vineri, 10 septembrie 2010

teatru ieftin ....

Rugaciunea mi-a dat mari batai de cap. Nu intelegeam. Unii se rugau o rugaciune, unii alta, unii cereau, unii laudau, unii spuneau de necazuri in ele, unii multumeau .... unii nu spuneau mai nimic, unii aveau o singura rugaciune si o tot repetau ca puteam sa o spun si eu.
Am studiat atitudininea oamenilor la rugaciune, am incercat sa gandesc ce gandeau ei - fara rezultat insa. Citeam de oameni ce stateau cateva ore in rugaciune si ... ma intrebam cat din timpul asta dormeau? Ce putea sa spuna atata? Despre ce? Parau pe cineva?
In adolescenta imi facusem o rugaciune scurta si daca era nevoie o spuneam si gata. Efectiv nu ii intelegeam pe cei care spun si spun si spun ... de unde scot frazele alea? De unde le-au invatat? Am cautat carti ce trateaza rugaciunea, am fost la cursuri, am invatat pasi pentru rugaciune insa ... simteam ca joc teatru ieftin. Calculam cat timp dureaza primul pas  ... apoi ma intrebam daca am spus suficient, sau cum pot sa completez la primul pas daca am ajuns la al treilea?
Dar cand am inceput sa Il tratez pe Dumnezeu ca Tata in sensul cel mai plin al cuvantului ... rugaciunea a devenit o stare de vorba, de poveste. Pai, pe tata nu trebuia sa il aburesc, sa il duc pe toate dealurile ca apoi sa ii spun ce ma doare, cine m-a enervat, cine imi face zile fripte, .... el ma citea repede ca ceva nu e in regula cu mine si punea o intrebare ce rupea toate scuzele mele dupa care ma ascundeam. Mi se pare normal sa ii spun Lui Dumnezeu tot, sa recunosc ca-s nervoasa, inebunita de durere, nervi, sa plang, sa ma smiorcai de cine stie ce se intampla cu mine, sa ii spun ca nu inteleg una sau alta, sa Il intreb ce sa fac cu X sau Y, cum sa il/o tratez, ce sa ii zic, cum sa ma raportez. Sa imi deschid inima si sa vorbesc ....
Atata vreme cat ma rugam cu mintea aveam sentimentul de teatru ieftin, ma simteam penibila ... insa cand am inceput sa vorbesc cu inima ... s-a facut lumina. M-am luptat cu neincrederea, cu frica, cu teama ... Cum sa ii spun Lui Dumnezeu ca nu am chef de nimic? Cum sa ii spun ca asa imi vne sa ii zic lui x sau y vreo doua? Cum sa ii spun ca nu pot sa iert, ca nu am chef deloc sa iert, ca vreau sa ma razbun pana simt ca s-a facut dreptate? Cum sa ii spun de visele mele crete sau mai putin crete? Cum sa ii spun ca mi-as dori o pereche de adidasi sau o geanta sau ca as manca o prajitura, sau ca vreau sa ma dau in leagan? El e ocupat cu criza mondiala, ploile din Pakistan, ravagiile din Rusia, politica de pe nu stiu unde, ursii polari de la Polul Nord si Sud, mustele de pe la Ecuator .... si eu sa Il zapacesc de cap cu maruntisurile mele?
Ma fascineaza gandul ca Dumnezeu poate vorbi cu atatea miliarde de oameni in acelasi timp, poate asculta la toti doaleantele, isi tine juruintele fara sa uite de ele ... efectiv sunt fascinata incercand numai sa gandesc la cat de mare este .... cat de mult ma iubeste, cat de mult ii pasa de mine ...
Si acest Dumnezeu mare, de necuprins, Atotputernic, Atotstiutor, Omniprezent, Omnipotent si atributele continua, e Tatal meu iar eu sunt fiica Lui.

4 comentarii:

vyky spunea...

rugăciunea mea :e să respir normal! si azi să fie fiica Regelui mai frumoasă ,mai înţeleaptă, mai iubitoare .har si pace, bucurie şi succes pentru Cella eu doresc!

Cella spunea...

imi place definitia ta ;) data rugaciunii.
Multumesc Vyky ...

elena marin-alexe spunea...

Iti doresc fir liber spre EL! Pace si bucurie draga mea!

Cella spunea...

Niciodata nu suna ocupat;)