luni, 21 martie 2011

avertisment

Imi doresc sa fiu fericita, multumita, sa am ce imi trebuie, nu neaparat sa imi cada din cer ca pot si eu sa muncesc. Cumva ar fi fain sa am un cont la banca sau vreo lada de bani cum aveau regii si de acolo sa scot cat e nevoie si ... bani sa tot ramana in cont sau in cutia mea fermecata.
Numai ca viata bate filmul, povestile, basmele si iluziile uneori crunt de tot.
Cum vine ceva nou in viata mea, cum incep sa intreb: Doamne, da de ce? Ce am facut? De ce e asa? Dar cat tine? Dar asta ce inseamna? Dar, ce trebuie sa schimb ca sa se termine perioada asta? Va durea? Tare? Si alte mii, uneori milioane de intrebari. 
"Adu-ţi aminte de fiecare drum pe care Domnul, Dumnezeul tău, te-a condus prin pustie în timpul acestor patruzeci de ani, ca să te smerească, să te încerce şi să cunoască ce este în inima ta şi să vadă dacă vei păzi poruncile Lui sau nu". Nu am ajuns la varsta asta, mai am inca pana acolo insa ... pot calcula pentru anii mei drumurile, pot sa vad purtarea de grija, incercarile, durerile, pot face o rememorare a vietii. Pot sa realizez ca incercarile la care am urlat, de uneori si lunii i s-a acrit de mine, au fost pentru a ma smeri, a ma incerca, testa. Dar si pentru a imi cunoaste inima daca va accepta si va pazi poruncile Lui Dumnezeu.
"Astfel El te-a smerit, te-a lăsat înfometat şi te-a hrănit cu mana de care nu ştiai nimic nici tu, nici părinţii tăi, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura Domnului. Hainele nu ţi s-au învechit pe tine, iar picioarele nu ţi s-au umflat în timpul acestor patruzeci de ani. Recunoaşte acum că Domnul, Dumnezeul tău, te disciplinează asemenea unui om care îşi disciplinează fiul."

Nu am mancat mana ca si poporul evreu in pustie insa am avut alta mancare pe care am tot mancat-o si o mananc si care miraculos s-a inmultit, sau a aparut cand nu mai era nimic. Asa am invatat ca depind de Dumnezeu mai mult decat vreau sa recunosc, decat realizez sau vreau sa o fac. Am experimentat pe propria piele ca in perioadele de criza, hainele si papucii tin mai mult. Si nu tin pentru ca materialele ar fi mai bune ci pentru ca Domnul le face El ce le face si tin pana apar altele sau pana se termina criza. Uneori criza e financiara, emotionala, psihica, fizica ... uneori e o combinatie sau lovesc toate deodata si viata pare ca atarna de un fir de "ata" de paianjen. In astfel de momente imi place sa spun ca sunt pusa la colt. Sunt fara cale de scapare ... parca ma scurg si totusi nu pot sa o fac ... 
Sunt acolo ca sa vad purtarea de grija, sa invat dependenta de Dumnezeu si daca pana atunci nu am vazut-o ca nu aveam timp, aveam de toate din plin si-mi era greu sa multumesc pentru ca "muncisem din greu" .... ei, bine acum n-am incotro. In astfel de momente realizez ca fiecare clipire, respiratie, gura de aer ce imi intra in plamani e un dar. Fiecare haina ce tine ani la rad, papuci carora nu le raman talpile in urma sunt daruri pentru acea vreme .... 
Mereu si mereu e avertismentul: sa nu uiti de Domnul Dumnezeul Tau, sa nu uiti ca Domnul Dumnezeul Tau e un Dumnezeu gelos, sa nu iti iei nasul la purtare crezand ca esti mare si tare, ca te duce mintea, ca esti puternica ci multumeste Domnului pentru tot, ca tot ceea ce ai, faci, esti e un dar. 
De ce e criza in viata mea? Pentru ca Dumnezeu vrea sa ma aduca mai aproape de El, pentru ca ma iubeste mai mult decat poate mintea mea limitata sa conceapa, creada, gandeasca. Pentru ca El vrea sa ma testeze ca sa imi cunoasca inima. Pentru ca El imi e Tata si se comporta ca un parinte. Pentru ca numai in durere, inima mi se inmoaie. Pentru ca mi-as lua nasul la purtare si as uita de El.
Si chiar de stiu astea, tot ma trezesc punand intrebari, comentand, argumentand ... se pare ca inca nu mi-a venit mintea la loc. 
Tata, multumesc ca aduci crizele in viata mea ca sa invat dependenta de Tine. Dependenta pe orice plan. Multumesc ca iti pasa de orice atom din corpul meu, de orice gand, moft .... uneori ma rasfeti insa nu vrei sa faci din mine un copil razgaiat. Uneori trebuie sa ma pui la colt ca sa imi treaca nebuniile ... si stiu ca sunt perioade cand trebuie sa stau mult la colt ca nu vreau sa invat lectia, nu vreau sa vad, aud ... 
Multumesc de avertismentul de azi: "nu uita ca respiri, clipesti, ai viata in tine, ai ce ai si esti cine esti pentru ca le ai de la Mine".

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt marcate de momentele acelea in care am depins total de Dumnezeu.
Memorabile, minunate si de neuitat.O saptamana plina de har iti doresc draga Cella!

Cella spunea...

Elena,
pe mine ma vrea dupa cate vad eu in dependenta 24 din 24, 7 din 7 ;))
Dar, asta face viata palpitanta ;))
Multumesc de urare!