Cred că aveam vreo 7-8 ani și împreună cu copiii de la biserică ne pregătisem pentru serbarea Nașterii Domnului. Se anunța o iarnă secetoasă dar noi am vrut neapărat să cântăm unul din cântecele noastre preferate, Afară ninge cu fulgi mari.
Am repetat-o din toată inima. Învățasem să o cântăm cumva în canon și parcă o cântam mai cu patos decât de obicei.
A venit ziua când trebuia să avem serbarea, afară era soare, călduț, frumos. Am mai făcut o repetiție iar lângă noi erau doamne care veniseră mai devreme cu copiii la repetiție și doamne mai în vârstă care ne ascultau.
Am repetat melodia noastră și din sală unele doamne ne-au încurajat să lăsam piesa asta deoparte pentru că e soare afară, e prea frumos ca să ningă afară.
Cu mintea noastră de copii, nu concepeam că vom celebra această sărbătoare fără zăpadă. Nu cred ca vreunul dintre noi s-a rugat pentru zăpadă. Noi ne doream zăpadă și atât.
A început serbarea noastră și am ajuns și la piesa favorită. Melodia asta are două strofe. Am început să cântăm prima strofă și îmi amintesc că m-am uitat pe geam afară. Era soare. Am ajuns la refren și a început să ningă. Bănuiesc că vă închipuiți cu câtă pasiune s-a cântat a doua strofă și că până și cea mai sceptică ființa a cântat cu noi.
Eram niște copii, de unde dintr-un din satele Moldovei care cântam despre Mesia și Nașterea Lui și habar nu aveam atunci că noi eram împlinirea unei alte profeții și anume cea din Psalmul 8:2
2. Din gura copiilor și a celor ce sug la țâță, Ți-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare.”
https://www.youtube.com/watch?v=lAYuYn-HdUI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu