cu mâinile goale

Rut 1:“21. La plecare eram în belsug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat?"”

Naomi ajunge în Bethleem (Beit lechem – Casa Pâinii) văduvă, fără copii, fără pământ, fără casă dar însoțită de o noră moabită pe care o iubea din tot sufletul.

Se pune toată cetatea în mișcare când cele două femei ajung pe străzile Bethleemului.

E Naomi? O fi chiar ea? Arată puțin schimbată … Necazurile și-au pus amprenta peste ea. Oare cine e tânăra care o însoțește? O fi nora ei?

Auzi la ea! Nu mai vrea să o strigăm Naomi ci Mara! Săraca femeie! De la atâta necaz nu mai știe ce vorbește!

„Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat!” Asta e starea în care se scaldă Naomi. Dumnezeu e vinovat de faptul că i-a murit soțul și băieții, că a rămas cu mâinile goale.

Nu cred ca Elimelech (Dumnezeul meu este Regele) a fost un bărbat dur care a venit acasă, i-a anunțat că a vândut pământul și casa, a bătut cu pumnul în masă și le-a poruncit să își facă bagajul ca să plece în Moab. Cred că s-au sfătuit ce și cum să facă ca să nu își crească băieții în sărăcie și în foamete iar apoi au ales să plece în Moab.

Alegerile au consecințe!

Nu Îl pot blama pe Dumnezeu pentru alegerile mele!

A pierdut tot și acum se întoarce cu mâinile goale!

După discuțiile cu unii sau cu alții, după privirile pline de compătimire ale unora sau altora ... mă simt și eu uneori cu mâinile goale.

Mă uit la mâinile astea goale de care vorbește Naomi, văd cum Domnul lucrează în viața ei și a nurorii ei și tot ce pot să fac este să-mi întind mâinile și să Îl las pe Domnul să le folosească, umple, binecuvânte. Doar El o poate face, doar Cel Atotputernic poate schimba întristarea în bucurie, doar Domnul care s-a rostit împotriva mea poate schimba cursul vieții mele.