Da, exista asa ceva. Asa cum exista Ziua Mamei, Ziua Tatei, Ziua Copilului, Ziua Muncii si ... altele. Nu as fi stiut nici eu asta daca nu as fi fost invitata, insa nu in calitate de pensionara. S-a sarbatorit in seara asta, intr-un cadru restrans la Hotel Moldova.
Nu vreau sa scriu ce scop a avut intalnirea, cine si ce a facut. Altceva m-a pus pe ganduri. La masa unde am stat erau persoane de la peste 70 de ani in sus. Doctori, arhitecti, ingineri, directori .... acum pensionari. Nu pot sa spun ca ii stiu de o viata pentru ca as minti insa pot sa spun ca i-am invidiat in seara asta cum nu am facut-o niciodata pana acum.
Pe langa povestile de viata pline de farmec si umor, glumele fine si inteligente am gasit atata vitalitate cat nu am gasit la multi dintre tinerii pe care ii stiu. Am ras cu lacrimi, am cantat, povestit, mancat ... am visat si la alte asemenea intalniri.
Mi-am amintit de viata tinerilor de acum mai bine de 10 ani cand intalnirile ad-hoc erau ceva normal, cand nu aveai nevoie de confirmari si re-re-reconfirmari care se lasa cu absente fara nici o justificare sau scuza. Putini dintre noi ne mai aduceam caietele de cantari ... Cine mai avea nevoie de ele? Poate cei mai mici sau cei noi. In rest ... memoria ne ajuta din plin.
Cumva ... realizez amar ca traiesc intr-o lume sclifosita, fandosita si .... uneori nesimtita. E drept, traim alte vremuri, ne-am lasat dusi de valul neinvadarii propriului spatiu, ne place sa fim sunati, programati, condusi, nestresati de nimeni, nicicand, nicaieri si daca s-ar putea niciodata. Ne plangem ca totul e plictisitor si nu facem nimic.
Mi s-a acrit de nuntile unde trebuie sa merg in cele mai sofisticate haine, sa incalt cei mai imposibili si incomozi pantofi, sa dau bani grei pe meniuri cat mai costisitoare ca in urmatoarea zi sa imi dau duhul de rau ce imi e. Imi e dor de nuntile unde fetele si femeile gospodine se intalneau la casa mirelui sau miresei (depinde unde se facea nunta) si se "invarteau" sarmalele, se aranja totul pentru a doua zi, tinerii cantau pana ramaneau fara voce ...si nu era mare tragedie ca intram in ultimul rand la masa. Asta nu inseamna ca stateam la usa sau undeva dositi ci ca erau cateva randuri de oameni care intrau sa manance inaintea noastra si ... nimeni nu patea nimic.
Am invatat de la pensionarii de azi, ca de fapt, batranetea e o banca de la care scoti ceea ce ai adunat toata tineretea. Nu pot sa nu ma intreb: Ce-am adunat? Ce melodii stiu fara retroproiector, videoproiector? Am ce discuta cu oamenii ce sunt la masa cu mine? Ce adun dincolo de goana dupa bani, statut, functie si altele?
Nu am cuvinte sa le multumesc parintilor mei ca au lasat radio deschis si in mintea mea au incaput romante, muzica populara, clasica, chansonete, operete, opere, teatru radiofonic, .... Stiu, stiu muzica de "babaciuni".
M-am simtit extraordinar de bine cu cei ce au trecut de a doua tinerete, am avut lucruri comune care ne-au legat ... Vreau sa le urez tuturor pensionarilor, oriunde s-ar afla un mare La multi ani si rugamintea: "Nu ne lasati sa ne lasam plictisiti de plictiseala."
Corul Crizantema (care are niste doamne de nota 20) a incheiat seara cu "Ciobans cu 300 de oi" ... o melodie pe care am invatat-o la scoala insa pe care o stiam cantata la radio de inegalibila Irina Radu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu