sâmbătă, 4 septembrie 2010

ce vreau?

Citeam despre un domn care a schimbat locul, mediul si viata catorva mii de oameni. Era sau este directorul inchisorii "Angola" din Louisiana, USA. A fost investit ca director pe vremea cand detinutii era incurajati sa se apere singuri, sa isi confectioneze singuri armele, incurajati sa "scape" de cei incomozi, inmormantati in sicrie de carton.
Omul asta a intrat in Angola cu motto-ul: "tot ce voiti sa va faca voua oamenii, face-ti-le si voi la fel". Suna bine asta in cadrul oamenilor normali, nu intr-o puscarie unde sunt trimisi cei mai de jos puscariasi. Adica cei ce isi sfarsesc zilele acolo pentru ca condamnarile lor sunt cam de doua vieti si inca vreo 95 de ani ...
A socat pe toti cand s-a asezat la masa cu detinutii si a vrut sa manance cu ei. A fost nevoit sa cheme personalul de la bucatarie si sa ceara remedierea meniului si a calitatii mancarii. Nu s-a oprit la atat. A vazut potential in acesti criminali, violatori, pedofili ... si alte "calitati" ale celor inchisi acolo. Nu a gandit numai o schimbare la nivel de intelect ci si una morala ... asa ca i-a tratat pe detinuti dupa motto-ul cu care isi ghideaza viata. Multi din detinuti si-au terminat studiile, unii sunt inca studenti, unii sunt pastori, unii dirijori, unii profesori in cadrul penitenciarului ... La tamplaria penitenciarului se fac cele mai scumpe si frumoase sicrie. Anual sunt expozitii artizanale ... celule s-au transformat in dormitoare ce nu sunt incuiate ... usile sunt lasate deschise. O parte din ei au voie sa mearga la diverse activitati, unde merg insotiti de un gardian ... neinarmat. Cel putin o mie dintre ei au decis sa Il lase pe Isus sa le schimbe viata si ... viata lor pe pamant se va sfarsi in Angola, la camera de gazare sau scaunul electric ori ... de moarte buna insa au speranta pentru viata ce vine dupa viata asta.
Ma gandeam la domnul asta, Burl Cain directorul penitenciarului Angola si mi-am zis ... eiiii, asta e posibil in USA ca ei sunt mai deschisi .... La noi se traieste dupa: "spune-mi cu cine te insotesti ca sa iti spun cine esti".
Mi-am amintit ca in misiune am cunoscut un detinut ce fusese spaima regiunii. Cand striga la poarta cuiva, oamenii se baricadau in casa. Nu era prea vorbaret insa era un tip destept, ironic si comic. Daca il vedeam lasat singur, ii gaseam ceva de facut ... si la final de misiune mi-a zis ca vrea sa imi cumpere o inghetata pentru ca m-am purtat frumos cu el. Am acceptat si am mers la magazinul ce era langa locul unde eram noi cazati. Am intrat in magazin si vanzatoarea mi-a zambit insa cand a vazut cine a intrat dupa mine ... a inlemnit.
Nu e singurul eliberat din puscarie pe care l-am cunoscut .... acum in vara, am cunoscut si o doamna ce "servise" vreo doi ani si ceva de detentie. Nu intelegeam niste lucruri in ce o privea insa cand ne-a povestit ... lucrurile s-au legat.
Cum ii tratez pe oamenii astia? Cum ii tratez pe orfani, adoptati, monoparentali, pe cei in plasament, divortati, orfani de un parinte, pe cei cu un trecut de poveste, pe cei de care fug toti, pe cei "mai bruneti" de la noi, labili emotional, psihic, pe cei cu deficiente, pe cei cu un coeficient de inteligenta sub mediu, pe cei ce sunt considerati drojdia societatii, pe budisti, musulmani si lista e luuuuunga ... ? Ce vad in ei? Ii tratez cum spune Isus: "tot ce voiti sa va faca voua oamenii, face-ti-le si voi la fel"?
E normal sa am prieteni cam ca mine, nu toti trebuie sa fie asa nebunatici ca sa se balanseze cat de cat ideile, nu toti cu gura asa mare, poate prin tacerea lor mai tacem si noi cei cu gura mare ... cam cu acelasi nivel intelectual, acelasi nivel social, acelasi trecut ....
Am mostenit o calitate nebuna de la bunicul de pe mama, sa vorbesc cu toata lumea daca le inteleg limba, de orice nivel, de orice culoare, de orice nationalitate, coloratura sociala, politica, intelectuala ... ca traieste in cort sau in palat ... E un soi de curiozitate nebuna de a sti cam cum gandesc, cum traiesc, cum actioneaza ... ce-i cu ei, ce mananca ....
Cum vreau eu sa fiu tratata? Ooooh, lista e lunga. Dar cum ii tratez eu pe oameni? Cat ii accept, respect, iubesc, ajut pe ceilalti indiferent de culoare pielii, de coeficient de inteligenta, trecut, studii, pozitie sociala? Vad potential?

2 comentarii:

vyky spunea...

Nu mai doresc nimic de jos:
Puţinul ce-l găsesc, mi-ajunge;
Tot ce-i mai mult, e-anevoios;
Tot ce-i mai strălucit, străpunge.
Nu mai doresc să am aici
Nici laude, nici veselie:
Mi-ajunge partea celor mici,
Iubirea lor mi-e avuţie.
Nu mai doresc decât să pot
Să merg cu fraţii împreună;
Un gând şi-o inimă în toţi,
Ce au primit ei din cer să ţină.
Nu mai doresc decât să fiu
Găsit, în orişice-ncercare,
Zidit pe adevărul viu,
Tăcut în orice-mprejurare.
Smerit, în orice loc-nalţat;
Curat, în orice-ntinăciune;
Umblând, în tot ce-am învăţat;
Plângând în orice rugăciune.
Iubind, în orice lepădări;
Crezând, în orice zguduire;
Statornic primei ascultări;
Neostenit, spre mântuire.
Nu mai doresc nimic străin
Ce ne-ameninţă veşnicia;
Mi-ajunge-n suflet pe Hristos
Şi-n adunare, părtăşia.
Nu-mi mai doresc, nu-mi mai doresc,
Decât de Domnul împreună
Să poată, când am să sfârşesc,
Să zică: „Vino, slugă bună!"
vei fi o slugă bună....aşteptând minunile Lui şi azi ....cu respect cei ce te iubesc.

Cella spunea...

Multumesc familiei mele adoptive pentru dragoste;), ce nu e transmisa oricum, ci impletita cu poezie;).