Specialitatea Lui sunt minunile!

 Suntem prea mulți oameni pe planeta asta. Dacă se merge în acest ritm, riscăm să rămânem fără resurse. Acesta este mesajul clar sau subliminal pe care îl aud și văd că ni se transmite. Mi se pune pe umeri povara că exist. Din cauza mea suferă alții. Dacă eu nu aș fi, alții ar avea ce să consume.

De aici, urmează întrebările. De ce m-am născut? Am fost măcar un copil dorit? Am fost o întâmplare?

Speranța de viață este cum este. Parcă sunt îndemnată să îmi pregătesc propria înmormantare.

În loc să fac asta, mă uit la Avraam, în Geneza 18. Avea 99 de ani. Din punctul tuturor de vedere, era bătrân, numai gata de înmormantare. Printr-un artificiu conjugal, l-a avut pe Ismael.

Un bătrân care la 75 de ani începe să aibe vise și vedenii, vinde ce are și pleacă spre nicăieri ascultând de un Dumnezeu nevăzut. Acum are 99 de ani, un copil, dorințe și vise neîmplinite.

Ascultarea lui este urmată de binecuvântări vizibile și Dumnezeul nevăzut în care se încrede este mai real decât realitatea, vorbește și împlinește, I se arată în mod fizic și tangibil, aude, vede, cunoaște.

Un verset s-a lipit de inima de ceva vreme. “Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit”. Geneza 18:19

Eu îl cunosc, M-am făcut cunoscut, M-am apropiat, i-am vorbit, am o relație cu Avraam și știu ce va face, ce va porunci, îi știu inima, intențiile, dorințele, visele și visurile.

Ceva mai devreme îl pregăteam pe Avraam de înmormântare ți acum văd că Dumnezeu are planuri cu el, El vede ce va face Avraam cu fii lui. Stai! Avraam are doar un fiu, pe Ismael. Despre ce vorbește Dumnezeu aici? Despre un viitor cu copii pentru Avraam?

Îmi place să cred că eu sunt una dintre stelele pe care le-a admirat Avraam când Dumnezeu i-a spus să numere stelele ca să vadă câți urmași va avea.

Văd că nimic și nimeni nu este la întâmplare la Dumnezeu. Văd că logica și timpul meu nu se potrivesc cu ale Lui. Gândurile mele nu sunt gândurile Lui.

El are un plan cu mine, El mă cunoaște, mă știe, mă aude. El îmi știe viitorul. Știe ce voi spune, ce voi face, ce intenții am, care va fi viața mea de acum încolo. Viitorul meu este în Mana Lui.

Mi S-a făcut cunoscut ca să spun despre El, să vorbesc despre minunile Lui.

M-a scos din fântână, din vârtejurile tirurilor care mai aveau un pic și mă făceau afiș, m-a salvat de pe crengile care se lăsau atrase de gravitație, m-a scos din mâinile oamenilor, mi-a descoperit intoleranțele și alergiile salvându-mi viața, m-a binecuvântat și mi-a dat o casă, Casa Pâinii, mi-a dat lângă mine oameni bandaje de dragoste și m-a binecuvântat cu ei și prin ei, m-a frânt și m-a restaurat.

De ce?

Pentru că El are un plan cu mine, un viitor și o nădejde, are promisiuni pentru mine.

Și eu ce fac?

Mă iau după vremuri și îmi fac cavoul?

Nici vorbă! Vreau să las relația cu El să fie mai adâncă și mai profundă, vreau să spună și despre mine așa cum a spus despre Avraam, că suntem prieteni.

Îmi este Tată, Stăpân și Domn, Scut, Stâncă și Adăpost, Izbăvitor și Mântuitor, Răscumpărător și Rege.

Am treabă! Îl las pe El să mi se descopere mai mult. Am decis să ascult mai mult și să nu mă mai târguiesc atâta. Am decis să ascult chiar dacă ceea ce-mi spune și promite pare imposibil.

Specialitatea Lui sunt minunile!

Sunt pe Mâini bune!

 Trăiesc timpuri dificile. Pe toate canalele media sunt bombardată cu informații apocaliptice. Că vreau sau nu, aceste informații s-au instalat în creierul meu și de acolo scot capul când sunt în autobuz, în public sau în diverse contexte.

Mă întorc la Avram și citesc, 1. Dupa aceste intamplari, cuvantul Domnului a vorbit lui Avram intr-o vedenie si a zis: "Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tau si rasplata ta cea foarte mare." Geneza 15:1

Ioi, mesajul acesta este și pentru mine.

Cella, nu te teme!

Dar Doamne, Tu nu vezi ce se întâmplă? Uită-te la știri!

Mesajul rămâne valabil! Cella, nu te teme! Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare. Daaa, când spune de răsplată, îmi place. Și nu pot să nu mă întreb ce primesc, ce îmi va da. El este răsplata mea!

Scutul se folosește în armată. Este un obiect cu care te aperi sau care te apără. Există scuturi aeriene, acestea detectează rachetele și le anihilează în aer. Deci, scutul poate fi și ceva mare. Iar Cel care promite că îmi este Scut, este Omniprezent, nu poate fi cuprins.

Domnul îi face promisiunea aceasta lui Avraam și cumva, parcă în mintea mea mă aștept ca pe Avraam să nu îl mai doară oasele și măselele, să nu se mai ciondănească cu Sara, să I se nască mulți copii din Sara, Agar și Sara să devină confidente, viața lui Avram să fie un colț de rai pe un norișor plutitor.

“7. Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie.” Psalmul 34:7

Nu mi se promite că nu voi mai avea rate, facturi și datorii, necazuri sau probleme. Nu mi se promite că nu voi avea probleme medicale. Nu mi se promite că toată lumea mă va iubi, ajuta, încuraja! Nici vorbă de așa ceva.

Domnul, Creatorul cerului și pământului îmi promite că El este scutul meu, răsplata mea cea foarte mare. El îmi promite că tăbărăște, se năpustește în jurul meu pentru că mă tem de El. El promite că mă scapă de primejdie.

Astăzi, decid să nu mă tem! Am promisiunea unui Scut și a unei răsplăți! Sunt pe Mâini bune! 

Sunt binecuvântată!

 Melhisedec vine și îl binecuvântă pe Avraam.

Dumnezeu îl binecuvântă pe Avraam!

Îmi este ușor să citesc și să îmi doresc să fiu şi eu binecuvântată, să alerg după binecuvântări.

Cumva, în capul meu, credeam că doar dacă am ce avea Avraam sunt binecuvântată.

Am fost învaţată să muncesc, moştenesc ideea de workaholic, îmi curge prin vene. Am crezut că ceea ce am făcut e meritul meu, realizarea mea. Eu eram în centru. Eu am făcut, am dres, am fost, cu banii mei am făcut aia şi pe aia şi pe cealaltă.

Dacă nu ar fi fost binecuvântarea Domnului peste mine nu se întâmplă nimic. Dacă am ceva sau am făcut ceva este pentru că El mă binecuvântă, El îmi dă, El lucrează, El deschide uși, El îmi dă trecere în fața oamenilor, El mă păzește și protejează, El îmi dă sanatate, înțelepciune și mă așează în contexte.

Nu Îl pot pune pe Dumnezeu în cutiuțe de înțelegere și să Îl las să lucreze când vreau eu, cum vreau eu, la porunca mea.

El este Creatorul și eu creatura, creația Sa.

Eu trebuie să ascult de Creator!

El este în control!

Sunt binecuvântată!

Ceea ce am, ceea ce sunt este suma binecuvântărilor Lui. Îl laud pe El pentru ceea ce face cu mine, în mine și pentru mine, pentru ceea ce îmi dă, pentru ceea ce îmi ia și pentru ceea ce nu-mi dă.

Sunt binecuvântată de Dumnezeul Cel Preaînalt, Creatorul cerului și pământului.

promisiuni

 Acum vreo 20 de ani, am citit o poveste despre doi copii. Unul provenea dintr-o familie mare italiana și celălalt dintr-o familie de americani, familie cu un singur copil. Copiii aceștia erau colegi la școală, s-au împrietenit și nu era nimic neobișnuit ca copilul american să vină la masă la familia italiană.

Mama copilului italian făcea mâncare în oale mari deoarece familia ei era numeroasă. Când era vremea mesei, aducea oala cu supă sau mâncare și o punea pe masă invitând pe fiecare să-și pună cât dorește.

Copilul italian a fost și el invitat acasă la prietenul lui american. Aici, totul din casă era ca în reviste, totul aranjat, iar la masă se foloseau toate tacâmurile posibile.

Anii trec și când ajung la vârstă adultă, cei doi “copii” se reîntâlnesc. Povestesc despre familiile lor, despre casele și meseriile lor și americanul își invită prietenul la cină pentru a relua prietenia lor.

Italianul descoperă că americanul are vreo 5 copii si nu a urmat tradiția familiei care are doar un singur copil.

Se așează la masă și gazda aduce oalele cu supă și mâncare pe masă invitându-și musafirii să își pună cât doresc.

Italianul este nedumerit. Gazda lui a fost crescut într-o casă cu pretenții, apoi a plecat la cele mai înalte școli, acum ocupa o funcție într-o instituție respectabilă și în casa lui se mănâncă așa?

Americanul se uită la prietenul lui și îi spune “ Habar nu ai cât de mult au însemnat vizitele mele la voi, ideea de a mânca cât vreau, bucuria de a auzi râsul și gălăgia casei voastre. Atunci, în acele vizite, mi-am promis că în casa mea va fi la fel."

Citind povestea asta, la fel ca copilul american din poveste, mi-am promis că în casa mea va fi la fel.

Musafirii mei se uită mirați la mine când așez pe masă oalele cu mâncare și îi invit să își pună cât doresc dar le spun povestea si cred ca unii dintre ei decid la fel!.

pâine și Pâine

 Uneori am folosit Biblia pe post de horoscop sau mi-am căutat niște promisiuni cu care să îmi liniștesc inima. În ultima vreme, caut izvoare în Scriptură, izvoare de viață, de înțelepciune, de putere ...

“5. Am sa ma duc sa iau o bucata de paine, ca sa prindeti la inima, si dupa aceea va veti vedea de drum; caci pentru aceasta treceti pe langa robul vostru."” Geneza 18:5

Ni se tot spune că pâinea este toxică, că îngrașă și omoară, că este de evitat. Mai bine mâncăm salate și fructe. Am avut perioade de câte aproape un an când nu am mâncat nici măcar o firimitură de pâine. Am crezut că așa voi slăbi. Însă organismul meu nu e atât de ușor de prostit precum credeam eu.

Mă întorc la Avraam și observ că își servește musafirii cu pâine ca să prindă la inimă, să prindă puteri, să își revină din oboseală. Pâinea cu care îi servește a fost preparată de către Sara. Făină, apă, sare, drojdie și ulei. Simplu. Avraam știa că pâinea ajută inima să se întărească, să funcționeze la capacitate maximă, să fie sănătoasă.

Am căutat articole pe această temă și am descoperit că Avraam știa bine ce știa. Pâinea conține proteine, minerale, vitamine, fibre, carbohidrați.

Trecusem de acest text și credeam că am înțeles tot ce trebuia din el însă mi-am amintit de două versete din Psalmul 104 “14. Tu faci sa creasca iarba pentru vite, si verdeturi, pentru nevoile omului, ca pamantul sa dea hrana: 15. vin, care inveseleste inima omului, untdelemn, care-i infrumuseteaza fata, si paine, care-i intareste inima.”

Un alt personaj din Biblie m-a provocat. “Matitia, unul din leviti, intaiul nascut al lui Salum, coreitul, avea grija de turtele coapte in tigaie. (1Cron.9:31)” Încă nu sunt sigură dacă turtele lui sunt simplele turte pe care le fac și eu. Matitia era master chef la Templu. Specialitatea lui erau turtele în tigaie. Oare folosea ulei ca să le prăjească sau doar le cocea în tigaie? Matitia știa care este cea mai bună textură a făinii, știa care este mirosul cel mai bun, culoarea și umiditatea potrivită pentru turte, cantitatea de apă și ulei, sare și drojdie, lemnele cele mai bune pentru foc.

Nu îmi aduc aminte când am frământat prima dată, poate undeva pe la 7-8 ani sau mai devreme. Îmi place să frământ și să fac pâine. Mă documentez despre proprietățile făinii, despre cantitățile pe care să le folosesc ca pâinea să iasă cât mai sănătoasă, caut făină fără adausuri, stau cu ochii pe temperaturi ca să iasă pâinea cât mai bună, învăț de la unii și alții.

Pâinea are rolul de a întări inima, de a ajuta la buna funcționare a organismului.

Scriptura delimitează în textele ei pâinea de celelalte alimente. Pâinea are un rol important,vital în viața omului. Noul Testament ni-l prezintă pe Isus Christos ca Pâine a Vieții, Pâinea coborâtă din cer. Pâinea Vieții aduce iertare, viață, eliberare, răscumpărare, bucurie, potolește foamea sufletului.

Am decis că e timpul să învăț și practic din ceea ce citesc în Scriptură. Am decis să frământ și să îmi fac pâine. Dacă țin la sănătatea mea atunci trebuie să caut pâinea care îmi întărește inima și face bine organismului meu, să caut și să mânânc din Pâinea care îmi dă Viață.

M-am îndrăgostit de Avraam!

 “Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic” încheie legământul circumciziei cu Avraam. “Cand a fost Avram in varsta de nouazeci si noua de ani, Domnul i S-a aratat si i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umbla inaintea Mea si fii fara prihana. 2. Voi face un legamant intre Mine si tine si te voi inmulti nespus de mult."” Geneza 17:1-2

O bucată de text de aici mi-a atras atenția. A rămas lipită de inima mea și tot am cugetat la cuvintele acestei propoziții. “Umblă înaintea Mea și fii fără prihană.”

Domnul I se revelează lui Avraam, Îi spune unul din Numele sub care Îl poate cunoaște Avraam, încheie legământul și îl lasă pe Avraam să vadă dacă își face partea de legământ, adica dacă își va circumcide bărbații din casă. Nu pot să nu observ cât de mult contează ascultarea.

Sara moare, Isaac pare că nu își mare revine după episodul cu Muntele Moria iar moartea mamei pune capac depresiilor lui. Avraam își “citește” băiatul și realizează că acesta are nevoie de ajutor.

Trec 41 de ani de la încheierea legământului circumciziei iar Avraam îl cheamă pe Eliezer să îi dea o misiunea foarte importantă. Să meargă din Beer Sheba până la Aram Naharayim, localitatea unde locuia familia lui Nahor, fratele lui Avraam. Acesta are de parcurs aproximat 5400 de km ca să caute și să aducă o nevastă pentru Isaac.

Nu știu câte zile a durat această călătorie însă știu sigur că Eliezer s-a rugat intens pentru reușita acestei misiuni. Avraam l-a trimis liniștit pe Eliezer în această călătorie și nu pot să nu mă întreb de ce e atâta de liniștit. Răspunsul îl aflu citind Geneza 24. Eliezer povestește familiei Rebecăi cine este, de unde vine și care îi este misiunea. Eliezer a avut mari emoții dacă va găsi fata, dacă aceasta va vrea să vină cu el. Ajung la versetul 40 și aflu de ce Avraam era atâta de liniștit și de sigur de această misiune. "Domnul, inaintea caruia umblu, va trimite pe Ingerul Sau cu tine si-ti va da izbanda in calatorie, si vei lua fiului meu o nevasta din rudele si din casa tatalui meu.”

De 41 de ani, Avraam umbla înaintea Domnului, avea încredere în Cel înaintea căruia umbla, știa că El își ține legământul și că din Isaac va înflori un neam mare.

Dar eu înaintea cui umblu? Cui vreau să îi fac pe plac? Pe cine vreau să mulțumesc?

Dacă umblu înaintea Domnului, am aceeași liniște și pace ca Avraam?

Sincer? Nu. Nu o am. Mă agit ca un Pepsi, îmi fac tot felul de scenarii. Dacă s-ar da premii pentru scenarită, aș ocupa un loc frumos.

Domnul nu I se arată niciodată lui Eliezer dar văd atata credință în acest om încât cred ca nu era numai un simplu rob din casa lui Avraam. Cred că i-a fost confident, om de încredere, prieten. Cred că Avraam i-a împărtășit fiecare apariție a Domnului, fiecare cuvânt spus de Domnul. Apoi, Eliezer a văzut ascultarea lui Avraam față de acest Dumnezeu nevăzut și a simțit pe propria piele binecuvântările. În rugăciunea lui, se roagă Domnului ca Dumnezeul lui Avraam.

Nu pot să nu mă întreb, poate cineva uitându-se la viața mea, la trăirea mea, să se roage și să spună Dumnezeul Cellei? E o întrebare îndrăzneață, știu!

Domnul nu este o noțiune abstractă

Am auzit despre Domnul încă din perioada intrauterină. Domnul nu este o noțiune abstractă pe care trebuie să o asimilezi ci este o Persoană pe care o poți cunoaște. Văd asta în viața lui Avraam și a oamenilor despre care ne spune Scriptura.

Citesc despre Avraam și observ că avea 75 de ani când a Domnul i-a vorbit. Avraam a auzit, a ascultat, a spus celor din casa lui să strângă tot pentru că vor pleca și au plecat. Ascultarea nu împlică numai auzirea ci trebuie să faci ceea ce ți s-a spus.

Avraam, Sara, Agar si casa lor Îl descoperă pe Dumnezeu. Din Geneza 12 până la Geneza 25, ni se relatează povestea lui Avraam. Văd că Domnul nu alege numai pe unii iar pe alții îi tratează ca fiind neimportanți. El Îi vorbește lui Agar, îi răspunde lui Eliezer, îl avertizează pe Abimelec, îl salvează pe Lot, este cu Ismael. Uneori tind să consider aceste nume doar ca niște personaje dintr-o poveste dar ele au fost reale, au fost oameni ca mine și ca tine.

Primul Nume sub care I se descoperă lui Avraam este Domnul – Yahwe. Apoi urmărind firul poveștii, descopăr alte nume și alte caracteristici ale Domnului.

Dumnezeul Cel Preaînalt

Ziditorul cerului și al pământului

Cuvântul Domnului

Eu sunt Scutul tău șu răsplata ta cea foarte mare

Domnul Dumnezeu

Eu sunt Domnul

Îngerul Domnului

Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic

Domnul a auzit mâhnirea ta

Tu ești Dumnezeul care mă vede

Dumnezeu i-a deschis ochii

Dumnezeu a auzit glasul

Dumnezeu a fost cu copilul

Domnul si-a adus aminte

Domnul a împlinit

Dumnezeu a însănătoșit

Numele Domnului, Dumnezeului Cel Veșnic

Dumnezeu Însuși va purta de grijă

Domnul va purta de grijă

Dumnezeul cerului și al pământului

Avraam, Sara, Agar, Eliezer și Abimelec au fost oameni ca mine și ca tine, cu îndoieli, frământări, probleme. Când aceștia au auzit Glasul Domnului au decis să asculte și să facă ceea ce li s-a spus.

Sunt zile în care am nevoie ca Domnul să fie cu mine ca Domnul care va purta de grijă. În fiecare dimineață, când admir cerul, Îl descopăr ca Ziditorul cerului și al pământului iar pe parcursul zilei am nevoie să știu că El este Cel Atotputernic, Izbăvitorul, Cel ce Singur face minuni. Trebuie să îmi reamintesc mereu că El își aduce aminte ceea ce a promis, că El aude, vede, știe, binecuvântă, vindecă, izbăvește, restaurează, regenerează ... .

Astăzi, vreau să primesc binecuvântările pe care mi le-a pregătit și vreau să mă bucur de ceea ce a creat Ziditorul Cerului si Pământului. Vreau să fiu atentă la cea ce El vrea să îmi vorbească, să îmi arate, să îmi dea ...

Ismael şi Dumnezeul care aude

 Despre Ismael nu știm mare lucru. Dacă văd partea umană a lucrurilor, el apare pentru că Sara, folosindu-se de obiceiurile vremii, o dă de nevastă pe Agar soțului ei. Copilul se naște dar dragostea maternă nu se aprinde în Sara. Agar îi devine rivală.

Trec cam 15 ani și Sara îl naște pe Isaac. Acesta crește și este înțarcat. Ismael avea undeva la 16-17 ani când Sara îi spune lui Avraam să își alunge cealaltă soție și copilul acesteia. Nu ni se spune că Ismael ar fi comentat Sarei ceva, că ar fi jignit-o. Devenise un rival în calea fiului ei. Dar, conform obiciului vremii, Ismael era tot copilul ei.

Avraam se supăra când aude ce îi spune Sara.

Vine Domnul la el și îi spune să facă pe plac Sarei dar îi mai spune şi ce se va întâmpla cu Ismael. Apoi, Avraam îi pregătește de drum și le dă drumul să plece.

Ce era în inima lui? Poate că nu o iubea pe Agar dar îl iubea pe băiat. L-a învățaț să facă primii pași, au mâncat împreună, au râs, poate că l-a învățat să tragă cu arcul, să vâneze. Au locuit împreună. Erau tatăl lui. Fusese speranța lui până să apară Isaac.

Agar și băiatul pleacă și se pierd prin pustiul de la Beer Sheba. Agar e disperată că nu mai are apă, nu vrea să vadă băiatul murind așa că îl lasă într-un tufiș iar ea stă la vreo 20-30 de metri distanță de el și plânge.

“17. Dumnezeu a auzit glasul copilului; si Ingerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar si i-a zis: "Ce ai tu, Agar? Nu te teme, caci Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este.

18. Scoala-te, ia copilul si tine-l de mana; caci voi face din el un neam mare."

19. Si Dumnezeu i-a deschis ochii si ea a vazut un izvor de apa; s-a dus de a umplut burduful cu apa si a dat copilului sa bea.

20. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit in pustiu si a ajuns vanator cu arcul.” Geneza 21:17-20

Nu ni se spune că copilul ar fi scos vreun sunet, că ar fi urlat la lună, la soare, la stânci, la maică-sa, la amintirea lui Avraam. Cea care plânge este Agar.

“Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este”.

Nu sunt Ismael însă am prieteni și cunoștințe care știu ce înseamnă să nu fii iubit de părinți sau de unul dintre ei, care au fost abandonați de unul sau de ambii părinți, care efectiv au fugit de acasă ca să-și salveze viața, care s-au simțit nevalorizați comparativ cu un al copil al familiei.

Cunosc oameni care au apărut pentru că unul dintre părinți a vrut să aibă un copil și acesta s-a simțit povara celuilat părinte.

Textul de aici aduce lumină și bucurie pentru cei defavorizaţi de părinţi. “Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este”.

Ismael nu mai era un pericol pentru Sara și Isaac, nu mai era în raza de acțiune a lui Avraam dar Dumnezeu era cu ochii pe el. Chiar dacă aparent toate ușile par închise și ferecate, Dumnezeu aude glasul copilului care nu a spus nimic audibil.

El aude glasul meu tăcut. El vede tot ce se întîmplă, știe cum am fost concepută, de ce, cu ce intenții, ce gânduri au avut părinții mei și îmi știe viitorul.

De aici, de unde sunt, El vede și El aude glasul meu. Dumnezeu nu m-a pierdut pe drum, prin desert, prin lumea asta.

“Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit in pustiu si a ajuns vanator cu arcul.” Abia la Iosif mai văd expresia că „Dumnezeu era cu el”.

Dumnezeu mă aude din locul în care sunt, mă vede, mă salvează, îmi dă un viitor şi o nădejde.

“normalul” meu nu e normalul tău sau al altora

 Am descoperit că multe din frustrările mele vin din ideile pe care le cred că “așa ar trebui să fie viața” sau că “așa e normal”. E normal să termini o școală și apoi să te angajezi, să te căsătorești, să faci rost de o casă, să ai copii, să mergi prin concediii, și să continui cu “Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!

Iubesc poveștile, le citesc și uneori parcă intru în poveste. Dar viața nu e o poveste!

Viața înseamnă realitate! Iar realitatea înseamnă că “normalul” meu nu e normalul tău sau al altora.

Sunt tot cu Avraam, tot în Geneza. Neamurile lui s-au căsătorit, aveau copii, aveau alt destin. El și Sara au încercat să mulțumească zeul fertilității (nu ni se spune însă e clar că au făcut asta). Domnul I-a vorbit lui Avraam și ei, Avraam și Sara au ales să se încreadă în Adonai, și-au lăsat rudele și au plecat într-o călătorie fără o destinație. O călătorie a credinței.

Erau în călătorie când Avraam ajunge la 99 de ani, Sara împlinește 89 de ani iar copilul promis nu se naște… Normalul din punctul lor de vedere nu mai are cum să apară pentru că Sara intrase la menopauză. Chiar dacă înaintase în vârstă, Sara era încă frumoasă.

Într-o zi călduroasă apar trei musafiri și Avraam Îl recunoaște pe Domnul. Îi este reînnoită promisiunea că va avea un copil cu Sara. Vor avea parte de un normal la o vârstă anormală? Da. Așa va fi!

Studiez mai amănunțit viețile eroile Scripturii și văd că nici normalul lor nu e normal. Realizez că am luat ca de apucat multe lucruri, le credeam normale. Dar realitatea mea nu e “normală”. Normalitatea mea a implicat și implică suferințe, dureri, operații, fracturi. Multe dintre rudele mele mă așteaptă ACASĂ în timp ce eu a trebuit să învăț să trăiesc fără ele.

Iacov îmi spune “16. Nu va inselati preaiubitii mei frati: 17. orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.” (Iacov 1:16-17)

Avraam și Sara au primit un copil, un dar desavârșit când pierduseră orice speranță. Au experimentat că Dumnezeul în care au ales să se încreadă poate să facă imposibilul cu ei, în ei și pentru ei. Au realizat că tot ce au și primesc e de Sus.

Nu știa Domnul că Sara era un munte de frustrare, că l-a tocat pe Avraam la cap că nu au copii, că I s-a acrit să aștepte? Oh! Ba da! “. Domnul Si-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, si Domnul a implinit fata de Sara ce fagaduise.” (Geneza 21:1)

Uitase Domnul de Avraam și Sara?

Cred că El avea timpul Lui când să împlinească ce făgăduise Sarei.

Nu sunt Avraam, nu sunt nici Sara însă vreau să învăț de la ei. Învăț că Dumnezeul în care am ales să mă încred nu e duhul din lampa lui Aladin, nu îmi satisface mie toate dorințele, nu se străduie să îmi împlinească mie toate visele. Nimic din viața mea nu e la întâmplare, orice primesc bun, orice dar desăvârșit îl primesc de Sus, “de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare”.

Sunt “normală” pentru că viața mea e diferită de a ta și a altora. M-am luptat să fiu “normală” ca să nu am bătăi de cap dar acum ... a început să îmi placă normalitatea mea.

Încă mă lupt cu mine, încă mai am idei crețe. Uneori mai tind și tânjesc să-mi aliniez normalul și visele dar realizez cât e de fain să Îl las pe Domnul să îmi scrie povestea, realizez că timpul Lui e bun și desăvârșit pentru mine, că darurile Lui sunt mai bune decât visele mele ...

musafiri și îngeri

M-am reîntors la Avraam. De data asta vreau să mă las fascinată de credința lui și găsesc detalii care îmi schimbă viața în povestea bineștiută.

În Geneza 18 și 19 citesc despre trei îngeri care vin în vizită la Avraam, iar doi dintre aceștia ajung și la Lot. Avraam le pregătește pâine, taie un vițel, aduce unt și lapte și îi servește pe musafiri. Lot, stăruie ca cei doi musafiri să intre în casa lui, le-a pregătit o cină, a pus să se coacă azimi și au mâncat.

Domnul împreună cu doi îngeri vin la Avraam și acesta știe că Domnul e acolo în fața lui. Cum de a știut el asta? Avea 99 de ani și de 24 de ani urechea lui se obișnuise să îi distingă vocea.

Nu pot să nu mă întreb, eu Îi recunosc vocea? Îi recunosc Prezența?

Văd inima de slujitor a lui Avraam în modul în care își tratează oaspeții. O pune pe Sara să frământe și să facă turte din aproximativ 19 kilograme de făină. Alege un vițel bun și tânăr, îl dă slugilor să-l taie și gătească “în grabă”. Merge la bucătărie ca să ia unt și lapte, împreună cu carnea deja pregătită, le pune înaintea musafirilor și le slujește. Nu își cheamă cei mai buni servitori să facă asta.  Pregătește o masă bogată, extravagant de îmbelșugată și își ia în serios rolul de gazdă.

Avraam își slujește musafirii.

Doi îngeri ajung în Sodoma și dau de Lot. Acesta ajunsese să fie parte a înțelepților și judecătorilor cetății, a celor care stăteau la poarta cetății. Atitudinea lui e bună și îi invită la el acasă dar nu văd aceeași disponibilitate de slujire, aceeași dăruire ca a lui Avraam.

Îngerii vin la Avraam ca să îl binecuvânte și la Lot ca să îl salveze.

Nici Avraam și nici Lot nu știau de intențiile îngerilor.

Cum îmi tratez musafirii?

“Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.” Evrei 13:2

Avraam și Lot au avut musafiri. La prima vedere păreau oameni dar erau îngeri trimiși de Dumnezeu ca să îi binecuvânte și să îi salveze.

Oare nu cumva găsindu-mi scuze că sunt obosită, că a mea casă nu arată ca în revista nu știu care, că nu am abilitatea de a așeza mâncarea în farfurie ca la master chef, că ... am ratat ocazia de a primi îngerii în casa mea?

Îngerii nu au venit să fie critici culinari, nu au venit să vadă lungimea pânzelor de păianjen, nu au venit să analizeze calitatea mobilei și a lucrurilor din cortul lui Avraam sau din casa lui Lot. Ei au fost trimiși să binecuvânte și să salveze.

Vreau să fiu binecuvântată, îmi place să fiu binecuvântată!

Așa că am decis să fac din casa mea un loc în care îngerii sunt bine primiți.

Vreau să am o inimă ca a lui Avraam. Vreau să ospătez îngerii în casa mea.

Vreau să mă las binecuvântată și salvată.

Uneori trebuie să fiu salvată ... de mine.

Amintiri cu sfinți - ediție proprie -T al meu

Familia noastră este “modulară”. Adica are copii născuți la tinerețe și copii născuți la vârstă matură. Îmi place să cred că eu am apărut printr-o minune însă urmărind firul genealogic, observ ca de fapt acesta este un tipar al familiei.

În 3 septembrie 1902, pe când străbunica avea 46 de ani, se naște Constantin Armașu. Avea deja frați căsătoriți care aveau copii la rândul lor.

În primul razboi mondial își pierde unul dintre frați iar altul se întoarce infirm și la scurt timp îi moare nevasta rămânând văduv și cu mai mulți copii.

Unul dintre acești copii se lipește de inima lui Constantin și până la bătrânețe au o relație mai mult frățească.

Vrea ceva mai mult de la viață, nu îi plăcea munca câmpului, așa că pleacă și se angajează la oraș. Strânge bani și își construiește casă la țară. Rămâne la oraș și economisește bani in continuare. Dar, vine războiul, banca se închide și pierde toată agoniseala. Nu-și pierde mințile ci își ia familia și se întoarce acasă.

Între timp, se căsătorește cu o fată de acasă, i se naște o fata, apoi un băiat. Pare familia ideală. Însă băiatul moare la naștere. Viața merge mai departe și apare a doua fată, mama mea.

Imediat ce se naște mama este chemat în concentrare și pleacă în război.

Viața a fost pentru el este o valoare pentru care a luptat.

Pe front, superiorii îi văd abilitățile și îl numesc administrator de companie. În acest fel reușeste să nu țină o armă în mână, să nu împuște pe nimeni și să țină la valorile lui.

Povestea despre locurile pe unde a fost însa nu și despre ororile văzute.

Este chemat acasă printr-o telegramă ca mama lui a murit. Fusese foarte atașat de ea și va suferi foarte mult dupa aceasta.

Al doilea razboi mondial a avut multe întorsături pentru România și în acest război își pierde cumnatul, fratele soției. Altă pierdere. Altă viață curmată prea curând.

Soldații români ajung prizonieri și sunt trimiși în Siberia. Este luat prizonier, cumva el află destinația și când a ajuns trenul în zona gării noastre, a sărit din tren și a stat ascuns până când s-a ridicat sentința de dezertare.

I se mai naște un băiat, băiat care îi poartă numele.

Că vrea sau nu, trebuie să își muncească pământul și este om gospodar.

Moartea a vrut cu orice chip să o ia pe mama. Bunica deja îi făcuse rochița de înmormântare dar bunicul și-a luat copila și s-a dus la felcer, medicul satului. I se administrează tratamentul potrivit și copila este salvată.

Ajunge primar și vine foametea. Face un plan și salvează oamenii sortiți morții.

Urmează perioada de colectivizare și își pierde pământul și boii. Altă pierdere.

Dincolo de orice, avea niște doruri și frământări care nu îi dădeau pace. Politica nu era de ajuns. Funcția care o avea nu îi dădea mulțumirea sufletească după care tânjea.

Îi plăcea viața, îi păcea să danseze, iubea viața cu pasiune. Dansa la nunți atât de mult încât avea nevoie de vreo două zile ca să își revină.

Moartea își întinde mâna din nou spre familia lui și îi vrea prima fata. A fost o bătălie lungă cu boala fizică și luptă spirituală.

Este trimis de către cei din partid să-i spioneze și să vadă ce se întâmplă în adunarea celor de la creștini dupa evanghelie. Aici, se întâlnește cu Dumnezeu și întâlnirea aceasta îi va schimba viața, îi aduce răspunsurile dorite, îi dă alinarea după care îi tânjea sufletul.

Era un bărbat înalt, frumos, citea tot ce prindea, îi plăcea să călătorească, îi plăcea mâncarea bună și îi plăcea să stea la povești cu oamenii.

Ca să păstrăm tradiția, eu apar mai târziu în viața familiei.

Din cauza contextului în care trăiam și a bolilor mamei mele, am petrecut mare parte din primii ai vieții mele în casa bunicilor mei.

De la el am moștenit dragul de carte. Îmi amintesc ca regula principală era ca înainte să pui mâna pe carte trebuia să te speli bine cu apă și săpun pe mâini. Nu aveai voie să pui mâna pe carte oricum, nu îndoiai colțurile cărții ca să pui semn.

Încă de când eram foarte mică, de ziua mea, bunicul si bunica îmi făceau câte un cadou. Și, acesta era un cadou practic. Adica putea fi o oală, o pernă cusută în puncta sau croșetată, o față de masă, o tigaie emailată. Mereu spunea că acestea făceau parte din zestrea mea.

Noi doi am avut luptele noastre iar una dintre ele a fost mai aprinsă și a schimbat în amandoi modul de raportare unul la celălalt.

Mereu îi reproșa tatei că mă crește prea independentă, că ar trebui să fie mai dur cu mine dar tata îi spunea, în felul lui, că lui îi place cum e relația noastră și că nu vrea să acționeze altfel.

Într-o zi, pe când eram adolescentă, vine bunicul la noi și se ia de mine. Nu mai stiu de ce. Dar, cum așchia nu sare departe de trunchi, m-am aprins și i-am spus că stătea în curtea familiei Profiri, îi recomand să dicteze în curtea lui și i-am arătat poarta.

S-a uitat la mine, nu a comentat, a mai spus ceva și a plecat.

Mama era în stare de șoc. Nu m-a scuzat dar nici nu m-a certat.

Acela a fost punctul de cotitură în relația cu bunicul. Atunci și acolo a realizat că îi semănam mai mult decât și-a închipuit.

Dacă sunt întrebată cum a fost bunicul Armașu, sau T cum îi spunea bunica, pot spune că a fost un om iubitor, calm, care te citea ca pe o carte, care m-a dus la grădiniță și care a văzut că ceva nu era în regulă pentru mine acolo și a ales să mă ia cu el pe la cei pe care ii vizită.

A fost un om care m-a învățat să prind drag de carte, de povești. Am stat mult cu ei și seara, stingea lampa iar eu adormeam pe patul de după sobă ascultând poveștile lui.

Eram a lui și atata îți trebuia să îi spui ceva de mine.

În casa lui avea oricine loc la masă.

Nu l-am văzut sau auzit niciodată ridicând glasul, nu l-am văzut nervos și făcând scene de isterie. A știut să își ducă durerea cu zâmbetul pe buze.

Mult după ce el a plecat Acasă, am aflat că fusese implicat în aducerea Bibliilor pe timpul regimul comunist. Prima mea Biblie de la el am primit-o.

A fost mândru de mine când a aflat că decisesem să Îl urmez pe Christos.

Nu toți cei care l-au cunoscut pot spune aceleași lucru despre el. Nu a fost cu toți la fel.

A avut inima plină de compasiune pentru săraci, pentru orfani și văduve. Aduna alimente și pleca cu bagajul în spate ca să împartă ceea ce adunase. În felul acesta, lăsa viață și speranță în urma lui.

Deși părea neînfricat și dur, bunica era punctul lui slab. Dacă bunica îi spunea “mai T, nu e chiar așa”. Se reconfigure. O asculta.

Știam că dacă bunica tușește într-un anumit fel, el trebuie să își încheie poveștile. Asta era o distracție maximă pentru mine.

Bunicul T a fost pentru mine un model de credincioșie, de devotament, de dăruire, de înțelepciune. Un lucru pe care l-am apreciat la el era că nu mă trimitea la plimbare când avea musafiri. Trebuia să stau în fața lui la masă, să mă vadă, să mă facă parte la ceea ce se petrecea, să aud și să învăț lecțiile de bunătate și înțelepciune.

A fost un om care era căutat pentru sfaturi.

Îmi pare rău că nu am avut înțelpciunea de a-i pune mai multe întrebări, de a afla mai multe despre el, despre familia din care provenea, despre visele și credințele lui.

Ne vom revedea Acasa și voi avea o eternitate timp în care să ascult răspunsurile la toate întrebările mele.

Doamne, mulțumesc că mi l-ai lăsat pe T în viața mea, m-ai binecuvântat și îmbogățit cu el.

cu Iosif la povești ...

 Recitesc Geneza zilele astea. Am ajuns la Iosif și la a doua întâlnire cu frații lui, cea în care le spune că el este cel considerat mort. Când Iosif avea 17 ani, frații lui l-au vândut. Revederea are loc peste 24 de ani (13 de ani de robie in casa lui Potifar si 2 ani puscarie, 7 ani de belsug și 2 ani de foamete). Avea undeva la 41 de ani.

În acei 24 de ani putea să lase amărăciunea, depresia, deznădejdea, durerea, tristețea și mânia să îi otrăvească sufletul și viața.

Nu a cerut să fie prețuit mai mult de Iacov.

Nu a cerut să aibă vise.

Nu a cerut și nu s-a luptat să devină mâna dreaptă și omul de încredere al tatălui său.

S-a trezit vândut!

Putea să lase amărăciunea, depresia, deznădejdea, durerea, tristețea și mânia să îi otrăvească sufletul și viața dar din ce spune el înțeleg că a ales să se încreadă în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, în Cel care îi dăduse visele!

Când li se dezvăluie fraților, le spune “7. Dumnezeu m-a trimis inaintea voastra ca sa va ramana samanta vie in tara si ca sa va pastreze viata printr-o mare izbavire. 8. Asa ca nu voi m-ati trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a facut ca un tata al lui faraon, stapan peste toata casa lui si carmuitorul intregii tari a Egiptului.’” Geneza 45:7-8

Visele se împlinesc peste 24 de ani! Visele pe care I le dăduse Domnul, nu visele lui Iosif.

Viața mea nu se desfășoară conform cu ceea ce am visat sau mi-am dorit eu. Pierderi umane și materiale, trădări, jigniri, umiliri, dureri, nevoi și necazuri au venit fără să le fi cerut sau chemat.

Am înălțat strigăte mute către lună și soare, către Dumnezeul de dincolo de ele sperând să primesc un răspuns cum voiam eu.

Dar cerul tăcea!

Și în anumite privințe ... încă tace.

În cei 24 de ani, nu ni se spune că Iosif ar fi urlat la lună. Ni se spune numai că Domnul era cu el și cei din jur vedeau asta.

Dacă mă uit în urmă, văd Mâna Domnului la lucru, intervenția și binecuvântarea Lui în viața mea. Cerul nu a fost atât de tăcut precum am crezut eu.

Sunt probleme pe care le aduc în fața Domnului și parcă totul e încremenit în timp și spațiu. Dar uit un aspect. Eu văd doar atât cât mă lasă durerea, înțelegerea și umanitatea să văd.

Anumite vise încă le vreau împlinite și mie mi se pare că le merit împlinite.

Învăț de la Iosif și unele lecții sunt mai greu de înghițit pentru că nu mai am răbdare, uneori parcă nu mai am nici credință ...

Cred că și Iosif s-a luptat gândurile și îndoielile, frustrările și trădările!

Oare nu cumva mi se pare că cerul tace pentru că furtuna din capul meu face prea mult zgomot și eu nu mai pot auzi nimic?

Amintiri cu sfinți - ediție proprie - Mariile mele

Cândva, în secolul XIX, se năștea una dintre Mariile mele. Va deveni dragostea vieții lui Andrei Profiri și din câte știu eu, împreună vor avea trei copii, doi băieți și o fată.

La finalul secolului XIX, se năștea o altă Marie care va rămâne orfană de mamă în anii copilăriei dar care găsește în prima mea Marie o altă mamă, un mentor. Această Marie se va căsători cu unul dintre băieții primei Marii, cu Grigore Profiri și vor avea patrusprezece copii. Șapte dintre aceștia mor la vârste fragede iar șapte ajung maturi. Mai sunt în viață și pot confirma ceea ce scriu eu doar doi dintre ei.

Undeva în anii 1920-1921, câțiva oameni din sat aud că la Iași sunt câțiva oameni care cercetează diferit Scriptura, și care aleg să trăiască conform învățăturilor din ea. Merg să se intereseze, le place și cred ceea ce aud. Primesc răspunsuri la întrebările lor, studiază Scriptura, spun și altora despre ceea ce au auzit și învățat. Nu au rămas numai la informații ci au lăsat adevărurile Scripturii să le schimbe viața.

Mariile mele, cea mai în vârstă împreună cu cea tânără, se lipesc de grupul de oameni dornici de cunoaștere, de schimbare, tânjesc după răspunsuri și aleg să creadă, să trăiască și să devină urmașe ale lui Christos.

În anul 1922, s-a construit și prima adunare a Creștinilor după Evanghelie din satul Corni-Albești, județul Vaslui. Cult recunoscut destul de repede de conducerea țării.

Mariile mele sunt printre pionerii mișcării creștinilor după evanghelie din zona Moldovei. Femeile acestea au ales să caute răspunsuri și nu s-au mulțumit cu puțin. Ceea ce au auzit și crezut a devenit mod de viață. Au fost femei normale, au făcut și greșeli, dar au ales să schimbe traiectoria spirituală a familiei din care provin.

O altă Marie – cu variațiune de nume, bunica din partea mamei, alege să își urmeze soțul și intră în categoria Mariilor mele.

Cele trei Marii ale familiei au ales să creadă adevărul Scripturii așa cum este el scris pe paginile ei, au ales să se roage pentru copiii, nepoții și urmașii lor ca aceștia să rămână credincioși Domnului. Au trasat o cale pentru cei ce veneau după ele.

Două dintre ele au prins ambele războaie iar una doar al doilea război mondial. În războaie, și-au pierdut frați, rude, apropiați. Apoi au învățat cum este să își îngroape copiii, cum este să trăiască cu durerea pierderilor, a suferințelor, a umilințelor dar și a bucuriei, a păcii, a împlinirii.

Știu că autoritățile au persecutat creștinii după evanghelie. Nu știu povești despre persecuțiile de la  începuturi însă am eroi, din familie, care pe timpul comunismului, ascundeau și transportau Biblii pentru credincioși.

Prima mea Biblie mi-a fost dăruită de bunicul meu din partea mamei. Cred că aveam pe atunci 8 sau 9 ani. Până atunci folosisem Biblia cu ilustrații a bunicului sau Bibliile părinților mei. Cred că maturitatea mea a început cu acel cadou primit de la bunicul. Primisem o Biblie pentru care el și mulți alții și-au riscat viața.

Mă uit în urmă și sunt mândră de Mariile mele, de femeile acestea puternice care s-au luptat pentru răspunsurile de care aveau nevoie, care au schimbat traiectoria familiei. Calc pe niște pași bătătoriți și sunt datoare față de cei care vin după mine să las urme vrednice de încredere, urme care merg spre Viață.

Pe două dintre Mariile mele nu le-am întalnit pentru că au plecat Acasă înainte de a mă naște eu. Am multe întrebări pentru ele când voi ajunge și eu Acasă. Abia aștept să le cunosc! Cred ca toate trei povestesc împreună cu copiii lor despre noi, despre pașii pe care îi facem, despre alegerile noastre.

Nu mă numesc Maria dar aleg să calc pe urmele lor, aleg să fiu mândră de calea bătătorită pe care mi-au lăsat-o ele mie și celor din familia noastră mare.