concepte sau realitati?

In lumea mea marginita, limitata sunt iubita de unii oameni. Nu am facut nimic sa merit dragostea asta, de a unora nici nu stiu insa pe unii din ei ii iubesc si eu, prin diverse actiuni imi si manifest dragostea. Am fost creata sa iubesc si sa fiu iubita. Mor din lipsa de dragoste. Mor daca nu iubesc. Mor daca nu ma las iubita. Asa am fost creata.
Tata, cel e Dragostea, imi spune prin Isus ca ma iubeste ca fel ca pe Fiul Sau, Isus (Ioan 17:23-26). Adica, Dumnezeu ma iubeste pe mine .... asa cum sunt: urata sau frumoasa, frumusica, draguta, slaba, grasa, inalta, pitica, pistruiata, cu sau fara cosuri, cu nasul mare sau carn sau coroiat sau ... cum o mai fi, cu ochii mici sau mari, albastri, negri, verzi, caprui, cu parul drept sau cret, cu fata lunga, ovala, cu picioarele cracanate sau drepte, cu degete lungi ca de pianist sau scurte, cu abilitati muzicale sau afoana, cu veleitati artistice sau agricole, mecanice sau de alte feluri .... Oricum as arata, oricum as fi, mesajul din partea Lui Dumnezeu e acelasi: "Te iubesc!"
Dragostea nu e una din calitatile sau activitatile Lui Dumnezeu ci e insasi Dumnezeu. Si dragostea insasi ma iubeste. Am invatat ca dragostea e un sentiment, un concept numai ca ... conceptele astea nasc idoli.
Nu sunt iubita de concepte, nu traiesc pentru ca un concept a murit pentru mine.
Nu o merit, n-am facut nimic ca sa o primesc ... efectiv sunt iubita ... si desi e greu de crezut, de acceptat ... asta vreau sa fac: sa ma las iubita, sa iubesc, sa vad fata Celui ce ma iubeste ca pe Isus, sa Il iubesc ...

imagine preluata de pe http://www.flick.com/