marți, 5 decembrie 2023

Irod și bocetul Rahelei

De-a lungul istoriei am citit despre monarhi care dădeau legi pentru purificare etnică, pentru a-și asigura domnia, pentru a ucide potențialii urmași legali din familia lui, sau pentru a eradica un popor.

Faraon, pe timpul lui Moise, a dat un ordin care a adus multă durere în rândul poporului evreu care era atunci în robie. Citesc că Iochebed, mama lui Moise, l-a ascuns pe copil, și apoi l-a pus într-un coș rugându-se Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov să-l salveze. Și El a făcut-o!

Profetul Ieremia face o proorocie și o leagă de Rahela. El ne provoacă să ne amintim cum a murit aceasta și unde a fost îngropată. Cine a fost Rahela? Preaiubita soție a lui Iacov-Israel. Cum a murit? Dând naștere fiului ei Beanimin. Unde a murit? La Rama. Detaliile acestea mă ajută să înțeleg Scriptura mai mult și mai bine.

“15. Așa vorbește Domnul: "Un țipăt se aude la Rama, plângeri și lacrimi amare: Rahela își plânge copiii; și nu vrea să se mângaie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!"” Ieremia 31:15

Matei, ucenicul lui Isus – Yeshua, cunoștea Scriptura. El ne ajută să înțelegem cum profețiile Scripturii se împlinesc rând pe rând și că Isus – Yeshua este Christos – Mesia (Mashiach).

“14. Iosif s-a sculat, a luat Pruncul și pe mama Lui, noaptea, și a plecat în Egipt.

15. Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: "Am chemat pe Fiul Meu din Egipt."

16. Atunci Irod, când a văzut că fusese înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și a trimis să omoare pe toți pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.”

“17. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice:

18. "Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere și bocet mult: Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau."” Matei 2:14-18

Irod vrea să domnească cât mai mult, dacă se poate veșnic. Dorește să își asigure domnia. Magii îi dau peste cap ideile cu vestea nașterii unui rege. Clar că Irod știa că era vorba despre Regele Iudeilor, că era vorba despre un evreu, că era urmașul lui David din seminția lui Iuda.

Ordinul este dat și evreicele își plâng copiii uciși din ordinal împăratului. Se vehiculează că ar fi fost 14000, 64000 sau 144000 de copii uciși atunci.

Dar Pruncul Isus-Yeshua era deja în Egipt, în siguranță.

Nu pot să nu văd cum planul Lui Dumnezeu se împlinește cu fiecare Cuvânt al Scripturii și-mi reamintesc un alt text, “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Matei 24:35

luni, 4 decembrie 2023

L-am chemat din Egipt

Am văzut că Isus (Yeshua) s-a născut în timpul lui Irod, că vestea adusă de magi împăratului Irod a adus multă tulburare. Iosif, soțul Mariei, are parte de mai multe vise, de mai multe interacțiuni cu îngerul trimis de Domnul să-i vorbească. După fiecare interacțiune cu îngerul, Iosif face ceea ce i se spune.

Magii au plecat, îngerul vine la Iosif și îi spune să plece în Egipt. Viața lui Yeshua era în pericol! Iosif o ia pe Maria, pe Yeshua, sculele de lucru, darurile aduse de magi și pleacă în Egipt. Studiile arată că în Egipt era la acea vreme o mare comunitate de evrei. Deci Yeshua nu a crescut printre oameni neștiutori de Dumnezeu, ci a crescut cu obiceiurile și tradițiile evreiești. Scriptura păstrează tăcerea despre această perioadă. Dar acest timp petrecut acolo nu a fost la întâmplare, fusese profețit.

Profetul Osea a scris despre asta în cartea sa, în capitolul 11:1, “"Cand era tânăr Israel, îl iubeam și am chemat pe fiul Meu din Egipt.”

Matei scrie o scrisoare, o poveste, o relatare a împlinirilor profețiilor. O scrie evreilor vremii lui despre evreul Yeshua, Cel care Salvează. El pune cap la cap profețiile cu împlinirea lor în Yeshua, Mesia cel promis, așteptat.

“13. După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif și-i zice: "Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui, fugi în Egipt și rămai acolo pâna îți voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare."

14. Iosif s-a sculat, a luat Pruncul și pe mama Lui, noaptea, și a plecat în Egipt.

15. Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca sa se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: "Am chemat pe Fiul Meu din Egipt."”  Matei 2:13-15

duminică, 3 decembrie 2023

Pâinea S-a întrupat în Casa Pâinii

Pâinea este un aliment care întreține viața prin proprietățile sale. Da, oamenii moderni nu mănâncă pâine pentru că îngrașă. Pâinea albă este toxică datorită substanțelor cu care este îmbogățită.

Psalmul 104:15 spune că pâinea întărește inima.

Profetul Mica scrie "Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei." Mica 5:2.

Magii, adica înțelepții vremii de atunci, au ales să urmărească traseul unei stele care s-a oprit deasupra Betleemului. Până să ajungă la Betleem, s-au oprit la Irod să-l întrebe despre regele care s-a născut. Întrebarea aceasta îl tulbură pe Irod, cât și pe toți cei din Ierusalim. Cetățenii din Ierusalim știau cruzimea și dorința regelui de a fi singurul rege, conducător, lider. Își ucisese soția, pe doi dintre copiii săi, și ucidea pe oricine i se părea lui că ar dori să accede la tronul său. În concepția lui Irod, tronul era al lui, și doar al lui. Uitase că nu era veșnic. Nu voia să știe că Pruncul care se născuse în Betleem era din veșnicii. Un copil nou născut îi amenința tronul, tronul lui pentru care ucisese atâția…

“Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. A adunat pe toți preoții cei mai de seamă și pe cărturarii norodului și a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

"În Betleemul din Iudeea", i-au răspuns ei, "căci iată ce a fost scris prin prorocul:

"Și tu, Betleeme, țara lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel."” Matei 2:3-6

Și ce treabă are aici Casa Pâinii?

Isus spune despre El “Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. (Ioan.6:35)”

“Eu sunt Painea vieții”. (Ioan.6:48)

”Eu sunt Painea vie care s-a coborat din cer. Dacă mănânca cineva din painea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viața lumii." (Ioan.6:51)

Pâinea coborâtă din cer, din veșnicii se naște în Casa Pâinii…

Pâinea S-a întrupat în Casa Pâinii!

sâmbătă, 2 decembrie 2023

cine sunt?

De câteva săptămâni, tot frământ întrebarea “cine sunt?”. Normal că am adresat-o multora de lângă mine.

Cine sunt dincolo de nume, rolurile pe care le port zilnic, relațiile familiale sau sociale, statut, posesiuni materiale?

Cine sunt în fața Lui Dumnezeu, a Celui care m-a creat?

Cei mai mulți dintre cei întrebați se confundă cu unul dintre roluri, soție, mamă, soră, bunic/ă, profesor/medic, poziție și statut.

Am apelat la Psalmul lui David “Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Ps.139:14)”

Da, știau versetul cei mai mulți, dar peste 95% nu cred că li se aplică lor. Da, știu și textul din Geneza că omul a fost create după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu. Se citea vădit pe fețele celor cu care am discutat cam așa, poate că Adam și Eva au fost creați după chipul Lui Dumnezeu, dar eu nu. Eu sunt mult după crearea lor, nu prea mi se aplică …

Oamenii cu care am discutat erau oameni care știu Scriptura.

Ce credem despre noi? Ce ni s-a spus/cântat, cu ce cuvinte am fost “alintați”?

Nu mai pun glilimele pentru că au fost propoziții, urări aproape generale.

Faci umbra degeaba pământului!

Nu ești bun/bună de nimic!

Îți vor mânca câinii din traistă!

Nu ești bun/bună nici de dos de căciulă!

Eu te-am făcut, eu te omor!

Cella, nu am auzit niciodată că sunt frumoasă, valoroasă, că am făcut ceva bun, că e cineva mândru de mine. Și aceste cuvinte nu le-am auzit doar de la o singură persoană. În variații de cuvinte, idea este aceeași, iar persoanele cu care am discutat erau trecute de 30 de ani...

Am întrebat, când ți-am spus că ești frumoasă, prețioasă și minunată, m-ai crezut?

Nu!

De ce?

Pentru că nu mă cred frumoasă, prețioasă, valoroasă, minunată!

Dar Biblia asta spune despre tine!

Da, știu! Teoretic cred. Practic nu cred, și nu trăiesc asta!

Dar cum ar fi viața ta dacă ai crede asta?

Ar fi altfel! Ar fi frumos…

Și se ivesc lacrimile.

Cum ar fi viața mea dacă chiar aș crede Cuvântul?

Îmi vine în minte o frântură de verset “a trimis cuvântul Său și i-a tămăduit”. Psalmul:20

Ce ar fi dacă chiar aș lăsa Cuvântul să mă tămăduiască?

Ce ar fi dacă chiar aș crede ceea ce spune Cel ce m-a create despre mine?

Emanuel

Mă pregătesc de sărbătoarea Nașterii Domnului conștientă fiind că acest eveniment nu a avut loc în 25 decembrie, că data a fost aleasă pe vremea lui Constantin pentru a face o mixtură de păgânism în creștinism și pentru că se dorea eradicarea învățăturilor iudaice.

Cu sau fără mixturi de obiceiuri și ritualuri păgâne, nașterea Lui Isus Christos este un fapt dovedit istoric. Isaia profețește despre Emanuel, Matei L-a cunoscut, I-a fost ucenic și ne adeverește despre El.

Emanuel, Dumnezeu este cu noi!

Isaia 7:14. De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: "Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel.

Isaia 8:8. va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli și va ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale oștii lui vor umple întinderea țării tale, Emanuele!"

Isaia 8:10 Faceți la planuri cât voiți, căci nu se va alege nimic de ele! Luați la hotărâri cât voiți, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).

Matei 1:22-23 Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: "Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un Fiu, și-I vor pune numele Emanuel" care, tălmăcit, înseamnă: "Dumnezeu este cu noi."

 

El este cu noi și astăzi!

El este aici!

vineri, 1 decembrie 2023

Minunat

 Pentru că mi-i tare drag Isaia vreau să meditez astăzi la Isaia 9:6. Este o promisiune scrisă cu aproximativ 600 de ani înainte de nașterea lui Isus - Yeshua HaMaschiach.

“Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii." (Isa.9:6)”

joi, 30 noiembrie 2023

am început pregătirile de Nașterea Domnului

 În 30 noiembrie 2020, am primit o provocare... cu ceai. Adica am primit o cutie de advent care avea ceai în loc de dulciuri. În spatele acestei provocări a fost o discuție despre advent, discuție în care eu am spus că nu mă interesează prea tare subiectul pentru că nu am copii și așa de una singură nu are rost să mă complic. Știu că le-am spus că adventul, din punctul meu de vedere, înseamnă să cauți în Scripturi promisiunile despre Mesia/Christos și împlinirile.

Discuția a fost auzită de niște copii (din familie). Copiii și adulții familiei au decis să mă implice și pe mine în această așteptare a sărbătorii Nașterii Domnului și pentru că nu pot mânca ciocolată, mi-au cumpărat ceai.

Ceaiul a venit lângă o cană și cana asta a stârnit în mine o frământare mai veche.

Cana este un vas.

În acea vreme primisem foarte multe căni. Le-am triat cât de strâns am putut și le-am dat pe cele care nu prea aveau o semnificație anume. Imediat ce am terminat de dat, au venit alte căni și ... iar le-am dat.

Cănile, de regulă, le primești goale.

Vasele acestea goale m-au dus cu gândul la Elisei și la o văduvă căreia i se lua casa pentru că soțul îi murise și rămăsese de pe urma lui cu datorii. Elisei o întreabă ce mai are în casă, iar ea îi răspunde că mai are puțin ulei. Profetul îi spune să adune toate vasele goale pe care le are, să împrumute vase și de la vecini, și să toarne ulei în ele. Văduva ascultă, și umple toate vasele goale pe care le-a găsit. Când a terminat de umplut toate vasele goale, nu a mai curs ulei din vasul ei. A vândut uleiul din vasele pline, și și-a plătit datoria.

Minunea nu o face Elisei și nici văduva disperată că își pierdea casa. Minunea este făcută de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.“Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! (Ps.72:18)”

Anul acesta, o discuție m-a ajutat să reiau provocare de a revedea și reciti profețiile pentru a mă pregăti de sărbătoarea Nașterii Domnului.

Îmi plac sărbătorile și de aceea am decis să îmi pregătesc inima, sufletul, să îmi hrănesc mintea cu promisiunile din Cuvânt și Îl las pe Domnul să îmi vorbească.

Prima profeție la care m-am gândit anul acesta este cea din Numeri 24:14, "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel.” Împlinirea acesteia o citesc în Matei 2:1-2.

“După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din răsărit la Ierusalim și au întrebat: "Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit și am venit să ne închinăm Lui."”

duminică, 26 noiembrie 2023

slujire și sincretism

Ieri dimineață, pe la ora 3 și jumătate, făceam schimb de mesaje cu Cătălin Profiri despre vremea din Ucraina. Trebuia să ne încotoșmăm! Era o diferență de 7 grade și noi știam că vom resimți frigul mai mult decât localnicii. Pe la ora 4 și ceva eram deja pe drum. Ne-am rugat și L-am rugat pe Domnul să vină cu noi, să nu ne lase să mergem singuri. Fără El nu mergem în Ucraina sau oriunde ar fi!

La începutul conflictului, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o familie din Ucraina, o familie de care ni s-a lipit inima și a căror inimă s-a lipit de noi. Cu ei slujim în Ucraina, și prin ei cunoaștem alți și alți oameni.

Drumul spre Ucraina a fost bun, vama am trecut-o repejor. Nici la ei nu era zăpadă însă era mai frig decât la noi. Ne-a prins bine că ne-am încotoșmat.

Am descărcat alimentele și hainele atât de necesare celor de lângă linia frontului, oamenilor care au ales să rămână în casele lor, să nu plece în lumea largă. Unii dintre ei au încă servicii, dar nu prea mai primesc salarii. Cei care și-au pierdut serviciile, nu primesc șomaj. Cu ce și din ce să trăiască?

Auzisem de o doamna “directrisă” de casă de copii care venise pe urmele copiilor “ei” în zona Bucovinei. Fusese șocată să descopere că în zona Bucovinei nu prea sunt orfelinate, că familiile aleg, oricât de greu le-ar fi, să își păstreze copiii și să și-i crească acasă.

Mentalitatea lor e diferită de a noastră. Nu crezi că îi poți crește? Îi dai la școala internat săptămânal sau în regim permanent. Oricum copiii sunt ai statului. Dacă totuși îi cresc acasă, emit pretenții la adresa statului să fie recompensați pentru că s-au sacrificat pentru stat crescând copiii.

Această doamnă a ales să se întoarcă acasă la dânsa, o vreme a mai lucrat, dar școala internat s-a închis. A rămas fără slujbă.

În zona Bucovinei a locuit vreo trei luni, perioadă în care a observat, a înmagazinat informații, a ales să vadă lucrurile bune și să facă o schimbare în locul ei de baștină.

Nu este prima dată când aud oamenii din bisericile evanghelice din est că nu știau despre conceptul de slujire a celor de lângă tine. Prima dată am crezut că suntem prostiți. A doua oară, ne povestea un pastor că nu a văzut pe nimeni slujind în biserică sau în zonele pe care el le vizitase, si erau destul de mari acele.

Efectiv, nu au văzut sărmanii, orfanii, bolnavii, pe cei în nevoi de lângă ei. Ajutorarea și slujirea au fost concepte total străine.

Când auzi asta nu știi dacă să râzi sau să plângi...

Ce ideologii au crezut? Cât din Cuvântul Scripturii au înțeles și pus în practică? Scriptura era doar o carte de studiat ca manual și atât? Dumnezeu era predicat doar ca teorie?

Ieri, am mai înțeles ceva. Da, oamenii știu despre Dumnezeu, au acceptat că Isus Christos este Fiul Lui Dumnezeu, că sunt mântuiți prin El. Dar acasă la ei, în intimitatea lor, caută ajutor la vrăjitorie. La biserică cu Dumnezeu, după ce au ieșit de acolo ocultismul își are locul lui, ritualurile lui. Sincretismul este la el acasă.

La biserică nu se predică despre așa ceva. Nu se explică clar Cuvântul, nu se dau exemple din Scriptură despre acest mod dual de viață...

Războiul din Ucraina nu s-a încheiat. Oamenii s-au obișnuit cu el. Și noi ne-am obișnuit să vedem blockposturi, să legăm în propoziții câte un cuvânt în rusă/ucraineană și restul în română, să auzim despre oameni cărora le-au plecat rudele de acasă și ei au rămas blocați în casele lor.

Doamna despre care v-am scris mai sus, s-a întors acasă, a mers la biserică și a povestit pastorului despre ceea ce a văzut și înțeles despre slujire în Bucovina. A anunțat că este disponibilă să slujească pe cei din comunitatea lor, din orașul lor. Entuziasmul ei a mai molipsit vreo două femei, fac echipă și merg la cei părăsiți și izolați în casele lor. Acolo, îi ascultă pe cei vizitați, le duc pachete cu alimente și produse de igienă, îi încurajează și le vorbesc despre Dumnezeu, despre dragostea Lui și îi îndeamnă să se lipească de El cu toată inima și ființa lor.

Mulțumim Domnului pentru protecție la venire și la plecare, pentru că ne ajută să suportăm timpii morți din sau dintre vămi, Ieri, la întoarce, am stat numai 3 ore și 40 de minute.

Mulțumim Domnului pentru toți cei care aleg să dăruiască din ceea ce Domnul le-a încredințat și să ajute pe cei în nevoie.

MulțumimDomnului că ne ajută să punem în practică ceea ce învățăm din Cuvânt, să slujim pe cei în nevoie. El este cel care ne-a învrednicit să facem slujirea aceasta. Nu este meritul nostru. Este El Cel care lucrează! Este Cuvântul Lui care ne transformă! Este Duhul Lui care ne sensibilizează și ne ajută să auzim, vedem și simțim nevoile.

duminică, 5 noiembrie 2023

refugiat între acasă și ACASĂ

Acasă...

Ieri, povesteam cu două familii de refugiați stabiliți în cealaltă parte a țării lor. Ambele visează să se întoarcă acasă. Casa unora este sub ocupație, la ceilalți orașul are parte de bombe cam la tot două zile.

În februarie 2022, și-au luat câteva lucruri în mașină și au plecat. Acum nu stau în adăposturi, dar unde stau nu este casa lor. Lucrează însă nu ceea ce au învățat, ceea ce știau să facă.

Au lăsat acolo părinți, rude, prieteni, iar aici încearcă să se lipească de alți oameni.

Zona unde locuiesc acum nu este afectată de război și cunoscuții lor de aici, în ochii lor, par a nu suferi prea mult de pe urma conflictului. Da, s-au scumpit toate, însă cunoscuții sunt încă în casa lor, au aceleași slujbe, au cam aceeași prieteni.

Unii aleseseră să Îl lase pe Dumnezeu să le dea Pacea Lui, ceilalți aveau idee vagă de El,și încă îi neagă existența.

Ambele cupluri s-au bucurat să ne revadă. Dar discuțiile au fost total diferite. Unii speră la un acasă, dar știu că ACASĂ va fi bine. Ceilalți vor să dea timpul înapoi ca să se întoarcă acasă.

Unul dintre cupluri a fost recent într-o vizită în orașul natal, în casa lor. S-au uitat la lucruri, au triat ce să ia cu ei, ce să dea, ce nu le folosește deloc... Dureroasă operațiune...

“Am acasă foarte mult decor și decorațiuni! Am dat o grămadă de bani pe ele... Am cheltuit bani în lucruri care nu îmi folosesc. Acum nu îmi trebuiesc. Nu îmi sunt necesare. Ca să trăim avem nevoie de o casă, un strict necesar, haine și un serviciu. Restul nu este important. Am pierdut atât de mult timp și m-am investit în atâtea lucruri neimportante...”

Pentru unii acasă este locul unde au crescut de mici. Cordonul lor ombilical îi aduce mereu acolo. Pentru alții, acasă este locul unde s-au așezat și simt că pot să crească. Acasă poate fi oriunde sunt cei dragi și un minim de confort.

Ce să le spui acestor oameni care vorbesc de acasă, de casă, de ruperi, de o nouă șansă la viața, de alegerile pe care trebuie să le faci aici, de decizia de a trăi și savura viața de aici? Ce să le spui când vezi că tânjesc și dispera după ceea ce ai pierdut?

Ei locuiesc acum, mai conștienți ca oricând, într-o casă temporară. Dar eu m-am întors acasă.

Războiul nu e ca în jocurile video, sau ca în filmele romantice...

De ceva vreme, ma rog Domnului să mă ajute să văd oamenii cu ochii Lui, să ascult cu urechile Lui și să iubesc și să simt ca El. Sunt conștientă că nu pot duce tot cât duce El. Și uneori mă trezesc că sunt surprinsă când văd mai mult decât de obicei...

Unii se roagă și cer Domnului să îi ajute să treacă pe aici, și-i vezi înflorind unde se înrădăcinează. Unii pun la îndoială existența Lui, deși sunt conștienți că au primit o nouă viață. Iar viața asta este total diferită de ceea ce au trăit.

Și pe unii, și pe alții, i-a lipit Domnul de inima mea și a noastră...

Văd cum Domnul împlinește în mine un verset pe care mi l-a tot dat la studiat de ceva ani. “Lărgește locul cortului tău și întinde învelitorile locuinței tale: nu te opri! Lungește-ți funiile și întărește-ți țărușii! ”  (Isaia 54:2)

Ce să le spui? Uneori e mai bine să taci, să asculți, să te rogi, să-i îmbrățișezi, să te rogi și să povestești cu Domnul despre ei, să iubești...

duminică, 29 octombrie 2023

Mi-i viața plină de activități și uneori mă simt goală pe dinăuntru.

Citesc și studiez “Ofrandă necurmată” scrisă de Richard Mauney. Este o carte despre închinare din perspectivă biblică, istorică și practică.

Credeam că știu ce este închinarea. Citind cartea, descopăr că știu, și nu știu ce este închinarea.

Trebuie să știu și să decid cui mă închin. Cine este Cel căruia mă închin?

Trebuie să Îl cunosc pe Dumnezeu ca să mă pot închina Lui.

Și dacă am ales, decis, acceptat că El este Dumnezel meu, trebuie să Îl iubesc.

“Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deut.6:5)

“Acum, Israele (Cerasela), ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău din toata inima ta și din tot sufletul tău,” (Deut.10:12)

“Să iubești, dar, pe Domnul Dumnezeul tău și să păzești întotdeauna învățăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui și poruncile Lui.” (Deut.11:1)”

Am descoperit că nu îl cred pe David cînd spune că Domnul m-a creat o faptură minunată. Acum realizez că nu mă iubesc pe mine, uneori cred că îi iubesc pe alții, și nu știu cum să Îl iubesc pe Domnul.

Teoretic știu, sau cred că știu cum este să iubesc.

Practic, mă implic în activități folositoare, plăcute, fug de mine, mă ascund în mulțume, sunt ocupată, uneori extrem de ocupată, mă rog ca și cum aș trimite telegrame. Mi-i viața plină de activități și uneori mă simt goală pe dinăuntru.

Am descoperit că toată fuga asta mă obosește, mă sleiește de vlagă.

Ce închinare…? Când? Cum? Când ratele și facturile vin, când activitățile își cer tributul, când viața merge pe extrem de repede-nainte…

Am decis din nou să pun frână. Am decis să-mi re-analizez alegerile și deciziile. Am decis să Îl las pe Domnul să-mi vindece lipsa de iubire față de mine, de El, de ceilalți. Am decis să trăiesc o viață de închinare și când sunt implicată în activități, și când simt că cerul tace. Am decis să las Cuvântul să mă vindece de ideile în care și cu care am crescut…

Am re-decis să mă-nchin iubindu-l pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul Mântuirii mele.

Am re-decis să mă-nchin!

https://www.jubilate.ro/cartea-ofranda-necurmata-inchinarea-din-perspectiva-biblica-istorica-si-practica-un-proiect-nou-al-editurii-jubilate/

marți, 24 octombrie 2023

am descoperit că nu Îl cred pe Dumnezeu pe Cuvânt

 Am făcut o descoperire care m-a cam șocat!

Cred în Dumnezeul Scripturii, cred Cuvântul Său de la Geneza până la Apocalipsa. Cred că El are un plan cu mine, cred că mă știa mai dinainte de a mă fi născut, că îmi știe linia genealogică până la Adam (abia aștept să o aflu și eu în veșnicie). Cred că El a creat fiecare lucru văzut și nevăzut, că El stă pe tron, și nu e surprins de războaiele care ne dau nouă acum insomnii.

Mă minunez de actualitatea psalmilor, mă delectez cu ei!

Citesc ce scrie David “Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” în Psamul 139:14. Foarte frumos a scris David.

Da, David era minunat!

A fost om de război, s-a luptat cu Goliat, cu filistenii, la fel ca poporul Israel de astăzi, a scris cântări, a iubit, a crescut copii, a dat sfaturi bune, a și păcătuit, dar Dumnezeu l-a numit om după inima Lui.

Versetul acesta nu mi se aplică și mie. Văd lucrările minunate însă eu nu mă văd o făptură așa de minunată...

De ieri dimineață, mă lupt cu Petru, cu apostolul Petru. “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1Pet.2:9)

Foarte frumos scrie și Petru!

Stai!

Eu sunt dintr-o seminție aleasă?

Eu sunt dintr-o împărăție împărătească?

Eu sunt dintr-un neam sfânt?

Eu sunt dintr-un popor ales de Dumnezeu, câștigat ca să fie al Lui.?

Realizez că teoretic știu toate acestea. Practic, nu Îl cred pe Dumnezeu pe Cuvânt. Nu cred, nu îmi asum ceea ce spune El despre mine, nu trăiesc pe baza a ceea ce spune El în cea mai mare parte a timpului.

Nu sunt la standardele impuse de societate. Deci, un eșec, cam o ratată…

Și ce mi se pare și mai ciudat, e că mai degrabă cred în standardele societății de astăzi decât în Cuvântul Lui Dumnezeu. Presiunea este atât de mare încât trebuie să iau zilnic Cuvântul, să Îl studiez, disec, analizez, probez și să rămână teoretic ceva în capul meu, și puțin să pun și în practică…

vineri, 22 septembrie 2023

numele cui îl leg de Domnul?

 De mulţi ani frământ ideea de binecuvântare.

Cine pe cine binecuvântă?

Ce este o binecuvântare?

Eu pot binecuvânta pe cei de lângă mine?

În afară de Dumnezeu, cine mă mai binecuvântă?

Sunt cu Noe, a ieşit din arcă, cultivă pământul şi creşte animale. Umblă cu Dumnezeu şi îşi binecuvântă doi dintre băieţi. Celui mai mic curiozitatea vulgară i-a adus blestem pentru unul dintre urmaşii lui, şi urmaşii acestuia.

“Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, …

Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet”. Geneza 9:26-27


Enoh a umblat cu Domnul.


Noe a umblat cu Domnul.


Noe învaţă multe din această umblare cu Domnul şi leagă Numele Lui Dumnezeu de numele unuia dintre copiii lui. Celuilalt îi dă binecuvântarea belşugului, a relaţiilor, a întinderilor.


Ce binecuvântări rostesc pentru cei de lângă mine?


Numele cui drag mie îl leg de al Domnului?


Nu pot să nu mă întreb, îl vede cineva pe Domnul în viaţa mea în aşa fel încât să spună, “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Ceraselei!”?


Mă simt binecuvântată?

luni, 11 septembrie 2023

prima zi de școală!

Prima zi de școală, revenirea la școală, un nou început, colegi noi, profesori noi, școală nouă sau altă sală de clasă... E un alt început!

Emoțiile sunt normale. Aș fi anormală dacă nu aș avea emoții în această zi! Alte fețe de cunoscut și iubit, alte perspective de analizat, alte povești de auzit...

Pentru că stau cu Noe de ceva vreme, încep să văd viața prin povestea lui de viață. Primul gând dimineață a fost că acest nou început e ca și intrarea în arcă. Agitație, aglomerație, emoții, așteptări despre care voi descoperi că sunt nerealiste. Nu sunt singură în arcă, sunt cu ai mei. Prin ai mei înțeleg familia, colegii, prietenii, vecinii.

Va suna un clopoțel, ușa arcii vacanței se va închide și va începe o nouă aventură.

Nu sunt în controlul acestei noi aventuri. Eu sunt aici să lucrez ceea ce deja știu să fac, să învăț să manageriez situații noi, să mă las purtată de valuri, să simt că amețesc de la atâta dans pe ape. Unele dintre cunoștințele pe care le voi învăța, mi se vor părea plictisitoare și nefolositoare. Dar acest exercțiu de a le analiza, memora, învăța, mă va ajuta să conexez informațiile mai târziu, îmi vor deschide noi orizonturi și abilități în viață. Voi citi cărți noi, voi descoperi oameni noi lângă mine, oameni pe care credeam că îi cunosc, dar voi realiza că nu le știam decât suprafața, coperta.

Un an într-o arcă/școală poate părea o veșnicie. Mă rog să nu ies din arcă fără să se fi prins ceva de mine, fără să nu fi iubit mai mult pe cei lângă care am fost așezată, fără să nu mă fi investit în ei sau fără să îi fi lăsat pe ei să se investească în mine.

Rugăciunea mea pentru acest nou început este să mă ajute Domnul să văd oamenii cu și prin ochii Lui, să îi ascult cu urechile Lui și să îi iubesc cu inima Lui. Să-mi curățe inima, ochii, urechile și ființa și să mă ajute să iubesc ca El. Scriptura spune că dacă iubesc, ceilalți vor ști că sunt a Lui.

Sunt invitată de El să urc în arca Lui, să stau și să fiu cu El în această aventură/călătorie de învățare, formare, salvare. Nu sunt doar eu cu El, mai sunt oameni lângă mine. Nu i-a pus degeaba lângă mine!

Îmi doresc o călătorie prin acest nou an școlar transformatoare!

Vă doresc și vouă, indiferent de statutul pe care-l aveți, părinte, copil, bunic, educator, profesor să vă lăsați modelați, transformați, iubiți, provocați, descoperiți, vulnerabili. Suntem împreună în această călătorie cu un scop.

Un an rodnic vă doresc!

duminică, 10 septembrie 2023

vino în arcă!

Suntem invadați cu știri despre calamitățile care se întâmpla pe la noi, sau prin lume. Citesc în comentarii destul de des întrebarea, unde este Dumnezeu? De ce nu intervine? Unii ajung și la concluzia că dacă nu intervine, nu există.

Studiez acum un text despre o calamitate care a schimbat cursul omenirii, despre potop.

Noe a trebuit să strângă provizii pentru animale și pentru familia lui. A cosit și a depozitat fân, cereale de diverse soiuri pentru animale. Nevastă-sa, împreună cu nurorile au cultivat și strâns legume, le-au conservat și depozitat.

Lumea nu era puțină pe atunci, știrile circulau, se știa despre ceea ce făcea acest om. Noe și familia lui au trebuit să răspundă întrebărilor. Ce e cu această construcție, de ce o faci, cine ți-a spus să o faci, ce e aia ploaie, ești nebun? Cum să construiești o arcă, barcă și tu să nu locuiești lângă mare? De ce cosești și pui iarba uscată în această construcție? De ce aduni mâncare pentru voi? Cât crezi că va dura ploaia? Cine va strânge animalele?

Noe a răspuns tuturor dar nu s-a lăsat clintit în încredințarea lui, a încheiat lucrările, a pus totul în arcă, animalele au venit singure la arcă, în pereche, în numărul care trebuia.

Apoi Domnul l-a chemat în arcă. Traducerea Cornilescu spune "Intră în corabie, tu și toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.” M-am uitat și peste traducerile din ebraică și aflu că acolo e o chemare, o invitație, “Vino în arcă...”.

Unde era Dumnezeu? În arcă așteptând familia lui Noe, dar și pe tronul Său împărățind.

“Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, și Domnul împărățește în veci pe scaunul Lui de domnie.” Psalmul 29:10

Vin necazuri, probleme, încercări, pierderi și suferințe. Mă simt uitată de Dumnezeu, simt cerul ferecat întrebărilor și rugăciunilor mele. Scriptura însă îmi arată din nou și din nou că Dumnezeu este cu mine, în “arca” mea. El este Suveran, pe tron, nu este agitat că acolo plouă torențial sau că celulele mele au luat-o pe arătură, sau că… . El este cu mine.

El are o arcă pregătită pentru mine, mă cheamă, mă invită să urc în ea, mă asigură că va fi cu mine, că mă salvează. 

vineri, 8 septembrie 2023

reality show - Noe și familia lui

Îmi placea cartea Geneza, cartea începuturilor. Mă fascinează procesul creației de câte ori mă întorc sau mă gândesc la el. Dumnezeu poruncește și lucrurile apar. Doar pe om îl modelează, apoi îi suflă suflare de viață în nări și pune Duhul Lui în el. După fiecare zi a creației, Dumnezeu se uită peste cele create și spune că sunt bune și foarte bune.

L-am admirat și invidiat pe Enoch care a umblat cu Domnul 300 de ani, după care Domnul l-a luat la El. Călătoria prin cartea Geneza m-a adus la strănepotul lui Enoch, la Noe. Despre el ni se spună că: Noe a umblat cu Domnul. Mai mult de atât, aflu că Noe era “un om nerihănit și fără pată între cei din vremea lui”.

Au trecut peste 1000 de ani, ajung în Geneza 6 și citesc că “Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”,

“Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat; căci orice faptură își stricase calea pe pământ.”


Tot ce făcuse Domnul bun s-a stricat…


Într-o astfel de lume, a umblat cu Domnul Enoch și Noe…

Cei doi au ales să umble cu Domnul în ciuda a tot și toate.


Scriptura ne spune că Dumnezeu vede omul, vede pământul, alege un om, îi vorbește, și dă o hotărâre care va schimba cursul omenirii.


Noe este cel ales. De ce el? Pentru că el umbla cu Dumnezeu. Pentru că era dornic să asculte. Și nu numai atât, să și facă ceea ce i se spune.

Nu cred că Noe era inginer constructor naval, tâmplar, architect, zoolog, îngrijitor de grădină zoologică, dietician, master chef la conservarea mâncării, dar a făcut tot ce-i poruncise Domnul. Și a construit o arcă, a învățat ce mănâncă animalele și a strâns hrană pentru fiecare dintre ele, a conservat mâncarea pentru ei.


Nu plouase până atunci pe pământ!


Îmi închipui că era pus în toate pamfletele vremii, era ironizat în tot felul. Nici familia lui nu a fost scutită de râsetele celor din jur.


Noe împreună cu băieții lui au ales lemnul de gofer, l-au măsurat, îmbinat, cioplit și șlefuit. Apoi au strâns smoala, au pus-o la topit și fiert, au vopsit arca. Era o construcție lungă de 150 metri, lată de 25 metri și înaltă de 15 metri, etajată și compartimentată.

Nevasta lui Noe și nurorile ei au învățat să gătească, să conserve legumele și să le depoziteze. Au învățat să aleagă vasele pentru depozitarea mâncării, câtă sare să folosească pentru conservare, temperatura și locurile cele mai bune pentru depozitare.


Anotimpurile nu apăruseră încă, ploaie nu fusese pe pământ.


Pentru ceilalți totul era anapoda tot ceea ce făcea familia lui Noe, se uitau la ei ca la un reality show. Credeau că e o comedie pentru ei.


În ciuda a tot și toate, Noe a ales să asculte de Dumnezeu și să umble cu El. Ascultând s-a perfecționat în domenii despre care nici nu se gândise, și a făcut istorie.

vineri, 1 septembrie 2023

Enoch a umblat cu Dumnezeu, și El l-a luat!

Cartea Geneza în anul 2023 are alt înțeles. Uneori citeam textul, și pentru că îl știam, nici nu-mi mai puneam mintea la contribuție. Știam povestea încă din perioada intrauterina, ce mai putea fi nou?

Am ajuns la Enoch. Viața acestui om este sintetizată în câteva versete. Dar știam și de el, știam cât a trăit cu Dumnezeu, a născut fii și fiice, și a murit.

“Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; și a născut fii și fiice.”

“Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.”

Textul Scripturii repetă că Enoh a umblat cu Dumnezeu.

A umbla înseamnă a te deplasa, a merge din loc în loc, a merge, a se purta.

Enoch nu s-a dus în pustie, nu s-a izolat ca să umble cu Dumnezeu. Textul ne spune că după nașterea primului copil, a început să umble cu Dumnezeu. După asta, timp de 300 de ani a mai născut fii și fiice, și apoi Dumnezeu l-a luat.

Omul acesta a umblat cu Dumnezeu în timp ce ara, grăpa, semăna pământul, în timp ce-și păștea turmele, mulgea vacile, oile și caprele, dădea de mâncare păsărilor din curte, în timp ce aducea apă pentru casă, în timp ce își iubea nevasta și făceau copii… în timp ce trăia.

Adam avea 623 de ani când s-a născut Enoch. Bănuiesc că au avut timp să povestească, să afle despre cum venea Dumnezeu în răcoarea dimineții și se întâlnea cu Adam și Eva, cum a fost când au mâncat din fructul oprit, cum a fost când au realizat ce au făcut, ce au simțit, ce reacție au avut Adam și Eva când au descoperit că Abel a fost ucis de Cain. Ce promisiune le-a făcut Dumnezeu în grădina Edenului, dacă au crezut că Cain va fi sămânța promisă, dacă Set le-a adus mângâiere, cum era munca în grădina Edenului …

300 de ani, Enoch a ales să Îl caute pe Dumnezeu în răcoarea dimineții, să povestească cu El, să îi știe inflexiunile vocii în susurul blând, să Îl deosebească în foșnetul copacilor și în vuietul vântului…

A umblat cu Dumnezeu în fiecare zi și Dumnezeu l-a luat la El.

După ce Dumnezeu l-a luat pe Enoch, bănuiesc că rudele și oamenii care îl cunoșteau l-au căutat în locurile unde știau că stă de vorbă cu Dumnezeu, în peșteri sau văgăuni, în locuri îndepărtate, au dat sfoară-n țară, l-au așteptat să revină.

Avea doar 365 de ani când Dumnezeu l-a luat și el nu s-a mai văzut. La urma urmei, era om tânăr…

Enoch a ales să umble cu Dumnezeu și Dumnezeu l-a luat.

Nu pot să nu mă întreb, eu cu cine umblu?

miercuri, 30 august 2023

Ce poți să faci în astfel de momente?

În ultima perioadă am avut discuții cu oameni care au pierdut dintre cei dragi inimii lor. Ce poți să faci în astfel de momente? Să fii prezent, să iubești, să taci, să nu pui întrebări care nu își au rostul, să iubești, să asculți, să te rogi, să plângi, să iubești…

Știu că se repetă să iubești. Asta era și intenția.

Ce am auzit?

 

De ce?

De ce mie?

De ce acum?

De ce așa?

Visasem și speram altceva...

Dorințele și năzuințele s-au distanțat de realitate ca cerul de pământ.

Visele s-au spulberat și nu s-a ales nimic din ele...

Mă uit la mâinile mele și sunt goale. Până acum am muncit și trudit. Dintr-odată parcă sunt cu mâinile goale... Până acum erau pline cu iluzii? Parcă nu mai înțeleg nimic...

Pustiu-și întinde aripa spre mine. Parcă vrea să mă-nghită.

La cine să strig? Pe cine să caut? Unde să mă duc?

Doamne, dintre toți doar Tu mi-ai rămas...

La tine strig, pe Tine Te caut, la Tine vin...

Cu mâinile pline cu de ce-uri.

Cu doruri ce sufletu-mi frâng.

Cu lacrimi ce adunate s-ar face oceane.

Cu o dragoste pe care nu știu cui s-o dau.

Cu temeri mai mari decât mine.

Cu gânduri ce-mi întunecă mintea, credința, voința.

Cu-ntreaga-mi tânjire Te caut.

Răspunde-mi!

Sunt aici!

joi, 10 august 2023

opulenţă de creativitate

Mă credeam ancorată în realitate. Credeam că ştiu pe ce lume trăiesc. Credeam că ştiu cel puţin mediul meu înconjurător.

Cartea Geneza îmi dă peste cap ideile despre care era sigură pe mine. Citesc că „Dumnezeu a zis: "Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ." Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”


Călătoria mea zilnică cu autobuzul depăşeşte 20 de minute. Aleg să nu stau cu ochii în telefon ci să mă bucur de peisaj. Nu este în fiecare zi la fel. Nu observ aceleaşi lucruri zilnic.


De când studiez cartea Geneza, cartea începuturilor, mi-am luat ca temă să identific copacii, florile, ierburile, păsările pe care le văd. Am văzut şi fluturi în perioada aceasta însă identificarea lor este mai complicată.


Cu ruşine am realizat că nu ştiu să identific toţi copacii din zona în care trăiesc. Florile sunt de o varietate atât de largă... Iarba este cu frunză lată, groasă, cu dungi, scurtă, înaltă, în diverse forme şi culori.


Dimineaţă, am observat un petec de pământ plin cu troscot. În mijlocul acelui petec de pământ era o singură floare micuţă de un albastru deschis.

Rochiţa rândunicii poate fi albă, sau cu marginea violet.


Într-o grădină, am observat nişte flori înalte cu toată gama de galben în petalele lor. O frumuseţe!


Pe marginea trotuarului sunt nişte flori grase în culori care îţi atrag privirile, troscotul îşi face drum printre pietrele decorative dând farmec peisajului.


Nuci, cireşi, vişini, duzi, meri, peri, piersici, brazi în diverse forme şi culori, sălcii, salcâmi înfloriţi în alb sau roz spre violet, gutui, plopi, şi alte soiuri încă neidentificate de mine străjuiesc drumurile noastre dând farmec peisajului.


Pe deasupra mea zboară rândunele, vrăbii, porumbei, hulubi, ciori, berze.

Pisicile şi câinii sunt ascunse la umbră.


Aceste descoperiri mă bucură, mă ajută să văd opulenţa de creativitate pe care Creatorul a pus-o în creaţia Sa. Mă ajută să Îl laud pentru că a lăsat atâta frumuseţe pentru mine, pentru noi. 

marți, 8 august 2023

unde esti?

Eva şi Adam au mâncat din pomul cunoştinţei binelului şi răului. Imediat ce au mâncat, s-au uitat unul la altul şi au descoperit că le este ruşine de ei, şi unul de celălalt. Au luat frunze de smochin, le-au înnodat, croşetat, împletit şi şi-au făcut şorţuri.

După ce şi-au dat toată silinţa ca şorţurile să le acopere nuditatea, au auzit un Glas. Ştiau Glasul. Nu era un Glas necunoscut. Ştiau inflexiunile acele voci. Auzind-o, primul instinct a fost să se ascundă.

Realizează că până atunci abia aşteptau să audă acel Glas, abia aşteptau să se întâlnească cu Cel care le vorbea.

Acum, se ascund...

Glasul rosteşte o întrebare, “Unde eşti”?

Nu ştia Creatorul unde erau cei doi? Ştia. Dar ca un părinte plin de dragoste şi îndurare aşteaptă ca ai Lui copii să îi spună ce au făcut, să povestească cu El, să se-ntoarcă la El.

De câteva zile, întrebarea aceasta este în gândurile mele. Dumnezeu, la fel la ca pe Adam şi Eva, mă întreabă şi pe mine, “Unde eşti”?

Pot fi impertinentă şi să răspund că sunt pe Pământ. Pot răspunde că sunt în România, şi răspunsul ar fi corect.

Dar unde sunt?

Unde sunt în gândurile, atitudinile, ideile pe care le macin, gesturile mele?

Unde sunt în relaţia cu El?

Mă ascund după şorţurile mai mult sau mai puţin elegante? Ce ascund?

Unde sunt în ideile şi gândurile mele? Cine îmi serveşte ideile pe care le frământ, la ce mă instigă acele idei?

Şoaptele sau cuvintele cui le ascult?

Mai aud întrebare “Unde eşti”?

Greşesc, şi vocea dominantă din capul meu îmi spune că nu sunt bună de nimic, că nu valorez nimic, că …

Vag şi suav aud întrebare “Unde eşti”?

Cineva mă caută! Cuiva îi păsă! Cineva are deja pentru mine o haină care să-mi ascundă goliciunea şi El vrea să mă îmbrace, să mă ţină lângă El, să mă regenereze, să mă iubească, să mă ierte, să mă vindece. El vrea mai mult decât mine să restabilească relaţia dintre noi…

Îl las să mă îmbrace, ierte, vindece, regeneze? Îl cred vrednic de crezare? Îi aud Glasul?

Unde eşti?