuri, 8 noiembrie 2017

Ţelophad un tată model

Unii ar spune că Ţelophad a fost un om nefericit pentru că a avut cinci fete şi nici un băiat. Analizez puţin comportamentul şi atitudinea celor cinci fete şi descopăr că au avut un tată înţelept, iubitor şi credincios Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov.

S-a investit cu toată puterea şi pasiunea în cele cinci fete ale lui. Le-a văzut frumoase, demne, deştepte şi valoroase. Le-a arătat încredere şi le-a învăţat cum să vorbească, cum să îşi rezolve problemele, cum să îşi ceară drepturile.

Dar dincolo de asta, le-a vorbit despre Dumnezeul lui, al părinţilor lui.

Nu a fost un lider ca Moise.
Nu a fost preot ca Aaron.
Nu a stat în Cortul Întâlnirii ca Iosua.
Nu a avut curajul şi tăria lui Iosua şi Caleb.

Însă în casa lui a fost tată şi preot. Şi-a învăţat fetele să Îl iubească pe Dumnezeul în care el s-a încrezut. Şi mai mult de atât, să creadă şi să se încreadă în promisiunile pe care Dumnezeul le-a făcut poporului Israel.

Fetele acestea sunt mândre de tatăl lor. Nu vor ca numele lui să piară din Israel. Iau atitudine şi îşi cer drepturile. Ţin la istoria familiei lor.

Mi se spune că îmi place să dezgrop morţii. Însă vreau să ştiu istoria familiei mele. Vreau să ştiu a cui sunt, cu cine semăn şi mă asemăn şi mă distrez când descopăr aceleaşi gusturi şi gesturi la rudele mele, sau aceleaşi semne distinctive.

Ţefophad parcă a fost frate cu tata. Am fost crescută la fel!

Ce moştenire cer de la Domnul?

Am curajul să o cer?

Las amintirea numelui tatălui meu să piară ...?

marți, 7 noiembrie 2017

Cinci fete necăsătorite schimbă istoria!

Printre Numer(i) este ţesută o poveste cu cinci fete necăsătorite care schimbă cursul istoriei şi legile în Israel. Cinci fete necăsătorite, orfane de tată, care îşi cer drepturile între copiii lui Israel.

Tatăl lor se numea Tselopchad, în versiunea Cornilescu îl găsesc ca Țelofhad. Traducerea numelui este primul născut sau protecţie împotriva fricii.

Acest bărbat moare şi lasă în urmă cinci fete.
Machlah/Mahla = boală
Noah/Noa = mişcare
Choglah/Hogla= potârniche
Milkah/Milca = regină
Tirtsah/Tirța = favor, amabil, placut.

Vă rog să citiţi Numeri 25:35, Numeri 27:1-11 şi Numeri 36.

Cinci fete necăsătorite schimbă istoria pentru că îşi ştiau istoria familiei, Îl ştiau pe Dumnezeul în care se încrezuse tatăl lor şi credeau promisiunile pe care le făcuse Domnul poporului Israel.

Cinci fete, ca mine şi ca tine, schimbă legea moştenirii atât pentru ele cât şi pentru femeile care vor fi în situaţia lor. Trăiesc viaţa în prezent dar se gândesc la viitor. Era o situaţie particulară şi ele nu stau cu mâinile în sân.
Eu ce istorie scriu şi fac?

Nu port numele nici unuia dintre personajele acestei poveşti însă ... istorie pot scrie şi eu!

vineri, 3 noiembrie 2017

“Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”!

Eli a jucat mai multe roluri în viaţa lui Samuel. A fost mentor, preot, judecător, lider spiritual şi politic.

Samuel se aude strigat şi merge la Eli. Într-un final, Eli se prinde că Domnul cheamă copilul şi îl învaţă ce să răspundă: “Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”! 

Copilul încă nu ştia Vocea Domnului şi de asta se tot ducea la Eli. Nu ni se spune că s-ar fi dus plictisit, nervos că e trezit, ireverenţios, nepoliticos. Nu! Nimic din toate astea.

Samuel vedea că Eli e aproape orb iar grăsimea şi bătrânţea nu sunt prietene bune.

N-am auzit nici o predică în care Eli să fie văzut ca şi personaj pozitiv. Dar văd că îl învaţă pe tânărul / copilul Samuel ce să răspundă.

Daca aş avea un copil, ce cărţi i-aş citi înainte de culcare?

Ce poveşti a auzit Samuel?

Despre cine erau acestea?
Orice personaj aş studia, ideea de ascultare îmi iese mereu în faţă. Aşa că m-am apucat de studiat cuvântul ascultare.

Păi ce? Eu nu ascult?

Ascultare nu înseamnă auzire aşa cum aş vrea  şi mi-ar plăcea mie să cred. Înseamnă să auzi ce spune Domnul, să te supui şi să faci ceea ce ţi se cere până la final.

Am curajul, la orice moment al zilei, conştientă de implicaţii, să spun: “Vorbeşte, Doamne, căci Cella ascultă!”?

Cu ce îmi hrănesc / umplu gândurile înainte de culcare?

Dacă mă strigă Domnul ca pe Samuel, ce răspund?

joi, 2 noiembrie 2017

Eli şi Samuel

Tradiţia spune că Samuel avea 12 ani când I s-a arătat Domnul. 

Nu pot să nu mă intreb din ce aluat era făcut Samuel. Primeşte mesajul şi rămâne culcat lângă Chivot, în Cortul Întâlnirii. Sunt foarte curioasă dacă a mai reuşit să adoarmă în acea noapte sau dacă nu cumva şi-a repetat în minte mesajul ...

Eli era în patul lui şi bănuiesc că nu a închis un ochi toată noaptea.

S-au ivit zorile şi Samuel se ridică de la locul lui ca să isi facă treburile ce îi fuseseră încredinţate. Nu lasă totul baltă şi pleacă să povestească, oricui ii iese in cale, ce Îi spusese Domnul despre Eli şi familia lui, nu se crede/vede superior acum pentru îndatoririle care îi fuseseră rânduite.

Este chemat de Eli şi acesta îi cere să îi spună mesajul. Îi cere, nu îi porunceşte. Îl atenţionează să ăi spună tot. Fusese un mesaj scurt şi ferm. Samuel nu îndulceste şi nu înfloreşte nimic din ceea ce i s-a spus.

Iar Eli, după ce ascultă tot ce are de spus Samuel, nu se apucă de bocit, de tânguit şi nici nu pune la îndoială mesajul primit. Recunoaşte Mâna Domnului şi acceptă sentinţa.


Cum aş reacţiona dacă ar veni la mine un copil de 12 ani să îmi spună un mesaj din partea Domnului?

L-aş asculta, crede? 


Aş trimite copilul la plimbare? 


După ce copilul ar pleca, m-aş apuca de bocit şi de căutat justificari?


Mama mia câte justificări mi-aş găsi ...  Chiar aş contesta mesajul ...


Eli însă accepta mesajul Domnului! Îl recunoaşte ca fiind din partea Domnului şi se supune!


Oare ţine de vârstă, de înţelepciune sau de relaţie modul în care acţionează Samuel şi Eli?

miercuri, 1 noiembrie 2017

trăiesc frumos sau dedicat?

Am ajuns cu studiul meu 1 Samuel 3. Realizez că nu am fost, ca şi copil, dedicată Domnului. Pe vremea când eram copil, nu se facea bincuvântare de copii. Aşa erau înţelese atunci lucrurile. 
Nu învinovăţesc pe nimeni!

Am fost crescută / educată să mă încred în Domnul, să trăiesc frumos pentru El, să fiu tobă de carte, să ştiu să fac curat, mâncare, să am o slujbă şi să câştig nişte bani ca să am cu ce trăi. 
Nimic rău în toate astea.

Văd că este o diferenţă între a trăi frumos şi a trăi dedicat.

Samuel a fost împrumutat, dăruit, dedicat Domnului.


Am ajuns la vârsta adultă când pot lua decizii pentru mine şi pot suporta consecinţele alegerilor făcute.


Trăiesc frumos sau trăiesc ca un adult dedicat Domnului?


Nu locuiesc în Cortul Întâlnirii lângă Chivotul Domnului! 
Dar fac din casa/camera mea un Cort al Întâlnirii?

Samuel avea grijă să nu se stingă lumina fizică a candelelor din Cortul Întâlnirii.


Lumina din candela mea cum e?


Sunt conştientă că am o candelă?


Sunt conştientă că trebuie să fiu o lumină?


Sunt o lumină?