va reveni!

O intrebare ce am auzit-o weekendul asta imi tot framanta mintea: "De ce ne e frica, ca si crestini, ca Christos se va reintoarce? Daca Dumnezeu ne e Tata, de ce ne e teama?". Intrebarea a fost pusa sincer, fara ironii. Am vrut sa ii dau un raspuns insa ... mi-am zis sa-mi tin gura ca-i mai bine. Dar, intrebarea imi tot da batai de cap.
Mi se spune ca sunt dependenta de telefon si internet dar de sambata dimineata pana aseara nu am intrat la nici un computer si nu am vorbit la telefon mai bine de 24 de ore. Nu am tinut post insa ... au fost altele mai importante si ... nu eram acasa. Am fost printre tineri si nu numai. In aceste ore am ascultat povesti si nu erau deloc vesele, am vorbit cu oameni ce ii stiam, cu unii ce abia i-am cunoscut, am revazut prieteni dragi.
M-am trezit fortata oarecum sa imi pun niste intrebari: cine sunt? Si asta dincolo de numele de familie si prenumele meu. Sunt crestina? Cat de crestina? Ce inseamna crestin? Dex-ul da niste definitii ca: adept al crestinismului, ce tine de crestinism, urmas al lui Christos, botezat in Numele Lui. Biblia spune ca sunt purtatoare de Christos, adica Christos e in mine. Dar, chiar e in mine? Dincolo de fatada, cuvinte, idei, formule marete, traditie, conveniente?
Daca Dumnezeu imi e Tata, de ce imi e frica de revenirea lui Christos ca sa ma duca acasa? Nu cred ca o va face? Nu cred ca are pentru mine un loc numit ACASA? Nu cred ca poate face asta? Cumva nu imi e Tata cu adevarat si de asta tremura maduva in mine? Sau mi-i teama ca de fapt eu traiesc amagindu-ma ca as fi, dar de fapt nu-s? 
Cred ca Christos e Fiul Lui Dumnezeu? Cred ca a murit pe crucea de pe Golgota pentru mine? Cred ca a murit si inviat? Cred ca sangele Lui a fost jerfa desavarsita, completa pentru pacatele mele? Cred ca doar asa ma pot apropia de Dumnezeu numindu-L Tata? Cred ca ceea ce spune Biblia e adevarat? De unde stiu? Ca mi-au spus parintii, preotul, pastorul, presbiterii, prietenii? Am studiat eu ca sa ma asigur de asta? Mi-am facut timp sa povestesc cu Dumnezeu despre El despre mine, despre ce inseamna viata cum o spune El?
Nu sunt o sfanta care traieste fara sa pacatuiasca. Ohh, nu! Asta in nici un caz. Dar am decis sa testez eu ce am auzit, ce mi-au spus altii. Am luat Biblia si am cercetat-o ca sa fiu sigura ca ce mi-au spus altii e scris in ea, ca ceea ce mi se spune despre Christos e asa cum spun povestile si istoriile altora.
Mai mult de atat, am descoperit ca Dumnezeu nu e un Dumnezeu distant, rece, impersonal ce abia asteapta sa imi crape capul daca cumva am gresit. Am descoperit un Dumnezeu care e dragoste, sfintenie, dreptate, perfectiune, standard de viata .... Surpriza a fost nemaipomenita cand am descoperit ca de fapt Dumnezeul din povestile prietenilor, parintilor, pastorilor, presbiterilor e personal nu colectiv, e mai mult decat o spuneau ei si o pot spune eu ...
Dragostea nu e un sentiment ce ma poarta ca un rollen coaster. Acum iubesc, un pic mai incolo nu mai simt nimic. Nu, dragostea e o decizie de a iubi chiar si cand as arunca pe geam afara pe cel/cea ce un pic mai inainte il/o iubeam. In decizia asta e inclusa iertarea, acceptarea, daruirea ... 
De fapt, acceptandu-l pe Christos, devenind purtatoare de Christos a inceput procesul de schimbare, curatare de ce era vechi si pana si dragostea mea s-a schimbat ... parca e mai multa sau mai mare, sau ... nu stiu cum sa ii spun.
Iar Tata nu e numai o definitie, notiune, ... e Tata si abia astept sa ma duc ACASA. Abia astept sa plec. Nu mi-i teama de revenirea Lui Christos pentru ca L-am cunoscut pe Tata dincolo de informatie, cuvinte, idei, notiuni. I-am simtit dragostea dincolo de ratiune, sentimente, emotii ... 
Vreau la Tata pentru ca Il stiu, Il iubesc. Vreau ACASA! Si, vreau mai repede!

http://www.flickr.com/photos/pustekaro/3384946826/sizes/z/