Moise a coborât de pe munte

Sunt încă în stare de șoc!

Moise și Iosua au coborât de pe munte. Aici, în tabără, după ce vițelul de aur a fost gata, a început veselia. Jertfele de arderi de tot și de mulțumire închinate zeului au fost aduse. Fiecare trebuia să păstreze tăcerea în timpul ritualului jertfelor. După asta urma veselia. Știam ce trebuie să facem! Așa era și acasă în Gosen. Nu ne era nimic străin din tot acest ritual.

În acele momente, parcă uitasem total de Dumnezeu. Uitasem minunile Lui, uitasem că Moise fusese trimis să ne scoată din Egipt.

Dansurile, muzica, mâncarea și veselia erau în toi când a apărut Moise. Voi credeți că era numai atât dar ritualul implica mai mult de atât. Părinții mei nu m-au lăsat să văd mai multe spre binele meu.

L-am văzut pe Moise coborând de pe munte și aruncând ceva la poalele acestuia. S-a ridicat praf și se vedeau sărind bucăți pe lângă el. Oare ce ne adusese de pe munte?

Preț de câteva clipe a rămas șocat uitându-se la delirul în care se găsea poporul. Nu l-am văzut în viața mea așa de furios pe Moise. A luat zeul și l-a lovit cu ciocanul până s-a sfărâmat, a pus apoi ca acesta să fie ars. Imediat s-au adunat vreascuri și s-a făcut un foc unde a fost ars zeul. În timp ce zeul din aur se topea unii încă dansau, încă delirau în închinarea lor.

Apoi, Moise a împrăștiat cenușa pe apă și ne-a poruncit să o bem.

Îmi era așa de frică!

S-a dus iute la Aaron și l-a întrebat ce ce întâmplă, de ce a atras un păcat așa de mare asupra lui.

Aaron, parcă trezit din somn, a spus că poporul i-a cerut un zeu și că el i l-a făcut. Poporul era vinovat! L-a îndemnat să se uite la noi!

Și, Moise a făcut-o! A văzut că unii deveniseră fără frâu în închinarea lor molipsindu-i și pe alții. În ziua aceea ne-am făcut de batjocură în fața dușmanilor noștri. Habar nu aveam că aici cineva ne-ar observa, ar ști ceva despre noi ...

Moise s-a dus la ușa taberei și a întrebat poporul cine este de partea Domnului. Toți cei din Levi s-au dus lângă el. Apoi Moise a dat o poruncă ” El le-a zis: "Asa vorbeste Domnul Dumnezeul lui Israel: "Fiecare din voi sa se incinga cu sabia; mergeti si strabateti tabara de la o poarta la alta, si fiecare sa omoare pe fratele, pe prietenul si pe ruda sa."”

Aproape trei mii de oameni au murit în acea zi!

Am văzut leviții cu săbiile în mână alergând prin tabără. Am văzut cum erau uciși cei ce încă delirau în închinare. Am văzut groaza oamenilor care parcă se trezeau dintr-un somn la realitate.

Leviților li s-a cerut să se predea în slujba Domnului cu orice preț pentru ca binecuvântarea Lui să vină peste ei. Și ei, au făcut-o!

Am fost martor la un capitol trist din istoria noastră!

Acum ne îngropăm morții, cunoscuții ... încă simțim mirosul metal topit în foc, încă mai avem gustul cenușii amestecate cu apă pe cerul gurii și începem să realizăm că am făcut ceva groaznic.

Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov este Dumnezeul părinților noștri și este Dumnezeul nostru.

Cu vreo 50 de zile de urmă, am încheiat legământ cu El și ... uite ce se petrece acum în tabără.

Peste noi s-a lăsat o tăcere apăsătoare. Fiecare își face treaba în liniște, în tăcere, nimeni nu strigă după nimeni. Fiecare e trist, împovărat și pare pierdut în gândurile lui.

mi-am dat cerceii ca să se face zeul

Suntem în 16 tamuz.

Moise este plecat cu Iosua pe Muntele Sinai de cam 38 de zile. Nu mai știm nimic despre el.

La început totul a bine dar apoi unii din popor s-au dus la Aaron. I-au spus că văd ei bine că nu se știe ce este cu Moise și că ar fi bine să ne facă niște zei care să ne conducă și care să meargă înaintea noastră. Hmm! Parcă zeii ar putea merge! Tot cei din popor i-ar căra ...

Părinții mei erau în stare de șoc când au auzit ce enormități au putut să spună acei oameni.

Mie chiar îmi plăcea de Aaron. E bătrân! E adevărat! Dar când începe să vorbească parcă știe despre ce vorbește, are autoritate, te captivează, parcă te vrăjește!

Acum însă eu cred că el e invidios pe Moise, pe rolul pe care i l-a dat Dumnezeu. Alfel nu îmi explic cum de nu s-a împotrivit deloc când oamenii aceia au venit să îi dea un asemenea sfat.

Tot încerc să îmi explic ce este în capul lor. L-au văzut pe Dumnezeu făcând minuni în Egipt, au văzut apa ieșind din stâncă când ne topeam de sete, au băut apă vindecată la Mara, mănâncă în fiecare zi mană, dacă ridică ochii Îl văd în nor și în stâlpul de foc.

Da, e drept că El îl folosește de Moise ca mediator și că acum Moise este pe munte la Dumnezeu. Moise l-a luat cu el și pe Iosua. Știți că v-am spus despre aceste tinerel care pare umbra lui Moise.

Oh! Ca să nu vă mai spun că Aaron a pus să îi aducem cerceii noștri, ai surorilor și mamelor noastre ca să îi topească și să facă zei. I-am dat și eu pe ai mei ...

Acum stau și mă gândesc la ceea ce tocmai am făcut.

Unii și-au scos din bagaje ciocanele, alții formele pe care se făceau idolii. Se aud bătăi sacadate de material lucrat. Aurul adunat e mult ... Mă uit la satisfacția de pe fețele tuturor după ce își lasă aurul în grămadă.

Miriam, sora lui Aaron și Moise e aici. Pare fericită. Pare că a preluat controlul situației alături de Aaron. Parcă au uitat total de Moise ...

Părinții mei tac. Iar eu simt că nu e bine ce am făcut. Nu mi-i prea tare de cerceii aceia dar nu pot să nu mă întreb ce ne va face Dumnezeu? E acolo în nor. Acum nu spune nimic. Dar ce se va întâmpla cu noi?

Și apoi, ce va spune Moise?

Nu am spus noi toți că vom asculta în totul de toate cuvintele spuse de Dumnezeu?

Și acum ce facem?

Așteptăm ca meșterii să termine zeul!

Oare ce zeu va fi?

V-am mai spus că am trăit cu ei și printre ei. Sunt obișnuit să îi văd. Dar de când a apărut Moise, de când ne-a spus despre Dumnezeul nostru, nu îmi mai vine să mă închin înaintea lor, parcă nu mai au nici o putere ... Și acum, tocmai mi-am dat cerceii ca să facă un idol.

Mi-am făcut drum pe lângă lucrători și am văzut că fac un vițel, un bou. Da, boul este considerată cea mai însemnată zeitate în Egipt.

Dar noi am ieșit din Egipt! Se pare însă că Egiptul este încă din plin în noi!

Vreau să vină Moise înapoi!

Simt că ceva nu e bine, nu e în regulă! 

aștept pensia?

Când simt că am obosit sau mă simt depășită de anumite situații, sun la doamna de la contabilitate și o întreb dacă s-a modificat ceva la legea pensiilor. Între timp, a devenit o glumă între noi.

Pentru că circul cu mijloacele de transport în comun, nu trebuie să fiu atentă la drum și nu-mi consum energia spunându-le ceva de dulce participanților la trafic, am timp să gândesc și meditez, am mai mult timp să mă rog. Inițial, drumul părea plictisitor. Acum însă realizez că timpul acesta dus-întors spre casă este o reală binecuvântare.

Zilele acestea e mare vâlvă cu legea pensiilor și cu vârsta de pensionare.

Habar nu am de ce însă ideea principală a pensionării este legată de stat degeaba, de lenevit, de dormit, de stat la povești cât vrei. Dacă ai bani, mai poți călători. Sau mai bine zis, îți trăiești viața.

Gândul acesta m-a provocat să îl gândesc, analizez puțin! Cum adica? Eu aștept vârsta pensionării ca să îmi trăiesc viața? Ca să mă bucur de viață? Și până atunci ce fac? Până atunci nu trăiesc, nu mă bucur? Bucuria e legată de leneveală, de stat degeaba?

Mă bucur că am un acoperiș deasupra capului chiar dacă plătesc rate la bancă.

Mă bucur că am ce mânca și că pot găti. Mă bucur și savurez ceea ce am gătit.

Mă bucur de rândunelele care și-au făcut cuiburi la geamurile mele.

Mă bucur de soare, de ploaie, de adierile ce poartă parfumul salcâmilor, al teilor.

Mă bucur de oamenii de lângă mine chiar dacă unii uneori mă exasperează.

Mă bucur că pot vedea, merge, auzi, umbla, simți, căuta și găsi, analiza, cerceta ....

Mă bucur de tehnologie chiar dacă uneori mi se pare o pacoste.

Mă bucur de mirosul de carte nouă, de informațiile din cărți, de modul în care mă ajută să-mi deschid alte orizonturi ...

Mă bucur de familie, de prieteni, de amici și cunoștințe.

Mă bucur că a înflorit socul și socata e în trend.

Mă bucur de flori și fructe.

Mă bucur de toate și mulțumesc Domnului pentru că toate acestea sunt binecuvântări pe care El le revarsă peste mine. Dacă le iau ca un dat atunci nemulțumirea clocotește în mine. Dacă însă le ancorez în Dumnezeu, perspectiva se schimbă.

Mă bucur de viață chiar dacă mai am mult până la pensie!

Îmi trăiesc viața clipă cu clipă fără să aștept cu disperare tolăneala, lenea, dormitul.

Trăiesc și mă bucur!

Moise în Canaan

Mi-i tare drag Moise! Și, cumva mi se părea nedrept că a suferit și luptat atâta cu poporul, a mijlocit pentru popor și din cauza acestuia, Moise se supără și în loc să vorbească stâncii, el o lovește. Imediat Domnul îl anunță pedeapsa pentru necredință și nesfințirea Lui înaintea poporului este că nu va intra în Canaan. Dumnezeu îi spune că va vedeaa țara de pe Muntele Nebo dar nu va călca în ea. Moise, urcă pe muntele Nebo, vede Canaanul și moare acolo. Și Dumnezeu l-a îngropat în țara Moab.

Mi s-a părut extrem de trist finalul poveștii lui Moise.

Astăzi, am realizat că de fapt Moise a intrat în Canaan. Bine. Nu pe când era viu și într-un trup ca al meu. În Matei 17, ni se spune că Moise și Ilie vin pe un munte înalt la Isus și la ucenici iar Tatăl își prezintă din nou Fiul “"Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!"”

Moise a fost chemat să fie mediator între popor și Dumnezeu. Mijlocitorul între noi și Dumnezeu are pe muntele schimbării la față doi profeți lângă El, pe Moise și Ilie.

Petru vrea să facă ceva, vrea ca starea asta în care se găsește să fie mai lungă, poate permanentă. Este întrerupt însă de vocea Lui Dumnezeu care Îl prezintă pe Fiul Său.

La fel ca pe Sinai, când oamenii aud vocea Lui Dumnezeu cad cu fața la pământ și se înfricoșează foarte tare. Dar Isus nu Îi lasă singuri pe ucenici, se aproie de ei, Îi atinge și le spune “"Sculați-vă, nu vă temeți!"”

Când s-au ridicat, erau doar ei și Isus.

Oh! Abia aștept să mă întâlnesc cu Moise, cu Ilie și cu ceilalți eroi ai credinței! Am atâtea lucruri de aflat!

problemele inimii în cele zece porunci

Suntem în 26 sivan. Cumva m-am mai liniștit. Moise este încă pe munte dar am meditat la cele 10 legi pe care Le-a spus Dumnezeu la început.

Nu cred că v-am spus însă Dumnezeu și-a început discursul de pe muntele Sinai reamintindu-ne cine este El. Cu gândul, m-am dus în Gosen și m-au năpădit amintirile. Mi-a adus aminte că El este Cel care ne-a scos de acolo. El este Cel care ne-a salvat, ne-a păzit, călăuzit, eliberat.

Această reamintire face parte dintr-o poruncă și sunt chemat și invitat să accept această declarație. Ni se poruncește să acceptăm acest adevăr.

Este Dumnezeul care a lucrat pentru mine și care merită mulțumirea inimii mele. Oh! Iar mă întorc la problemele inimii mele.

V-am mai povestit că în Egipt, aveam și noi zeii noștri. De unii ne temeam mai mult, de alții mai puțin. Învățasem să îi spălăm, să îi ocolim, să ne închinăm înaintea lor, uneori să le furăm ofradele ca să ne potolim foamea. Acum, Dumnezeu ne spune să nu ne închinăm înaintea nimănui altcuiva. El nu își împarte închinarea cu nimeni.

Teoretic, nu e greu și eu sunt doar un copil. Dar oare voi putea să mă închin doar Lui?

Părinții m-au pedepsit când am vorbit urât însă de gândit tot am mai gândit urât, gândurile devenind vorbe ce ieșeau uneori printre dinți. Nu m-am gândit niciodată că folosind așa Numele Domnului este ofensator la adresa Lui. Deși nu mă gândeam des la Dumnezeu, nu Îi onoram Numele prin vorbele mele ...

După ce am ieșit din Egipt, înainte de a primi mana, am învățat ce înseamnă Sabatul. Este ziua a șaptea din creație când Dumnezeu s-a odihnit. Ni se cere să ne odihnim în această zi și să sfințim această zi. Oh! Am atâtea de învățat! Când am ajuns la Sinai, Dumnezeu i-a spus lui Moise că avem trei zile la dispoziție ca să ne sfințim. Oare în ziua de Shabat doar asta facem? Ah, stai! Ne odihnim și ne sfințim. În ziua asta, totul se oprește, toată alergarea, toată truda, toate frământările. Cumva îi dai răgaz minții și inimii să își aducă aminte cine este în control.

Respectul, ascultarea și supunerea față de părinți este acum poruncă din partea Domnului. Am înțeles că după ce crești mai mare ai alte idei decât părinții tăi și intri in conflict cu ei. Oare voi putea să ascult de legea aceasta atunci? Dar, îmi fac atâtea griji ....

În Egipt, numai ce auzeai că unul l-a ucis pe altul și nu te prea mira asta. Egiptenii își omorau sclavii pentru că ne considerau bunuri doar de muncă. Am crescut cu o mânie reprimată în noi, o mânie care ne instigă la violeță. Dumnezeu ne poruncește să nu omorâm. Înțeleg din porunca aceasta că nu am voie să îmi revărs mânia reprimată prin vorbe peste cel de lângă mine. Și aceasta ucide!

Venim din familii poligame și mare parte dintre noi trăiește cu cine îi place. Sclavi fiind, nu s-a mai putut cu poligamia și fiecare bărbat, teoretic, are nevasta lui. Problema e că doar teoretic fiecare bărbat are nevasta lui. Porunca asta este grea pentru mulți.

Dumnezeu se pare că nu ne dă un set de reguli și gata. El se ocupă de inimile, gândurile și intențiile acesteia. Să nu furi aici ... e cumva simplu. Tot ce avem, primim de la El. Dacă fur ceva de la vecinul sau aproapele meu, fur de la El. Îl fur pe El, Îl necinstesc pe Dumnezeul meu!

Sunt un copil șotios și îmi place să fac glume. Dar glumele acestea uneori seamănă a minciună. Acum am înțeles că pot fura mintea cuiva mințindu-l, înșelându-i încrederea.

Mă uit la unii copii de seama mea și îmi doresc ca părinții mei să fie mai bogați, să am și eu haine ca ale lor ... deși aici nu prea ai nevoie de mare lucru. Dar aș vrea să am și eu mai multe chiar dacă tot eu ar trebui să le car și să am grijă de ele. Ultima dintre cele zece porunci spune că nu trebuie să râvnesc la bunurile, lucrurile altora. Să nu vreau ce nu este al meu. Să mă mulțumesc cu ceea ce am.

Poruncile astea date de Dumnezeu implică tot traiul meu. Și se leagă mult de inimă mai mult decât de minte ... Văd că Dumnezeu vrea să îmi schimbe inima. Mintea se va conforma. Inima-i problema.

Picturile sunt realizate de Veronika Shultz si le folosesc cu permisiunea ei.

plin de gânduri plec cu turma la păscut

Suntem în deșert la poalele muntelui Sinai, în 24 sivan. După ce Dumnezeu a dat legea îmi este greu să vă povestesc ce este cu mine. Sunt încă blocat acolo, în acele momente când inima și măduva tremurau în mine.

Credeam că Dumnezeu e ca zeii Egiptului. Credeam că El nu știe dacă faci ce El spune să nu faci. Credeam că pot ignora ce spune El. Da, cumva îmi era frica de El și mi se părea interesant. Credeam că Îl pot folosi când am sau avem nevoie de El.

Descopăr că nu este așa.

În mine e o mare furtună și nu știu cu cine să vorbesc. Moise e plecat pe munte, L-a chemat Dumnezeu. Împreună cu familia mea suntem aici și încercăm să înțelegem ce înseamnă că noi vom fi preoți. Dumnezeu a uitat că noi eram sclavi la mâna lui Faraon? El a uitat că noi suntem ciobani din moși strămoși?

Da, socrul lui Moise este preot în Madian însă el este un soi de preot pentru mai mulți zei și când a venit aici a recunoscut că Dumnezeul nostru este mai mare de cât toți zeii. I-a spus lui Moise "Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui faraon, El, care a izbăvit poporul din mana egiptenilor! Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei."

Îi rog pe părinții mei să îmi spună din nou povestea lui Avraam și când ajugem la Melhisedek sunt plin de întrebări. Cine era acel preot, de unde venea, de ce a apărut înaintea lui Avraam, de ce i-a dat zeciuială, de ce l-a binecuvântat pe Avraam? Trebuie să țin cont de acest Melhisedek? Are vreun rol? Ar trebui să învăț ceva de la Melhisedek?

Vom fi o împărăție de preoți. Adica eu voi fi preot? Vom fi un neam sfânt? Dar ce înseamnă sfânt? Să trăiești după Legea pe care ne-a dat-o Domnul? Și dacă nu pot să trăiesc conform ei ce voi face? Ce se va întâmpla cu mine?

Prietenii vin să mă cheme la joacă și eu aș vrea să îi întreb ce gândesc despre toate acestea dar mi-i rușine.

În Egipt, nu aveam o problemă să avem idoli. Aici, pe Sinai, Domnul a spus să nu avem idoli, să nu ne facem nici unul, să nu ne închinăm înaintea lor. Să Îi iubesc pe El! Celelalte legi sunt mai ușoare dar prima lege îmi dă de gândit și de furcă ...

Să Îl iubesc? Înițial mi-a plăcut de El pentru că ne-a ajutat mult. V-am povestit că a adus tot felul de nenorociri peste egipteni ca să îl convingă pe faraon să ne lase să plecăm, să ne elibereze. Dumnezeu ne voia doar pentru El. La cel moment, n-am înțeles asta foarte bine. Apoi ne-a trecut prin Marea Roșie, ne-a dat apă și mană, ne ține de umbră și de cald. E aici, Îl văd. Și totul mi se părea fain până a vorbit! Când L-am auzit, am paralizat de frică! Și El vrea să Îl iubesc? Deocamdată mi-i tare frică!

Moise e plecat pe munte, oamenii încep să vorbească despre ce s-a întâmplat, despre Dumnezeu, despre idoli, despre Moise.

Aș sta gură cască pe lângă ei însă părinții mi-au interzis să stau cu acei oameni. Oare știu părinții ceva ce eu nu știu?

Este un tânăr care tot stă pe lângă Moise și care parcă a devenit umbra lui Moise. Numele lui este Iosua. M-aș duce să vorbesc cu el însă nu pare a avea timp de mine ...

Mai bine îmi iau turma de oi și capre și mai plec puțin ca să mai gândesc la ceea ce a spus Dumnezeu. Aici, pe muntele Sinai, am încheiat legământ cu El și am spus că ascultăm. Plec să mai meditez la ce trebuie să ascult.

minuni din misiune

Timp de vreo șapte ani, în aproape fiecare vacanță de vară și de iarnă, plecam în Moldova. Misiunea Charity Cup organiza tabere pentru volei și fotbal, activități cu copiii din sate sau din orfelinate și alte activități. Ce făceam eu? Cel mai des, făceam mâncare.

Cred că era iarna anului 2006 când am pășit pentru prima dată în viața mea într-un orfelinat. Auzisem povești despre copiii de acolo, despre poveștile lor de viață dar nu intrasem în contact direct cu ei niciodată și nici nu pășisem într-un orfelinat. Fusesem instruiți că dacă vom fi invitați la masă trebuie să stăm cu copiii și neapărat trebuie să mâncăm tot din farfurie.

Am ajuns, ne-am jucat cu copiii și am fost invitați la masă. Până atunci văzusem multe filme și documentare despre războaie, lagăre, experimente sociale. M-am trezit că am intrat într-o astfel de zonă. Cred că m-am albit și ... am muțit.

Am fost repartizați cu copiii la mese. Erau așezate deja pe mese castroanele și tacâmurile. Acestea cred că erau rămase de pe timpul celui de-al doilea război și date spre folosință copiilor de acolo. Aparent erau curate toate. Când însă puneai mâna pe ele ... ele cleioase-unsuroase-lipicioase.

Ni s-a adus borș de sfleclă! Bucățile mari de sfleclă ieșeau vesele deasupra lichidului colorat și îmbibat cu alte verdețuri. Noi, acasă, dădeam sfelca la porci, pe cea roșie o făceam salată. Da, auzisem de borș de sfeclă dar nu mâncasem așa ceva.

Copiii și-au pus în castroane și au așteptat să îmi pun și eu. Cu greu am căutat prin bol o bucată mai mică de sfelcă ca să o pescuiesc și mi-am pus extrem de puțină zeamă. Pâinea era rece și veche ... Mi-a pierit orice gust și chef de mâncare. Nu am putut mânca absolut nimic. Dar mai mult de atât, îmi era teribil de jenă de copiii cu care eram la masă. Ce să le explic? Că sunt o pretențioasă, că sunt sclifosită la mâncare? Că mi-i teamă de hepatită, de cine știe ce boală?

Am tăcut și m-am rugat. Am cerut Domnului să facă ceva și să mă ajute să le gătesc acestor copii niște mâncare pe care s-o mănânc cu ei.

Ne-am interesat dacă se poate așa ceva. Ar fi trebuit să fiu bucătar profesionist, să am diplome, atestate, adeverințe medicale și o grămadă de aprobări. Am abandonat cumva ideea însă la fiecare plecare în Moldova, visul-dorință revenea în mintea mea.

Eram în iarna anului 2008 și grupul cu care eram ajungea la 45 de oameni maxim. Terminasem de pregătit mâncarea pentru prânz, așezasem totul pe mese și a venit liderul de misiune, m-a luat deoparte și mi-a spus “dorința ta s-a împlinit!”. Care dintre ele, am întrebat mirată.

Copiii de la orfelinat au auzit că am venit aici și au venit să ne colinde! Iar apoi vin la masa!

Cam câți sunt?

Mai bine de 20, poate 40! Termină de cântat și vin la masă! Nu îți fă griji pentru noi ceilalți. Dacă rămâne ceva, mâncăm aici. Dacă nu rămâne nimic, mergem în oraș.

Și, a plecat.

Am adunat echipa, le-am spus despre ce e vorba și i-am provocat să ne facem treaba rugându-ne ca Domnul să înmulțească mâncarea pe care noi o aveam în oale.

Copiii au venit veseli la masă, s-au așezat și au început să mănânce. Media castroanelor de borș de copil se ridica la patru, felul doi a intrat de mai multe ori fără nici o problemă. Nici desertul nu a fost ignorat.

Copiii radiau.

Noi, echipa din bucătărie, numărasem porțile. Știam cât am pus în acele oale însă câtă mâncare a ajuns pe mese … e altă poveste. Sub ochii noștri, mâncare s-a înmulțit. Vedeam cum pleacă bol după bol de mâncare și nivelul din oale nu scade. Vedeam cum Domnul înmulțește mâncarea pentru copiii din fața noastră!

Copiii au plecat fericiți și au lăsat în urmă niște adulți uimiți, fericiți, martori ai unei minuni.

Mare parte din echipă nu a plecat în oraș să mănânce. A venit la masă fără să știe ce s-a întâmplat mai devreme. Am dat bol după bol spre sala de mese. A ajuns pentru toți. M-am uitat la oale, la oamenii cu care lucram și i-am rugat să se așeze la masa pentru că ceea ce a rămas trebuia împărțit între noi. Și noi trebuia să mâncăm din mâncarea care s-a înmulțit sub ochii noștri.

Aceeași experiență, s-a repetat în vara anului 2010

catapultată în amintiri

Amintirile nu îți trimit mesaje prin care să te anunțe că vin să se năpustească peste tine. Nu. Ele doar vin. Și sunt declanșate de un sunet, un miros, o adiere, o tonalitate a unei voci, o imagine ...

M-am trezit catapultată de amintiri în casa bunicilor. Era o casă mare, înaltă, tipică, cu două camere mari și o sală între ele. Una dintre camere era cea de curat, de musafiri. Acolo intram doar să depozităm ceva sau să facem curat. În cealaltă, ne petreceam viața.

În camera aceasta am cele mai multe amintiri din acea vreme. Era dormitor într-o parte, bucătarie în alta, zonă de citit, zonă a războiului sau zonă pentru lucrul de mână, în mijloc era zona de primit musafiri. Atunci, mi se părea o cameră enormă.

În stânga camerei, cam de pe la mijloc, trona soba. Nu am mai văzut asemenea sobă de atunci în altă casă. Avea cred că un spațiu cam de un metru între sobă și peretele din spate. Acolo, fusese zidit un soi de etajeră între sobă și perete, la același nivel cu patul. Și acest spațiu era folosit ca pat pentru mine. Bănuiesc că mama și ceilalți copii ai bunicilor tot acolo au dormit.

Bunicul T, cel despre care am mai povestit, a plătit de multe ori pentru a i se aduce curentul electric acasă. Până la urmă, a ajuns și la ei curentul electric. Dar, după instalare, din punctul meu de vedere, casa și-a pierdut din farmec.

Mama trebuia să meargă la CAP sau la vie ca să nu ne pierdem grădina și așa ciopârțită. Am crescut știind până unde ne este hatul(hotarul). Mai bine de jumătate din grădină ne fusese luat de CAP și eram mereu amenințați că vor intra să mai ia din grădini.

Fiind cea mai mică și neavând cu cine să stau acasă, am stat la bunicii materni mare parte din copilărie.

Acum realizez cât de strânsă și de specială a fost relația mea cu bunicul. Eram în acea vreme ca o extensie a lui. Unde era el, eram și eu. Stătea la povești cu adulții, eram lângă el. Ce mânca el, mâncam și eu. Doar când își făcea siesta voia să fie singur. Mă foiam prea mult și îi deranjam somnul.

Bunica nu era invidioasă pe relația noastră. Știa că îi semăn leit și că nu are rost să se lupte cu morile de vânt. Ne respecta și ne lăsa loc liber. Ea, care a rămas acasă în timpul războiului cu doi copii, care a fost arestată de ruși pentru că a avut curajul să își ceară vaca înapoi pentru că avea copii de hrănit, avea nevoie la bătrânețe de tăcere, de spațiu. Iar bunicul i-l acorda. Se simțeau din priviri.

Ei, acolo după sobă, în lunile lungi de iarnă, îl ascultam pe bunicul depănând amintiri. Mi-a povestit de pe când era el copil, de când era mama mică, de pe vremea războiului. Am auzit pentru prima dată de Stalingrad și de Vladivostok din poveștile bunicului. El fusese acolo. A fost administrator de campanie în timpul războiului. Asta a fost singura lui șansă ca să nu împuște oameni. Dar despre atrocitățile văzute a refuzat să vorbească.

Mi-a povestit despre casa lui de la oraș, de faptul că a pierdut toți banii pe care îi depusese la bancă înainte de război. Atunci, a trebuit să se întoarcă la casa din sat. A tânjit toată viața să se reîntoarcă în oraș. A muncit pământul mai mult cu silă, doar pentru că a trebuit. A visat mereu altceva. Citea mult. Acum, cred că o făcea ca să iasă din viața reală.

Bunicul T a fost eroul meu.

Bunica, la lumina lămpii, lucra tot felul de lucruri iar bunicul își depăna amintirile. În sobă, focul ardea molcom emanând căldură. Prin umbrele casei făcute de dansul flăcării din lampă auzeam poveștile și în imaginație le lăsam să prindă viață.

În fiecare an, de ziua copilului, primeam un cadou. Bunicii nu mi-au făcut cadouri cu care să mă joc. Primeam de la ei o oala, o pernă mică brodată sau cusută artistic de bunica sau o pernă mare brodată, o față de masă, o cuvertură. Prima mea Biblie o am de la bunicul T. Ei dădeau cadouri cu dragă inimă și erau cadouri practice, cadouri pentru viitor.

Azi, este 1 iunie și m-am trezit catapultată în amintiri după soba bunicilor.

lângă Sinai și Dumnezeu vorbește

Nu v-am mai povestit de ceva vreme pentru că am avut nevoie de liniște ca să mi se limpezească și mie lucrurile în mintea mea. Vă povesteam data trecută că suntem la Muntele Sinai. Moise ne-a anunțat din partea Domnului că avem trei zile la dispoziție să ne spălăm bine și să ne sfințim.

A venit și ziua a treia. Mi se ridică iar părul în vârful capului când îmi amintesc.

Moise ne-a chemat din corturi și ne-a chemat să venim mai aproape de Muntele Sinai. V-am spus că ne-a explicat până unde să mergem. Eu am mers lângă părinți, i-am ținut de mână deși am trecut de vârsta asta. Dar mi-a fost tare teamă!

Șofarele sunau tare iar în deșert sunt și munți. S-a făcut ecou aici între munți iar sunetul șofarelor s-a intensificat din cauza ecoului. Muntele Sinai era acoperit cu un nor de fum iar fumul acesta nu era de la vreun foc. Parcă toate cuptoarele pe care le-am văzut eu în Egipt s-au adunat într-unul singur aici pe Sinai iar fumul era mult și se ridica în sus. În tot acest timp muntele tremura ... deși nu era cutremur.

Simțeam cum trepida pămâmtul sub picioarele mele iar șofarele sunau din ce în ce mai tare.

Moise vorbea și Dumnezeu îi răspundea.

Când am auzit vocea Lui Dumnezeu aproape am rămas paralizat. Inițial am crezut că doar ochii mi-i pot mișca dar am întors capul ca să observ pe ceilalți din popor. Toți erau înspăimântați. Mai aveau un pic și leșinau de frică.

Moise a coborât de pe munte și ne-a reaminintit până unde să mergem. L-a luat cu el pe Aaron.

Dumnezeu a continuat să ne vorbească și ne-a spus ce să facem și ce să nu facem.

M-am tot întrebat de ce a trebuit să mai coboare odată Moise de pe munte ca să ne amintească limitele pe care nu le-a impus. Când Domnul i s-a arătat lui Moise, i-a spus să nu se apropie și să își scoată încălțămintea din picioare. Acum Moise urcă la Domnul și noi trebuie să stăm în limitele impuse de Domnul. Oare s-a schimbat ceva în Moise de el se poate apropia de Domnul?

Oh! Așa aș vrea să povestesc cu Moise despre asta!

Știu de la părinții mei că Dumnezeu este Creatorul și ziditorul cerului și pământului, că El aude, vede, cunoaște, este Cel Preaînalt. L-am văzut cum aduce vânturile și a despicat Marea Roșie pe unde am trecut ca pe uscat. De câteva zile bune văd că El dă mana. Ne-a mai spus că dacă ascultăm de El, ne vindecă.

Părinții mei ne-au povestit despre cum Dumnezeu S-a arătat lui Avraam, Isaac și Iacov, cum a lucrat în viața lui Iosif. Acum văd și eu cum lucrează cu noi. Dacă mă apucă îndoiala că El există, e nevoie doar să ridic ochii ca să văd stâlpul de foc sau norul de deasupra capului meu și să știu că El e aici cu noi. E prezent.

Acum, L-am auzit cu urechile mele.

Am auzit ce să facem și ce să nu facem.

În Egipt, am crezut noi ce ne-au spus părinții însă am trăit printre idoli. Știam numele fiecăruia, ce putere are, ce face și cum să îl îmbunăm. Mai în glumă mai în serios, am crezut și noi în puterea lor. Cred că ne-am însușit cultura egiptenilor din punctul de vedere al sistemului religios. Credeam când ne convenea în cine ne convenea.

A apărut Moise și a zguduit tot ce credeam că credem. Nu am curaj să vorbesc cu părinții mei despre asta. Îmi este rușine să recunosc că mă temeam de zeii vecinilor mei, că le aduceam și eu ofrande când nu mă vedea nimeni. Uneori îmi era tare teamă de zeii lor.

Acum, aici, Dumnezeu spune că El este Singurul Dumnezeu și că doar Lui trebuie să mă închin. Realizez că trebuie să fac o alegere a credinței mele. De fapt, alegerea am făcut-o când am plecat de acasă, din Gosen. De asta sunt aici lângă Sinai. Am ales să Îl las pe Dumnezeu să îmi fie Dumnezeu.

Am atâtea informații despre zei, despre cum pot fi adorați, îmbunați ... Va trebui să o uit, să nu aduc închinarea despre care știu când mă închin Lui Dumnezeu.

Cum pot să mă închin doar Lui Dumnezeu?

ne sfințim

Suntem în 5 sivan.

Vă spuneam data trecută că am ajuns la poalele muntelui Sinai și că Moise s-a urcat la Dumnezeu ca să vorbească cu El. Dumnezeu ne-a făcut să ne amintim ce a făcut cu noi, cum ne-a scos din Egipt, cum ne-a hrănit, adăpat, adăpostit, hrănit, cum ne-a ajutat să biruim pe Amalek. Apoi, ne-a spus că ne-a scos din Egipt ca să ne aducă la El și dacă vom asculta de El și dacă vom păzi legământul Lui, vom fi comoara Lui și ne va face un un neam sfânt și o preoție împărățească.

V-am spus că noi am spus într-un glas că vom face tot ce a spus Domnul.

Dumnezeu i-a mai spus lui Moise că va veni la el pentru ca noi, poporul să auzim când Domnul Îi vorbește și apoi să avem încredere în Moise. Și, l-a trimis pe Moise ca să ne sfințească.

A trebuit să facem focurile, să ne scoatem hainele transpirate ți îmbibate cu nisip, să le spălăm, să ne spălăm și noi. Adevărul e că tare bine mi-a făcut baia asta și schimbarea hainelor.

Maine, Domnul va coborî pe Sinai în fața întregului popor ca să ne vorbească.

Moise ne-a arătat până unde avem voie să mergem, ne-a interzis să ne cățărăm mai sus pe munte. Trebuie să avem grijă mare cu animalele ca să nu fugă pe munte și să nu uităm de interdicția lui. Ne-a mai spus că dacă cineva va atinge ceva din locurile interzise va muri, indiferent dacă este om sau animal. Și, nu doar atât, noi poporul va trebui să-l ucidem pe cel care calcă porunca.

Am făcut ochii mari când am auzit ce spune Moise!

Eu îl credeam atât de bun și de blând ... nu credeam că e în stare să ne spună o poruncă atât de dură.

Am ridicat corturile familiei și mama a dus lucrurile ei în cortul fetelor iar eu am mers în cortul tatei împreună cu frații mei. Inițial am crezut că părinții s-au certat și de asta dorm separat dar apoi mi-au explicat prietenii mei că și la ei e la fel. Așa le-a spus Moise bărbaților! Să doarmă separat de soțiile lor în aceste zile.

Avem trei zile în care trebuie să ne sfințim! Ne spălăm, ne strângem hainele de la uscat, le păturim și ne pregătim pentru un eveniment important. Dumnezeu va coborî ca să ne vorbească!

Moise ne-a spus că Dumnezeu va coborî pe munte într-un nor gros și noi Îi vom auzi vocea! Deci nu o să Îl vedem! Cumva ... îl invidiez pe Moise. Oare el Îl vede pe Dumnezeu?

Abia aștept să Îi aud vocea!

Cei care cântă din șofare au fost instruiți cum să cânte și iar pe noi ne-a învățat cum să deosebim cântecul acestuia.

Cum? Nu știi ce e acela un șofar? E ca o trâmbiță! Doar că șofarele noastre sunt din corn de berbece. Părinții mă ceartă când las berbecii să se bată și li se rup coarnele. Îmi spun că ies bani buni din coarne!

Am emoții!

Mi-am schimbat hainele, m-am spălat, mi-am tăiat unghiile, mama a verificat urechile fiecărui copil în parte, lenjeria e spălată, s-a uscat repede și deja e păturită în cort. Mama ne-a gătit ceva însă nu prea pot mânca pentru că în aer se simte așteptarea. Toată lumea așteaptă să Îl audă pe Dumnezeu. 

la poalele muntelui Sinai

Suntem în 2 sivan.

Ieri, am ajuns în pustiul Sinai și am tăbărât la poalele muntelui Sinai. Vă amintiți că v-am spus că suntem o tabără mare. Avem 600000 de bărbați peste 20 de ani. Asta în afară de femei și copii. Cred că v-am spus că pe lângă noi au ieșit din Egipt și o adunătură de oameni. Toți aceștia au dorit să asculte de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov și din acest motiv au ales să meargă cu noi.

Nici nu ne-am așezat bine acolo în pustiu că l-am și văzut pe Moise urcând pe munte. L-am întrebat pe tata unde se duce Moise iar el mi-a spus că se duce la Dumnezeu. Acolo, Dumnezeu a vorbit cu Moise și i-a spus ce să ne spună!

Noi, între timp, în tabără, am desfăcut corturile, am pus animalele la loc sigur și am pregătit masa. Eram obosiți și sleiți de puteri dar am încercat cât de mult am putut să îmi ajut părinții.

Când ne pregăteam să ieșim din Egipt, abia așteptam să umblu prin deșert. Ce copil fără minte eram! Acum, că suntem de ceva vreme în deșert, nu mai sunt atâta de încântat. M-am obișnuit să simt nisipul peste tot. Cred că mi s-a tăbăcit și întărit pielea de la vânt, nu mă mai deranjează atât de tare nisipul de pe corp. M-am bronzat și deși am plecat doar de 46 de zile din Gosen simt că am mai crescut un pic, m-am mai maturizat.

După ceva vreme, l-am văzut pe Moise coborând de pe munte și vorbind cu Aaron. Apoi, au chemat pe bătrânii din popor și le-a spus ce i-a spus Dumnezeu. "Așa să vorbești casei lui Iacov și să spui copiilor lui Israel:

4. "Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine. 5. Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; 6. Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel."

Bătrânii ne-au spus cuvintele spuse de Moise iar noi toți am spus "Vom face tot ce a zis Domnul!"

M-am înfiorat când m-am auzit rostind cu ceilalți aceste cuvinte. Sunt doar un copil însă aici, la poalele muntelui Sinai, am promis că voi asculta de Dumnezeu, că Îl voi lăsa să mă transforme și să ne transforme ca să devenim un popor sfânt, o împărăție de preoți. Condiția ca să fim ai Lui este să ascultăm!

Eu chiar vreau să ascult!

Și ceilalți de lângă mine par foarte convinși de promisiunea făcută! Se vede pe fața lor.

Am intrat în cort ca să mă culc dar acum nu pot adormi din cauza cuvintelor spuse de Dumnezeu. M-au făcut să îmi aduc aminte de tot ce a făcut El pentru noi în Egipt. Apoi de modul cum ne-a adus până aici, de minunile făcute, cum a despicat Marea Roșie, cum ne-a dat apă din stâncă, cum a vindecat apele la Mara și apoi ne-a adus carne de prepeliță pentru că ni se făcuse dor de carne iar apoi ne-a dat mana.

Mănânc mană în fiecare zi și de fiecare dată mă întreb cum face Dumnezeu de o așează pe pământ în fiecare zori de zi, în liniște, când nu vede nimeni și face în așa fel încât este pentru fiecare, pe săturate.

Deci nu numai că ne duce în Canaan unde curge lapte și miere dar ne și face o împărăție de preoți și un neam sfânt.

Acum nu prea înțeleg astea dar mâine îl caut pe Moise și am să îl rog pe el să îmi explice.

Ietro vine în vizită

27 iyar este pe sfârșite!

Abia ne revenisem după lupta cu Amalek când am văzut o caravana venind înspre noi. Mi-a stat inima în loc. Mama mi-a explicat că e o caravană mică și să îmi văd de treburile încredințate. Mi-a interzis să mă duc să fiu gură cască pe lângă cei din caravană!

Oare mama nu e curioasă să știe cine a venit, de unde vine caravana, cum arată acei oameni, ce fel de limbă vorbesc? Ciudați mai sunt uneori oamenii mari!

Mai târziu am aflat că a venit Ietro și familia lui Moise. Tare m-am mai mirat când am aflat că de fapt soția lui Moise, Sefora e de fapt rudă mai indepărtată cu noi. Să vă explic cum ne este ea rudă.

Avraam, după ce a murit Sara, s-a căsătorit cu Ketura și au mai avut șase copii. Unul dintre ei se numea Madian iar Sefora vine din Madian. Femeile din tabără nu o prea plac pentru că nu ne știe limba foarte bine, îmbracă altfel hainele, din cortul ei mâncarea miroase uneori altfel. Mama spune că a adus condimente din Madian.

Ietro (înseamnă abundența Lui) a stat la povești cu Moise până târziu. Eu am adormit în timp ce trăgeam cu ochiul prin deschizătura cortului nostru la ce se întâmpla la cortul lui Moise. Am văzut-o pe Sefora gătind pentru Ietro, Moise și cei doi fii ai lor. Băieții îi sorbeau vorbele lui Moise. La fel și Ietro.

Seara, Ietro a adus o jertfă Dumnezeului nostru și au stat la masă cu toată familia lor. Mirosea așa de bine de la masa lor. Mi-aș fi făcut de treabă până la ei. Aș fi găsit eu o întrebare pentru Moise. Însă tata mi-a ghicit intenția și mi-a interzis să merg la ei. Mi-a spus să le respect intimitatea!

A doua zi, Moise a revenit în mijlocul poporului, îi asculta pe fiecare în parte, apoi le judeca certurile, nemulțumirile. Ietro a venit cu ceva de mâncare pentru Moise însa acesta nu avea timp de mâncare.

Îi venise familia din Madian și el nu avusese timp să stea de vorbă cu Sefora, cu Gherșom și Eliezer. Iar ei nu păreau foarte fericiți că Moise nu e lângă ei, că nu le acordă timp.

Se înnoptase de-a binelea când a terminat de rezolvat problemele pe acea zi și s-a dus la cortul lui. Se vedea pe fața lui că era frânt de oboseală. Ietro i-a făcut semn Seforei să îi pună lui Moise ceva de mâncare, să îl ajute să se spele. L-a lăsat să mănânce și apoi cu glas domol l-a învățat să caute în popor oameni vrednici, înțelepți, temători de Dumnezeu, de încredere, care nu se lăcomesc și pe care să-i învețe legile și poruncile Domnului. Aceștia să fie căpetenii peste zece, cincizeci, o sută și o mie de oameni. Ei să judece cazurile mai mici iar la Moise să ajungă doar cazurile pe care ei nu le pot judeca.

Lui Moise i-a plăcut sfatul și cred că a vorbit cu Dumnezeu despre asta pentru că apoi am văzut că împreună cu Aaron adună oameni din popor pentru a-i învăța și instrui.

Ietro s-a bucurat mult de ceea ce i-a povestit Moise despre noi, despre Dumnezeul nostru, despre minunile pe care El le-a făcut cu noi.

Oare de ce nu a rămas cu noi în tabără?

Părinții mi-au spus că el este preotul Madianului. Asta înseamnă că are și el responsabilități și oameni care îl așteaptă acasă, oameni care depind de el.

Știți ce mi-a plăcut la Ietro? Că s-a gândit la Gherșom și la Eliezer! A văzut cât de mult le lipsește prezența tatălui lor și cred că s-a mai gândit la cât de mult are nevoie Moise de Sefora, de soția lui.

Așa, are și Moise cu cine să vorbească!

Toma

Au trecut opt zile de când Isus s-a arătat ucenicilor. Toma, din mai multe motive, nu a fost cu ei în această perioadă.

Astăzi, a venit să se întâlnească cu ucenicii, cu cei care fuseseră aproape de Isus. Toți par schimbați. Ceva din ei nu mai este la fel! Arată altfel! A auzit zvonul că Isus este viu! Fiecare ucenic a avut grijă să îi spună acest fapt. El a zâmbit îngăduitor fiecăruia dintre ei și a tăcut!

Când a venit Iuda cu ceata de soldați, el era acolo cu ucenicii și cu Isus. I-a văzut pe ucenici ridicându-și poalele hainelor și fugind ca să își scape viața.

Mai apoi, de la Ana la Caiafa, la Irod, în curțile de judecată i-a văzut pe ucenici cum se codeau să intre, cum abia dacă deschideau gura ca să nu se prindă ceilalți de accentul lor.

În ziua răstignirii, l-a văzut pe Ioan lânga Maria, mama lui Isus și lângă Maria Magdalena. Ceilalți erau ascunși în mulțime.

La un moment dat l-a zărit pe Petru și l-a șocat înfățișarea lui. Parcă îmbătrânise cu zeci de ani și părea pierdut, evita orice contact vizual. Era dărâmat! Astăzi, Petru pare că și-a revenit!

Da, după răstignire a plecat. Avea nevoie să își clarifice gândurile. Ucenicii erau oameni și ei, erau ca și el. Nici el nu era mai breaz, și el s-a ascuns, și el a fugit ca să își scape viața. Îl plăcea pe Isus, Îi plăcea felul în care își trăia viața. Ceea ce spunea, trăia întocmai. Mai văzuse și alți învățători dar Isus fusese diferit ...

Astăzi, parcă s-au vorbit cu toții. Doar despre învierea Lui Isus vorbesc! Oare vor înceta? Ar vrea să plece ... măcar să nu îi mai audă. Toți și-au dat cuvântul să Îl urmeze pe Isus. Și toți au fugit mâncând pământul. Îi era rușine de el, ... de ei, cu ei.

În camera asta parcă mă sufoc. Ceilalți sunt fericiți! Oare mimează? Oare chiar cred vestea aceasta?

Dintr-odată aude o voce care le spune “Pace vouă!”. Vocea aceea îi e atât de cunoscută!

Se întoarce și Îl vede pe Isus. Ar vrea să intre în mama pănântului de rușine. Ar vrea să se ascundă. Nu și-a ținut cuvântul față de Isus, a fugit și s-a ascuns când Isus a fost prins, judecat, bătut, răstignit și umilit.

Isus vine înspre el și Îl roagă să pună mâna pe costa străpunsă, să atingă rănile în curs de cicatrizare.

Toma Îi atinge rănile, se infioară și înțelege transfigurarea ucenicilor. “Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Domnul Lui e viu!

E viu! El, Toma, L-a pipăit, L-a văzut, L-a auzit, îi simte respirația în fața lui!

Isus i se adresează din nou și Îi spune "Tomo", i-a zis Isus, "pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut."

Povara rușinii, a trădării, a remușcărilor cade de pe umerii lui iar bucuria și pacea îi înflăcărează ființa!

Domnul meu e viu! 

lupta cu Amalek

Suntem în 25 iyar.

Vă povesteam data trecută că l-am văzut pe Moise stând la intrarea cortului vorbind cu Aaron. Eu credeam că ei vorbesc despre Canaan dar nu îl văzusem pe Iosua și nici pe ceilalți bărbați de lângă ei.

Moise a ales din popor oamenii care știau să lupte, pe cei care aveau arme și i-a pus să stea pe lângă tabără. Știți că noi suntem mulți, peste două milioane de oameni. Avem cu noi animalele și lucrurile cu care am plecat din Egipt. Suntem o tabără mare. E nevoie de oameni puternici pe marginea taberei. E nevoie de oameni care știu să vadă pericolul. Nu mă pot pune pe mine pentru că sunt încă un copil și m-aș apuca de joacă și de alergat cu ceilalți copii.

Unii dintre acești oameni au venit la Moise și i-au spus că au zărit un nor de praf ridicându-se în depărtare și că în mod sigur e vreun popor care vrea să ne atace. Au venit să îi spună acest lucrur după ce au verificat dacă nu cumva norul de praf era de doar de la vânt.

V-am spus că ai mei nu mă prea lasă să mă duc pe lângă Moise ca să nu îl încurc. Dar am auzit că el a trimis imediat vorbă în popor ca să se adune la el toți oamenii care pot lupta, toți care au arme la ei.

Habar nu aveam câte arme pot avea oamenii la ei. Până și tata are arc și sulițe dar are și o sabie! Oare unde le-a ținut de eu nu le-am văzut?

Am aflat că poporul care venea înspre noi erau amaleciții, din seminția lui Amalek, adică un soi de rude de-ale noastre. Noi nu le-am făcut nimic. Nici măcar nu i-am deranjat. De ce ar veni să lupte cu noi?

Nu realizează că am ajuns aici sleiți de putere, că suntem foarte obosiți?

Oare aceasta este o tactică a razboiului? Oare acesta este tactica celor răi? Să te atace când tu ești sleit de puteri și obosit?

Nu m-am așteptat ca printre noi să fie atâția luptători. Moise l-a delegat pe Iosua să se ocupe de oastea noastră și el le-a dat instrucțiuni clare. Nimeni nu avea voie să treacă peste ordinele lui. Când voi crește mare vreau să ajung ca Iosua!

Moise, Aaron și Hur s-au urcat pe o stâncă. Erau chiar în fața mea și vedeam ce fac ei. Moise avea toiagul la el și când lupta a început, Moise a ridicat toiagul spre cer. Jos, la poalele stâncilor, evreii noștri se luptau cu Amalek. Până și eu un copil am observat că dacă mâna lui Moise cădea de oboseală, Amalek era mai puternic decât noi! M-am îngrijorat tare de tot.

Aaron și Hur au găsit o piatră mare și l-au așezat pe Moise pe ea. Apoi i-au luat mâinile lui Moise și i le-au spirijinit ca să nu mai cadă. La apusul soarelui, lupta s-a încheiat și victoria a fost a noastră iar Aaron și Hur au dat drumul mâinlor lui Moise!

Să vezi ce bucurie era în tabără, ce chiote, ce veselie, ce eliberare.

Credeam că voi muri când am văzut ceata aceea mare zorind spre noi! Credeam că nu mai apuc să ajung în Canaan!

Moise, Aaron și Hur au coborât de pe stânca aceea înaltă în mijlocul chiotelor. Imediat după aceea, l-am văzut pe Moise zidind un altar și când l-a terminat de ridicat s-a făcut liniște în tabără și l-am auzit pe Moise numindu-l Domnul este Steagul/Minunea meu (Adonai Nissi).

Apoi l-am văzut pe Moise scriind și tata mi-a spus că Domnul i-a vorbit lui Moise și i-a spus să scrie în carte despre această luptă și că El va șterge pomenirea lui Amalek de sub ceruri. 

la Rephidim

Suntem în 23 iyar și am tăbărât la Rephidim. Aici, e un deșert cu stânci iar unele stânci sunt mai înalte ca altele. Uneori e periculos să te cațeri pe aceste sunt pentru că sunt abrupte. Eu trebuie să alerg după caprele mele peste tot. Eram cât pe ce să cad într-o zi când alergam după iedul meu obraznic.

Vă spuneam ieri că sunt foarte supărat că nu mai avem apă. Oamenii din tabără au început să țipe din ce în ce mai tare. Am crezut că surzesc de la atâta gălăgie! Toată lumea țipa și urla ... Unii au vrut să îl omoare pe Moise pentru că i-a adus aici pe ei și turmele lor. Urlau la el și îi spuneau că de fapt acesta i-a fost scopul, să ne omoare pe toți aici.

Eu nu cred că e adevărat ce spun oamenii aceștia!

L-am văzut pe Moise ridicându-și privirea în sus și strigând către Domnul! Era disperat! Niciodată nu l-am văzut făcând așa ceva! Cred că îi era teamă că poporul îl va omorî cu pietre. Unii aveau pietrele pregătite dar ascunse în faldurile hainelor.

Apoi, l-am văzut pe Moise alegând pe câțiva din bătrânii lui Israel și mergând puțin înaintea noastră. Avea în mână toiagul lui. Îi știam toiagul de pe vremea minunilor din Egipt.

Moise, Aaron și bătrânii au înaintat spre o stâncă și a lovit-o cu toiagul său. Dintr-o dată a început să țâșnească apă din stânca aceea. Apa a curs înspre noi într-un pârâu bun și liniștit. Apa s-a limpezit încet, încet și am băut de ne-am săturat. Apoi am umplut toate burdufurile și am adăpat bine animalele.

Ei, m-am udat din cap până în picioare cât am vrut. M-am stropit și m-am jucat în apă împreună cu prietenii mei!

Nu ne-a certat nimeni!

Când în sfârșit ne-am liniștit, a venit tata și ne-a spus că acel loc se va numi Masa și Meriba pentru că în disperarea noastră ne-am certat și L-am ispitit pe Domnul întrebând dacă mai este El cu noi, dacă mai este în mijlocul nostru. Cred că unii s-au întrebat dacă Dumnezeu mai are putere să facă ceva pentru noi sau cu noi.

În Egipt, toiagul lui Moise era văzut ca aducător de durere și suferință. Aici, același toiag este folosit de Dumnezeu pentru a aduce apă, pentru a lăsa viața să meargă mai departe, pentru a aduce speranță.

Oamenii din popor au vrut să îl omoare pe Moise cu pietre și Dumnezeu folosește o piatră ca să ne dea apă, să ne lase în viață!

Acum e liniște!

Aud animalele cum rumegă liniștite. Focurile ard vesele lângă fiecare cort. Undeva, mai la marginea taberei cineva fredonează un cântec.

Aici, am simțit că Dumnezeu e prezent, e cu voi, ne vrea binele, vrea să trăim.

Îmi pare rău că am țipat la Moise! Chiar îmi pare rău! M-aș duce să îmi cer iertare de la el dar îl văd stând la ușa cortului și vorbind cu Aaron. Au o discuție de oameni mari pentru că îi văd gânditori. Nu vreau să îi deranjez.

Oare vorbesc despre Canaan?

aproape de Rephidim

Suntem în 22 iyar. Din Deșertul Sin am plecat și am tăbărât la Dophkah, apoi am tăbărât la Alush. Acum suntem în drum spre Rephidim.

În fiecare dimineață ne trezim , culegem mană, mâncăm, strângem corturile, punem lucrurile pe cămile sau măgari și ne continuăm călătoria.

Mă tot întreb când ajungem în Canaan pentru că eu chiar vreau să ajung acolo.

M-aș duce să îl întreb pe Moise cât mai este până ajungem în Canaan dar părinții mi-au spus clar să îl las în pace acum.

Apa pe care am luat-o cu noi de la Elim și de prin oazele de pe unde am mai trecut s-a terminat. Animalele mai găsesc câte un fir de arbust si îl mestecă dar eu nu pot face asta.

Mi-i dor să fac baie!

Mi-i dor de un ulcior cu apă rece! Să beau pănă nu mai pot iar restul să îl torn pe mine ca să mă răcoresc și apoi să alerg ca să mi se usuce hainele!

Îmi vine să plâng de sete, de supărare ... dar parcă nici lacrimi nu mai am.

Dumnezeul nostru a făcut minuni în Egipt, a despicat Marea Roșie și ne-a trecut prin ea, i-a arătat lui Moise cum să vindece apele la Mara, ne-a dat carne de prepeliță în Deșertul Sin și apoi mană.

Oare aici, mai poate face ceva? Mai are putere și aici?

Din ce în ce mai mulți bărbați trec grăbiți pe lângă noi, vor să ajungă la Moise și Aaron. M-aș duce și eu să văd ce se întâmplă dar le aud țipetele de aici. Și mi se face frică.

Unii îi cer lui Moise apă.

Dar Moise de unde să le dea?

Alții îl întreabă de ce i-a scos din Egipt. Oh! Aceeași întrebare o au de fiecare dată când ajungem la greu.

Dar chiar așa!

Dacă Moise știa că ne va fi așa de greu, de ce a venit și ne-a povestit despre Canaan?

Bine! Noi l-am ascultat și am decis să plecăm de bună voie! Dar acum îmi este tare sete.

Vreau apă!

Moise e vinovat că am ajuns aici!

Dacă nu era el ... eram sclavi în Egipt, bătuți și umiliți, flămânzi cât era ziua de lungă și cu spaima în suflet că cine știe cui i se năzărea ceva despre tine și te bătea până mureai. Erai un sclav, oricum nu contai. Dar măcar cu asta eram obișnuiți.

Cu setea asta însă e tare greu!

Mă trezesc că strig și eu din toată puterea la Moise să îmi dea apă. Nu vreau să mor aici!

Vreau să trăiesc!

Vreau să ajung în Canaan!

Christos a înviat!

E dimineață devreme! Maria Magdalena e trează demult și are planuri pentru ziua de astăzi! Nici nu se ivesc bine zorile și deja pleacă de acasă. Vrea să ajungă devreme la mormântul lui Isus. Mai sunt lucruri de făcut și ea și-a propus să termine astăzi ceea ce au început în ziua îngropării.

Grăbește pasul infrigurată în răcoarea dimineții! E atentă la drum așa că nu ridică ochii ca să vadă în depărtare și așa ajunge la mormânt. Când în sfârșit ridică ochii descoperă că piatra aceea mare, piatra la care s-a tot gândit cum s-o urnească, cum să cheme ajutor, la cine să apeleze, este dată deoparte. Nu e nimeni aici, trupul nu e în mormânt!

Simte cum o cuprinde disperarea! Unde e trupul? Unde e Domnul?

Aleargă cât de repede poate la casa lui Petru. Acolo, îl găsește și pe Ioan. Le povestește cât de repede poate ce s-a întâmplat, ce a văzut. Cei doi lasă ușa casei deschisă și aleargă împreună cu Maria Magdalena la mormânt.

Ioan, fiind mai tânăr ajunge primul, verifică din ușa mormântului dacă e adevărat ce spuneMaria. Petru însă era cât pe ce să îl dărâme și intră în mormânt. Fâșiile sunt aici. Pânza în care Îi fusese înfășurat capul e împăturită și pusă separat. Trupul parcă s-a evaporat din pânze!

Sunt în stare de șoc! Petru și Ioan pleacă! Nu înțeleg de ce să mai stea aici! Aici, nu mai este nimic de văzut!

Mormântul e gol!

Maria Magdalena simte că nu o mai pot duce picioarele nicăieri. Se așează pe o piatră și în sfârșit durerea iese la suprafață! Nu e nimeni să o audă, vadă și judece! Încet, încet plânsul i se domolește. Ridică privirea și vede doi îngeri în mormânt. Ei o privesc și îi vorbesc întrebând-o de ce plânge. Ea le răspunde că L-au luat pe Domnul ei și acum nu știe unde este El.

Nu mai vrea să stea de vorbă! Îi vine să urle dar nu ar fi mai bine să caute unde este trupul Domnului ei?

Se întoarce și vede un Om. Acesta Îi pune aceeași întrebare: “De ce plângi?”

Maria Magdalena se întreabă dacă nu cumva acesta estea grădinarul. Sigur ar afla ceva informații. "Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau." Nu e atentă la acest Om ci caută cu privirea indicii prin grădină. Dintr-odată își aude numele!

Oh! Acea voce îi sună atât de familiar!

Cum? Omul este Domnul meu? Oh! E chiar El. E viu! De asta nu e nimeni în mormânt! De asta am găsit fâșiile aranjate așa! El e aici în fața mea!

Și Domnul Îi spune ce să facă, unde să se ducă și ce să spună. Îi dă o misiune!

Ucenicii nu o cred! Cei care o aud povestind nu e o cred! Se uită cu milă la ea crezând că și-a pierdut mințile de durere. Dar pentru Maria Magdalena nu contează că ceilalți o cred sau nu!

Ea L-a văzut pe Domnul și Domnul ei e viu!

Domnul ei a înviat așa cum spun profețiile Scripturii!

Ce cauți astăzi? Pe cine? Unde este Domnul tău?

Domnul meu e VIU! Yeshua hai! Christos a înviat!

gânduri din deșertul Sin

Suntem in Deșertul Sin și ne simțim sătui. Da, adierea vântului poartă nisipul de colo colo. Încă am nisip peste tot pe mine însă sunt sătul și ... parcă nu mă mai deranjează atât de tare vântul acesta și nisipul.

Știți că v-am spus că unii au vrut să fie serviți la pat cu mană și au rămas flămânzi. Alții însă și-au strâns mană mai mult de un omer, mult mai mult și au ascuns-o. Eu nu prea înțeleg ce e în mintea lor. Și, a doua zi, mana lor mirosea urât tare de tot iar viermii colcăiau în vasul acoperit.

A aflat Moise și s-a supărat tare de tot pe ei. Niciodată nu l-am văzut așa supărat.

V-am spus că mana arată ca boabele de corinadru, nu? Oh! La gust e ca turtele cu miere! O bunătate! Îți lasă gura apă numai cât te uiți la ea. Eu iau câte o gură de mană și o las să se topească în gură! Papilele mele gustative sunt foarte fericite!

De când mămânc mană parcă sunt mai sănătos, am mai multă putere să alerg prin tabără!

Moise ne-a anunțat ca vineri dimineața să strângem câte doi omeri de mană pentru fiecare membru al familiei și ne-a spus că urmează ziua de Shabat. Este ziua a șaptea când Dumnezeul nostru care a creat totul s-a odihnit după creație și pentru că suntem poporul Lui, noi trebuie să ne odihnim și să vorbim cu El în această zi.

Și ce credeți? Toți din tabără au ascultat de ceea ce ne-a spus Moise? Nici gând. Unii au ieșit în ziua de Shabat să își culeagă mană. Normal că nu aveau ce să culeagă! Unii tare s-au temut că mana strânsă se va împuți și va face viermi însă nu a fost deloc așa.

Pentru că am poposit puțin aici în Deșertul Sin, am avut timp să mai gândesc la ultimele evenimente. Știți, noi în Egipt eram obișnuiți cu zeii. Era câte un zeu pentru orice. Părinții mei ne-au vorbit despre Dumnezeul Lui Avraam, Isaac și Iacov, am văzut minunile Lui, le-am trăit pe propria piele și Îi văd Slava la marginea taberei. Îl simt că e aici. Nu Îl văd dar Îl simt.

Zeii trebuiau îmbunați și îmblânziți dar Dumnezeul nostru se poartă așa de protectiv cu noi!

Suntem în deșert. Aici nu poți cultiva ogoare, nu poți planta ceva ca apoi să te aștepți să crească. Bine, noi suntem în călătorie acum și nu avem nici un interes să cultivăm și populăm deșertul.

Aici, unde nu sunt copaci, oazele sunt departe, ne hrănește Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Ne-a scos din robie, ne-a eliberat de egiptenii care ne-ar fi ucis pe toți și am fi dispărut de pe fața pământului.

Eu cred că Dumnezeu ne iubește de se poartă așa cu noi! Nu credeți?

Mă uit în tabără și îi văd pe oameni odihnindu-se, sunt sătui și nemulțumirea a scăzut văzând cu ochii. Unii dorm, alții povestesc în șoaptă. Undeva mai departe cineva cântă la un instrument.

E atâta de bine să știi că în deșert, în pustiu Dumnezeu îți poartă de grijă! Simt că aici, Îl vedem și simțim pe Dumnezeu mai aproape ca oricând, purtându-ne de grijă, hrănindu-ne și săturându-ne.

Ne-a scos din Egipt, ne-a adus aici, în pustiu ca să ne învețe cine și cum este El.

mană și Pâine

În România, ne apropiem de sărbătoarea Paștelui și suntem în joia mare. Zilele acestea tot am meditat la mană, la pâine, cum este mana, ce proprietăți are, am făcut teste ca să văd ce gust are mana, m-am întrebat de unde vine, de ce a fost dată mana, dacă este vreo relație între mană și pâine.

În Exod 16:4 găsesc scris “Domnul a zis lui Moise: "Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieși afara și va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare și să văd dacă va umbla sau nu dupa legea Mea.” Iar eu vreau să nu uit acest scop al Domnului.

Recitesc tot capitolul 16 din cartea Exod și văd că mana a căzut noaptea în timp ce toată lumea dormea. Mana a căzut în fața corturilor. Nu trebuia să te deplasezi kilometri întregi ca să îți culegi porția zilnică de hrană. Dimineața, la primă oră, găseai hrana în fața cortului tău. Tot ce trebuia să faci era să te ridici din așternut, să ieși afară și să o culegi.

Mai mult de atât, o puteai consuma imediat ce o culegeai și era suficientă pentru tot poporul. Rămâneai flamând doar dacă alegeai să nu ieși afară din cort ca să îți culegi mâncarea.

Capul familiei trebuia să se îngrijească să fie mâncare suficientă pentru toți membrii familiei. Era responsabilitatea lui. El o împărțea tuturor. Mana nu o culegeai și te ascundeai într-un colt ca să o mănânci de unul singur. Toată familia se aduna la masa.

Asaf, în Psalmul 78, ne spune că mana era pâinea îngerilor și pâinea aceasta avea gust de turtă cu miere.

Poporul se îngrijora că nu mai are ce mânca și comenta că nu au carne și pâine, voia înapoi în Egipt. Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov le dă carne și pâine din belșug. Le-o dă în dar.

Mâncai mană pentru că ai ascultat ceea ce a spus Moise. Dacă voiai să trăiești, ieșeai din cort și îți culegeai mană. Asta înseamnă ascultare. Dumnezeu a ales să hrănească poporul și alegerea fiecăruia era dacă se lăsa sau nu hrănit. Nu erai forțat de nimeni să îți culegi mana din fața cortului.

Nu uit că sunt în săptămâna mare și că în Isus Christos se împlinesc profețiile din Scriptură. Am scris despre ele când am luat provocarea de Advent – înainte de Crăciun.

“Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodata; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Ioan 6:35

“Eu sunt Pâinea vieții.” (Ioan.6:48)

Ce rol are pâinea fizică? Conform Psalmului 104:15, pâinea întărește inima iar din punct de vedere medical este foarte adevărată această afirmație a Scripturii.

Într-o zi ca aceasta, Cel care este Pâinea Vieții a ales să moară pe crucea din dealul Golgotei pentru păcatele mele și ale întregii omeniri ca să ne elibereze, să ne vindece, să ne salveze, să ne împace cu Dumnezeu și să intrăm în relație cu El, să ne dea Viața veșnică.

La fel ca mana, nu sunt obligată să cred ceea ce mi se spune, nu sunt obligată să o accept. Pot să o ignor, pot să o neg. Alegerea îmi aparține!

Pâinea Vieții este în fata mea, disponibilă, e un dar și eu nu trebuie să-mi chinui sufletul ca să plătesc ceva. Tot ceea ce trebuie să fac este să decid ceea ce cred și să accept că Pâinea Vieții este Salvarea mea.