Femeia din
Proverbe 31 ne-a fost mereu arătată de model. Mi se părea un model imposibil de
urmat și de aceea, am urât-o!
Studiind-o, am
descoperit că ea nu se laudă cu nimic! Soțul și copiii ei o laudă! Ea își vede
de treaba ei, are grijă de casa ei, este o femeie care investește în bunuri
materiale și se investește în oamenii din casa ei.
Este o femeie
care nu trece nepăsătoare pe lângă cel în nevoie!
Chiar dacă are o
poziție înaltă în societate, nu face doar caritate ci arată bunătate, blândețe,
credincioșie, dragoste, răbdare, înțelepciune, devotament și hărnicie, lasă
binecuvântările primite să meargă mai departe!
Fetiță,
adolescentă, tânără, mamă, căsătorită, văduvă, bunică, străbunică, necăsătorită
și divorțată, astăzi, ești sărbătorită.
Indiferent de
statutul pe care îl ai, îți doresc să Îl lași pe Dumnezeu, Creatorul tău să te
binecuvinteze, să te călăuzească, să își înalte Fața Lui peste tine și să îți dea
pacea. Îți doresc să Îl lași să te crească în maturitate, în înțelepciune,
pricepere și să te facă să rodești în locul unde te-a așezat. Ești unde ești
pentru o vreme ca asta.
Chiar dacă astăzi
bucuria pare umbrită de pericolul ce vine de la vecinii de sus, îți doresc să Îl
lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să nu uiți că indiferent ce va veni, El
este în control!
Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ să te binecuvânte și să fie bucuria inimii tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu