aleg astazi ...

Astăzi, aleg să mulțumesc și să Îl laud pe Domnul pentru că El e în control.
“Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, și Domnul împărățește în veci pe scaunul Lui de domnie.” (Ps.29:10)
Astăzi, aleg să mulțumesc că am o casă unde să stau, am mâncare, apa curge la robinet, gazul, curentul electric, internetul nu s-au întrerupt, aparatele casnice funcționează.
Astăzi, aleg să mulțumesc pentru prietenii de departe și de aproape care mă caută, care întreabă de mine, cărora le pasă.
Astăzi, aleg să mulțumesc pentru mirosul de iarbă verde care ajunge la mine.
Astăzi, aleg să mulțumesc pentru soare, lună, stele, nori.
Astăzi, aleg să mulțumesc că Domnul a oprit planeta și mi-a dat posibilitatea să mă opresc din alergarea în care eram prinsă, să mă cercetez, să îmi pun viața în rânduială, să re-învăț să prețuiesc relațiile, să deschid ochii și să mă bucur de încurajările sincere pe care le primesc.
Astăzi, aleg să mulțumesc “corbilor” mei!
Astăzi, aleg să Îl laud pe Domnul pentru că m-a ajutat să îmi pun încrederea în El și orice s-ar întâmpla cu mine știu ca El e in control.
Astăzi, vreau să Îi mulțumesc pentru îngerii pe care I-a așezat lângă mine ca să mă protejeze și păzească.
Astăzi, vreau să îi mulțumesc pentru bunătatea cu care mă înconjoară, pentru dragostea Lui față de mine, pentru că s-a gândit la mine din veșnicii, pentru că prin sângele Lui Isus Christos sunt iertată, mântuită, vindecată, eliberată. Prin El am viață veșnică.
Astăzi, vreau să Îi mulțumesc pentru că în mijlocul acestei furtuni pot să mă rog, pot să cânt, pot să mulțumesc.

e timpul ...

Dragilor,
Trăim niște vremuri … cum nu am mai trait.
Mori și în câteva ore ești deja îngropat.
E gata!

E timpul să meditez la viața mea!
E timpul să îmi clarific prioritățile, să văd ce vrea să îmi spună Dumnezeu.
E timpul să văd dacă relațiile mele sunt bune, să îmi cer iertare.
E timpul să las orgoliile deoparte și să mă pregătesc pentru întâlnirea cu Creatorul meu.
E foarte posibil ca El să îngăduie să mai trăiesc, dar dacă îngerul morţii a fost trimis să mă ia?
E timpul să trăiesc cu folos!
Viaţa e scurtă, şi am decis că atât cât mi-a mai rămas să trăiesc, să fie mai cu folos!
"Pune-ti in randuiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.” Isaia 38:1 – e o parte dintr-un verset care mă pune pe gânduri şi mai mult în această perioadă.

Vă rog pe cei care credeţi că v-am greşit cu ceva să îmi scrieţi, în privat, ca să îmi pot cere iertare de la voi, să dezlegăm şi rupem legăturile care au pus ziduri şi distanţe între noi.
Nu sunt bolnavă! Nu vă faceţi griji!

Viața privită din ... perspectiva morții.

Am citit, cântat și m-am rugat că vreau să merg ACASĂ. Și am făcut asta ani de zile. Acum, când îngerul morții a venit să își facă treaba, inițial l-am ignorat, apoi mi-am spus că dacă mă autoizolez, îl păcălesc și scap.

Nu am simptomele bolii ... încă. Dar sunt realistă. Mă va ajunge oriunde, cu sau fără autoizolare! Acum .... sau mai târziu!

Când citeam despre urgia care a venit pe timpul lui David si el a văzut îngerul Domnului cu sabia în mână ... mă gândeam, wow, ce fain! David vede îngerul! Da, îngerul era la lucru și oamenii mureau pe unde trecea el dar ca să vezi îngerii e ceva ..., nu?

De pe la începutul lunii februarie 2020, văd și eu îngerul morții trecând peste tot și luând pe cei cărora le-a venit rândul.

Multă vreme am spus “Opriți planeta! Vreau să cobor!”.

Acum s-a oprit! Și dacă tot s-a oprit, am timp să meditez la viața mea și la relațiile mele.

Vreau să mă pregătesc să plec ACASĂ! Dar data asta altfel. Vreau să îmi cer iertare de la tine!

Vreau sa te rog să mă ierți pentru că nu te-am ascultat suficient, nu te-am iubit mai mult, nu mi-am făcut timp mai mult pentru tine, nu am fost acolo pentru tine pentru că am fost prea comodă și, uneori îmi era lene sau nu mai aveam chef să aud de alte probleme …

Vreau să te rog să mă ierți că nu L-am lăsat pe Christos vizibil în mine, te-am jignit, rănit, dezamăgit, dezgustat.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că în mijlocul durerii tale, nu am fost lângă tine, nu te-am îndemnat să te uiți la Christos, la Cel Venit de Sus, la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Cel crucificat, Cel înviat, Cel înălțat.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că în timpul durerii mele, nu te-am lăsat să mă iubești, să mă mângâi, să mă încurajezi.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că nu am avut curajul să îți intind mână, să zâmbesc și să îți spun o vorbă bună, să te cunosc, să te las să mă cunoști.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că nu m-a durut durerea ta.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că m-am lăsat influențată și te-am văzut prin ochii altora, prin experiența altora.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că nu am știut cum să interpretez tăcerile tale și m-am îndepărtat lăsându-ți spațiu gol în urma mea când tu de fapt aveai nevoie disperată de prezența mea, de prietenia mea, de grija mea, de dragostea mea.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că te-am dezamăgit prin purtare, atitudine, cuvinte, fapte ….

Vreau să trăiesc altfel, așteptând să plec ACASĂ! Multe din rudele mele sunt acolo, am mulți prieteni acolo, am cunoscuți, am eroii Bibliei, eroii vremurilor noastre, martirii … și aștept să ne revedem SUS.
Vreau să merg ACASĂ!

Și ACASĂ mă așteaptă Christos!

Aștept minuni, cer minuni, trăiesc minuni și povestesc despre minuni!

Abia m-am întors din Israel, dar faptul că am reușit să mergem pe o vreme ca asta e o altă minune. A fost o excursie scurtă, dar densă. Am avut parte de o vreme variată, de la ploaie și vânt la căldură și vreme bună.

Am fost pe Carmel și de data asta a fost altfel. După ce am ajuns sus pe munte, iar ghida noastră, Adelina Stanger a început să ne explice ce s-a întâmplat acolo, am reușit să facem vreo 3 fotografii și a început brusc să plouă. Era anunțată ploaie, aveam pelerine și umbrele, însă la noi, în România, ... cumva vremea te pregătește că va ploua, începe cu câțiva picuri si vreo 5-10 minute picură și apoi vine ploaia. Acolo însă nu a fost așa.

Mi-am lăsat imaginația să reconstruiască povestea de pe Muntele Carmel. Ilie, la Cuvântul Domnului, adună tot poporul Israel la Carmel. Îi adună după trei ani și șase luni de secetă. Este invitat Ahab, cei 450 de prooroci ai lui Baal, cei 400 de prooroci ai Astarteei și tot poporul Israel. Sus, pe munte, e ca o platforma, un loc drept și acolo s-au zidit două altare, unul pentru Baal și Astartea și unul pentru Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Ca să întelegi ce se întâmplă acolo citește 1 Regi 18. Am încercat să îmi imaginez poporul uitându-se în sus la cele două altare, văzând focul din cer care cade peste altarul înălțat Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, furia poporului când sunt uciși preoții lui Baal și ai Asterteei, ploaia care a venit după ce li s-a arătat încă o dată vizibil cine este adevăratul Dumnezeu.

Apoi, ne-am lăsat surprinși de un răsărit pe malulul Mării Tiberiada (sau Marea Galileii sau Kinneret), însă am avut parte și de un apus foarte frumos la Muntele Moria, când am plecat de la Zidul Plângerii. Purtați de valuri am plutit pe mare așa cum a făcut Isus cu ucenicii, am mâncat pește proaspăt și am cântat cum am putut și știut noi mai bine.

Am fost și la râul Iordan, locul unde a fost botezat Isus. Am văzut porumbei pe acolo și m-am gândit la porumbelul venit din ceruri, la glasul care anunța cine este Cel botezat ...

L-am "vizitat" pe Petru și pe soacra lui in Kfar Naum (satul lui Naum) sau Capernaum. Am aflat detalii despre Sinagoga de acolo, am văzut cam cum arăta casa soacrei, nu era departe de malul mării și cred că adormea pe muzica valurilor și știa să citească sunetele și semnele mării.

Nu știm cum se numea soacra lui Petru însă am fost întrebată dacă cred că această femeie îl iubea pe Petru. A venit Isus în Kfar Naum sau Capernaum, Petru era cu El și normal că au intrat să o viziteze, dar au găsit-o bolnavă de friguri. Isus o vindecă și imediat ce se vede vindecată, femeia se apucă de treabă, gătește, pune masa și le slujește. Erau cel puțin 13 bărbați veniți în vizită. Dacă punem 2 pâini de fiecare și cel puțin un pește fript sau prăjit .... a avut puțin de treabă și nu cred că era tocmai tânără.

Tot pe Marea Galileei, după învierea lui Isus, Petru și alți ucenici se întorc acasă. Aveau nevoie să facă ceva și aveau nevoie de mâncare. Erau triști, confuzi și în capul lor era mare furtună. Pleacă pe mare și nu prind nimic deși s-au străduit toată noaptea ... ca și cum nu era de ajuns ce era cu ei. Dar dimineața, când se pregăteau să strângă mrejele, un bărbat care se afla pe malul mării le strigă să arunce mreaja în partea dreaptă.

Ucenicii aruncă mrejele și citim în Ioan 21 că nu mai puteau ține mrejele de greutatea peștilor. Am descoperit acum un amănunt important. Textul precizează că au prins 153 de pești mari. O grămadă de supoziții am făcut pentru numarul peștilor. Știam că în ebraică fiecare literă simbolizează și o cifră. Dar mai mult de atât nu am mai cercetat. Acum am aflat că 153 înseamnă "Eu sunt Dumnezeu" - Ani Elohim. Ucenicii numără peștii și numărându-i ei analizează și numărul.
Abia acum am înțeles reacția lui Petru ...

Pe Muntele Fericirilor am avut ocazia să meditez la cuvintele Domnului, să îmi închipui cum stăteau oamenii pe munte printre stânci, cum se jucau copiii pe acolo iar Isus stătea în barcă, la mal spunându-le pilde, învățându-i, hrănindu-i, vindecându-i!

Am fost în camera de sus, locul unde Isus a luat masa cu ucenicii, masa înainte de Paste, în evreiește este seder. E o camera destul de spațioasă și am realizat, că tot acolo, ucenicii s-au întâlnit și la Rusalii. Am încercat să-mi închipui cum stăteau acolo 120 de oameni (Faptele Apostolilor 1:15). Noi suntem mai claustrofobi, vrem să avem spațiul nostru ... nu am fi încăput acolo 120 de oameni cu ideile noastre.

Am văzut zidul lui Ezechia apoi am mers la Golgota, la piatra unde a fost uns trupul lui Isus, iar la mormânt nu am ajuns pentru că era prea tare mirosul de tămâie iar alergiile mele își spun cuvântul.

La Zidul Plângerii, am lăsat imaginația, creativitatea și cunoștințele biblice să se îmbine. Tocmai am terminat 1 și 2 Cronici iar povestea Templului și a dedicării îmi este proaspătă. Rugăciunea lui Solomon și răspunsul Domnului la rugăciune, Slava Domnului care umplea Templul au fost acolo, pe acea bucată de pământ ... M-am infiorat rugându-mă și m-am lăsat copleșită de minunile pe care le-a făcut Domnul pe această bucată de pământ.

Am întâlnit oameni frumosi, oameni care Îl caută pe El, oameni care vor răspunsuri și care încă nu știu cum să formuleze întrebările.

M-am bucurat să îi revăd pe Daniel și Iuliana Stanger, să o cunosc pe Adelina - fiica lor, care calcă frumos pe urmele tatălui ei.

A avut parte de o nouă minune, vreau să ascult ceea ce spune Domnul și de aceea am decis să povestesc minunile pe care le face Domnul în viața mea.

Matitia - MasterChef, specialitatea turte

"31. Matitia, unul din leviti, intaiul nascut al lui Salum, coreitul, avea grija de turtele coapte in tigaie." 1 Cronici 9:31

Grija lui Matitia era să facă turtele coapte în tigaie. Adica să facă gogoși? 

"5. Daca darul tau, adus ca jertfa de mancare, va fi o turta coapta in tigaie, sa fie facuta din floarea fainii, nedospita si framantata cu untdelemn." Levitic 2:5

"21. Sa fie pregatita in tigaie cu untdelemn si s-o aduci prajita; s-o aduci coapta si taiata in bucati, ca un dar de mancare de un miros placut Domnului." Levitic 6:21

Cartea Cronicilor e plină de nume, uneori și de slujbe. Ce e atâta de palpitant? De ce ar trebui să știu despre Matitia? Făcea turte coapte în ulei. Atât. Ce mare lucru făcea?

Matitia nu era mare preot, preot, dregător, dirijor, poet, cântăreț, sfetnic al regelui, profet, soldat. Nu era cineva cu vază, cineva bine văzut. Nu, el era cel ce făcea turtele coapte în ulei. 

Așa și?

Matitia știa care lemne sunt cele mai bune pentru foc, care e temperatura perfectă a apei când frământă aluatul, care e cel mai bun ulei din cel mai bun ulei care era adus, știa cât trebuie să lase aluatul să se odihnească, care e tigaia perfectă, care e poziția tigăii pe sobă / plită, cât timp trebuie să stea turta în ulei la prăjit, când trebuie întoarsă ca să fie perfectă.

El era MasterChef, specialitatea turte în ulei. Era singurul din Israel care avea dreptul să le facă atunci când se aduceau jertfele. Și acestea se aduceau în fiecare zi!

Dar până să ajungă în această poziție a făcut multe turte, bănuiesc că mulți leviți și israeliți au mâncat din turtele lui. El s-a perfecționat în această privință, a învățat să simtă textura făinii, umiditatea acesteia, culoarea, mirosul, apoi a studiat despre uleiul de măsline, despre ce culoare, miros, textură trebuie să aibă acesta. Știa cantitățile cu ochii închiși. Știa temperaturile ingredientelor pe care le folosea pe propriile mâini. Știa ce gust va avea acea turtă înainte ca aceasta să fie gata, numai privind ingredientele.

Nu era singurul levit care știa să facă turte dar s-a dovedit cel mai bun din cei mai buni!

De ce?

Pentru că darul sau talentul cu care a fost înzestrat a fost pus la lucru. A muncit mult pentru asta, multă făină a trecut prin mâinile lui. Și a fost așezat într-o poziție cu mare responsabilitate. 

Și mai cred că ceea ce făcea era făcut cu pasiune.

Mă simt provocată de Matitita așa că mi-am propus să fac și eu turte ca acelea pe care le făcea el deși sunt absolut sigură că nu vor avea același gust și aceeași textură ca ale lui. Am învățat să aleg făina, să citesc etichetele ca să știu câte proteine are, să las făina să ajungă la temperatura camerei și care e temperatura apei, unde e locul de pe mână unde trebuie să simt temperatura potrivită. Am învățat că turtele pe care le făcea el nu au drojdie, deci nu cresc. Am mai aflat că se frământă cu ulei și se coc în ulei de măsline. 

amintiri cu sfinți - ediție proprie - tanti Coca

Sfinții despre care scriu eu sunt oameni obișnuiți, oameni pe care cei mai mulți dintre noi poate nici nu îi remarcăm dar care la un moment dat fac niște lucruri care au impact în viața oamenilor de lângă ei .... fără ca ei să știe acest lucru.

Trăim din ce în ce mai individualist, mai pentru noi și ne pasă prea puțin de aproapele nostru. Dar au fost în viața mea oameni de la care am învățat și altceva.

Îmi aduc aminte de tanti Coca Maxim pe vremea când locuiam în Vaslui. Eram în acea perioadă, la biserica pe care o frecventam, peste 40 de tineri. Multe întâlniri se făceau la tanti Coca acasă și nu prea conta numărul celor care îi invadam casa. Ne primea pe toți cu un zâmbet larg și cu bucurie. Stătea cu nenea în bucătărie și cine voia să vorbească cu ei, putea să o facă, cine voia să stea în sufragerie cu ceilalți tineri era bine venit. În nici un caz nu era liniște la întâlnirile acestea.

Locuia la bloc, intr-un apartament făcut pe vremea comunismului. Avea în sufragerie o canapea (parcă), două fotolii, câteva scaune și noi ne așezam fiecare pe unde apuca. Nu era o problemă că stăteai pe covor. Important era să fii acolo.

Sorin, unul dintre băieții ei își lua chitara și ne apucam de cântat. Cam fiecare avea caietul lui de cântări și ... luam cântările la rând.

De multe ori, după ce se termina programul la biserică, venea tanti Coca și îmi spunea: "Cella, aduna-i pe tineri și veniți la mine că am frământat de gogoși!"

Și nu era greu deloc de adunat tinerii.

Nu cred că ajungeam la tanti Coca mai puțin de treizeci de persoane. Gogoșile apăreau din bucătărie și dispăreau în cel mai scurt timp. Apoi ne apucam de cântat!

Probabil a fost o vacanță sau ceva că nu am mai fost pe la tanti Coca și a venit într-o seară să îmi spună sa chem tinerii la ea. Frământase. Mi-a spus că au luat-o vecinele la rost. "Coca, nu mai ai făină, zahăr, ulei? Ce nu mai ai? Îți dăm noi numai cheamă tinerii la tine acasă! Ne este dor de melodiile lor, de râsul și gălăgia lor!"

Și noi stăteam cam până la 12 noaptea la cântat și la gogoși!

Abia acum realizez ce consum de energie era la tanti Coca. Dincolo de cantitățile de făină, zahăr, ulei si butelie ... ea stătea în picioare și cocea gogoși pentru noi. În acea vreme era greu să procuri o butelie plină. Spăla farfurii, făcea curat în toată casa și ne aștepta. Era disponibilă pentru noi!

Tanti Coca, pentru acele momente, este un model de slujire, de dedicare, de dragoste necondiționată.

Am adunat amintiri mâncând gogoși, cântând și râzând.

Erau doar gogoși! Adica făină, sare, apă, ulei și zahăr împletite, îmbibate și înțesate cu dragoste de oameni.

Am făină, zahăr, ulei, apă ... Oare am rămas în pană de dragoste?

(Aștept o fotografie mai bună. Asta am "furat-o" de la Sorin)

Am primit și o fotografie "proaspătă" cu tanti Coca.

gânduri pentru Paula

Există în Biblie un judecător care face o juruință ciudată, nu i s-a cerut să facă așa ceva și apoi a regretat amarnic ceea ce a promis. Acest om se numea Iefta și el spune așa Domnului:

 "Daca vei da in mainile mele pe fiii lui Amon, 31. oricine va iesi pe portile casei mele inaintea mea, la intoarcerea mea fericita de la fiii lui Amon, va fi inchinat Domnului si-l voi aduce ca ardere de tot."

32. Iefta a pornit impotriva fiilor lui Amon, si Domnul i-a dat in mainile lui. 33. Le-a pricinuit o foarte mare infrangere, de la Aroer pana spre Minit, loc care cuprindea douazeci de cetati, si pana la Abel-Cheramim. Si fiii lui Amon au fost smeriti inaintea copiilor lui Israel.

34. Iefta s-a intors acasa la Mitpa. Si iata ca fiica sa i-a iesit inainte cu timpane si jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii si nici alta fata. 35. Cum a vazut-o, el si-a rupt hainele si a zis:

"Ah! fata mea! Adanc ma lovesti si ma tulburi! Am facut o juruinta Domnului si n-o pot intoarce."

36. Ea i-a zis:

"Tata, ai facut o juruinta Domnului, fa-mi potrivit cu ceea ce ti-a iesit din gura, acum cand Domnul te-a razbunat pe vrajmasii tai, pe fiii lui Amon."

37. Si ea a zis tatalui sau:

"Atat ingaduie-mi: lasa-ma sloboda doua luni, ca sa ma duc sa ma cobor in munti si sa-mi plang fecioria cu tovarasele mele."

38. El a raspuns:

"Du-te!"

Si a lasat-o sloboda doua luni. Ea s-a dus cu tovarasele ei si si-a plans fecioria pe munti. 39. Dupa cele doua luni, s-a intors la tatal ei, si el a implinit cu ea juruinta pe care o facuse. Ea nu cunoscuse impreunarea cu barbat. De atunci s-a facut in Israel obiceiul 40. ca, in toti anii, fetele lui Israel se duc sa praznuiasca pe fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an.

Judecători 11: 30 - 40

Dincolo de promisiunea lui Iefta, văd că fiica lui avea prietene care sunt dispuse să plece cu ea, să își petreacă ultimele zile povestind, cântând, plângând, dansând. Ultimele zile înseamnă două luni.

Am fost create să nu fim singure, să avem prietene pe care să ne sprijinim, să ne ascultăm, să ne sfătuim, să învățăm una de la alta ... și mai cred că originea ideii de bridal shower pleacă de la textul acesta.

Am rămas cu câteva întrebări provocatoare!

Ești disponibilă pentru prietenele tale?

Ești disponibilă să te sacrifici pentru prietenii tăi?

Trăim într-un context în care individualismul este ridicat în slăvi însă ca și creștini suntem chemați să ne iubim aproapele, să ne cheltuim și sacrificăm pentru ceilalți.

E mai comod să nu mă intereseze de soarta celuilalt însă dacă acționez așa, mai pot spune că Îl urmez pe Christos? Mai văd ceilalți dragostea Lui în mine?

Pavel îi scrie lui Timotei:

“3. Spune ca femeile in varsta trebuie sa aiba o purtare cuviincioasa, sa nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; sa invete pe altii ce este bine,

4. ca sa invete pe femeile mai tinere sa-si iubeasca barbatii si copiii;

5. sa fie cumpatate, cu viata curata, sa-si vada de treburile casei, sa fie bune, supuse barbatilor lor, pentru ca sa nu se vorbeasca de rau Cuvantul lui Dumnezeu.” Tit 2:3-5

Nu intru încă în categoria femeilor în vârstă însă aș vrea să știi că ești iubită și prețuită, ai fost răscumpărată cu un preț și Domnul a ales să te așeze printre noi cu un motiv.

Citeam ce îi scria Pavel lui Tit să spună femeilor și văd că uneori parcă se repetă. Pavel cred că a fost un bun psiholog și psihoterapeut și de asta dă aceste sfaturi care rămân valabile și astăzi.

El știe că noi avem tendința de a vedea mai multe treburi deodată și … vrem să știm și de treburile altora. Și suntem îndemnate să ne vedem de trebuile noastre. Ne e suficient!

Avem tendința de a acumula multe lucruri materiale, haine, papuci, genți, oale și ulecele. Sunt frumoase! Nimic de spus! Dar asta e tot ce contează?

Nu știu ce se întâmplă cu noi însă uneori ne apucăm să muncim fără măsură, trecem și de epuizare …. Apoi ne apucăm să luăm pastile, ceaiuri, uleiuri toate însoțite și asezonate cu văicăreli pe diverse tonuri.

Ne place și e in firea noastră să schimbăm informații cu alte femei, despre alte femei și neapărat să fim la curent cu noutățile. Uneori realizăm că am pierdut vremea degeaba …

Ne este de folos consumul acesta de energie?

Îți doresc să înveți de la:

Sara și Rebeca – să îți urmezi soțul chiar dacă nu înțelegi toate lucrurile;

Leah si Rahela – care au zidit casa lui Israel;

Tamar – care și-a crescut copiii atât de frumos și de bine încât casa lui Pereț a ajuns ca un standard. Chiar sunt curioasă ce le-a spus ….

Iochebed – care și-a riscat viața și familia ca să protejeze și păstreze viața micului Moise;

Maria – sora lui Moise care nu și-a ascuns sau îngropat talentul muzical și artistic și acolo, pe malul Mării Roșii a unit femeile, le-a învățat un cântec și le-a ajutat să îți exprime bucuria;

Naomi – care a lasat-o pe Rut să se lipească de inima ei și a ales să o mentoreze;

Rahav – care a ales să scrie istorie salvând vieți;

Dorca – care și-a exprimat practic dragostea față de Dumnezeu și de oameni. Le făcea haine. Când Dorca a murit, toata cetatea a venit la Pavel și l-au rugat să o învie.

Unii musafiri sunt îngeri deghizați așa că te provoc să îți deschizi casa ca să Îl lași pe Domnul să te binecuvânteze.

A găti nu e un mister și te provoc să faci întâlniri cu prietenii chiar dacă ai doar gogoși și ceai pe masă. Cu aceste două alimente pe masă și cu prietenii langă voi, aduni amintiri și legi relații.

Iubește-ți socrii și rudele soțului! Cucerește-ți rudele!

Respectă-ți soțul! Nu-l umili și ironiza în fața nimănui! Tu l-ai ales!

Uneori va trebui să înghiți în sec, să taci și nu va fi ușor. Însă ca să ai pace în casă … cere Domnului înțelepciune!

Există o pleiada întreagă de femei care au scris istorie. Citim despre faptele judecătorilor și împăraților și vedem influența mamelor în viața lor. De aceea, îți doresc să îți crești copiii în așa fel încât aceștia să deosebească binele de rău, să fie niște oameni care să scrie istorie printre oamenii pe care îi va așeza Dumnezeu lângă ei.

cu mâinile goale

Rut 1:“21. La plecare eram în belsug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat?"”

Naomi ajunge în Bethleem (Beit lechem – Casa Pâinii) văduvă, fără copii, fără pământ, fără casă dar însoțită de o noră moabită pe care o iubea din tot sufletul.

Se pune toată cetatea în mișcare când cele două femei ajung pe străzile Bethleemului.

E Naomi? O fi chiar ea? Arată puțin schimbată … Necazurile și-au pus amprenta peste ea. Oare cine e tânăra care o însoțește? O fi nora ei?

Auzi la ea! Nu mai vrea să o strigăm Naomi ci Mara! Săraca femeie! De la atâta necaz nu mai știe ce vorbește!

„Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat!” Asta e starea în care se scaldă Naomi. Dumnezeu e vinovat de faptul că i-a murit soțul și băieții, că a rămas cu mâinile goale.

Nu cred ca Elimelech (Dumnezeul meu este Regele) a fost un bărbat dur care a venit acasă, i-a anunțat că a vândut pământul și casa, a bătut cu pumnul în masă și le-a poruncit să își facă bagajul ca să plece în Moab. Cred că s-au sfătuit ce și cum să facă ca să nu își crească băieții în sărăcie și în foamete iar apoi au ales să plece în Moab.

Alegerile au consecințe!

Nu Îl pot blama pe Dumnezeu pentru alegerile mele!

A pierdut tot și acum se întoarce cu mâinile goale!

După discuțiile cu unii sau cu alții, după privirile pline de compătimire ale unora sau altora ... mă simt și eu uneori cu mâinile goale.

Mă uit la mâinile astea goale de care vorbește Naomi, văd cum Domnul lucrează în viața ei și a nurorii ei și tot ce pot să fac este să-mi întind mâinile și să Îl las pe Domnul să le folosească, umple, binecuvânte. Doar El o poate face, doar Cel Atotputernic poate schimba întristarea în bucurie, doar Domnul care s-a rostit împotriva mea poate schimba cursul vieții mele.

Naomi nu vrea să își îngroape visele și speranțele în Moab

“Apoi s-a sculat,

ea si nurorile ei,

ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului,

căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine” Rut 1:6

Moabul vremii mele poate avea mai multe forme.

Dureri, pierderea celor dragi sau a lucrurilor materiale, necazuri, trădări, suferințe, umilințe, poveri puse de alții sau de mine care mă aduc la epuizare, încăpățânarea de a-mi realiza anumite idei care mereu și mereu se prefac în scrum, vârsta, statutul social, plecarea din țară … și altele

Naomi nu rupe legăturile cu Israelul, a fost mereu la curent cu situația din țară. Acum, văduvă și fără copii, nu vrea să fie îngropată în Moab. Și-a îngropat acolo soțul, băieții însă nu vrea să își îngroape visele și speranțele în Moab.

Decide să o lase pe Rut să meargă cu ea.

Decide să se învestească în femeia asta moabită.

A văzut că inima tinerei s-a lipit de Dumnezeul ei și o învață tot ce știe ea despre El.

Habar nu avea Naomi cine va deveni tânăra femeie pe care a luat-o sub aripa ei.

Domnul așează lângă mine femei mai tinere, de vârsta mea sau mai în vârstă.

Habar nu am cum le va folosi Domnul și cine vor deveni ele.

Cum le tratez?

Văd ele în mine pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov?

Văzându-mi viața și modul de trai, vor ele să își găsească adăpostul sub aripile Dumnezeului meu?

Da, sunt doar o femeie, știu ce nu știu, știu ce ar trebui să mai știu.

Dar, mă investesc în cineva? Sau e pustiu în jurul meu?

Cred cumva că nu am nimic de oferit?

Naomi credea altceva?

Da, nu sunt căsătorită și nu am copii. Din punctul unora de vedere fac degeaba umbră pământului.

Dar, Dumnezeu are un scop cu mine.

De cine ascult?

De unii și alții sau de Cel care are toată puterea în cer și pe pământ?

Rut alege să devină ucenică!

Mă uimește dragostea celor două nurori, Orpa și Rut.

Dar ... pe când se pregăteau să plece, cu inima frântă, cu viserile făcute zob, cu soțul și copiii morți, cu tot ce avea și știa cunoscut pierdut, le spune nurorilor să meargă la casele părinților lor. Ea nu mai are ce să le ofere!

Naomi și-a strâns bagajul și s-a pregătit să plece. E gata de drum!

Se vede și simte frântă, tristă, dezamăgită, vede că “mâna Domnului s-a întins împotriva mea”. 

E amărâtă!

Vrea să plece în Bethleem (Beit Lechem – casa Pâinii) pentru că vestea că Dumnezeu a cercetat pe Israel și le-a dat pâine, vestea că foametea a încetat a ajuns și la ea, în Moab. Așa cum e, văduvă, fără copii, fără casă și masă, fără pământ și avere … vrea să se întoarcă la poporul ei, în țara ei ca să fie cu ai ei.

Orpa decide să rămână în casa părinților ei. 

Rut alege să plece cu Naomi, soacra ei. 

O alege pe Naomi drept mentor, model în viață și decide să îi devină ucenică. 

Va merge oriunde cu ea, va învăța de la femeia asta care stă fermă și demnă în credința ei, care nu urlă la toți când conștientizează că Dumnezeu Și-a întins mâna împotriva ei, care nu lasă ca amărăciunea să o transforme într-o scorpie de femeie, care alege să se încreadă în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov deși a pierdut tot.

Pierderile, dezamăgirile, suferințele, lipsurile nu au făcut-o pe Naomi să își piardă credința.

Va merge acasă, în Casa Pâinii (Bethleem – Beit Lechem), pentru că ea știe că Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov va fi cu ea și-i va binecuvânta ascultarea.

La ce bun să mai stea în Moab?

E ușor să te regăsești în personajul Rut. Era tânără, văduvă, a plecat cu soacră-sa pentru că Dumnezeul despre care îi povestea Naomi era mai bun decât ceea ce avea ea în țara Moabului. Naomi își trăia credința altfel decât oamenii din poporul ei.

Dar drumul întoarcerii nu a fost ușor pentru Naomi.

Când a plecat din Israel, a vândut tot și avusese ce să vândă ...

Pierderile pentru ea s-au ținut lanț. A plecat din Bethleem (Beit Lechem – Casa Pâinii) pierzând ceea ce numise casă, cămin, apoi prietenii și rudele auzind că pleacă nu au fost prea fericiți. Plecarea lor nu a fost văzută cu ochi buni de ceilalți din popor.

Știa și ea asta ... dar au ales să plece în Moab ca să își salveze familia. Nu de asta au plecat?

Nici nu au ajuns bine în Moab că bărbatul în casa căruia își găsise odihna moare.

Și parcă nu era suficient, ambii băieți își aleg fete bune ... însă erau moabite. Știa că încalcă Legea Domnului care prevedea ca evreii nu au voie să se căsătorească cu fete din alte popoare păgâne.

Însă căsătorindu-se își salvau familia, nu?

Moartea își cere tributul și băieții mor.

A venit în Moab să își salveze familia de foametea care se abătuse peste Israel dar a rămas fără soț și fără băieți, fără nimic ...

La ce bun să mai stea în Moab?  

Naomi ... a falimentat!

Nu pot să trec de cartea Rut. Am început cartea 1 Samuel însă m-am întors la Rut și Naomi.

La prima vedere, Naomi pare o femeie învinsă. E văduvă, cei doi baieti i-au murit în Moab, ceea ce avea în Israel e vândut. E o femeie credincioasă, știa cine este Dumnezeul în care și-a pus încrederea, Cel despre care a povestit nurorilor ei, Cel care binecuvântă și vede.

Inițial pleacă însoțită de nurorile ei însă lasă durerea să îi pătrundă în toatele celulele și decide să își binecuvinte nurorile și să le lase să plece fiecare la părinții ei.

Nu mai are 20 de ani, viitorul pare sumbru. De ce să mai aibă grija lor? Nu are rost să le mai împovăreze și pe ele!

Își simte sufletul uscat … nu vrea să fie povară pentru nimeni.

A falimentat!

Gândurile devin furtună în sufletul ei. Dorește să se întoarcă acasă desi e conștientă că nu mai există un acasă. Va trăi din mila altora … asta îi era clar.

Îmi place enorm binecuvântarea ei. „Să vă dea Domnul să găsiți odihna fiecare în casa unui bărbat!” Rut 1:9

Când simt că nu mai am nimic de oferit, când din punctul meu de vedere totul pare fără nici o speranță sau un viitor, ce cuvinte rostesc?

Și Gheodeon a biruit!

Judecători 6:"15. Ghedeon I-a zis: "Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.""

Mă regăsesc în gândirea și în concepțiile lui Gheodeon. 
Cine sunt eu?
Doar o femeie, cea mai mică din familie, nu am veleități de artistă, de scriitoare, de chef, de .... 
Ce aș putea să fac eu?

Dumnezeu mă cheamă la lucruri mari în timp ce eu, la fel ca Ghedeon, muncesc ca să am cu ce să trăiesc. Nu sunt în contextul lui Ghedeon. Oh, nu! La ei era rău tare. Ghedeon era într-o văgăună a muntelui unde ascunsese niște grâu. Acolo, era sigur că zgomotul nu era auzit afară, se simțea în siguranță. 
Dar clocotea de întrebări. 

Unde era Dumnezeul despre care auzise atâtea?
Erau doar basme sau povești?
Era ceva real din ce spuneau bătrânii?

Madianiții își băteau jos de ei. Îi lăsau să are, să semene, să aibă grijă de ceea ce semănaseră și la vremea culesului, se năpusteau și culegeau tot.  Iar israeliții rămâneau ... ascunși în văgăune ca să își salveze viața.

Unde era Dumnezeul despre care spuneau părinții că le va purta de grijă?

Unde este Dumnezeul meu când vine boala, depresia, disperarea, când trădările curg lanț, când umilirile nu se opresc, când simt că vorbele ce îmi sunt aruncate taie în carne vie și apoi presară sare, când moartea îmi ia ce e mai drag și mă simt ca un fir de iarbă în bătaia vântului?

Știu cine sunt ... mi-am tot repetat-o. Dar e adevărat ce știu, cred și simt?

"Domnul S-a uitat la el si a zis: "Du-te cu puterea aceasta pe care o ai si izbaveste pe Israel din mana lui Madian; oare nu te trimit Eu?"" Judecători 6:14

Și Gheodeon a biruit!

recunosc

“Recunoașteţi dar din toată inima voastră și din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit.”
‭‭Iosua‬ ‭23:14‬ ‭

Astăzi, recunosc că sunt binecuvântată cu o familie mare, cu oameni - bandaje de dragoste, cu prieteni, cu o casă, cu servici, cu înțelepciune și pricepere, daruri și talente, cu contexte în care să cresc și să mă dezvolt, cu pace în țară, cu sănătate, cu scopuri, visuri, țeluri și idealuri, cu mâncare, cu apă, cu rouă și brumă, Cuvânt în limba română, cu oameni dispuși să împărtășească din experiențele lor ca să pot învăța și eu, oameni care aleg să devină vulnerabili și mă lasă lângă ei ca să cresc, să iau din înțelepciunea lor, să mă îmbogățesc dând mai departe din ceea ce primesc!

Astăzi, aleg să recunosc toate acestea și să fiu mulțumitoare!

Shema ve Hineni!

Ieri, am decis să cred. Am decis să cred, să ascult și să acționez. Chiar mă credeam pe cai mari. Dar nu știu ce se întâmplă noaptea ...

Parcă s-a scurs toată credința, încrederea și deciziile s-au topit ca și omul de zăpadă în adierea caldă și blândă a primăverii.

Dar nu renunț! Citesc Iosua în perioada asta si am ajuns la Iosua 11:“15. Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise și de Moise lui Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise, Domnul.”

Iosua era la fel ca mine, adica avea aceleași temeri și îndoieli. Alftel nu ar fi fost nevoit Domnul să Îi spună de atâtea ori să nu se teamă și să nu se înspăimânte, nu?

La fel îmi spune și mie … zi de zi și de câteva ori pe zi.

Sunt două cuvinte care îmi dau târcoale de ani buni și cu care cochetez:

Shema – auzi, ascultă, fii atentă, crede și acționează

și (ve)

Hineni – iata-mă, trimite-mă!

Azi, de dimineață, am decis și decid să trăiesc cele două cuvinte, să nu mai cochetez cu ele. Să le las să prindă viață în mine!

Mă agăț de promisiunile Domnului și le cred indiferent de context!

Și mai spun “Ajută Doamne necredinței mele!”

Hebrew Worship // Lord of Glory // Adon Hakavod // אָדוֹן הַכָּבוֹד

vreau să pun punct

Iosua trece Iordanul și începe cucerirea teritoriilor (Iosua 8-10) și au victorie după victorie, se oprește soarele o zi ca ei să biruiască și nu pot să nu mă minunez de unde atâta curaj pe ei.

Domnul i-a spus și i-a tot repetat lui Iosua “Nu te teme și nu te înspăimânta!” apoi și poporului îi spune“Nu vă temeți și nu vă înspăimântați, ci întăriți-vă și îmbărbăți-vă,…”

Am Cuvântul scris, pot citi, e tradus românește ca să nu am scuză că nu știu limba în care e scris Cuvântul și mă trezesc că în fața unor situații îmi tremură măduva în mine și întru într-o stare ca de sevraj. Credința mea e … sub nivelul mării!

“Ascultă Israele!” Acest ascultă nu înseamnă auzi, fii atent ci înseamnă auzi, fii atent, crede și acționează.

Dar … asta o știu!

Sunt tobă de carte!

Ce mă împiedică e că rapid întru în deznădejde sau așa mai pe românește, în necredință.

Da, Domnul a promis asta însă această promisiune e pentru poporul acelei vremi, e pentru cei credincioși, e pentru alții. Numai că după puțină vreme mă apuc de mormăit că Domnul nu îmi răspunde, că nu îmi face, că nu îmi drege. Adica tot El e vinovat de necredința mea!

Gata! Vreau să pun piciorul în prag și să îmi reînnoiesc mintea și în acest aspect.

Vreau să cred ceea ce mi-a promis, să aud, ascult și să acționez!

Vreau să nu mă tem, să nu mă înspăimânt ci să mă întăresc și să mă îmbărbătez!

Punct!