îmi las inima să cânte

Ziua 21

Mi-ar plăcea să fiu parte a profețiilor care se termină cu bine, care sunt lăudate. Nu mi-ar fi plăcut să fiu în locul lui Irod, al celor care erau în curtea de judecată a marelui preot, a celor care L-au scuipat pe Mesia, a celor care L-au acuzat și bătut, al celor care i-au bătut cuiele în mâini și apoi i-au străpuns coasta, al celor care, de plictiseală, se jucau cu sorțul (un fel de zaruri) lângă cruci așteptând să le moară “clienții”.

Sărbătoarea Paștelui avea specificații clare cu privire la mielul jertfit. Din profeții și din evanghelii văd cum acestea se împlinesc la punct și virgulă în Isus, Mesia.

“18. isi impart hainele mele intre ei si trag la sorti pentru camasa mea.” Psalmul 22:18

“46. Sa nu le manance decat intr-o singura casa; sa nu luati deloc carne afara din casa si sa nu zdrobiti niciun os.” Exod 12:46

“20. Toate oasele i le pazeste, ca niciunul din ele sa nu i se sfarame.” Psalmul 34:20

“10. Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum plange cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange cineva pe un intai nascut.” Zaharia 12:10

Acum, mă pregătesc să celebrez Nașterea Domnului din perspectiva crucii iar sărbătoarea are alt înțeles, altă semnificație. Colindele despre El îmi fac inima să tresalte și mi-aș dori să fi făcut parte din corul îngerilor care au făcut să răsune câmpul păstorilor din Nazaret. Primul colind s-a cântat acolo, în noapte, unor păstori care Îl așteptau pe Mesia și care nu credeau că ei vor fi primii martori ai nașterii Lui.

Îmi las inima să cânte!