luni, 3 octombrie 2011

si tacerea e un raspuns ...


Ahab s-a dus să-l întâlnească pe Ilie. 
Când Ahab l-a văzut pe Ilie, i-a zis: 


– Tu eşti acela care-l nenoroceşti pe Israel? 


– Nu eu l-am nenorocit pe Israel, i-a răspuns Ilie, ci tu şi familia tatălui tău, prin faptul că aţi părăsit poruncile Domnului şi l-aţi urmat pe Baal. 
Strânge acum pe tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeţi ai lui Baal şi pe cei patru sute de profeţi ai Aşerei (Astarteei), care mănâncă la masa Izabelei. 


Ahab a trimis după toţi israeliţii şi i-a strâns pe profeţi la muntele Carmel.
 Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: 


Până când veţi mai avea inima împărţită între două convingeri? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmaţi-l pe acesta! 


Poporul nu i-a răspuns nimic. 


Apoi Ilie a zis poporului:


 – Eu sunt singurul care am rămas dintre profeţii Domnului, iar profeţii lui Baal sunt în număr de patru sute cincizeci. 
Să ni se dea doi tauri. Ei să-şi aleagă un taur, să-l taie în bucăţi şi să-l aşeze pe lemnele de pe altar, dar să nu-i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur şi-l voi aşeza pe lemne, dar nu-i voi da foc.
Apoi, voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu. 


– Bine, a răspuns tot poporul. 


Ilie le-a zis profeţilor lui Baal: „Alegeţi-vă un taur şi pregătiţi-l voi mai întâi, pentru că sunteţi mai mulţi; apoi chemaţi numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeţi voi focul.“


1 Imparati 18:16-25




Stiu ca Ahab era rege peste Israel, Izabela ii era nevasta lui si mai stiu ca la masa ei mancau "patru sute cincizeci de profeţi ai lui Baal şi patru sute de profeţi ai Aşerei (Astarteei)". Inca incerc sa inteleg ce era asa de interesant sa te duci in fata unui copac sculptat cat de cat si sa te inchini sau in fata unui pietroi sau lemn in forma de zeu. La un moment dat am gasit si fotografii cu diferite forme ale acestuia si m-a pufnit rasul insa sa nu uit ca el era considerat zeul feritilitatii. Acea forma mai mult sau mai putin artistica avea un organ sexual masculin evidentiat. 


Astarteea ... era cumva sotia - mama. Ca fertilitatea  sa aibe loc ... era nevoie de implicare sexuala. Cum insa cei doi zei erau de piatra sau lemn .... imaginatia umana a fost folosita din plin. Perversiunile erau neimaginibalie si pacatul dus la extrem iar Ilie provoaca poporul sa faca o alegere. In inchinarea aceasta imbibata de sexualitate, Izabela avea langa ea 850 de barbati care-i tineau isonul si 450 dintre ei erau preoti care slujeau lui Baal si lui Dumnezeu. 


Tot poporul era acolo pe Carmel si Ilie le adreseaza o intrebare: "Până când veţi mai avea inima împărţită între două convingeri?". Cui slujesc? Ii slujesc cu toata inima sau .... am un Dumnezeu de duminica, un fel de roata de rezerva ....?

Niciun comentariu: