Aseară, în 14 nisan (8 aprilie 2020), am sărbătorit Paștele (evreiesc).
Nu am putut să nu mă gândesc la evreii care erau de aproape 400 de ani în Egipt, erau robi și știau cu vârf și îndesat cât de grea e viața. Apare Moise și le vorbește din partea Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, face minuni printre ei, ei își aduc aminte de poveștile părinților despre cine a fost Avraam, Isaac, Iacov, despre Iosif care a ajuns prinț, despre cum au ajuns ei aici. Ce spune Moise începe să se lege cu ce știu ei despre Dumnezeul pe care Îl știu ei din povești.
Vin plăgile și înaintea celei de a zecea plăgi, Moise le dă niște indicații mai ciudate. Trebuie să își cumpere un miel, să îl țină în casă – adică să aibe pentru patru zile un animal de companie, sa coacă o altfel de pâine.
Se ajunge în după amiaza zilei de 14 nisan și familia se strânge, se taie mielul, capul familiei – tatăl strânge sângele într-un vas, iese afară și vopseste tocul ușii și lateralele acesteia cu sânge. Ceilalți îl privesc cum duce la îndeplinire ce a spus Moise.
Se imbracă, se încalță și iau masa împreună dar parcă e ceva în aer. Se asigură că toți ai casei sunt înăuntru și că ușa lor este închisă bine.
Zorii zilei de 15 nisan îi trezesc pe evreii primului Paște cu mari țipete ce răzbat din casele celor care nu au avut sânge pe tocul ușii.
Au adormit îmbrăcați și încălțați. Acum egiptenii urlă la ei să își ia lucrurile și să plece, să se ducă, să îi lase să trăiască ... Le dau tot ce le cer evreii și se bucură când îi văd că pleacă.
Dacă aș fi o evreică a acelor timpuri și m-aș vedea nevoită să îmi iau în câteva ore tot ceea ce îmi trebuie, să pun șaua pe măgar .... asta în caz că am așa ceva, și să plec, conștientă fiind că nu mă voi mai întoarce niciodata în casa asta și poate nici pe pământul acesta, m-aș frământa cu următoarele gânduri.
Trebuie să îmi iau acest ciudat aluat, să îl pun în niște prosoape de bucătărie și apoi în pânze. Trebuie să îmi iau un vas cu apă, niște haine, ceva cu care să mă acopăr, niște farfurii, tacâmuri ... și mă trezesc că am ditamai bagajul. Oare unde vom merge? Oare cât va dura călătoria?
Nu am timp acum să mă gândesc la asta!
Trebuie să plec!
M-am obișnuit aici! Era greu, cumplit de greu. De când a apărut Moise și a strâns bărbații și le-a vorbit de Dumnezeul străbunilor mei, Faraon parcă a înnebunit. Ne-a făcut munca mai grea și mai grea.
Moise ne-a spus că Dumnezeul despre care el vorbește ne va elibera din robie. Cum? Oare e adevărat?
M-am obișnuit aici. E greu să trăiești printre egipteni, ... dar m-am obișnuit și cu disprețul lor.
Moise spune că Dumnezeul lui ne va duce într-o țară a noastră, unde nu vom mai fi robi, unde vom avea tot ce ne trebuie, nu vom mai fi umiliți, bătuți, jigniți, omorâți, unde pruncii noștri vor putea trăi ...
Se aud strigăte prin care suntem îndemnați să ne grăbim, să ieșim mai repede, mai repede, mai repede ...
Moise a spus că Dumnezeul lui ne va purta de grijă! Oare să am încredere în El?
Oare Dumnezeul lui Moise va deveni și Dumnezeul meu?
Tot ceea ce pot să fac acum este să cred că ceea ce spune Moise e adevărat și să cred că Dumnezeul strămoșilor mei va face cum a promis.
Oh! Să plec! Nu mai vreau să trăiesc aici!
Facă Dumnezeu ce o vrea!
Nu am putut să nu mă gândesc la evreii care erau de aproape 400 de ani în Egipt, erau robi și știau cu vârf și îndesat cât de grea e viața. Apare Moise și le vorbește din partea Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, face minuni printre ei, ei își aduc aminte de poveștile părinților despre cine a fost Avraam, Isaac, Iacov, despre Iosif care a ajuns prinț, despre cum au ajuns ei aici. Ce spune Moise începe să se lege cu ce știu ei despre Dumnezeul pe care Îl știu ei din povești.
Vin plăgile și înaintea celei de a zecea plăgi, Moise le dă niște indicații mai ciudate. Trebuie să își cumpere un miel, să îl țină în casă – adică să aibe pentru patru zile un animal de companie, sa coacă o altfel de pâine.
Se ajunge în după amiaza zilei de 14 nisan și familia se strânge, se taie mielul, capul familiei – tatăl strânge sângele într-un vas, iese afară și vopseste tocul ușii și lateralele acesteia cu sânge. Ceilalți îl privesc cum duce la îndeplinire ce a spus Moise.
Se imbracă, se încalță și iau masa împreună dar parcă e ceva în aer. Se asigură că toți ai casei sunt înăuntru și că ușa lor este închisă bine.
Zorii zilei de 15 nisan îi trezesc pe evreii primului Paște cu mari țipete ce răzbat din casele celor care nu au avut sânge pe tocul ușii.
Au adormit îmbrăcați și încălțați. Acum egiptenii urlă la ei să își ia lucrurile și să plece, să se ducă, să îi lase să trăiască ... Le dau tot ce le cer evreii și se bucură când îi văd că pleacă.
Dacă aș fi o evreică a acelor timpuri și m-aș vedea nevoită să îmi iau în câteva ore tot ceea ce îmi trebuie, să pun șaua pe măgar .... asta în caz că am așa ceva, și să plec, conștientă fiind că nu mă voi mai întoarce niciodata în casa asta și poate nici pe pământul acesta, m-aș frământa cu următoarele gânduri.
Trebuie să îmi iau acest ciudat aluat, să îl pun în niște prosoape de bucătărie și apoi în pânze. Trebuie să îmi iau un vas cu apă, niște haine, ceva cu care să mă acopăr, niște farfurii, tacâmuri ... și mă trezesc că am ditamai bagajul. Oare unde vom merge? Oare cât va dura călătoria?
Nu am timp acum să mă gândesc la asta!
Trebuie să plec!
M-am obișnuit aici! Era greu, cumplit de greu. De când a apărut Moise și a strâns bărbații și le-a vorbit de Dumnezeul străbunilor mei, Faraon parcă a înnebunit. Ne-a făcut munca mai grea și mai grea.
Moise ne-a spus că Dumnezeul despre care el vorbește ne va elibera din robie. Cum? Oare e adevărat?
M-am obișnuit aici. E greu să trăiești printre egipteni, ... dar m-am obișnuit și cu disprețul lor.
Moise spune că Dumnezeul lui ne va duce într-o țară a noastră, unde nu vom mai fi robi, unde vom avea tot ce ne trebuie, nu vom mai fi umiliți, bătuți, jigniți, omorâți, unde pruncii noștri vor putea trăi ...
Se aud strigăte prin care suntem îndemnați să ne grăbim, să ieșim mai repede, mai repede, mai repede ...
Moise a spus că Dumnezeul lui ne va purta de grijă! Oare să am încredere în El?
Oare Dumnezeul lui Moise va deveni și Dumnezeul meu?
Tot ceea ce pot să fac acum este să cred că ceea ce spune Moise e adevărat și să cred că Dumnezeul strămoșilor mei va face cum a promis.
Oh! Să plec! Nu mai vreau să trăiesc aici!
Facă Dumnezeu ce o vrea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu