vineri, 19 octombrie 2012

in acea zi ...!

"6 În zilele care vin, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori, va da lăstari şi va umple întreaga lume cu rod.
7 L-a lovit oare Domnul cum i-a lovit pe cei ce-l loveau? A fost el ucis cum au fost ucişi cei ce-l ucideau?
8 Izgonindu-l, trimiţându-l în exil, Te-ai luptat cu el! Cu suflarea Sa năprasnică l-a strămutat în ziua când a suflat vântul de răsărit.

9 Prin urmare, astfel va fi ispăşită vina lui Iacov, acesta va fi rodul deplin al îndepărtării păcatului său: când El va face din toate pietrele altarelor nişte pietre de var zdrobite în bucăţi, nu vor mai rămâne în picioare nici aşerele şi nici stâlpii închinaţi soarelui.

10 Cetatea fortificată este pustie; a ajuns o locuinţă abandonată şi pustiită ca un deşert. Acolo pasc viţeii, acolo se odihnesc şi-i mănâncă ramurile.
11 Când ramurile i se usucă, sunt rupte, iar femeile vin şi fac foc cu ele. Fiindcă acesta este un popor fără minte, Creatorul lor nu va avea milă de ei, Făcătorul lor nu se va îndura de ei.

12 În ziua aceea DOMNUL va treiera de la cursul Eufratului până la Râul Egiptului, iar voi, israeliţi, veţi fi adunaţi unul câte unul.

13 În ziua aceea o trâmbiţă mare va suna, iar cei ce au pierit în Asiria şi cei exilaţi în ţara Egiptului vor veni şi se vor închina DOMNULUI pe muntele cel sfânt, în Ierusalim." Isaia 27:6-13

Pana in "ziua aceea" se vor intampla alte lucruri despre care Isaia ne scrie, nu ne lasa in ceata. Ne spune ce se va intampla cu Israel, asupritorii lui, cetatile lor, sistemul in care isi pusesera increderea.

Domnul si-a ales un popor, pe Israel. Relatia lor a fost una cu suisuri si coborasuri. Insa ... oricat de mult s-a dedat la idolatrie Israel, Domnul nu l-a abandonat. L-a pedepsit, dus in robie, lasat sa fie imbibat cu idolatrie pana i se va scarbi de ea si se va intoarce cu toata inima catre Domnul.

Dar, El are un plan de salvare, va sterge nelegiurea poporului Sau. Insa ... daca ma uit cu atentie, vad ca Domnul nu forteaza pe nimeni sa accepte mantuirea. Ne-a dat libertatea sa alegem.

In ziua aceea - ziua judecatii, Domnul isi va aduna poporul din toate colturile lumii. Cine va fi in acest popor? Cei ce au crezut in El, in Isus Christos. Doar asa poti face parte din poporul Sau. In ziua aceea, mortii ce au pierit in exil vor invia, cei in exil vor veni si ei si se vor inchina Domnului, pe muntele Sionului, in Ierusalim impreuna cu poporul Lui.

Imi doresc sa pot vedea fata lui Isaia cand spunea aceste lucruri poporului insa ar fi frumos sa urmaresc si reactia compatriotilor auzindu-l. Pasajul asta ma face sa ma simt ca intr-un film SF, in 4D: ce spune Isaia, implinirea lucrurilor in Isus, timpul meu si ce va fi cand Isus va reveni sa isi adune poporul ... oriunde ar fi imprastiat in lumea asta.

Stiu ca poporul nu l-a prea bagat in seama pe Isaia si au ajuns in robie ... amara robie. Robia, din perspectiva Vechiului si Noului Testament, e cea a pacatului. Vestea buna ce o aduce Isaia e ca poti iesi din ea. Numai daca vrei.

Cum a reactionat poporul atunci ... e istorie.
Dar, ce fac eu azi?
Cum reactionez?
Sunt in robie?
Vreau sa ies din ea?
Constientizez ca sunt in ea?
Traiesc ca un om liber?
Cine mi-a dat libertatea?
Cu ce pret?
Astept acea zi?

Trambita va suna ca vreau sau nu, ca astept acea zi sau nu, ca sunt in robie sau afara din ea ...
Ziua aceea va veni!
Isaia m-a provocat sa imi doresc si mai mult venirea acelei zile.
In acea zi ... voi vedea pe Isaia, martirii din exil, apostolii, sfintii ce au crezut in Isus de-a lungul veacurilor, imi voi revedea bunicii, pe tata, neamurile si prietenii ce au plecat mai devreme .... ne vom intalni in inchinare inaintea Celui ce a luat robia roaba!

In acea zi voi auzi sunetul trambitei ... al shofarului ...

5 comentarii:

costica h spunea...

Cel mai dramatic moment din perspectiva omului este acela cand Usa s-a inchis!
Deoparte bucuria, Ospatul a inceput, iar afara incepe jalea, regretul, plansul si mult mai mult.
Cadela si continului ei este toto ce ne ramane cel mai de pret lucru in viata aceasta.
Maret va fi a acel moment, pentru cei ce-L asteapta; Amin! Vino Doamne Isuse!

costica h spunea...

Cel mai dramatic moment din perspectiva omului este acela cand Usa s-a inchis!
Deoparte bucuria, Ospatul a inceput, iar afara incepe jalea, regretul, plansul si mult mai mult.
Cadela si continului ei este toto ce ne ramane cel mai de pret lucru in viata aceasta.
Maret va fi a acel moment, pentru cei ce-L asteapta; Amin! Vino Doamne Isuse!

cella spunea...

Astazi usa inca este deschisa!
Nu te forteaza nimeni sa intri!

Insa in acea zi, cand trambita va suna ... usa se va inchide! Siiiii, va incepe nunta, ospatul si bucuria pentru cei ce au intrat pe USA, au ales Calea, Adevarul si Viata!

A.Dama spunea...

Vad ca perseverezi. Inca nu ti-ai luat gandul de la rochia de mireasa.

cella spunea...

Framant ganduri, sentimente, pun la punct vointa, credintele mi se verific ;).

Cum sa imi iau gandul? Vreau sa fiu o mireasa frumoasa ;)