1 iunie e cunoscuta ca si Ziua Copilului - o zi a celebrarii copilariei. Toti cei ce au copii sau nepoti cumpara bomboane sau daruri si merg sa faca surprize celor dragi lor.
La gradinita nu am mers decat un an. Insa si in acela m-am dus cu mare greutate pentru ca nu imi placea acolo. Cum ajungea mama acasa, cum si eu apaream dupa ea. Si asta spre marea ei disperare. Nici la gradinita de langa bunici nu imi placea chiar daca aveau scranciob si multe jucarii ... Era mai bine cu mama acasa sau cu bunicii decat acolo. Imi amintesc ca ne invatau ceva jocuri si mi se pareau atat de stupide si copilaresti ... erau mai interesante povestile bunicilor si sa asist la discutiile lor decat sa stau cu copiii.
Stiam ca scoala e obligatorie si ... invatatorul era un domn frumos. Chiar si acum imi aduc aminte ce mult il admiram si ce mandra eram de el. Cand intr-o discutie dintre el, bunicul de pe mama si mama am aflat ca era verisor cu mama ... Ioi ce mi-a crescut inima de mandrie. Omul asta frumos e ruda cu mine! Mai auzisem eu cand i-a spus mama sa nu ma certe prea dur si sa nu se atinga de mine ca va avea de furca cu ea iar bunicul a incuviintat ce a spus mama ... asa ca m-am dus cu mare bucurie la scoala.
Imi placea cand ne aducea bomboane pe 1 iunie sau ne ducea in excursie, ori jucam tot felul de jocuri, ne spunea povesti insa din alea cu diapozitive ...
Dar ...
Nu toti copiii au parinti desi au parinti.
Nu toti copiii au mers la gradinita, scoala ...desi exista in zonele lor gradinite si scoli.
Nu toti copiii stiu ce inseamna sa fie iubiti desi trebuie sa fie iubiti, merita sa fie iubiti.
Recent am vazut in ochii unui astfel de copil - desi are peste 18 ani - lacrimi putin spus amare, lacrimi de durere din cauza lipsei celor ce ar fi trebuit sa fie langa el, sa fie mandri de el, sa ii calce o camasa, sa ii aranjeze cu drag si mandrie cravata sau gulerul de la camasa ... sau sa ii culeaga o scama imaginara de pe sacoul de la costum ...
Azi in timp ce bomboanele se topesc ... cred ca e cazul sa ne gandim un pic la cei de langa noi care nu au cui sa spuna "mama" si "tata". Poate ca au decedat, poate ca efectiv s-au evaporat in timp si spatiu preferand sa uite ca undeva pe lumea asta cineva le duce dorul si le simte lipsa, poate ca din motive economice au luat calea vestului sa trimita bani acasa.
In deplinul sens al cuvantului nu este nimeni orfan pentru ca suntem ai Domnului ca vrem sau nu sa credem asta. Ce ar fi daca astazi am cauta printre noi copiii ce traiesc adevarate drame si le-am da o bomboana, o incurajare, o imbratisare .... ? Ne-ar costa mai mult? Poate ca acesti copii sunt ascunsi in persoane mature insa care au nevoie disperata de un cuvant de incurajare de la cineva caruia chiar ii pasa ...
Spun despre mine ca-s crestina, adica urmasa a Lui Christos, Yeshua HaMachiach. Daca sunt ce spun ca sunt atunci trebuie sa ma uit la cum iubeste El si sa iubesc ca El, cum trateaza El oamenii si sa II tratez la fel. Recunosc ca nu imi iese de fiecare data, ca ma enervez si pe unii i-as arunca pe geam insa ... nu ii arunc.
Poate nu am bani sa le cumpar bomboane copiilor de langa mine insa o vorba buna nu costa nici un ban. Copiii nu au nevoie atat de mult de bomboanele mele cat au nevoie, uneori, disperata de cuvintele mele de incurajare, apreciere, dragoste ...
La gradinita nu am mers decat un an. Insa si in acela m-am dus cu mare greutate pentru ca nu imi placea acolo. Cum ajungea mama acasa, cum si eu apaream dupa ea. Si asta spre marea ei disperare. Nici la gradinita de langa bunici nu imi placea chiar daca aveau scranciob si multe jucarii ... Era mai bine cu mama acasa sau cu bunicii decat acolo. Imi amintesc ca ne invatau ceva jocuri si mi se pareau atat de stupide si copilaresti ... erau mai interesante povestile bunicilor si sa asist la discutiile lor decat sa stau cu copiii.
Stiam ca scoala e obligatorie si ... invatatorul era un domn frumos. Chiar si acum imi aduc aminte ce mult il admiram si ce mandra eram de el. Cand intr-o discutie dintre el, bunicul de pe mama si mama am aflat ca era verisor cu mama ... Ioi ce mi-a crescut inima de mandrie. Omul asta frumos e ruda cu mine! Mai auzisem eu cand i-a spus mama sa nu ma certe prea dur si sa nu se atinga de mine ca va avea de furca cu ea iar bunicul a incuviintat ce a spus mama ... asa ca m-am dus cu mare bucurie la scoala.
Imi placea cand ne aducea bomboane pe 1 iunie sau ne ducea in excursie, ori jucam tot felul de jocuri, ne spunea povesti insa din alea cu diapozitive ...
Dar ...
Nu toti copiii au parinti desi au parinti.
Nu toti copiii au mers la gradinita, scoala ...desi exista in zonele lor gradinite si scoli.
Nu toti copiii stiu ce inseamna sa fie iubiti desi trebuie sa fie iubiti, merita sa fie iubiti.
Recent am vazut in ochii unui astfel de copil - desi are peste 18 ani - lacrimi putin spus amare, lacrimi de durere din cauza lipsei celor ce ar fi trebuit sa fie langa el, sa fie mandri de el, sa ii calce o camasa, sa ii aranjeze cu drag si mandrie cravata sau gulerul de la camasa ... sau sa ii culeaga o scama imaginara de pe sacoul de la costum ...
Azi in timp ce bomboanele se topesc ... cred ca e cazul sa ne gandim un pic la cei de langa noi care nu au cui sa spuna "mama" si "tata". Poate ca au decedat, poate ca efectiv s-au evaporat in timp si spatiu preferand sa uite ca undeva pe lumea asta cineva le duce dorul si le simte lipsa, poate ca din motive economice au luat calea vestului sa trimita bani acasa.
In deplinul sens al cuvantului nu este nimeni orfan pentru ca suntem ai Domnului ca vrem sau nu sa credem asta. Ce ar fi daca astazi am cauta printre noi copiii ce traiesc adevarate drame si le-am da o bomboana, o incurajare, o imbratisare .... ? Ne-ar costa mai mult? Poate ca acesti copii sunt ascunsi in persoane mature insa care au nevoie disperata de un cuvant de incurajare de la cineva caruia chiar ii pasa ...
Spun despre mine ca-s crestina, adica urmasa a Lui Christos, Yeshua HaMachiach. Daca sunt ce spun ca sunt atunci trebuie sa ma uit la cum iubeste El si sa iubesc ca El, cum trateaza El oamenii si sa II tratez la fel. Recunosc ca nu imi iese de fiecare data, ca ma enervez si pe unii i-as arunca pe geam insa ... nu ii arunc.
Poate nu am bani sa le cumpar bomboane copiilor de langa mine insa o vorba buna nu costa nici un ban. Copiii nu au nevoie atat de mult de bomboanele mele cat au nevoie, uneori, disperata de cuvintele mele de incurajare, apreciere, dragoste ...
7 comentarii:
Multumesc mama mea spirituala!<3
Multumesc mama mea spirituala!<3
trimit o imbratisare...fie ea si virtuala... copilului din tine, de la copilul din mine - bucuros sa te (re)citeasca :)
oti,
te simti exilat? ;))
Multumesc foarte frumos Oana de imbratisare;)
Primesti una cu aer moldovean? ;))
Ohooo...şi inca cum :)
Primesc, dragă Cella. Si te pup.
mersi Oana draga ...
Trimiteți un comentariu