gânduri din deșertul Sin

Suntem in Deșertul Sin și ne simțim sătui. Da, adierea vântului poartă nisipul de colo colo. Încă am nisip peste tot pe mine însă sunt sătul și ... parcă nu mă mai deranjează atât de tare vântul acesta și nisipul.

Știți că v-am spus că unii au vrut să fie serviți la pat cu mană și au rămas flămânzi. Alții însă și-au strâns mană mai mult de un omer, mult mai mult și au ascuns-o. Eu nu prea înțeleg ce e în mintea lor. Și, a doua zi, mana lor mirosea urât tare de tot iar viermii colcăiau în vasul acoperit.

A aflat Moise și s-a supărat tare de tot pe ei. Niciodată nu l-am văzut așa supărat.

V-am spus că mana arată ca boabele de corinadru, nu? Oh! La gust e ca turtele cu miere! O bunătate! Îți lasă gura apă numai cât te uiți la ea. Eu iau câte o gură de mană și o las să se topească în gură! Papilele mele gustative sunt foarte fericite!

De când mămânc mană parcă sunt mai sănătos, am mai multă putere să alerg prin tabără!

Moise ne-a anunțat ca vineri dimineața să strângem câte doi omeri de mană pentru fiecare membru al familiei și ne-a spus că urmează ziua de Shabat. Este ziua a șaptea când Dumnezeul nostru care a creat totul s-a odihnit după creație și pentru că suntem poporul Lui, noi trebuie să ne odihnim și să vorbim cu El în această zi.

Și ce credeți? Toți din tabără au ascultat de ceea ce ne-a spus Moise? Nici gând. Unii au ieșit în ziua de Shabat să își culeagă mană. Normal că nu aveau ce să culeagă! Unii tare s-au temut că mana strânsă se va împuți și va face viermi însă nu a fost deloc așa.

Pentru că am poposit puțin aici în Deșertul Sin, am avut timp să mai gândesc la ultimele evenimente. Știți, noi în Egipt eram obișnuiți cu zeii. Era câte un zeu pentru orice. Părinții mei ne-au vorbit despre Dumnezeul Lui Avraam, Isaac și Iacov, am văzut minunile Lui, le-am trăit pe propria piele și Îi văd Slava la marginea taberei. Îl simt că e aici. Nu Îl văd dar Îl simt.

Zeii trebuiau îmbunați și îmblânziți dar Dumnezeul nostru se poartă așa de protectiv cu noi!

Suntem în deșert. Aici nu poți cultiva ogoare, nu poți planta ceva ca apoi să te aștepți să crească. Bine, noi suntem în călătorie acum și nu avem nici un interes să cultivăm și populăm deșertul.

Aici, unde nu sunt copaci, oazele sunt departe, ne hrănește Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Ne-a scos din robie, ne-a eliberat de egiptenii care ne-ar fi ucis pe toți și am fi dispărut de pe fața pământului.

Eu cred că Dumnezeu ne iubește de se poartă așa cu noi! Nu credeți?

Mă uit în tabără și îi văd pe oameni odihnindu-se, sunt sătui și nemulțumirea a scăzut văzând cu ochii. Unii dorm, alții povestesc în șoaptă. Undeva mai departe cineva cântă la un instrument.

E atâta de bine să știi că în deșert, în pustiu Dumnezeu îți poartă de grijă! Simt că aici, Îl vedem și simțim pe Dumnezeu mai aproape ca oricând, purtându-ne de grijă, hrănindu-ne și săturându-ne.

Ne-a scos din Egipt, ne-a adus aici, în pustiu ca să ne învețe cine și cum este El.