"rătăcim" prin deșert

Nu am mai avut timp să stau la povești pentru că am plecat de la Sucot înapoi la Pi-Hahirot. Am plecat încrezători. Moise ne-a spus că a vorbit cu Dumnezeu și noi am crezut ceea ce ne spunea El.

Nu cred că v-am spus însă când am plecat din casele noatre, în 14 nisan, au plecat cu noi și oameni din alte popoare, o amestecătură de oameni. Au văzut ceea ce poate face Dumnezeul nostru și ca să își scape viața, au ales să meargă cu noi. Ei prea multe nu știu despre Dumnezeul nostru și ne pun tot felul de întrebări. La unele dintre aceste întrebări nu m-am gândit nici eu până acum. Sper să nu ne facă probleme.

Pe când mergeam noi așa încrezători spre Pi-Hahirot, am observat în depărtare, în spatele nostru, ca un nor de praf. Vai! Vin egiptenii după noi! Am simțit că mi se urcă inima în gât și de teamă îmi paralizează corpul. Sunt înconjurat de ai mei și pe fețele lor se citește îngrijorarea. Ei nu spun nimic. Privesc înainte și măresc pasul.

Unii din popor, cu gura mare, s-au dus la Moise și i-au spus că au avut dreptate. Mai degrabă rămâneau în Egipt. Mai degrabă mureau acolo făcând cărămizi.

Eu nu îi înțeleg deloc pe oamenii aceștia!

Dar nu spun nimic pentru că din privirile părinților mei înțeleg că e mai bine să tac.

Moise ne oprește puțin și ne spune să mergem înainte pentru că Dumnezeul nostru ne va elibera. Văd că Moise știe ceva ce noi nu știm. Este foarte convins de ceea ce ne spune. Nu ne înțelege temerile. El nu pare să se teamă de moarte. Pe de altă parte, el are 80 de ani, e bătrân. Ce îi pasă? Dar eu? Sunt încă copil ... aș vrea să mai trăiesc. Eu chiar vreau să ajung în Canaan!

Moise ne spune să mergem înainte și să tăcem.

Dar de ce să tăcem?

Îl încurcăm când vorbim? Îl deranjează pe Dumnezeu că vorbim? Nu mai avem voie să vorbim între noi sau să nu mai vorbim nemulțumiți că ne tremură măduva în oase din cauza egiptenilor?

Bine! Tac!

Am mers mult și frica pare că amplifică stările mele.

V-am spus că Dumnezeu merge cu noi? Că El este în norul care ne ține umbră ziua și ne încălzește noaptea? Ei bine, acum pe lângă faptul că ne încălzește noaptea, ne și luminează drumul. Nu a trebuit să ne mai oprim din drum când s-a înserat. Am continuat să mergem.

Cu o săptămână în urmă nici nu visam că îmi voi părăsi lutul, paiele și cărămizile iar acum sunt pe drum, am văzut locuri noi, m-am minunat de peisaje, de imensitatea deșertului, de scaieții din deșert.

Îmi este atâta de teamă încât parcă și mintea îmi este paralizată!

Vom muri?

Va putea Dumnezeul nostru să ne scape așa cum spune Moise?

Voi putea să ajung în Canaan?

Dumnezeul nostru i-a “bătut” pe zeii Egiptului sub ochii noștri. Am văzut și simțit asta. Descopăr că El e tare puternic.

Dar suntem lângă mare și deși nu am văzut până acum nici o mare, nu mi-am imaginat că e așa de mare. Și ca să fie și mai rău, Faraon și armata lui e în spatele nostru. Se aude tropotul cailor!

Vreau să trăiesc și de aceea grăbesc pasul. Ascult și tac. Da, tac.

Doamne, nu vreau să mor!