sâmbătă, 11 septembrie 2010

in ceata

Dimineata, imediat ce am ridicat perdeau, am vazut cerul colorat in mii de culori. Mi-am propus sa iau camera photo, sa cobor pe terasa ca sa surprind culorile si maretia in fotografii. Insa cand am ajuns jos, o ceata groasa se lasase peste oras incat cu greu se distingea casa din fata ... iar ceea ce sus era feerie, acum devenise o pacla cenusie, rece. In cateva minute ceata acoperise tot.
M-am distrat de pisica careia nu-i pasa de ceata, de rasarit, de cat de frig e afara pentru ca ii era foame si e atata de pofticioasa incat numai cat te vede in bucatarie, ea incepe sa se urce cu picioarele din fata pe usa si sa faca zgomot ca sa nu uiti ca ii e foame ... si soarecii n-o multumesc. Ea avea o problema, ii era foame (si frig insa stie ca eu nu o las in casa) si nu ma slabea din ochi pana nu i-am dat ceva de mancare.
Vin situatii, momente, vremi, perioade in viata cand nori negri si ceata groasa se lasa peste mine ... nu vad mai nimic in fata mea. Nici in fata, nici in spate, nici sus, nici jos .... simtul orientarii e in ceata ...
Ce se intampla? Sunt dezorientata, debusolata .... nu inteleg. As vrea sa traiesc din amintitri insa acum dor, as vrea sa ma catapultez in stari frumoase si nu pot, as vrea sa ies de aici insa parca ceata asta nu se mai termina ... iar frigul adus cu ea imi intra in oase si starea mi se inrautateste ... Unde sa ma duc acum, ce sa fac? Sa ma opresc si sa astept sa treaca ceata? Sa ma agit ca un Pepsi ca poate reusesc sa gasesc o cale de scapare? Pe cine sa intreb? Unde sa fug? Doamne, unde esti? Acum cand ma simt pierduta, Tu unde esti?
Nu mai simt dragostea Ta. Nu mai simt mana Ta. Nu mai aud ce imi spui. Ceata asta parca mi-a luat si vaz si auz si simturile mi le-a ucis ....
Nu ma lasa aici te rog! strig disperata. Te rooooooooog, scoate-ma de aici!
Am urcat in camera si in partea asta de casa e soare. Aici ma bucur de feeria de culori, de splendori iar ceata se imprastie pentru ca vad cum lumina creste in intensitate din ce in ce mai mult si mai repede.
Pentru fotografia asta ii multumesc lui Adrian Haj.

5 comentarii:

kis spunea...

ei vezi trebuie doar sa stim sa privim dincolo de nor, de ceata , de probleme...caci toate trec dar EL si noi prin EL santem vesnici!

fii binecuvantata!

denisia spunea...

O seara super iti doresc!

Cella spunea...

Asa e Kis;)
stiind ca ceata nu e vesnica, ca soarele e mai puternic decat ea, ca odata cu disiparea ei va pleca si frigul ... deja pamantul pare lasat in urma; )

Cella spunea...

Multumesc Denisia draga;)
Si tie una de poveste iti doresc;)

Rodica Botan spunea...

Cind e ceata trebuie sa stai jos si sa astepti ajutorul Domnului...Dintre toate cite mi le cere Domnul meu sa le fac...asta mi se pare mai grea. Sa stau in tacere si sa astept...
Si eu mi-s in ceata...asteptam ajutorul Domnului cu privire la boala lui Deb. Tare mai e greu...