licurici lafaind in lumina

Continuandu-mi peregrinarea prin Palestina si incercand sa incalt papucii fariseilor incep sa ma mai luminez si eu un pic. Cum sa accepte ei asa din senin ca Isus este Mesia? Desi le tot spunea ca El e Fiul, ca El Il cunoaste pe Tatal, in pilde le spune ca El e mostenitorul, e apa, painea vietii, lumina, sarea lumii ... ei nu vor sa priceapa.
Pentru ei era clar, voiau eliberarea fizica din exil, de sub robia romana ... si apoi visau ca vor fi parte din planul Lui Dumnezeu cu Israelul in ce priveste eliberarea lumii prin ei ... numai ca ei aveau ganduri crete ce erau complet diferite de a lui Isus. El nu ii indeamna la opozitie, revolta ci la dragoste iar lor li se acrise de atata robie ... de unde dragoste cand acreala mustea in ei? Sa se schimbe? Si ce castiga?
Isus isi stia rolul pentru care a venit si anume acela de Mesia si asta ii inebunea complet. Mesia aducea eliberare si ar fi tinut la identitatea nationala, nu ar fi facut vindecari in ziua de sabat, nu ar fi vorbit de rau de Templu, ar fi tinut obiceiurile cu o strictete de nemaivazut, ar fi fost selectiv in cercul cu care umbla ... ar fi avut acelasi vis ca ei ... iar acest impostor ce se dadea Mesia si pe care oamenii incep sa Il creada ca Mesia trebuie sa moara ...
Nu implineste visurile, nu rupe barierele ca sa aduca exilul si tara unde curge lapte si miere, nu termina reconstructia Templului, nu devine imparat pamanestesc, nu face din ucenici domnitori, nu taie in stanga si in dreapta pentru a se impune ... e dat pe mana romanilor si omorat de ei ... isi spala mainile si romanul judecator de toata aceasta afacere.
Moare in mainile romanilor si ... ceea ce spunea Isaia devine realitate pe cruce ...
Cand intra in Ierusalim, Isus plange pentru cetate - nu pentru ziduri ci pentru oamenii din ea ... ei nu Il doresc si-L vor scoate afara ca sa fie omorat la fel ca vierii ce omoara mostenitorul trimis de stapanul viei ...
Crucificatii erau atarnati pe cruce la distanta de oras pentru ca scoateau strigate, era un scandal si un teatru galagios ... si dureros. Numai ca Isus nu face teatru si spectacol, Isus nu tipa, nu scoate strigate. Vorbeste putin si moare.
Toata durerea pacatelor omenirii se aduna la cruce si El stia de ea, stia ce avea sa indure si alege sa mearga la cruce, sa moara. Iar perdeau din Templu se rupe singura ca si cum doua maini nevazute o despica ... lasandu-l pe Caiafa cu gura cascata ...
Pretentiile lui Isus despre Mesia s-ar fi dus pe apa sambetei fara cruce iar exilul vine in dimineata invierii cand Domnul vietii iese din mormant .... aducand viata unde nu mai e speranta, paine celor flamanzi, apa celor insetati, transformand nimicurile in perle....
A-mi lua crucea ca sa Il urmez nu inseamna teatru mai mult sau mai putin ieftin, nu inseamna scandal, nu inseamna parada ci inseamna transformare in sare si lumina. In acest proces de transformare primesc viata de la Domnul vietii, beau apa din Izvorul vietii iar painea ce mi se da sa o mananc e paine ce aduce viata si vindecare in mine. Sunt altoita in Hristos, in Mesia si seva ce curge prin El vine si in mine si devin ca El.
Mesia, mostenitorul, aduce exilul din rutina zilei, viata asta de doi bani aducand speranta, viata, transformand-o intr-o aventura a cunoasterii, a transformarii mele intr-o perla si ... e dureroasa transformarea insa ma simt ca un licurici ce sta intr-o baie de lumina si se lafaie acolo in ea ...
Si licuricii nu-s frumosi ... is niste viermi scarbosi dar, stand in lumina devin incandescenti. Ceea ce pare scarbos si nefolositor in zi, noaptea devin pretios ... dar pentru asta, ei nu-si uita sursa.

imagine preluata de pe http://www.flickr.com/