Rodica acum ceva, lansa pe blogul ei provocarea de a scrie o poveste in care am fost implicati insa sa nu ne aratam cat de mareti am fost noi cu sa iasa in evidenta "Bucuria de a da".
Am scris urmatoarea povestire care a primit premiul John Smith (premiul se acorda fara a se tine cont de numarul de voturi).
"Acum vreo sapte sau opt ani in urma, pe un ger cumplit cei de la lucru imi spun ca ma tot suna un barbat ce vrea sa vorbeasca numai cu mine. Le-am zis ca o sa mai sune ... nebuni sunt la tot pasul.
Si a revenit. Era dirijorul din orasul de unde plecasem. Stiam ca au o fetita si acum imi spunea ca au un baietel care insa e foarte bolnav si ma ruga sa intreb printre cunostinte, rude si prieteni daca pot sa gasesc un medicament, care pe langa ca era enorm de scump, nici nu se gasea in Romania.
Una din prietenele mele era doctor asa ca am sunat-o si am intrebat-o. A inceput sa se in grijoreze: "tie iti trebuie? Ce ai? Unde si la cine ai fost? Cine ti l-a recomandat?"
A linistit-o si i-am explicat cui ii trebuie. Ea avea acel medicament insa in doza pentru adulti. Ce sa facem acum? Mi-a zis ca il poate da si ca va scrie indicatiile pentru administrare.
Am mai dat un telefon si am gasit pe cineva care sa mearga cat mai aproape de prietenul asta a meu ca sa ii dea medicamentele mai repede.
Dupa asta nu am mai stiut nimic vreo doi sau trei ani.
Eram la o inmormantare, vine sotia prietenului meu si imi spune: "Cella asa multumesc Domnului pentru tine."
I-am zis: "Nu ne-am vazut de cativa ani si chiar nu inteleg de ce faci asta." Raspunsul m-a lasat cu gura cascata: "Iti mai aduci aminte de medicamentele alea ce ti le-am cerut noi intr-o iarna? Si-au facut efectul si daca copilul nostru e in viata, e pentru ca tu ne-ai ajutatat. De cate ori vad pe baiat ii multumesc Domnului pentru tine si ii spun sa ii multumeasca si el pentru tine ca tu ai fost cea care i-ai salvat viata."
I-am explicat ca nici macar nu am vazut medicamentele, habar nu am pentru ce boala sunt, cui i se administreaza. Tot ce am facut a fost sa dau niste telefoane ... si sa incerc sa ii ajut pentru ca mi-s dragi.
Cred ca e scolar de-acum copilul asta ... si tu m-ai facut sa imi reamintesc de el. Poate dau de parintii lui ca sa ii urez un an scolar frumos si poate aflu si cum il cheama"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu