"Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte."

"Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte." Ioan 14:27
Dicționarul spune că a tulbura înseamnă a amesteca un lichid cu impurități, agitându-l își pierde transparența, limpezimea, claritatea.
De câteva zile bune tot gândesc versetul acesta. E drept că inima mea o ia la galop, face planuri și are niște idei de mă doare mintea! Dar ca să facă asta, înseamnă că eu îmi las inima se fie tulburată! Îmi dau acceptul.
Aud și văd tot felul de știri unele mai panicate ca altele, vremurile pe care le trăiesc îmi induc teama, frică, panică și parcă duc la groază. Știrile acestea ce impact au asupra mea? Mă îndeamnă să fug la Polul Nord și să invit urșii polari la un ceai? Un diagnostic, un virus rebel, un cuvânt sau gest care îmi este adresat la o vreme nepotrivită, o veste tristă provoacă tulburare și uneori se fac vârtejuri în inima mea.
În mijlocul furtunii, Scriptura mă îndeamnă “Să nu vi se tulbure inima”. Iar eu încerc să îmi scuz furtuna din inimă și mă agit ca un Pepsi ...
Ca să-mi recapt liniștea, claritatea și transparența, trebuie să mă opresc, să mă liniștesc, să las impuritățile să se decanteze.
Îmi place ideea asta de decantare ... Acestui proces îi trebuie timp, răbdare, liniște.
Recunosc că nu pot lua decizii bune în timp de furtună! Și cele luate ... au avut consecințe mai mari decât mi-am închipuit.
Și dacă de câteva zile îndemnul este “Să nu vi se tulbure inima”, înseamnă că ar trebui să ascult!
Dacă nu vă răspund înseamnă că am intrat în procesul de decantare și ... e posibil să dureze! 😉