marți, 1 martie 2011

slefuita sa stralucesc

Am intrat intr-o argintarie renumita, destul de mare si de unde voiam sa imi cumpar ceva. Imediat ce am intrat, am ramas socata. In vitrina nu era mai nimic ... aparent. Peste tot erau huse speciale pentru bijuterii,  albastre si toate aveau imprimate numele firmei ce comercializa bijuteriile de argint. Un domn simpatic, proprietarul si bijutierul argintariei, m-a intrebat ce anume as vrea si eu ma intrebam daca nu cumva isi bate joc de mine. Insa, mi-am zis ca omul stie el ce stie asa ca i-am raspuns cam ce m-ar interesa. Cred ca se vedea pe fata mea surpriza cand am vazut ce facea omul. Din fiecare husa ce eu o credeam expusa degeaba, puteam admira bijuteriile. Nu le putea lasa sa fie expuse la lumina artificiala sau la soare ca sa nu isi schimbe culoarea. Trebuiau tinute acoperite ca sa isi mentina stralucirea ce le-a dat-o el in atelier, ca sa ramana asa cum le visase el ...
Au fost ore de munca, la unele bujiterii poate zile intregi de migala ... poate uneori a fost nevoie sa topeasca argintul din nou ca sa iasa exact ceea ce a visat el. Nu avea dubluri la nici unul din exemplare ... avea numai unicate.
Sunt ca o bijuterie in mana Lui Dumnezeu, a Marelui Tesator, Bijutier. Pentru ca sa iasa ceea ce a visat El pentru mine e nevoie de prelucrare: topire, cernere, iar cernere, din nou cernere, fierbere, cernere, asezare in forma, timp de racit si asteptat  .... lovituri puternice sa ies din forma si apoi cu pila, dalta, burghiu si mai stiu eu ce, incepe procesul de finisare, de scoatere a bucatilor in plus, de modelare ... Toate astea nu se fac instant si m-am intrebat cum sa stiu eu ce vrea Dumnezeu de la mine. Pana la urma El m-a creat, mi-a dat minte si ... treaba mea e s-o folosesc, nu? Mai trebuie de la nastere pana la moarte sa mai stiu ceva de la El? Sa aflu ce a intentioat El pentru mine? Cum sa aflu asta? Sa ii dau intalnire? Unde? Cand? Cum? Trebuie sa imi fac programare? Insa, chiar vreau sa stiu ce vrea El pentru mine? Nu va fi prea greu? Sunt dispusa sa accept? De unde stiu eu ca El imi raspunde? Cum voi auzi eu ce imi va spune El? Daca ma insel si fac prostii? Pot sa cer lamuriri? Cum sa vorbesc cu Dumnezeu? Prin rugaciune? Cat sa ma rog? Cum sa cer? Imi va raspunde?
Ce este rugaciunea? E comunicarea mea cu Dumnezeu. E starea mea de vorba cu El. Mi-a fost teama sa fac asta ... extrem de teama. Nu stiam ce se va intampla ... nu stiam daca este vreo formula magica la care El raspunde ... Insa, treptat mi-am luat inima in dinti si mi-am zis ca n-am nimic de pierdut daca voi vorbi cu Dumnezeu. El m-a facut, ma stie cel mai bine asa ca El va intelege cu siguranta ce vreau eu, chiar daca la acel moment era un soi de tocanita in capul meu si uneori, in anumite aspecte, inca mai este tocanita.
Prin rugaciune am inceput sa Il cunosc pe Dumnezeu la un nivel personal, dincolo de cuvinte, sentimente, idei. Mi-am inteles rolul in relatia cu El, am inteles ca El imi e Tesator, Mantuitor, Domn, Tata, Sfatuitor, Mangaietor, Doctor ... Si am mai inteles ceva important. Eu sunt bijuteria prin care se reflecta slava Lui, prin care se vede maiestria Lui. Eu sunt creata sa Il reflect pe El, nu pe mine. Ca sa imi inteleg chemarea si sa o urmez trebuie sa accept ca nu eu sunt numarul unu, nu eu sunt buricul pamantului, nu se roteste universul in jurul meu.
Dar oare e bine ce gandesc? Oare nu-s dusa cu pluta? Oare ceilalti ce gandesc? Oare ei cum Il vad pe Dumnezeu? Mai are cineva idei de astea ca ale mele? Nu cumva sunt un specimen ciudat? Ii analizez pe ceilalti si parca nu au nici o problema, sunt veseli, fericiti ... e drept ca uneori mai au dureri insa intrebari existentiale nu par a avea. Cand am inceput sa vorbesc despre intrebarile mele, unii au fost socati ca am curajul sa le spun cu voce tare, ca am curajul sa ma expun in asa hal.
Numai ca am gasit oameni ca mine. Oameni ce au curajul sa spuna ca nu sunt niste puncte de reper ale universului, ca au nevoie de rugaciune, ca vor sa isi caute chemarea, ca si-o urmeaza, ca in centrul vietii e Dumnezeu si nu ei, ca vor sa stea langa Dumnezeu ca sa afle ce a intentionat El pentru ei. Oooooh, ce usurare!
As fi vrut sa imi stiu chemarea, sa o implinesc cat de repede si apoi ... nu stiu ce as mai fi facut. Dar toate astea implica un proces si uneori totul devine rutina, banal ... dureros de plictisitor ...
"O viata banala, graim si oftam,
Dar de ce oftam cand graim?
Soarele banal pe cerul banal ce-l vedem
Da nastere zilei banale ce-o stim.
Lucruri banale si luna si stelele sunt,
la fel si floarea si pasarile cu-al lor cant.
Inca intunecata ar fi lumea si trista a noastra soarta
De n-ar mai fi flori si soare lumina sa-mparta.
Iar Dumnezeu, care cerceteaza fiecare suflet in parte,
Din vieti ce-s banale creeazaa Lui lume aparte." F. W. Boreham - The Carpenter Encouraged the Goldsmith
Din punctul de vedere al Lui Dumnezeu nimic nu e banal, insignifiant. Vreau, sunt decisa sa devin ceea ce a intentionat El sa devin chiar daca asta inseamna lupta cu banalul, rutina, durerea, asteptarea ....
Vreau sa reflect stralucirea celui ce m-a creat!

8 comentarii:

Gavrilas spunea...

shine!

Cella spunea...

i`ll try ;)

Oana spunea...

Deci eşti mărgăritar...

Cella spunea...

ar fi fain sa fiu margaritar ;)

Anonim spunea...

Cand ne gandim la actiunea de slefuire a unei pietre pretioase cred ca uitam de multe ori ca nu slefuirea in sine da valoarea pietrei ci calitatea ei. Nimeni nu se apuca sa slefuiasca o piatra gasita pe drum. Un diamant sau un margaritar neslefuit are aceeasi valoare insa este de putin folos si putini sunt cei care ar fi in stare sa vada valoarea lor sau sa o admire. Cred ca toti cei care il avem pe El avem o valoare extraordinara, si nu neaparat in noi insine ci pentru pretul pe care El l-a platit ca sa ne rascumpere. Iar daca El mai alege si sa ne slefuiasca atunci inseamna ca avem sansa sa fim folositori si pentru altii.

Vad tot mai mult in ultima vreme aceasta tendinta de a ne evalua prin prisma masurilor impuse de cei din jur. " Esti bun doar daca ai nu stiu cate doctorate, sau talia de nu stiu cati centimetri sau mai stiu eu cati euro in cont". Cand Dumnezeu alege sa ne slefuiasca o face nu pentru a scoate in evidenta "valoarea noastra" ci valoarea pe care ne-a dat-o El.

Cella spunea...

Anonim ai punctat foarte bine cine ne da valoarea si cine e sursa ei.
Cred insa ca daca vreau sa-L cunosc pe Dumnezeu, slefuirea vine repede si dureaza mult ;)).
Diamantul trebuie sa straluceasca, nu? ;))

Anonim spunea...

Ha ha, mi-a placut partea cu " vine repede si dureaza mult".

Si da , cred ca Diamantul trebuie sa straluceasca. Sau mai exact e singurul mod in care isi atinge scopul.

Insa nu cred ca trebuie uitat ca nu diamantul cere sa fie slefuit ci Bijutierul decide sa il slefuiasca si mai ales cat si cum.

Ce e greu pentru noi e faptul ca nu suntem pietre neinsufletite ci avem si noi bucatica noastra de emotii, vointa si parere cam cum ar trebui sa aratam.

Ca vrem sau nu tot trecem pa aici. Insa e o mare diferenta cum trecem. Putem trece cu bucurie si asteptind rezulatul, sau putem trece scrasnind din dinti si urland in vant.

In functie de asta noi castigam sau pierdem.

Cella spunea...

Recunosc: comentez, intreb de ce trebuie sa trec pe acolo ...;))?
Dar in acelasi timp nu renunt la a cere schimbare si continuarea procesului inceput ;))