Am tot urmarit stirile despre cutremur si tsunami si ma gandeam la familiile celor peste 10.000 de morti. Cineva spunea ca ziua de vineri a inceput ca o zi normala de primavara. Si pentru mine, ziua de azi a inceput ca o zi normala de luni si mai mult, de primavara. Dar, ce va urma? Ceva socant am descoperit la japonezi. Ceva ce pe noi, ca si popor nu ne prea caracterizeaza. Urmareau dezastrul ce se petrecea sub ochii lor, pamantul era inghitit cu o viteza uimitoare de apa, casele si orasul lor era maturat de ape iar ei nu se isterizau ... erau socati, ingroziti insa nu urlau si nu scoteau tipete infioratoare.
Reactia unui om la un anumit moment este de fapt suma deciziilor luate de-a lungul timpului. Nu stiu cati din cei filmati erau crestini, budisti sau ... altceva. Insa nu am putut sa nu remarc modul in care s-au raportat la ceea ce li se intampla.
Vineri, o colega imi spunea ca e bine de noi ca stam in Iasi. Suntem pe sapte coline si nu ni se poate intampla o asa tragedie. I-am spus ca avem rezerva de apa a Iasului, Chirita si inca cateva baraje in jur si sa nu fie asa sigura de ceea ce spune ca daca se rup ... o sa fluturam si noi steagul din turn. Era ingrozita. Cum sa spui asta? Ce baraje? Nu se poate asa ceva!
Joi sau vineri, in Burma soldatii au intrat intr-un sat, au violat femeile, au omorat copiii si oamenii ce i-au gasit acolo. De ce? Pentru simplul motiv ca sunt crestini. Am urmarit reactia lor. Plangeau ... le murisera copii, fusesera violate femei in vartsa si tinere insa nu urlau de sa te treaca fiorii ....
In cine imi e speranta, increderea cand tragediile par a veni ca un tsunami in viata mea? Imi pierd mintile daca imi mor cei din familie sau imi pierd casa, sau ... m-a parasit sotul/sotia? In cine ma incred? In lucrurile materiale? Omul sau oamenii de langa mine? In ce e aici?
Am decis sa ma incred in Dumnezeu orice ar veni. Iar decizia asta este pentru 24 de ore din 24, sapte zile din sapte, fiecare moment, secunda, miliardime de secunda. Foarte multi pun intrebarea: "Unde era Dumnezeu cand s-a intamplat tragedia din Japonia, Burma sau in alte locuri? A scapat lucrurile de sub control? Era ocupat cu problema din Libia sau din Orientul Mijlociu?" Raspunsul e clar: era acolo, in mijlocul tragediei, era acolo cu copii Sai, era acolo cu fiecare in parte.
Sunt multe intrebari la care nu am raspuns. Sunt multe ce nu le inteleg, nu au logica din punctul meu de vedere. Insa nu mi se cere sa cred logic. Mi se cere sa cred ca Dummnezeu e Dumnezeu. In mod normal, logic as putea spune ca nu a fost nimic in Japonia si ca in zilele noastre, cu tehnica de care dispunem se pot face scenarii si filmari in 7D si ca ce s-a difuzat e produsul unor scenarii filmate. Suna nebuneste nu? Cred ca ceea ce am vazut la stiri e adevarat. Viata intreaga mi-i legata prin fire de credinta, de inchinare, de lauda, de incredere, de dragoste, iertare, mila. Toate firele astea ma leaga de Dumnezeu.
Unde e Dumnezeu acum? E aici cu mine si e acolo cu fiecare din copiii Sai, oriunde ar fi acestia. E acolo cu fiecare din cei ce Il cauta, ce vor sa aibe o relatie cu El si nu stiu cum. Oricare mi-ar fi situatia fizica, psihica, materiala, emotionala sunt constienta si cred cu fiecare por si atom al fiintei mele ca Dumnezeu e aici cu mine.
El nu e om ci Dumnezeu. E oriunde. Nu exista loc in acest Univers sau Universuri in care El sa nu fie. Va fi un loc unde El nu va fi si acela e iadul.
Increderea mea e in Dumnezeu orice ar veni ... si pot veni multe. Sunt constienta de asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu