joi, 17 martie 2011

refugiu

In calatoria mea, impreuna cu poporul evreu, am ajuns in campiile Moabului, langa Iordan, in fata Ierihonului. Moise primeste de la Domnul instructiunile pentru impartirea mostenirii, pentru hotarele ce le vor avea si da instructiunile primite poporului. Dar, le mai spune ceva ce m-a pus pe ganduri intodeauna: cetatile de refugiu. 
Citesc despre ele in Numeri 35. Daca, accidental sau nu, loveai pe cineva si murea, atunci fugeai cat puteai de repede in cetatea de refugiu. Acolo vinovatul avea sa fie judecat pe baza mai multor martori. Nu era nimeni acuzat pe marturia unui singur om. 
Vinovatul, daca era gasit nevinovat, trebuia sa ramana in cetatea de refugiu, departe ce casa, familie, mostenirea lui pana la moartea Marelui Preot. Apoi, se putea intoarce acasa la el. Dar, Marele Preot nu murea asa repede pe cat si-ar fi dorit cei ce locuiau acolo ... si atunci isi riscau propria piele fugind din cetate. acuzatorii ii puteau omori fara nici o problema acum ... era in afara cetatii de refugiu.
In cetatea de refugiu era primit oricine.  ... nu exista discriminare rasiala, sexuala, daca erai instarit sau sarac lipit pamantului ... aceleasi drepturi le avea fiecare care isi voia scapata viata.
Trebuia sa moara Marele Preot ca trecutul sa fie curatat, ca sa primesti libertatea, viata inapoi, sa poti avea viata iertata. In Christos am gasit pe Marele Preot ce a murit pentru pacatele mele in timp ce cautam o cetate de refugiu. A trebuit sa moara El ca eu sa pot fi eliberata, sa pot avea viata, sa mi se stearga vinovatia.

4 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

M-au incalzit cuvintele tale Cella draga.
A trebuit sa moara EL ca eu sa pot trai vesnic.
Mare har!

Cella spunea...

Ce mare har!
Ce mare dar!
Ce mare dragoste!

Anikó spunea...

Slavit sa fie Isus ca si-a dat viata ca noi sa traim,si in El avem refugiul,unde gasim pace si liniste.

Cella spunea...

In refugiu traiesc si traiesc fericita!