duminică, 20 martie 2011

la povesti cu Tata

Un verset din Deuteronom 6 m-a teleportat in timp, in casa bunicilor mei, in vremea copilariei mele. Pentru ca mama o vreme a tot fost internata prin spitale iar tata trebuia sa mearga la lucru, eu am fost trimisa la bunici. Imi aduc aminte ca in casa bunicilor era o soba maaaare si dupa soba era un spatiu destul de mare incat un om matur sa poata dormi lejer cu conditia sa nu fie prea lung. Era locul meu preferat ... de ascultat povesti.
Bunicul ne impletea ciorapi si imi spunea povesti. Avea o Biblie ilustrata ... una cum nu am mai vazut la nimeni si in care nu avea voie oricine sa umble. Stiam ca o sa am voie sa o citesc dupa ce voi merge la scoala. Dar, daca stateam langa bunicul si ii aratam o pagina cu o ilustratie, el imi putea spune povestea de acolo. Banuiesc ca nu avea chef in fiecare seara de povesti insa nu stiu sa fi fost seara in care sa nu imi spuna cel putin o poveste sau sa ma provoace pe mine sa ii spun povestea unei imagini.
La acea vreme habar nu aveam idee ca el respecta o porunca si anume cea din Deuteronom 6:7 "
Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi. 
Să ţi le legi de mâini ca semn de aducere-aminte şi să ţi le fixezi pe frunte. 
 Să le scrii pe uşorii caselor tale şi pe porţile cetăţilor tale.
"

Nu am nici un tatuaj pe mana sau pe frunte ca sa imi reamintesc povestile din desenele acelei carti, nu e nimic gravat pe casa sau pe poarta insa pot sa imi amintesc imaginile, povestile lor, versetele invatate in copilarie.
Poate ca peste unele povesti, imagini s-a asternut uitarea iar daca ma intreb de ce a trebuit sa le invat si de ce bunicii sau parintii mei si-au batut gura ca sa imi spuna povesti, sa ma invete versete, sa mi le repete mereu si mereu, gasesc la Moise un raspuns: "
Domnul ne-a poruncit să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de El ca să fim tot timpul fericiţi şi să ne ţină în viaţă aşa cum face astăzi. 
Iar dacă vom avea grijă să împlinim toate poruncile acestea înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, aşa cum ne-a poruncit El, atunci vom avea parte de dreptatea Lui.»
" Deuteronom 6:24

Ca sa fiu fericita, ca sa am parte de dreptatea Domnului trebuie sa repet poruncile Domnului, sa le respect, sa traiesc conform lor, sa le spun copiilor mei si pentru ca nu ii am sa le spun copiilor de langa mine, adica nepotilor mei, sa le spun dimineata si seara, cand ma culc si cand ma scol sau cu alte cuvinte sa traiesc conform cuvantului Lui Dumnezeu in fiecare miliardime de secunda a vietii mele.
Doamne, multumesc pentru parintii si bunicii mei, pentru ca au respectat ceea ce Tu ai spus, si daca la monentul acela poate parea greu pentru ei sa isi bata gura cu un copil curios si dornic de povesti, tot ceea ce ei au investit a ramas imprimat in mintea si inima mea. 
Multumesc pentru ca imi reamintesti ca istoria trebuie dusa mai departe, spusa mereu si mereu ca sa nu fie uitata. Multumesc pentru Christos, Cuvantul intrupat ce si-a dat viata pentru mine, pentru Duhul Sfant ce l-ai pus in mine ca sa ma invete despre Tine, sa imi spuna din nou si din nou, ... intr-un fel ca si bunicul, povesti despre Tine, sa imi aprinda sau reaprinda dorul dupa Tine, dor ce il am pus de Tine in mine inca de la inceputul creatiei.

2 comentarii:

Ligia spunea...

da, o mostenire de familie adevarata! Nu ma pot gandi la faptul ca am atatea versete in minte acum datorita faptului ca tatal meu ma invata Psalmi, versete, chiar de cand am inceput sa vorbesc. La 5 ani stiam 50 capitole din Biblie, si aceasta pentru ca tatal meu isi facea timp sa ma invete. O mare binecuvantare ne-a oferit Dumnezeu prin familiile noastre!

Cella spunea...

Da, Liga trebuie sa recunoastem ca avem o frumoasa mostenire ...
Domnul sa ii binecuvinteze pe parinti si copiii lor ...