Mult după ce bunicul a plecat ACASĂ, eram la o nuntă și aud un nume rostit, era numele de familie al unui bătrân, bunicul mirelui. Îl întreb pe cel mai mare dintre frații mei dacă și pentru el rezonează acest nume și îmi spune că parcă e ceva legat de bunicul Armașu.
Mi-am făcut curaj
și am mers la bătrân alegându-mi cu grijă cuvintele. I-am spus că știu acest
nume de la bunicul meu și aș vrea să știu dacă s-au cunoscut sau e doar o
coincidență de nume. Când am menționat numele bunicului, bătrânul s-a apucat de
plâns și a început să mă pupe, să îmi pupe mâinile.
Eram șocată! Deja
mi-era jenă! Unii se întorceau spre noi și erau curioși de scenă!
Ce am făcut?
Bătrânul s-a
liniștit și mi-a povestit că bunicul Armașu în călătoriile lui prin sate, pe la
membrii adunărilor ducea alimente și bani celor în nevoie. Asta o știam pentru
că mama mereu mă trimite cu câte ceva la bunicul. Ceea ce nu știam era impactul
acestora asupra celor care le primeau.
Și-a amintit că a
ajuns la ei într-o toamnă târzie și rece. Adusese alimente și bani dar ei nu
aveau lemne. Pe vremea comunismului până și acestea erau raționalizate! Bunicul
le-a ascultat durerea și a revenit peste câteva zile cu cateva cupoane de lemne
pentru cei care ar fi murit înghețați în casele lor.
De unde a făcut
rost de cupoane? Asta e o altă poveste!
Bunicul avea un
nepot tare drag sufletului său. Acesta lucra la Securitate dar îi făcea rost
bunicului de cupoane de lemne sau de relații cu pădurarii sau brigadierii din
zona Moldovei dar și de tichete pentru butelii.
S-a potolit din
călătorii cred că după ce a împlinit 86-87 de ani! Până atunci, rare erau
săptămânile în care el să nu plece cu sacii încărcați spre diferite destinații.
Tata mergea la el, încărcau alimentele în remorcă, îl ducea la gară și așa
lăsau binecuvântările primite să meargă mai departe, să aducă speranță!
A croit pentru
noi, urmașii lui cărări drepte, cărări pe care să călcăm cu încredere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu