miercuri, 11 iulie 2012

cuib de ganduri

"12 Cum ai căzut din ceruri, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, asupritorul neamurilor!

13 Tu ai zis în inima ta:
‘Mă voi înălţa la cer; 
îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! 
Voi şedea pe muntele adunării, pe înălţimile din nord!
14 Mă voi înălţa deasupra norilor, şi mă voi face asemenea Celui Preaînalt!’ 

15 Dar ai fost trântit în Locuinţa Morţilor, în adâncimile gropii. 

16 Cei ce te văd te privesc cu luare-aminte şi-şi zic: ‘Acesta să fie omul care a făcut pământul să tremure, care a zguduit împărăţiile, 17 care a făcut lumea să se asemene cu un pustiu, care i-a răsturnat cetăţile şi n-a lăsat pe prizonieri să se întoarcă acasă?’ 

18 Toţi împăraţii neamurilor, toţi se odihnesc în cinste, fiecare în mormântul său, 19 dar tu eşti aruncat afară, departe de mormântul tău, ca o ramură dispreţuită, acoperit cu cei ucişi, cu cei străpunşi de sabie, cu cei coborâţi în adâncimile gropii, eşti ca un hoit călcat în picioare. 20 Tu nu te vei alătura lor în mormânt, pentru că ţi-ai distrus ţara şi ţi-ai ucis poporul.» Urmaşii celor ce fac răul nu vor mai fi pomeniţi vreodată! 

21 Pregătiţi măcelul fiilor săi, datorită vinovăţiei părinţilor lor! Să nu se mai ridice vreodată să moştenească ţara şi să acopere faţa pământului cu cetăţi. 

22 «Mă voi ridica împotriva lor!», rosteşte DOMNUL Oştirilor. «Voi şterge numele Babilonului şi pe supravieţuitorii lui, voi şterge sămânţa şi pe urmaşii lui!», rosteşte DOMNUL. 23 «Voi face din el un loc pentru bufniţe şi o mlaştină şi îl voi mătura cu mătura nimicirii!», rosteşte DOMNUL Oştirilor." Isaia 14:12 -22

Babilon va ajunge mare, faimos in bogatie, putere, frumusete ... din punct de vedere omenesc perfect. Numai ca inima imparatului din Babilon a inceput sa nu-si mai cunoasca masura, sa vrea mai mult decat ce e pamantec. Ma pufneste rasul citind povestilile Olimpului sau perioadele domniilor romane pe vremea cand unii regi se inchipuiau zeii. Le placea statutul acesta. Unul din acestia era evreu si i-a placut asa de mult statutul de zeu incat a lasat oamenii sa ii spuna asta. A murit cand inima ii crestea de mandrie ca o paine, in fata celor ce il adulau. 

Imparatul Babilonului este comparat cu Lucifer, are loc o cadere a imperiului si a imparatului asemanatoare cu a acestuia si a cetei lui rebele. 

De ce a survenit caderea? Cine l-a influentat pe imparatul Babilonului sa isi lase inima manata de dorinte de zeificare? E clar ca e mana lui Satan. Lucifer a vrut sa fie ca Dumnezeu, a organizat o rascoala ingereasca si a fost aruncat din cer impreuna cu ingerii ce si-au dorit sa fie ca Dumnezeu. 

Satana insa isi doreste sa isi continue lucrarea. Isi incepe lucrarea de denigrare a Lui Dmnezeu inca din Eden. Pune la indoiala Cuvantul Domnului. Arunca samanata neincrederii in mintile oamenilor si cloceste idei de divinitate. In combinatie cu bogatia, puterea, faima si frumusetea, acestea ajuta filosofia zeificarii si inima celui in cauza devine terenul propice diavolului.

Cred ca ceea ce nu contientizez mai deloc, ca vreau sau nu, sunt intr-un razboi spiritual. Chiar si cei ce cred ca nu cred in Dumnezeu sunt prinsi in El. Vrei sau nu vrei, esti legat de Dumnezeu. Satana joaca cartile lui pentru a te atrage in cursa denigrarii, pentru a te ajuta sa nu crezi in existenta Lui Dumnezeu sau ... sa te faca sa crezi ca tu esti dumnezeu. Asta e scopul lui, sa devina ca Dumnezeu. Numai ca el nu poate face nimic fara acordul Lui Dumnezeu.

Si, aici e marea mirare. De ce nu face Dumnezeu pe toti roboti? Credem in El si gata cu Satan. Dar, Dumnezeu nu a vrut sa faca o lume de roboti programati sa faca ce vrea El. A vrut o lume cu oameni care sa aleaga sa Il iubeasca, slujeasca, sa fie cu El. 

Imparatul Babionului cade de pe tron, ii piere ca si fumul tot ce a avut si ... mai drastic sau tragic, nu are nici macar parte de o inmormantare cum au avut predecesorii sai.

Ce ganduri framanta inima mea? 
De cine sunt legate? 
In cine imi e ancorata credinta, nadejdea, speranta, viata? 
Ce seminte de ganduri las sa isi faca cuib si sa creasca in mintea si in inima mea? 
Stiu sa le deosebesc pe cele ale Lui Dumnezeu si pe ale Satanei? 
Daca Il cunosc pe Dumnezeu ... voi sti.
Daca nu ... atunci nu trebuie sa ma mir ca toate ciorile isi au cuibul in capul si inima mea.

Niciun comentariu: