nu inteleg ... totul

M-am catapultat in timp si vreau sa vad ce mai face Iosua care acum a ajuns langa Ierihon. Si-a invatat lectia cu gabaonitii iar poporul si-a adus nemultumirea cu varf si indesat pentru armistitiul acela. Acum au intrebat pe Domnul si ... pare chiar caraghios ce trebuie sa faca. Sa marsaluiasca sapte zile in jurul cetatii Ierihonului si in a saptea zi sa inconjoare de sapte ori cetatea.(Iosua 6)
Uneori ceea ce cere Domnul de la mine e clar, e logic .... insa sunt momente cand mi se pare fara logica, cand parca imi face in ciuda, parca vrea sa ma umileasca in fata celorlalti. Si nu o zi si nu doua si nu cinci ci sapte si in a saptea cu varf si indesat. Numai ca ultimul mars din a saptea zi va fi diferit de celelalte. Va fi un mars cu zgomot, cu tipete de razboi, cu instrumente muzicale si cred ca cetatenii Ierihonului si-au aruncat peste zid ironiile, jignirile cu cea mai mare satisfactie. Spectacolul parea a fi la el acasa. Numai ca aveau sa vada cum zidurile efectiv se surpa iar ei au murit inghitindu-si ironiile.
Trec prin situatii asemanatoare. Nu inteleg de ce trebuie sa trec prin ele si Domnul ma reasigura ca e bine unde sunt, e bine ce fac. Si azi merg la mars tot asa pregatita de razboi. Si azi imi primesc portia de jigniri si ironii, poate mai deochiate ca ieri ... Si maine va fi la fel ... Dar desi eu nu inteleg totul, nu am cum pentru ca nu stiu viitorul, nu stiu ce efect au actiunile mele pentru ceilalti, pentru zidul jignirilor si ironiilor ... nu stiu ce efect va avea sunetul instrumentelor mele cu sau fara coarde ... sau tacerea mea.
Doamne, nu ai putea sa imi dai un far? Unul de ala asa mare ca in porturi? Sa vad clar pe unde sa merg, iar in caz ca se iveste vreun dusman sa il dau gata imediat, daca tentatiile sunt subtile sa le detectez, sa ma tin deoparte ... De ce imi dai numai o candela? Doar stii ca in ea poti sa pui numai putin ulei si apoi trebuie sa ai grija sa nu bata vantul sa stinga flacara ... si ca sa nu mai zic ca lumina ei e micuta ... abia vad la un pas ... . Uneori intru in intuneric total si candela nu mai are ulei, nu vad nimic ... ma simt ca o oarba ce isi continua calatoria doar crezand ca Tu esti langa mine, increzandu-ma in ceea ce zici tu: "Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, ii voi povatui pe carari nestiute de ei; voi preface intunericul in lumina inaintea lor, si locurile strambe, in locuri netede: iata ce voi face si nu-i voi parasi" (Isaia 42:16)
Drumul meu trece prin vai, prin munti, printre stanci, prin gropi, prin vai frumoase cu flori de camp ce miros atata de frumos ca imi imbata sufletul de frumusete insa mai cad si prin gropi, si de acolo scot urlete de durere, de nervi ... Nu inteleg de ce sunt acolo insa in ciuda a toate, stiu ca sunt pe drumul bun pentru ca Te-am intrebat pe Tine. Si mai inteleg ceva de aici, in toata framantarea asta, tot vorbind cu Tine, tot intrebandu-Te mii si miliarde de intrebari am ajuns sa inteleg ce spui, sa deosebesc vocea Ta de celelalte voci, sa stiu care e atingerea Ta, sa tanjesc sa Te stiu langa mine, sa nu vreau sa mai pleci, sa Te iubesc chiar de nu inteleg totul ...

imagine preluata de pe http://www.flickr.com/