In urma cu trei ani, pe 20 iunie 2009, am scris primul articol ca raspuns la faptul ca eram pusa la colt. Eram intr-o perioada amara ... o perioada cand mi-am cernut viata, prioritatile, prietenii, relatiile. Am inceput sa suflu si in inghetata in ce priveste increderea in oameni ... mai grav era ca nu credeam nimic din ce spuneau. Totul mi se parea o mare mascarada .... numita viata si inca viata crestina.
Insa acolo in pustiul si desertul unde eram, L-am rugat pe Tata sa mi se reveleze, sa ma ia sau sa faca ceva cu mine. I-am zis ca daca viata mea mai continua asa ma duc ori la nebuni ... ori in mormant. Si, pustiul a devenit frumos, nu pentru ca eram eu acolo ci pentru ca acolo eram cu Tata. Eram in prezenta Celui ce nu tradeaza, Celui ce nu asteapta cu sufletul la gura sa te distruga, sa zica ceva de dulce, o barfa alba despre tine, sa mai povesteasca despe ispravile ce le-ai spus sau facut. Acolo am descoperit ca habar nu am cine imi e Tata, cine e El, cine e Isus, Mesia, ce rol are El in viata mea, cine e Duhul Sfant.
Pustiul nu e un loc frumos, placut insa e necesar daca vrei sa cresti, daca te lasi transformat. Daca nu ... campiile, peisajele frumoase sunt la indemana insa pustiul il porti in suflet.
In acesti trei ani am descoperit ca studiul Bibliei nu e o indeletnicire strict barbateasca, ca e de fapt o aventura in care intri si e atata de fascinanta incat iti vibreaza fiinta la fiecare lupta, mai ca i-as lua bataie pe unii regi care nu asculta si fac prostii .... ma supar si eu cand ei prefera sa nu asculte, dar ma regasesc cu varf si indesat in atitudinea lor.
Dar, in acelasi timp ... am descoperit cu mare stupoare ca stiam despre Dumnezeu din povestile altora, ca eu chiar le credeam povestile. Credeam ca exista un Dumnezeu. Insa unul aspru, dur pentru Israel in Vechiul Testament si unul ce cocoloseste pe cei ce cred in Isus in Noul Testament. Mai ca implora oamenii sa creada in El, o jerfta ieftina si usoara pentru mantuirea cuiva. Despre Duhul Sfant nu prea aveam mare habar ... un soi de anexa pe care nu stiam cand sa o folosesc.
Am inceput sa scriu pe blog nu pentru ca am vrut eu sa fac asta. In timpul furtunilor si zbuciumarilor mele, Tata mi-a reamintit ca mi-a dat si mie daruri pe care eu nu le vedeam ... nu mai voiam sa le vad. Mi-a zis sa imi folosesc darurile, sa scriu ce imi spune El. Nu-i treaba mea cine va citi ... e a Lui. I-am ras ironic atunci ca raspuns ... un ras amar. A devenit un soi de jurnal online pe langa celalalt scris de mana. Un jurnal provocator pentru cresterea mea ... Am descoperit oameni frumosi dincolo de aparent, oameni care au trecut ca si mine prin pustiu, s-au lasat transformati, iubiti, slefuiti ... Oameni pe care Tata i-a folosit ca si bandaj de dragoste. Oameni care au fost asezati langa mine ca provocare pentru a reinvata increderea, dragostea, prietenia, bunatatea, credinciosia ...
Unii mi-ai devenit prieteni, oameni pe care pot conta pentru rugaciunile lor, pentru un sfat, pentru un raspuns, un umar pe care pot boci.
Multumesc celor ce au intrat aici ... in casa mea virtuala, e posibil sa fi dezamagit pe multi, e posibil ca unii sa nu se fi simtit bine, e posibil... Dar, multumesc pentru incurajarile lasate aici sau in privat. Multumesc celor care s-au rugat pentru mine, care au trecut de bariera virtuala si ne-am cunoscut, multumesc celor ce s-au lasat descoperiti, au devenit bandaje de dragoste, mangaiere, sfat, alin ....
Multumesc A.Dama, Rodica Botan, Daniel Branzei, Livius Puraci, Ionel Luca, Lia Noria, Sorina Pirosca, Elena Axinte, Virginia, Misu si Kostinus Radovici, Oana Mocanu, Denisia, Cristina = Bat Melech, Chris, Oti, Luminita Ciuciumis, Ramona Ciobanu, Ligia Capatana, Lori, Katia = Lora .... si lista e lunga.
Fara sa stiti ati devenit binecuvantari pentru mine.
Fara sa stiti ati fost ingeri cu chip de om trimisi sa-mi aduceti de la Tata alinare, mangaiere, uneori mustrare, semne de dragoste si uneori v-ati lasat provocati sa fiti martori la minuni.
Multumesc.
Va dedic o melodie cantata de Avraham Fried - Someone always walks with me.
Insa acolo in pustiul si desertul unde eram, L-am rugat pe Tata sa mi se reveleze, sa ma ia sau sa faca ceva cu mine. I-am zis ca daca viata mea mai continua asa ma duc ori la nebuni ... ori in mormant. Si, pustiul a devenit frumos, nu pentru ca eram eu acolo ci pentru ca acolo eram cu Tata. Eram in prezenta Celui ce nu tradeaza, Celui ce nu asteapta cu sufletul la gura sa te distruga, sa zica ceva de dulce, o barfa alba despre tine, sa mai povesteasca despe ispravile ce le-ai spus sau facut. Acolo am descoperit ca habar nu am cine imi e Tata, cine e El, cine e Isus, Mesia, ce rol are El in viata mea, cine e Duhul Sfant.
Pustiul nu e un loc frumos, placut insa e necesar daca vrei sa cresti, daca te lasi transformat. Daca nu ... campiile, peisajele frumoase sunt la indemana insa pustiul il porti in suflet.
In acesti trei ani am descoperit ca studiul Bibliei nu e o indeletnicire strict barbateasca, ca e de fapt o aventura in care intri si e atata de fascinanta incat iti vibreaza fiinta la fiecare lupta, mai ca i-as lua bataie pe unii regi care nu asculta si fac prostii .... ma supar si eu cand ei prefera sa nu asculte, dar ma regasesc cu varf si indesat in atitudinea lor.
Dar, in acelasi timp ... am descoperit cu mare stupoare ca stiam despre Dumnezeu din povestile altora, ca eu chiar le credeam povestile. Credeam ca exista un Dumnezeu. Insa unul aspru, dur pentru Israel in Vechiul Testament si unul ce cocoloseste pe cei ce cred in Isus in Noul Testament. Mai ca implora oamenii sa creada in El, o jerfta ieftina si usoara pentru mantuirea cuiva. Despre Duhul Sfant nu prea aveam mare habar ... un soi de anexa pe care nu stiam cand sa o folosesc.
Am inceput sa scriu pe blog nu pentru ca am vrut eu sa fac asta. In timpul furtunilor si zbuciumarilor mele, Tata mi-a reamintit ca mi-a dat si mie daruri pe care eu nu le vedeam ... nu mai voiam sa le vad. Mi-a zis sa imi folosesc darurile, sa scriu ce imi spune El. Nu-i treaba mea cine va citi ... e a Lui. I-am ras ironic atunci ca raspuns ... un ras amar. A devenit un soi de jurnal online pe langa celalalt scris de mana. Un jurnal provocator pentru cresterea mea ... Am descoperit oameni frumosi dincolo de aparent, oameni care au trecut ca si mine prin pustiu, s-au lasat transformati, iubiti, slefuiti ... Oameni pe care Tata i-a folosit ca si bandaj de dragoste. Oameni care au fost asezati langa mine ca provocare pentru a reinvata increderea, dragostea, prietenia, bunatatea, credinciosia ...
Unii mi-ai devenit prieteni, oameni pe care pot conta pentru rugaciunile lor, pentru un sfat, pentru un raspuns, un umar pe care pot boci.
Multumesc celor ce au intrat aici ... in casa mea virtuala, e posibil sa fi dezamagit pe multi, e posibil ca unii sa nu se fi simtit bine, e posibil... Dar, multumesc pentru incurajarile lasate aici sau in privat. Multumesc celor care s-au rugat pentru mine, care au trecut de bariera virtuala si ne-am cunoscut, multumesc celor ce s-au lasat descoperiti, au devenit bandaje de dragoste, mangaiere, sfat, alin ....
Multumesc A.Dama, Rodica Botan, Daniel Branzei, Livius Puraci, Ionel Luca, Lia Noria, Sorina Pirosca, Elena Axinte, Virginia, Misu si Kostinus Radovici, Oana Mocanu, Denisia, Cristina = Bat Melech, Chris, Oti, Luminita Ciuciumis, Ramona Ciobanu, Ligia Capatana, Lori, Katia = Lora .... si lista e lunga.
Fara sa stiti ati devenit binecuvantari pentru mine.
Fara sa stiti ati fost ingeri cu chip de om trimisi sa-mi aduceti de la Tata alinare, mangaiere, uneori mustrare, semne de dragoste si uneori v-ati lasat provocati sa fiti martori la minuni.
Multumesc.
Va dedic o melodie cantata de Avraham Fried - Someone always walks with me.
10 comentarii:
Semn pilduitor, de dragoste, dar si de inteleapta mustrare ai fost (si esti) TU pentru mine.
Eu iti multumesc, Cella, pentru ca...esti!
Oana draga,
fii binecuvantata!
Ptiu, m-ai emotionat, (snif)
Si tu de multe ori ;)
Luminita
"Buna dimineata!
Azi nu m-am putut opri in a-ti scrie. Blogul tau a devenit un “drog” pentru mine.Cand ajung la birou, primul lucru pe care-l fac este sa deschid mess-ul si sa citesc. La inceput a fost din curiozitate apoi a devenit “o gura de aer proaspat” pentru mine. In fiecare zi am cate ceva nou de invatat. Unele lucruri, prin ceea ce scrii, am inceput sa le vad si din alta perspective. E minunat. Dar, azi nu m-am putut opri in a-ti scrie. AZI am avut impresia ca ai scris doar pentru mine. Sunt momente, , stari prin care am trecut si eu dar am invatat ca si tine ca avem un TATA care nu ne lasa . Azi te-am simtit si L-am simtit mai aproape de mine ca niciodata. Foloseste darul de la Dumnezeu in continuare. Asa cum ai spus si tu “nu-i treaba mea cine va citi ... e a Lui”. El stie ca sunt multi care au nevoie de darul tau. Domnul sa te binecuvanteze si ……..Multumesc,multumesc, multumesc."
Crestem impreuna ...
Multumesc Luminita!
Cine se descopera pe sine descopera cel mai important lucru de sub soare. Scrisul tau este o continua excursie de explorare interioara. Tine-o tot asa.
Vin in Iulie in Moldova cu tinerii. Ne vedem pe undeva?
Mi-a zis George si fr. Livius ca veniti.
O sa ne vedem daca va ingadui Domnul sa ajungem pana atunci.
Oricum ... abia astept!
PFF cand am primit mesajul dimineata pe telefon..ma gandeam ...sincer oare ce am facut sa merit atatea binecuvantari...apoi am citit ...pfff mi sau umplut obrajii de roseata ...niciodata nu m--as fi gandit ca pot fi o binecuvantare pentru cineva ...Multumesc CELLA pentru aceste incurajari care au venit in viata mea intr--un moment de mare dezorientare . THANKS pentru ceea ce esti :*
Cum sa nu te fi gandit tu Kos ca esti o binecuvantare ?
Uooof ... ce ma fac eu cu tine? ;))
Mersi Kos pentru prietenia ta!
Trimiteți un comentariu