11 martie 2020 a fost ziua când cumva ... Pământul s-a oprit. Ne-a fost teamă și de umbra noastră, ne-am baricadat în case și am început să ne lamentăm. În astfel de situații realizezi cât de mult țin cei de lângă tine la propria piele și cât valorezi tu pentru ei când teama le face părul măciucă.
Recunosc că se infiripase un sentiment interesant în mine. Gândeam că am realizat aia și aia și pe cealaltă. Credeam că dovedesc tuturor că nu fac degeaba umbră pământului. Dar pământul s-a oprit și ... nici măcar umbră nu am mai putut să îi fac pentru că am stat în casă.
Ne-am oprit din alergare.
Am avut timp să îmi analizez credința, să citesc Scripturile, să postesc, să mai tac, să mai ascult ... să mă odihnesc.
Un Psalm mi-a deschis ochii altfel. E vorba de Psalmul 46 iar versetul 10 m-a pus pe gânduri. "Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ."
Nu m-am oprit din comentat.
Nu m-am oprit din a da vina pe unii sau pe alții.
Nu m-am oprit din îngrijorat.
Nu m-am oprit din a întreba de ce mi-a stricat Domnul planurile, visele, visurile, ideile crețe …
Nu m-am oprit din a judeca, mormăi, compara …
M-am oprit și totuși … nu m-am oprit pentru ceea ce trebuia, pentru ceea ce e cu adevărat important.
În toată nebunia asta mi se poruncește, nu mi se sugerează, nici nu sunt provocată să iau în considerare această oprire, mi se poruncește să mă opresc și să știu că El e Dumnezeu, că El stăpânește peste orice om de orice naționalitate, apartenență religioasă și etnică, zonă geografică, credincios sau ateu și că El stăpânește pe pământ.
Punct.
Asta trebuie să realizez. Fără nici un dar. Fără nici o altă scuză … care mă acuză.
N-am vrut de bună voie să mă opresc. Eram într-o viteză prea mare. Dar, a ales Domnul să oprească totul ca să pună capăt alergării nebune în care mă găseam.
Acum, aleg să mă bucur de cântecul boaștelor de pe baltă, să ascult ciorovăiala rândunelelor de la geamurile mele, să disting alte glasuri de păsări care trăiesc în zona mea. Aleg să mă bucur de ploaia care cade lin pe pământ și aduce viață plantelor și rod bogat fructelor, legumelor și cerealelor.
Aleg să cred că El e Dumnezeu, că e Tatăl meu și sunt fiica Lui dar asta nu mă face să uit că El stăpânește peste orice om și peste pământ. Aleg să cred că orice se întâmplă e cu știrea Lui și tot ce mi se întâmplă, indiferent cât de dezastruos mi se pare pe moment, e spre binele meu.
M-am oprit!
Și vreau ca oprirea asta să fie cu folos!
Recunosc că se infiripase un sentiment interesant în mine. Gândeam că am realizat aia și aia și pe cealaltă. Credeam că dovedesc tuturor că nu fac degeaba umbră pământului. Dar pământul s-a oprit și ... nici măcar umbră nu am mai putut să îi fac pentru că am stat în casă.
Ne-am oprit din alergare.
Am avut timp să îmi analizez credința, să citesc Scripturile, să postesc, să mai tac, să mai ascult ... să mă odihnesc.
Un Psalm mi-a deschis ochii altfel. E vorba de Psalmul 46 iar versetul 10 m-a pus pe gânduri. "Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ."
Nu m-am oprit din comentat.
Nu m-am oprit din a da vina pe unii sau pe alții.
Nu m-am oprit din îngrijorat.
Nu m-am oprit din a întreba de ce mi-a stricat Domnul planurile, visele, visurile, ideile crețe …
Nu m-am oprit din a judeca, mormăi, compara …
M-am oprit și totuși … nu m-am oprit pentru ceea ce trebuia, pentru ceea ce e cu adevărat important.
În toată nebunia asta mi se poruncește, nu mi se sugerează, nici nu sunt provocată să iau în considerare această oprire, mi se poruncește să mă opresc și să știu că El e Dumnezeu, că El stăpânește peste orice om de orice naționalitate, apartenență religioasă și etnică, zonă geografică, credincios sau ateu și că El stăpânește pe pământ.
Punct.
Asta trebuie să realizez. Fără nici un dar. Fără nici o altă scuză … care mă acuză.
N-am vrut de bună voie să mă opresc. Eram într-o viteză prea mare. Dar, a ales Domnul să oprească totul ca să pună capăt alergării nebune în care mă găseam.
Acum, aleg să mă bucur de cântecul boaștelor de pe baltă, să ascult ciorovăiala rândunelelor de la geamurile mele, să disting alte glasuri de păsări care trăiesc în zona mea. Aleg să mă bucur de ploaia care cade lin pe pământ și aduce viață plantelor și rod bogat fructelor, legumelor și cerealelor.
Aleg să cred că El e Dumnezeu, că e Tatăl meu și sunt fiica Lui dar asta nu mă face să uit că El stăpânește peste orice om și peste pământ. Aleg să cred că orice se întâmplă e cu știrea Lui și tot ce mi se întâmplă, indiferent cât de dezastruos mi se pare pe moment, e spre binele meu.
M-am oprit!
Și vreau ca oprirea asta să fie cu folos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu