1 Când a sosit Ziua Cincizecimii, erau cu toţii la un loc.
2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care şedeau ei.
3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei.
4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni evlavioşi din fiecare neam de sub cer.
6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uluită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. 7 Toţi se mirau şi se minunau zicând:
13 Alţii însă îşi băteau joc şi ziceau:
"8 Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. " Faptele Apostolilor 1:4, 8
"16 Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Apărător, Care să fie cu voi în veac, şi anume 17 Duhul adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani; voi veni iarăşi la voi. 19 Încă puţin, şi lumea nu Mă va mai vedea, însă voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. 20 În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, voi în Mine şi Eu în voi."
"26 Când va veni Apărătorul pe Care vi-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, Care iese de la Tatăl, El va depune mărturie despre Mine. " Ioan 15:26
2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care şedeau ei.
3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei.
4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni evlavioşi din fiecare neam de sub cer.
6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uluită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. 7 Toţi se mirau şi se minunau zicând:
„Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?! 8 Cum de îi auzim, fiecare dintre noi, vorbind în propria noastră limbă, în care ne-am născut?! 9 Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părţile Libiei dinspre Cirena, vizitatori din Roma, 11 iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, pe toţi îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu!“
12 Toţi erau uimiţi şi nedumeriţi şi se întrebau unul pe altul:
„Ce vrea să însemne aceasta?“
13 Alţii însă îşi băteau joc şi ziceau:
„Sunt plini de must!“ Faptele Apostolilor 2:1-13
Duminica trecuta scriam despre ce istoria acestei sarbatori de Rusalii. "15 Sărbătoarea Săptămânilor. Din ziua de după Sabat, adică din ziua în care veţi aduce snopul ca jertfă legănată, să număraţi şapte săptămâni întregi. 16 Să număraţi cincizeci de zile până în ziua următoare celui de-al şaptelea Sabat, după care să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. " De la Paste pana la Rusalii sunt 50 de zile.
Stiu ca suntem o tara crestina sau crestinata. Constantin si Elena au stiut cum sa isi mareasca puterea impunand crestinismul ca religie de stat. Decizia asta a adus durere, moarte, cruciade fara rost, ura si razbunare, s-au distrus capodopere de arta, din literatura, au fost omorati oameni de stiinta, din literatura, .... a facut din credintele oamenilor un ghiveci cetos si impovarator. Am incercat sa vad ce se spune in popor despre aceasta zi si ... am gasit putin despre Pogorarea Duhului Sfant si foarte multe informatii despre lele sau iele si ceva zane sau duhuri rele numite Rusalii si care ar fi fiice ale imparatului Rusalim. Ce treaba au ielele sau lelele cu Rusaliile si cu originea acestei sarbatori .... nu stiu sa explic.
Crestini au fost numiti urmasii lui Isus, cei care au ales sa traiasca aplicand in viata lor invataturile Lui Isus. Dex-ul defineste crestin ca "Care aparține creștinismului, privitor la creștinism" si crestinism " Ansamblul religiilor la baza cărora se află credința în persoana și învățăturile lui Iisus Cristos. "
Astazi, 13 Sivan 5772 sau 3 iunie 2012, sarbatorim Rusaliile / Pogorarea Duhului Sfant. Dar .... cine este Duhul Sfant?
"4 În timp ce se afla laolaltă cu ei, le-a poruncit astfel: „Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi promisiunea Tatălui, despre care aţi auzit de la Mine. 5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.“""8 Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. " Faptele Apostolilor 1:4, 8
"49 Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu; voi însă rămâneţi în cetate până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus!“" Luca 24: 49
"16 Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Apărător, Care să fie cu voi în veac, şi anume 17 Duhul adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani; voi veni iarăşi la voi. 19 Încă puţin, şi lumea nu Mă va mai vedea, însă voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. 20 În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, voi în Mine şi Eu în voi."
"26 Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va reaminti tot ce v-am spus. " Ioan 14:16-20, 26
"26 Când va veni Apărătorul pe Care vi-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, Care iese de la Tatăl, El va depune mărturie despre Mine. " Ioan 15:26
"7 Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să plec, pentru că dacă nu plec, Apărătorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, Îl voi trimite la voi. 8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată. 9 Cu privire la păcat: pentru că ei nu cred în Mine; 10 cu privire la dreptate: pentru că Eu Mă duc la Tatăl şi nu Mă mai vedeţi; 11 cu privire la judecată: pentru că domnitorul lumii acesteia a fost judecat.
12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.13 Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină. 14 El Mă va proslăvi pe Mine, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va face cunoscut. 15 Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am spus că va lua din ce este al Meu şi vă va face cunoscut. 16 Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, încă puţin şi Mă veţi vedea, (pentru că Mă duc la Tatăl)." Ioan 16:7-16
Duhul Sfant este Dumnezeu, face parte din Trinitate. Isus - Fiul Lui Dumnezeu s-a inaltat la cer si la Rusalii a fost coborarea Duhul Sfant. La Rusalii toti barbatii evrei erau obligati sa vina la templu. Era una dintre cele trei sarbatori la care prezenta tuturor barbatilor evrei era obligatorie. In Ierusalim erau adunati evreii la sarbatoarea primelor roade, a saptamanilor, a rusaliilor. In acest context are loc Pogorarea Duhului Sfant ... intr-o audienta mare. Pe langa evrei mai erau oameni de peste tot care aud in limba lor vorbindu-se despre lucrurile minunate ale Lui Dumnezeu. Nu starea vremii, nu politica, nu boli si criza, nu petreceri si destrabalari, nu orice altceva ... vorbeau despre cat de minunat e Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu