Am tendința de a-L compara pe Dumnezeu cu un om în autoritate înaltă și am pretenția ca El să mă trateze ca pe buricul pământului. Dacă vrea ceva de la mine să îmi argumenteze, filosofeze solicitarea. Apoi, trebuie să mă măgulească ca să mă convingă să fac ceea ce îmi cere. E ca și cum Îi fac un favor Lui că eu fac ceea ce îmi spune.
Nu știu cum aș reacționa
dacă ar veni președintele țării la mine și mi-ar spune să fac ceva. Modul în
care ar spune-o ar fi cam așa: Te duci la primar și îi spui din parte mea asta
și asta. Mergi în numele meu și o să fie bine.
Președintele țării
habar nu are de existența mea și nici nu-mi doresc să aibă habar. De ce m-ar
trimite pe mine să duc un mesaj primarului?
Am ajuns la Moise și
abia acum realizez un tipar de vorbire a Lui Dumnezeu. Revin la Avraam, Iacov,
Iosif și văd că Dumnezeu le vorbește și le spune: ieși și pleacă, Te voi duce
într-o țară, fă așa sau acționează așa. Pe Moise Îl trimite înapoi în Egipt,
tocmai la Faraon. Și știu că el tocmai de Faraon fugise. Văd că Domnul spune ce
are de spun și așteaptă ascultare. El Îi știe pe fiecare în parte, ei știu despre
El și îi recunosc suveranitatea. Îl recunosc drept Dumnezeul Dumnezeilor, Cel
Atotputernic.
Îngerul Gavril îi
apare Mariei și îi spune: “30. Ingerul i-a zis: "Nu te
teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. 31. Si iata ca vei
ramane insarcinata si vei naste un Fiu, caruia Ii vei pune numele Isus. 32. El
va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul Dumnezeu Ii va da
scaunul de domnie al tatalui Sau David. 33. Va imparati peste casa lui Iacov in
veci, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit." Luca 1:30-33”
Eu nu
văd nici o propunere de parteneriat, nici o rugăminte, nici o filosofare, nici
o argumentare aici. Maria știa cine este Dumnezeu. Știa profețiile, știa că
poporul Israel Îl așteaptă pe Mesia, Salvatorul, Cel care va mântui pe Israel.
Răspunsul
lui Avraam, Iacov, Iosif si Moise este Hineni! Iată-mă! Sunt gata să fac ceea
ce-mi ceri! Răspunsul Mariei este "Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa
cuvintele tale!"
Abia aștept să mă
întâlnesc cu Maria și să o întreb dacă în momentul în care a spus aceste
cuvinte a realizat că prin ea împlinește profeția din Geneza 3:15, “Vrajmasie
voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va
zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul."”
Avraam, Iacov, Iosif, Moise, Maria și alții au rămas în
istorie pentru că nu au stat să filosofeze cu Dumnezeu, nu au așteptat să li se
prezinte argumente, să negocieze termenii de lucru. Au spune Hineni și au făcut
ceea ce li s-a cerut ... până la capăt.
Îmi plac filosofiile, nu cele de la care te doare capul,
argumentările, cererile făcute bine dar vreau să scap de toate acestea și vreau
să Îi recunosc Suveranitatea Lui Dumnezeu.
Vreau să Îl las pe Dumnezeu să fie Dumnezeu!
Vreau să spun și eu HINENI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu