Isus știa ...

Am știut despre Isus din perioada intrauterine, am crescut pe acordurile versurilor despre El, știam poveștile cu și despre El, istoriile despre eroii Scripturii. Dar a fost nevoie de un moment conștient în viața mea când să accept să Îl urmez, să-L las să-mi fie Domn personal. De atunci, aleg să iau această decizie în fiecare zi. Și de fiecare dată când fac acest lucru, înțeleg mai mult și mai adânc ce, pe Cine aleg și de ce Îl aleg.

Îmi curge judecata prin vene. Am judecat poporul Domnului că a făcut și a dres, că a ales aia sau pe cealaltă. Am făcut asta până am fost în peninsula Sinai unde am prins o zi cu vânt. Nu vedeai nisipul prin aer însă îl simțeai în nări și părțile de piele expuse la aer. Eram îmbrăcată, însă subsuoară, în fiecare por al pielii și în fiecare fibră a hainelor aveam nisip.

În capul meu, credeam că exodul poporului din Egipt a fost ca o călătorie în concediu, cu all inclusive, pălării largi de soare, cremă de protecție UV. Tratam exodul ca pe o aventură! Viața în deșert nu este ușoară. Atunci și acolo am înțeles nemulțumirile și plângerile poporului altfel. De atunci, am ales să mai gândesc un pic înainte de a judeca. Însă tot mă mai ia gura pe dinainte.

Îmi este drag Petru. Era un bărbat hotărât, cam impulsiv, bun cunoscător al Scripturilor, bun pescar. Când a venit fratele lui Andrei la el, și i-a spus că L-a găsit pe Domnul, a ales să plece de la muncă, să Îl vadă și el pe Domnul, să Îl găsească și El.

Isus știa că bărbatul acesta hotărât, ferm și dornic să-L cunoască, într-un context greu, va decide să spună că nu Îl știe, nu Îl cunoaște. Nu dau cu pietre în Petru pentru că uneori și eu m-am comportat de parcă nu auzisem de El, nu Îl știam și nu Îl cunoscusem.

Matei mă ajută să înțeleg profețiile punându-le în contextul împlinirilor, și în capul meu se face lumina.

“Scoală-te, sabie, asupra pastorului Meu și asupra omului care Îmi este tovarăș! - zice Domnul oștirilor. Lovește pe păstor, și se vor risipi oile! Și Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.” Zaharia 13:7

Uncenicii au fugit să-și scape viața când au venit să Îl aresteze pe Isus. Petru neagă, și se jură că nu Îl cunoaște, deși în aceeași seară, cu toată puterea lui afirmase că Îl va urma pe Isus oriunde. Nu cred că ucenicii și Petru s-au gândit în acele momente că ei împlinesc profeția lui Zaharia.

“Atunci Isus le-a zis: "În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: "Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite."” Matei 26:31

Isus știa profeția, știa ce va urma. Nu l-a ironizat pe Petru, nu l-a ironizat nici pe Iuda. I-a spus lui Petru că S-a rugat pentru credința lui.

Oh! Cred că de multe ori Isus s-a rugat și pentru credința mea…